Administratie
Klaus Iohannis, examenul crucial
Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde de alegeri va fi dat la București. Taberele politice sunt bine definite. Un pluton de partide merge pe mâna Gabrielei Firea. Un alt pluton mizează pe Nicușor Dan. Și tipurile de raționamente s-au cristalizat. Există judecăți de valoare cu argumente demne de luat în calcul, plasate în spatele fiecăruia dintre cei doi candidați. Și este recunoscut drept un fapt cert că gruparea politică învingătoare în București va fi și campioana alegerilor parlamentare. Eu mizez pe Firea. Ceea ce nu mă împiedică să iau în calcul și argumentele celorlalți.
A ieșit la rampă și analistul Ion Cristoiu. Una dintre cele mai grele piese din jurnalismul românesc. Îmi este cu neputință să nu țin cont de argumentele sale. Cristoiu susține că toate tunurile puterii au luat Capitala în vizor. Iar scopul este înfrângerea Gabrielei Firea. Gabriela Firea fiind identificată de adversari drept inima „ciumei roșii”. O inimă care ar urma să fie străpunsă de Nicușor Dan. Cu ajutorul factorului intern și extern.
În logica analistului, Gabriela Firea ar fi pe marginea prăpastiei. Pentru că toate instituțiile de forță au fost asmuțite împotriva ei. Și, fiind conștientă de acest lucru, Firea nu mai are încredere în propria victorie. Ar fi devenit defetistă. Ea nu poate fi susținută, crede analistul, în mod real de către PSD. Cel puțin atâta timp cât partidul este condus de Marcel Ciolacu. Din nou este sugerat un blat. Pe care eu l-am semnalat în mod insistent. Marcel Ciolacu ar fi într-o situație de blat cu Klaus Iohannis, nu numai în ceea ce privește alegerile parlamentare, ci și legat de alegerile locale. Iar cele mai importante alegeri locale vor avea loc în Capitală. Personal, nu exclud această ipoteză. Dimpotrivă. Iar dacă Gabriela Firea nu beneficiază de o susținere reală instituțională din partea PSD, atunci într-adevăr e greu de presupus că poate câștiga Bucureștiul prin propriile resurse. Deși nu este imposibil. Să ne amintim că Sorin Oprescu a candidat ca independent. Împotriva PSD. Și totuși a atras de partea sa voturile din bazinul electoral al acestui partid. Pentru că – și acest aspect nu poate fi ignorat de nimeni – alegerile locale, la fel ca și alegerile prezidențiale, au nu numai o componentă partinică. Ci și una personală. Care s-ar putea să conteze mai mult. Prin urmare, trebuie luată în calcul și o componentă pe care ultimele analize pe care le-am citit o ignoră. Cine este mai carismatic? Gabriela Firea sau Nicușor Dan?
Un alt argument lansat de Cristoiu, care mă incită să revin asupra acestui subiect al bătăliei pentru Capitală, este conjugarea factorului intern, aflat după cum crede analistul la degetul mic al lui Klaus Iohannis, cu factorul extern, dirijat de Germania. Conform acestei logici, factorul intern și-a dat mâna cu factorul extern, pentru a o pulveriza pe Gabriela Firea. Gabriela Firea fiind identificată în această logică cu „ciuma roșie”. Cu alte cuvinte, „ciuma roșie”, prin Ciolacu, se dezice tacit de Gabriela Firea, dar în același timp aceeași „ciumă roșie” și-o asumă prin prisma factorului intern cuplat cu factorul extern. Este un tip de raționament pe care nu-l înțeleg. Iar ceea ce nu înțeleg nu creditez. Cu atât mai mult cu cât, așa cum văd eu lucrurile, nu există un bloc omogen al factorului intern. Există instituții de forță subordonate constituțional președintelui sau guvernului liberal. Dar în interiorul acestor instituții de forță funcționează și statul subteran. Acest stat subteran nu se identifică în totalitate cu președintele Klaus Iohannis, cu interesele acestuia sau cu Guvernul Orban și interesele Executivului. Uneori – și nu de puține ori – statul subteran se deplasează într-o direcție diametral opusă. Același lucru se poate spune și în ceea ce privește factorul extern. Controlul nu este asumat în totalitate de către Germania. Chiar dacă în plan economic, în mod direct sau prin interpuși, Berlinul a acaparat piața României. Dacă analizăm compoziția factorului extern, mă refer la acel factor extern care este implicat în viața politică a României, putem observa cu ușurință și un alt tip de influențe. Nu mă refer acum nici la Federația Rusă și nici la China. Ci la Statele Unite. Serviciile de forță ale Statelor Unite nu copiază politica Germaniei. De multe ori, construiesc politici divergente. Acest fenomen funcționează și în România. Iar dacă factorul exern se implică în politica internă și, mai concret, în alegerile locale, în bătălia pentru Capitală, atunci ar fi de-a dreptul pueril să ne imaginăm că acestea funcționează ca un bloc compact.
