Administratie
Guvernul Orban a jefuit 4 milioane de copii
Curtea Constituțională a României a stabilit fără echivoc. Alocațiile copiilor trebuie acordate în baza legii votate în Parlament. Acest lucru trebuia să se întâmple începând de la 1 ianuarie anul curent. Rezultă că, timp de șase luni și jumătate, Executivul i-a jefuit în mod deliberat pe toți copiii. Și acum nu ne rămâne decât să analizăm consecințele. În plan social. În pan juridic. Și, desigur, în plan politic.
Avem aproape patru milioane de copii. Numărul acestora scade însă anual. Pentru că scade natalitatea. Iar natalitatea scade dintr-un singur motiv. Familiile nu au suficiente resurse pentru creșterea acestora. Iar societatea – și din nou este vorba de resurse – nu alocă suficiente fonduri pentru educarea lor. Într-o Românie care se vrea educată. În aceste condiții, Parlamentul, pe bună dreptate, a decis că este necesară dublarea alocațiilor pentru copii. Chiar și așa, dublate, aceste alcoații sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Și de aici a început circul.
În luna decembrie, majoritatea parlamentară a inițiat un act normativ, care să conducă prin efectele lui la dublarea alocațiilor destinate creșterii copiilor. S-au alăturat acestui demers atunci când a avut loc votul în plen chiar și parlamentarii PNL. Deși Guvernul dăduse un aviz negativ. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. S-a întâmplat cu câteva zile întârziere față de momentul prezentării proiectului de către Guvernul Orban a proiectului legii bugetului. Dar deși legea nu fusese încă promulgată, în mod normal Guvernul ar fi trebuit să prevadă sumele necesare la capitolul cheltuieli. În definitiv, nimic nu-l împiedica pe Ludovic Orban să-l consulte pe președinte și să afle că acesta urma să-și exprime acordul în raport cu această lege. După care, același Guvern Orban a invocat faptul că nu are bani, întrucât alocațiile mărite nu erau prevăzute în buget. O escrocherie pe față.
Dar plata alocațiilor nu putea fi totuși evitată. În mod moral. Și în mod legal. Lăsând morala la o parte, Executivul a recurs la un șiretlic. A emis o ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență anulează parțial efectele legii. În sensul că amână cu o jumătate de an plata alocațiilor. E clar că acest truc este anormal și că încalcă Constituția. Printr-o ordonanță de urgență nu poți să înfrângi o lege. Dar primul-ministru a comis-o. Ajutat de ministrul Finanțelor. Și, atenție, susținut de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Curată protecție socială. Întreg Guvernul s-a coalizat în cele din urmă acestui demers. Și nu numai. Culmea este că și parlamentarii liberali, care inițial votaseră mărirea alocațiilor, au dat-o la întors. Și ce a urmat?
PSD a contracarat. A dezbătut în Parlament ordonanța de urgență și a respins-o. Ca urmare, pentru a doua oară, Guvernul Orban avea obligația să se conformeze. Și să dubleze de îndată alocațiile. Dar nu și nu. Ludovic Orban a recurs la ultima soluție. A tras ultimul cartuș. A atacat această lege de respingere a ordonanței de urgență la Curtea Constituțională a României. Și a pierdut. Acum a pierdut definitiv. Acum trebuie să le plătească celor patru milioane de copii alocațiile. Dar cum?
Conform Constituției, conform legilor în vigoare, aceste alocații trebuie plătite din urmă. Începând de la 1 ianuarie. Asta înseamnă că Guvernul trebuie să scoată degrabă patru miliarde și ceva de lei. După care, lunar, plățile trebuie făcute conform legii. Vă imaginați că se va întâmpla așa ceva? După cum s-a comportat până în prezent Guvernul Orban doi și jumătate, eu cred că este exclus ca acum să se predea și cele patru milioane de copii să-și primească din urmă banii jefuiți. Cred mai degrabă că Executivul va miza pe delăsarea familiilor, cele mai multe nevoiașe, sau pe lipsa posibilităților pe care aceste familii le au de a apela la un avocat și de a intenta un proces în instanță împotriva statului român. Asupra acestui subiect voi reveni.
