Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: Sfantul Voievod Stefan cel Mare – Ap. Romani VI, 18-23Ev. Matei VIII, 5-13Ioan XVII, 1-13glas 3, voscr. 4
Calendar catolic: Sf. Bernardin Realino, pr.

Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne; Sf.Voievod Stefan cel Mare

 
Pe vremea binecredinciosului imparat grec Leon si a sotiei sale, Verina, erau in Constantinopol doi barbati cinstiti din randuiala senatorilor, anume Galvie si Candid, frati buni dupa trup. Acestia sfatuindu-se, au rugat pe imparat sa-i lase sa plece la Ierusalim, ca sa se inchine Sfintelor Locuri. Si fiind sloboziti, au plecat la drum si, ajungand in Palestina, au mers in Galileea, vrand sa ajunga in Nazaret, ca sa vada sfanta casa a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in care – prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil si prin venirea Sfantului Duh -, a zamislit negrait pe Dumnezeu Cuvantul.

Deci mergand acolo si inchinandu-se, s-au odihnit intr-un sat mic, ce se intamplase acolo aproape, caci se insera. Iar dupa dumnezeiasca purtare de grija, au gazduit in casa unei femei vaduve, evreica, care era batrana cu anii si cinstita prin viata curata. Si pregatindu-se cina pentru dansii, au vazut inauntru o camara osebita, in care erau multe lumanari aprinse, ardea tamaie si iesea buna mireasma de aromate, caci acolo era ascuns cinstitul vesmant al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. inca zaceau langa camara aceea si multi bolnavi, iar Galvie si Candid, vazand aceasta, se minunau de acel lucru strain si socoteau ca acolo se pazeste ceva din Legea veche.

Deci rugand pe acea femeie cinstita sa cineze cu dansii, au intrebat-o: „Ce este in camara aceea luminata de atatea lumanari si plina de miresme de tamaie, si pentru ce zac neputinciosii langa ea?” Iar ea tainuia la inceput lucrul cel ascuns de dansa, dar minunile care se faceau, nu putea sa le tainuiasca. Deci a zis catre dansii: „O, cinstiti barbati, iata, precum vedeti, acesti bolnavi care zac aici, toti asteapta tamaduiri de neputintele lor. Pentru ca in acest loc, orbii se lumineaza, ologii se indrepteaza, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muti se dezleaga spre graire si toate bolile cele nevindecate, aici se tamaduiesc lesne”.

Iar Galvie si Candid, auzind aceasta, au inceput mai cu dinadinsul a o intreba pricina pentru care s-a daruit acelui loc un dar si o putere de niste faceri de minuni ca acestea. Iar ea tainuind inca adevarul, a zis: „Se povesteste in neamul nostru evreiesc ca unuia din parintii nostri cei de demult, i s-a aratat Dumnezeu in acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si intr-insul se fac multe minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinta inimii spre aflarea adevarului, precum altadata Luca si Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzand intru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericita femeie, te juram cu Dumnezeul cel viu, sa ne spui adevarul. Pentru ca noi nu pentru alta pricina am suferit atata cale de la Constantinopol si pana aici, decat numai sa vedem toate locurile sfinte care sunt in Palestina, si aici sa dam rugaciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim ca in casa ta este un loc sfant si facator de minuni, voim sa aflam cu dinadinsul despre dansul cum s-a sfintit si pentru care pricina se lucreaza puteri intru dansul”.

Iar femeia, fiind jurata cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adancul inimii si, varsand lacrimi din ochi, a grait catre dansii: „O, barbati alesi, aceasta taina dumnezeiasca, care acum ma siliti sa v-o spun, nu s-a stiut de nimeni pana astazi; dar, de vreme ce va vad oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu, am sa va spun aceasta taina ascunsa, nadajduind ca ceea ce veti auzi de la mine, veti pazi si nu veti spune la nimeni. Aici la mine este ascuns vesmantul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul cand ea s-a mutat de la cele pamantesti la cele ceresti, era acolo, la vremea ingroparii ei, una din stramoasele mele, vaduva, careia i s-a dat vesmantul acesta, dupa hotararea insasi Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Aceea, luand vesmantul, l-a pazit cu cinste in tot timpul vietii sale. Apoi, inainte de a muri, l-a incredintat in paza unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i cu juramant, ca nu numai vesmantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa-l pazeasca, ci si fecioria ei s-o pazeasca pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.