Un alt argument utilizat de către cei care îi dau o șansă reală lui Nicușor Dan este că Gabriela Firea ar fi devenit defetistă. Că nu mai crede în succesul ei. Și că încrederea i-a fost năruită de teama că va fi răpusă de sistem. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi pus lupa pe ea, și, mai devreme sau mai târziu, sub forma unor dosare penale, va fi demonizată. Și odată demonizată, va pierde încrederea pe care i-o acordă electoratul care a votat-o. Tot ce se poate. S-a mai întâmplat. Totuși, mi se pare că este prea târziu. Admițând că Direcția Națională Anticorupție se află 100% la cheremul lui Klaus Iohannis și a conducerii PNL și că este gata să execute la comandă orice ordin, logic ar fi fost ca unul sau mai multe dosare penale construite împotriva Gabrielei Firea să fi debutat cu multe luni în urmă. Nicio execuție politică de o asemenea anvergură nu s-a făcut chiar peste noapte. Și tocmai pentru că în România, în ultimii 15 ani, DNA a participat la asemeena operațiuni de poliție politică, mă gândesc – și nu cred că greșesc – că un minimum de prudență ar trebui să determine instituția fie să nu execute ordinele primite, fie să le execute doar în măsura în care acestea sunt lansate la timp. Mă îndoiesc deci că DNA se va implica în al 12-lea ceas al alegerilor – și ne aflăm în acest al 12-lea ceas – și totodată mă îndoiesc că doamna Firea ar ceda atât de ușor. Ceea ce este însă real e că primarul general al Capitalei semnalizează uneori insistent, alteori aproape isteric faptul că se află în vizorul statului subteran. Cu alte cuvinte, că se află în pericol. Probabil nu este foarte departe de adevăr. Probabil Gabriela Firea merge pe o gheață care, pe măsură ce ne apropiem de momentul alegerilor, devine din ce în ce mai subțire. Probabil că știe ce spune. În acest sens, nu am cum să nu-mi amintesc de unul dintre cei mai mari scriitori moderni ai lumii. De Ernest Hemingway. Înainte de moarte, care avut loc în urma unei sinucideri, acesta este obsedat de faptul că FBI, condus în acea vreme de Hoover, îi supraveghea îndeaproape toate activitățile. Cunoscuții, chiar și cei mai apropiați, precum și medicii care-l tratau cu șocuri electrice, susțineau că Hemingway are halucinații. Mulți ani după moartea sa, adevărul a ieșit la iveală. Celebrul scriitor era urmărit la blană de FBI. Exact așa cum afirma el. Pentru presupuse legături cu serviciile secrete din Cuba lui Fidel Castro. Poate că și Gabriela Firea știe ce spune.
Bomboana pe acest tip de raționamente, care îngroapă candidatura lui Firea, este Victor Ponta. Și presupunerea că acesta va candida la Primăria Generală a Capitalei. Această ipoteză a fost lansată de Cozmin Gușă și acum văd că este preluată și de Ion Cristoiu. Cei doi analiști susțin că Ponta ar fi gata să candideze nu neapărat pentru a câștiga Primăria Generală, ci pur și simplu pentru a îngropa PSD. Până la un punct, pot fi de acord. Ponta este realmente interesat de vulnerabilizarea Partidului Social Democrat. Pentru că numai prin vulnerabilizarea extremă a PSD, el ar putea reveni la butoane. Și oricum, cu cât PSD este mai slab, cu atât mai multe avantaje poate obține Ponta pentru Pro România. Și pentru el însuși. Dar omul politic Victor Ponta nu merge atât de departe cum își imaginează cei care-i analizează comportamentul. A se lansa într-o campanie pentru Capitală, pe care ar pierde-o, ar însemna literalmente o sinucidere politică. A doua. Care de această dată ar fi definitivă. Ponta nu are nicio șansă de a câștiga de partea sa Capitala. Și nu-l văd aruncându-se în purgatoriul alegerilor locale numai și numai pentru a-l ajuta pe Nicușor Dan împotriva Gabrielei Firea.
Prin urmare, iată, sunt gata să fac un nou pariu politic. Cu toată campania furibundă din mediul electronic direcționată împotriva Gabrielei Firea, cu toată ura viscerală a unei părți din electoratul bucureștean îndreptată împotriva „ciumei roșii”, Gabriela Firea are cele mai mari șanse de a câștiga cel de-al doilea mandat la Primăria Generală a Capitalei. Mai ales că, până una alta, nu are adversar. Nicușor Dan nu se califică nici măcar în această postură. De competitor cât de cât credibil.
Sorin Rosca Stanescu
Administratie
„Lift pentru viață”: PSD București propune lifturi externe pentru blocurile de 3-4 etaje, cu finanțare din bugetul 2026
Partidul Social Democrat (PSD) București lansează o inițiativă ambițioasă menită să îmbunătățească calitatea vieții locatarilor din blocurile vechi cu regim redus de înălțime. Proiectul, denumit „Lift pentru Viață”, propune construirea a câte două lifturi externe la blocurile cu 3-4 etaje, în fiecare județ al țării, cu debut în bugetul pe anul 2026. Deputatul PSD Diana Tușa subliniază că această abordare va fi o punte către o linie dedicată de finanțare europeană.