Imaginați-vă vă rog, că nu e deloc greu, o familie care are doi copii. Nu patru. Nu cinci. Doar doi. Imaginați-vă că acestei familii i-a fost dată o gaură de 300 de lei pe lună. În șase luni și jumătate, gaura s-a mărit cosiderabil. Câte lucruri nu ar fi putut să facă părinții celor doi copii cu acești bani? La câte lucruri au fost ei siliți să renunțe, pentru a-și putea totuși întreține copii în toată această perioadă, în care Guvernul Orban a jucat ping-pong cu soarta acestora? Au existat deci consecințe sociale. Și există în continuare. Pentru că, obiectiv vorbind, e greu de presupus că milioane de familii vor acționa statul român în judecată pentru a recupera banii jefui lună de lună de către Guvernul Orban. Dar să admitem că totuși românii se vor organiza în vreun fel. Și că vor apela la casele de avocați dispuse să inițieze procese colective. Așa cum se întâmplă în orice stat civilizat. În aceste condiții, în plină pandemie, instanțele de judecată vor fi supuse unei presiuni uriașe. Pentru că vor trebui studiate nu mai puțin de patru milioane de dosare. Procesele pot fi colective, dar dosarele sunt individuale. Ca de atfel și hotărârile instanțelor. Care vor trebui să vizeze fiecare persoană. Întreaga corespondență va aglomera și mai mult sistemul poștal. Și tot în plină pandemie, de care se face responsabil un Guvern iresponsabil. Și aceasta este tot o problemă socială, creată de Ludovic Orban.
Dar, cum spuneam, sunt și consecințe politice. Nu este oare corect ca oamenii să se întrebe ce caută în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale o persoană care a manifestat atâta indiferență și atâta cinism față de patru milioane de copii? Sau cum este să ai un ministru al Finanțelor care nu a studiat Constituția României și care nu a impus bugetarea din capul locului a alocațiilor, în condițiile în care legea fusese votată de Parlament? Sau cum e să ai un premier atât de bicisnic? Sau cum e să ai un președinte care ne tot bate la cap de ani mulți cu „România educată”, dar care nu a sărit să apere dreptul la educație al copiilor, luându-se de piept cu un Guvern iresponsabil, care le-a tăiat alocațiile, în condițiile în care toată lumea știe că o bună parte din acești bani ar fi fost utilizați de părinți și pentru a ridica nivelul de pregătire al copiilor? Cum e să ai un președinte, care a jurat să apere Constituția și care a știut din capul locului, cum am știut și noi, că Guvernul Orban s-a făcut luntre și punte pentru a o încălca? Și acum ce va face acest președinte? Va ataca Curtea Constituțională, cum s-a mai întâmplat? Sau va aplauda în tăcere atacurile care urmează din partea guvernanților, așa cum cu certitudine se va întâmpla?
Sorin Rosca Stanescu
Administratie
Antrenamentul și repausul câinilor de serviciu nu sunt opționale
Organizarea turelor de 12 ore ridică întrebări privind pregătirea, recuperarea și adăpostirea câinilor din Poliția de Frontieră
Conductorii canini și câinii de serviciu nu pot fi tratați ca simple resurse de planificare, susține Sindicatul Europol. Activitatea lor presupune obligații specifice, de la antrenamentul zilnic și îngrijirea animalelor până la asigurarea perioadelor de refacere după misiuni.
Sindicatul atrage atenția că organizarea activității în ture de 12 ore poate ridica probleme atunci când echipele canine sunt planificate în misiuni operative succesive sau primesc atribuții care nu țin de specializarea lor. În astfel de condiții, spune organizația, trebuie clarificat cum sunt respectate timpul de pregătire, nevoile fiziologice ale câinelui și condițiile de transport și adăpostire.
Pentru lămuriri privind aplicarea prevederilor OMAI nr. 172/2025, Sindicatul Europol a solicitat un punct de vedere Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. Răspunsul instituției prezintă obligațiile referitoare la pregătirea și utilizarea câinilor de serviciu, precum și responsabilitățile structurilor care îi au în dotare.