Iar fecioara aceea, in tot timpul vietii sale, pazind de asemenea cu multa cinste vesmantul acesta, cand s-a apropiat de sfarsitul vietii, l-a incredintat si ea la alta fecioara curata si cinstita din neamul sau. Astfel ca, din fecioara in fecioara, trecand multi ani, acest sfant vesmant a ajuns pana la mine, smerita, care am imbatranit in viata curata fara barbat. Iar de vreme ce in neamul meu nu se afla nici o fecioara careia as fi putut sa-i incredintez aceasta taina, va spun voua despre dansa, ca sa stiti ca, pentru acest cinstit vesmant, care se gaseste in camera mea dinauntru, se savarsesc acele minuni aici. Insa va rog sa nu spuneti taina aceasta nimanui, nici in Ierusalim, nici oriunde va veti duce”.

Iar Galvie si Candid, auzind de vesmantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaima si de negraita bucurie, si au fagaduit cu lacrimi ca vor pazi taina. Si au rugat-o pe femeie sa nu-i opreasca sa petreaca toata noaptea, in camara aceea, in rugaciuni, langa sfantul vesmant. Deci intrand inauntru, au vazut sicriul in care era pazit cu cinste sfantul vesmant al Maicii Domnului, in jurul caruia ardeau multe lumanari si era buna mireasma de aromate. Atunci au inceput mai cu dinadinsul a face rugaciuni cu lacrimi si cu multe inchinaciuni catre Dumnezeu si catre Preasfanta Lui Maica. Si aveau un singur gand amandoi, cum ar putea darui acea vistierie de mare pret cetatii imparatesti.

Apoi, sfatuindu-se ei, au masurat sicriul in latime, lungime si inaltime, si au insemnat asemanarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminandu-se de ziua, si-au ispravit rugaciunile lor si au iesit din camera aceea, multumind femeii ca i-a lasat sa stea toata noaptea inaintea cinstitului vesmant. Apoi, dand indestulata milostenie saracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuti de femeia aceea, careia i-au fagaduit ca, pana se vor intoarce in patria lor, iarasi au sa mai vina sa se inchine inaintea sfantului vesmant al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Deci ajungand ei la Ierusalim, s-au inchinat Facatoarei de viata Cruci si Mormantului Domnului. Si cercetand toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dansii un lucrator de lemn si i-au poruncit sa le faca un sicriu de lemn vechi, dupa masura si asemanarea aratata lui de dansii. Iar dupa ce sicriul a fost facut, au cumparat pentru el un acoperamant tesut cu aur si s-au intors la femeia aceea. Si ajungand la casa ei, i-au aratat acoperamantul cel tesut cu aur, rugand-o sa-i lase sa acopere cu el sicriul cinstitului Vesmant al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si sa le dea voie ca sa stea toata noaptea la rugaciune langa sicriu. Si castigand ei aceea, au cazut cu fetele la pamant inaintea sicriului si au udat pamantul cu lacrimi, rugandu-se Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu ca sa nu-i opreasca a se atinge de sicriul sau cel cu vesmantul, ca sa-l ia cu dansii.

Iar cand era la miezul noptii si cand toti dormeau, au luat sicriul cu frica si, scotandu-l din camera, l-au ascuns in careta lor, iar in locul aceluia au pus celalalt sicriu, care a fost facut din lemn vechi in Ierusalim si, invelindu-l cu acoperamantul tesut cu aur, au stat pana la ziua, rugandu-se. Iar dupa ce s-a luminat de ziua, au multumit acelei cinstite femei si, inchinandu-i-se ei, au dat multa milostenie saracilor, apoi au plecat cu negraita bucurie.

Si ajungand la Constantinopol, la inceput n-au spus nimanui despre aducerea sfantului vesmant al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, vrand ca sa ascunda la dansii acea nepretuita vistierie. Deci, zidind in casa lor o bisericuta mica, in numele Sfintilor Apostoli Petru si Marcu, au pus intr-insa sicriul acela cu sfantul vesmant, nu la aratare, ci intru ascuns. Iar dupa ce au vazut ca nu pot sa tainuiasca sfintenia cea atat de mare a vesmantului Maicii Domnului, pentru minunile care se faceau cu dansul, s-au dus si au instiintat pe marele imparat Leon si pe sotia lui, imparateasa Verina, asemenea si pe Preasfintitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.