Soluția tehnică simplă: Lifturi amplasate în exterior
Conform deputatului PSD Diana Tușa, soluția tehnică propusă este una simplă și eficientă: amplasarea lifturilor în exteriorul clădirilor. Această abordare ar facilita implementarea rapidă și ar evita complexitatea intervențiilor structurale majore în interiorul blocurilor existente. Proiectul pilot vizează un număr de unități locative din fiecare județ, urmând ca experiența acumulată să paveze calea pentru extinderea programului.
Bugetul 2026, primul pas spre fonduri europene dedicate
PSD București face un apel direct către executiv, solicitând ca bugetul Ministerului Dezvoltării pentru anul 2026 să includă finanțarea inițială pentru acest program. „Astăzi, în ședința PSD București am discutat despre necesitatea ca bugetul Ministerului Dezvoltării pentru anul 2026 să includă și finanțarea Proiectului Pilot al Programului LIFTpentruVIATA”, a anunțat deputatul Diana Tușa, printr-o postare pe Facebook. Scopul este ca, odată demarat ca proiect pilot național, „Lift pentru Viață” să devină un argument solid pentru obținerea unei linii dedicate de finanțare, prin fonduri europene, în următorul exercițiu financiar comunitar.
Un răspuns la nevoile reale: Accesibilitate și calitate a vieții
Inițiativa vine ca un răspuns la nevoile acute ale multor comunități din România, unde blocurile construite în anii ’60-’70 nu dispun de facilități moderne de acces. Prin asigurarea acestor lifturi, PSD București își propune să crească semnificativ calitatea vieții, în special pentru persoanele în vârstă, cele cu mobilitate redusă și familiile cu copii mici, oferind o soluție concretă la problemele de accesibilitate.
Administratie
Daniela Cîmpean, Președinta CJ Sibiu: „Curajul nu e aplaudat, ci atacat – E un semn că direcția e bună”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a lansat o serie de acuzații directe la adresa celor care blochează reformele, apărând în același timp deciziile premierului Ilie Bolojan. Oficialul sibian subliniază că, deși România vorbește de 35 de ani despre „risipă, hoție și lipsă de responsabilitate în cheltuirea banilor publici”, atunci când cineva chiar încearcă să schimbe aceste lucruri, reacția este „exact cea așteptată: atacuri, zgomot și încercări disperate de a bloca schimbarea.”
„Rețelele” deranjate: Vocile sistemului vechi se aud cel mai tare
Daniela Cîmpean nu se ferește să identifice sursa opoziției. „În momentul în care sunt deranjate rețelele formate în zeci de ani, vocile lor se aud cel mai tare,” afirmă președinta CJ Sibiu. Aceasta deplânge faptul că „curajul nu este aplaudat, ci atacat,” dar transformă această realitate într-un semnal pozitiv. „Tocmai aceste atacuri arată că direcția este cea bună,” conchide Daniela Cîmpean, sugerând că rezistența este, de fapt, o confirmare a eficacității acțiunilor guvernamentale.
Ilie Bolojan: Premierul care nu promite miracole, ci spune adevărul
În centrul apărării sale se află premierul Ilie Bolojan, descris de Daniela Cîmpean ca fiind liderul care „face ceea ce mulți au evitat ani la rând: spune adevărul, ia decizii grele și își asumă costuri politice.” Lăudând pragmatismul șefului Guvernului, președinta CJ Sibiu a adăugat că Bolojan „nu promite miracole, nu vinde iluzii, ci încearcă să pună statul pe picioare – chiar dacă asta deranjează profund vechile obiceiuri.”
Cifrele vorbesc: Un an de reforme, o economie pe cale așezată
Pentru a-și susține argumentele, Daniela Cîmpean a prezentat o serie de date economice concrete, care, în viziunea sa, „sunt clare și nu pot fi ignorate”:
- Veniturile bugetului general consolidat au atins în 2025 suma de 662,7 miliarde lei, reprezentând o creștere de 15,3% față de anul precedent.
- Sumele primite de la Uniunea Europeană au înregistrat un nivel istoric, ajungând la 75,9 miliarde lei.
- Investițiile publice au crescut cu 15,7% față de 2024, atingând 138,2 miliarde lei.
- Deficitul cash a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 7,65% din PIB, față de 8,67% în 2024.
Aceste cifre, subliniază Daniela Cîmpean, demonstrează o îmbunătățire vizibilă a situației economice, atribuind meritul deciziilor asumate de actuala guvernare.
Miza stabilității României: Cine susține reformele reale?
Președinta Consiliului Județean Sibiu încheie pledoaria printr-un apel la luciditate, arătând că „lumea se schimbă rapid, iar deciziile care contează pentru poziția și stabilitatea României se iau acum.” Potrivit Danielei Cîmpean, momentele dificile clarifică cine „susține reformele reale și cine apără, cu orice preț, un sistem care a trăit prea mult din risipă și lipsă de reguli.” Concluzia este clară: „Direcția corectă nu este întotdeauna confortabilă. Dar este necesară.”
Administratie
Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung
Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.
Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei
În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.
De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile
Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:
- Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
- Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
- Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
- Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.
Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