Patru ore de antrenament pe zi, în timpul programului de lucru
Una dintre clarificările importante privește timpul de antrenament. Potrivit răspunsului Centrului Chinologic, art. 19 alin. (2) lit. b) din OMAI nr. 172/2025 prevede desfășurarea zilnică a antrenamentului, în timpul programului de lucru. Activitatea poate fi împărțită în mai multe sesiuni și se aplică indiferent de categoria de serviciu.
Articolul 20 stabilește, la rândul său, că antrenamentul se desfășoară zilnic în programul de lucru, cu excepția situațiilor în care echipa canină participă la misiuni. Pentru câinii specializați în detectarea produselor, metodologia de specialitate permite efectuarea unor antrenamente și în timpul misiunilor, în condițiile prevăzute de aceasta.
Prin urmare, planificarea unei echipe într-o tură de 12 ore nu înseamnă, de la sine, că activitățile de pregătire pot fi eliminate. Organizarea serviciului trebuie să țină cont de cerințele specifice activității canine, arată sindicatul.
Timpul pentru pregătire este și responsabilitatea conducerii
Asigurarea timpului de antrenament nu este doar responsabilitatea conductorului. Conform art. 6 lit. b) din ordin, citat în răspunsul Centrului Chinologic, structurile care dețin efective canine trebuie să dispună măsurile necesare pentru timpul dedicat îngrijirii, hrănirii, dresajului și antrenamentului câinilor, precum și pregătirii profesionale a conductorilor.
Această obligație devine cu atât mai relevantă când polițiștii sunt planificați în activități operative succesive sau primesc sarcini suplimentare, fără legătură cu specializarea canină. În opinia Sindicatului Europol, conductorul nu poate fi făcut singur răspunzător pentru menținerea nivelului de pregătire al câinelui dacă structura nu îi asigură timpul și condițiile necesare.
Refacerea câinelui face parte din capacitatea de lucru
Repausul este deosebit de important pentru câinii folosiți la detectarea substanțelor interzise, a tutunului, a urmelor olfactive și pentru alte activități bazate pe miros. Potrivit art. 33 alin. (4) din OMAI nr. 172/2025, timpul de refacere a capacității fiziologice de lucru trebuie să fie egal cu perioada de folosire efectivă în misiune.
Metodologia de specialitate stabilește, de asemenea, că activitățile de căutare nu trebuie să depășească 30 de minute. După acestea, câinele trebuie să beneficieze de intervale pentru deconectare și pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.
Centrul Chinologic subliniază și necesitatea prevenirii suprasolicitării, astfel încât să fie menținută calitatea căutării. Sindicatul Europol spune că aceste prevederi arată că refacerea nu este un beneficiu facultativ, ci o condiție atât pentru protejarea sănătății câinelui, cât și pentru eficiența misiunilor.
Transportul în autospecială nu echivalează automat cu repausul
Un alt aspect semnalat privește câinii ținuți în cușca autospecialei în timpul patrulărilor auto. Sindicatul avertizează că simpla prezență a animalului într-un compartiment de transport nu dovedește, prin ea însăși, că acesta beneficiază de o perioadă corespunzătoare de refacere.
Răspunsul Centrului Chinologic nu prevede expres că orice interval de recuperare impune întoarcerea la sediul unității. El indică însă condiții ce trebuie respectate în timpul transportului: autospeciala trebuie să asigure ventilație, temperatură adecvată, climatizare și posibilitatea supravegherii câinelui.
În plus, metodologia comună nr. 129390 din 16 martie 2026 prevede ca, la fiecare două ore de drum, să se facă o oprire de 15–20 de minute. În acest interval trebuie asigurate apă proaspătă și posibilitatea ca animalul să își satisfacă nevoile fiziologice.
Transportul și adăpostirea sunt reglementate diferit
Potrivit prevederilor invocate în răspunsul oficial, transportul câinilor în timpul programului de lucru trebuie realizat cu mijloace special amenajate și autorizate sanitar-veterinar. Adăpostirea presupune alte cerințe: spațiu suficient, libertate de mișcare și protecție față de condițiile meteorologice, astfel încât animalul să poată sta în picioare și să se poată întoarce.