Iar acestia, umplandu-se de negraita bucurie, s-au dus la casa si biserica lui Galvie si Candid si, descoperind acel cinstit sicriu, au vazut nestricat, dupa atatia ani, sfantul vesmant al Maicii Domnului. Si s-au atins de dansul cu frica si cu buna cucernicie, sarutandu-l cu toata dragostea. Apoi l-au luat de acolo si l-au dus cu slava si cu praznuire in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherna. Deci l-au pus acolo intr-un sicriu impodobit cu aur, cu argint si cu pietre scumpe, si au hotarat ca in toti anii sa se praznuiasca punerea vesmantului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in ziua de doi iulie, intru cinstea si slava Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Celui nascut dintr-insa, Hristos Mantuitorul nostru, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nota – Vlaherna a fost un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corabiilor si a fost numit astfel dupa un oarecare slavit voievod al scitilor, care se numea Vlahern si fusese ucis in acel loc, unde, dupa aceea, s-a zidit biserica prea aleasa in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Sfantul Voievod Stefan cel Mare
 
Odraslit de pamantul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de catre poporul dreptcredincios, care l-a numit „bun, mare si sfant”. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate – Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori -, sfant pentru lucrarea lui intru apararea intregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Dreptcredinciosul Voievod Stefan s-a nascut la Borzesti, din parinti binecredinciosi – voievodul Bogdan al II-lea si doamna Maria Oltea. Inca din copilarie a aratat o dragoste deosebita fata de tara si credinta stramoseasca. in toate cate le facea, era calauzit de duhul dreptatii si al iertarii. Curand dupa uciderea tatalui sau la Rauseni de catre Petru Aron, Stefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Campia Direptate este intampinat de multimea poporului, in frunte cu mitropolitul Teoctist, in ziua de 12 aprilie, anul mantuirii 1457. Intreband poporul adunat daca este cu voia tuturor sa le fie domn, i s-a raspuns intr-un glas: „Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti”.

Deci luand Stefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu si venind turcii sa jefuiasca pe la Galati, i-a batut, luand Cetatea Alba si Chilia. Acesta a fost inceputul razboaielor cu vrajmasii crestinatatii pe care le-a purtat ca domn al Tarii Moldovei, si asa s-a dat Stefan cel Mare in mana lui Dumnezeu si s-a sarguit sa implineasca voia Sa. Caci nu uita a savarsi, chiar si razboaiele, cu frica de Dumnezeu si cu randuiala; si multe razboaie a purtat si cu dreptate le-a castigat, caci cate lupte a avut, atatea manastiri si biserici a facut.

Iar randuiala sa aceasta era: inainte de vreo lupta se lega, el impreuna cu toti ostenii sai, a posti trei zile cu paine si apa, spre a se impartasi cu dumnezeiestile Taine. Si nu uita a pleca la lupta fara icoana Mantuitorului, dimpreuna cu icoanele celor doi intaistatatori si rugatori inaintea Tronului dumnezeirii, adica a Maicii Domnului si a Sfantului Ioan Botezatorul, care prin pronia dumnezeiasca, se gasesc si astazi la Sfanta Manastire Putna. Iar ca arma cereasca lua intotdeauna Sfanta Cruce, pe care o insemnase pe toate armele si pavezele ostenilor sai. Si tot in chipul Sfintei Cruci a randuit a se face toate sabiile ostenilor, ca in lupta cu vrajmasul cel vazut sa biruiasca si pe cel nevazut.

Acest mare si dreptcredincios voievod, aparator al crestinatatii, pentru multimea sangelui curs in razboaie, a ridicat manastiri pe locul bataliilor, ca, in veac, atat calugarii, cat si preotii din sfintele altare, sa-l pomeneasca in rugaciune dimpreuna cu cei cazuti, binecredin-ciosi sau vrajmasi, asa cum Domnul insusi ne-a poruncit sa ne rugam.

Iar chipul ridicarii Manastirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Stefan Voda cu arcul dintr-un varf de munte ce este langa manastire; si unde a ajuns sageata, acolo a facut prestolul in altar. Si a pus si pe trei boieri de au tras, pe vataful de copii si pe doi copii din casa; si unde a cazut sageata vatafului de copii a facut poarta, iar unde a cazut sageata unui copil din casa a facut clopotnita. Iar un copil din casa a intrecut pe marele Stefan, cazandu-i lui sageata intr-un delusor, ce se cheama „Sion”, care este langa manastire; si a zidit intr-acel loc biserica de lemn.