Metodologia stabilește inclusiv dimensiuni minime pentru cuștile folosite la adăpostire și prevede, potrivit formulării actului citat, interdicții privind ținerea câinilor legați sau fără harnașament în perioada în care se află în adăpost.
Centrul Chinologic nu formulează o interdicție expresă privind menținerea câinelui în autospecială pe întreaga durată a unei ture de 12 ore. Totuși, normele prezentate disting între transport și adăpostire, astfel că un compartiment de transport nu poate fi considerat automat spațiu de cazare permanentă. Orice astfel de utilizare trebuie analizată în raport cu condițiile efective de bunăstare și cu reglementările aplicabile.
Sindicatul cere organizarea activității în acord cu normele
Sindicatul Europol susține că eficiența unei echipe canine nu se măsoară doar prin timpul petrecut în teren sau prin prezența într-o autospecială. Contează și calitatea pregătirii, respectarea perioadelor de recuperare și asigurarea unor condiții adecvate de muncă și îngrijire.
Organizarea activității, afirmă sindicatul, trebuie să le permită conductorilor să își îndeplinească obligațiile fără ca întreaga răspundere pentru pregătirea și starea câinilor să le fie transferată. Sindicatul anunță că va continua să susțină aplicarea unitară a prevederilor legale și respectarea particularităților muncii echipelor canine.
„Un câine de serviciu bine pregătit, odihnit și îngrijit corespunzător” este, potrivit organizației, esențial atât pentru siguranța polițistului, cât și pentru eficiența misiunilor. (Sava N.).
Administratie
Poliția Română, partener într-un proiect de monitorizare a rețelelor radio
RMS RAN urmărește dezvoltarea unor capabilități tehnice pentru supravegherea și securizarea frontierelor
Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, implementează proiectul „Sistem monitorizare parametri radio din rețele de acces radio – RMS RAN”, în parteneriat cu mai multe structuri ale instituției, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
În proiect sunt implicate și Unitățile Militare 0461 și 0991 București, precum și Unitatea Militară 0472 București, care are în coordonare unitățile 0221, 0964, 0167 și 0198 București.
Monitorizarea rețelelor de acces radio
Potrivit descrierii proiectului, obiectivul general este operaționalizarea unor capabilități tehnice de monitorizare radio în domeniul rețelelor de acces radio. Acestea urmează să sprijine activitățile specifice de supraveghere și securizare a frontierelor externe ale României. (Paul D.).
Administratie
Peste 700 de școli au aplicat pentru finanțare în cadrul programului PRIMII
Inițiativa vizează sprijinirea elevilor din ciclul primar și prevenirea abandonului școlar
Ministerul Educației și Cercetării a încheiat perioada de depunere a aplicațiilor pentru Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII). Au fost depuse 709 cereri de finanțare, pentru intervenții în școli vulnerabile.
Programul urmărește prevenirea analfabetismului funcțional și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii, printr-un pachet de sprijin adaptat nevoilor elevilor și comunităților.
Sprijin educațional, hrană și consiliere
Finanțarea poate acoperi activități de tip „Școala după Școală”, lecții individualizate și programe de recuperare. Sunt eligibile, de asemenea, hrana pentru elevii participanți, activitățile extracurriculare, materialele didactice și resursele pentru învățare remedială.
Programul poate susține și servicii de consiliere și terapie pentru elevi, precum și consiliere parentală.
Abordare bazată pe date și instrumente existente
PRIMII extinde către învățământul primar logica de intervenție folosită de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care s-a adresat în principal ciclului gimnazial.
Implementarea va valorifica instrumente de identificare a vulnerabilităților și riscurilor educaționale: Indexul Național de Vulnerabilitate Școlară pentru Învățământul Primar și Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, dezvoltate împreună cu Banca Mondială, precum și Indicele de Risc Comunitar, elaborat de UNICEF.
Implementare în perioada 2026–2029
Proiectul se va desfășura între 2026 și 2029. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, în cadrul priorității privind prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului grupurilor dezavantajate la educație.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.