Si a zidit Stefan Voda Manastirea Putna, sa-i fie spre odihna de veci, lui si familiei lui, si spre mangaiere poporului. Si a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfantul sau duhovnic, impreuna cu ucenicii sai, toti rugatori cu inima si desavarsiti scriitori de carti sfinte, caci alte carti mai frumos impodobite ca ale lor nu s-au mai vazut. Asemenea si Sfantului Simeon Sihastrul, primul sau duhovnic, si celor 17 ucenici ai sai le-a inaltat un schit in „Poiana lui Simeon”, care mai apoi s-a numit Manastirea Pangarati. Iar dupa savarsirea Cuviosului Simeon, a luat moastele binemirositoare ale sfantului spre pastrare in cetatea Sucevei, capul lui avandu-l cu dansul totdeauna, ca pe un odor de mare pret, pe care in fiecare zi il tamaia si il saruta.

Iar in al 17-lea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multa oaste si au venit in Moldova, ca sa-l supuna pe domn si sa stapaneasca acest binecuvantat pamant. Dar iscusit fiind voievodul la razboaie, i-a atras intr-o mlastina de langa Vaslui, la Podul Inalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decat a sa, caci bunul Dumnezeu a randuit aceasta, ca prin acest mic popor sa smereasca imparatia turceasca cea pagana si varsatoare de sange crestinesc. Dar pentru ca stia marele Stefan Voievod ca in urma se vor intoarce paganii cu mai mare oaste impotriva Moldovei, a scris scrisoare catre toti regii si imparatii Europei, cerand ajutor, dupa cum urmeaza mai jos:

„Prealuminatilor, preaputernicilor si alesilor domni a toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi aratata, sau de care ea va fi auzita. Noi, Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor, carora va scriu si va doresc tot binele. Si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuna si sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca, pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, al carui capitan de frunte era Soliman pasa-beglerbegul. Impreuna cu acesta se aflau toti curtenii sus numitului turc si multime multa din Valahia si domnul Valahiei cu toata puterea lui Asan-beg si Ali-beg si Scheder-beg si Graba-beg si Osu-beg si Valtival-beg si Serefaga-beg, domnul din Sofia, si Cuseran-beg si Tiri-beg, fiul lui Isac pasa, cu toata puterea lui de ieniceri. Acesti mai sus numiti erau toti capitanii cei mari, cu ostile lor.

Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre, pentru care laudat sa fie Domnul Dumnezeul nostru.

Auzind despre acestea imparatul pagan al turcilor, isi puse in gand sa se razbune si sa vie, in luna mai, cu capul sau si cu toata ostirea sa impotriva noastra si sa supuie tara noastra crestineasca, pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, atunci crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti noua pe capitanii vostri impotriva dusmanilor crestinatatii, pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si in toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra fagaduim, pe credinta noastra crestineasca, si cu juramantul domniei noastre, ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi pe mare si pe uscat, dupa ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am taiat mana dreapta. Deci fiti gata fara intarziere.

Suceava, in ziua Sfantului Pavel Tebeul, luna ianuarie in 15 zile, la anul 1475, Stefan Voievod, domnul Tarii Moldovei”.

Dupa aceasta scrisoare a sa catre mai marii crestinatatii, prin care ii ruga de ajutor, de infratire si de lepadare a mandriei, n-a primit nici un ajutor de la mandrii stapanitori ai Europei, dar, cu smerenie si tarie de mucenic, a indurat infrangerea ostirii moldovenesti la Razboieni, fiind oastea pagana de zece ori mai mare. Si a fugit voievodul Stefan spre Cetatea Neamtului, sa-si traga sufletul si sa afle incotro sa apuce. Si fiind maica sa in cetate – dupa cum iarasi scrie Ion Neculce -, nu l-a lasat sa intre si i-a zis ca orice pasare in cuibul ei piere; deci, sa se duca in sus sa stranga oaste, caci, cu ajutorul Domnului, izbanda va fi a lui. Si asa, pe cuvantul mamei sale, s-a dus.

Si, mergand in sus pe Moldova, a mers pe la Voronet, unde traia un parinte sihastru, pe nume Daniil. Si batand Stefan Voda in usa sihastrului ca sa-i descuie, a raspuns sihastrul sa astepte Stefan Voda afara pana isi va ispravi rugaciunea. Si dupa ce si-a ispravit sihastrul rugaciunea, l-a chemat in chilie pe voievod si s-a spovedit Stefan Voda la dansul. Si a intrebat Stefan Voda pe sihastru: „Ce vom face, ca nu mai putem sa ne batem cu turcii? Inchina-vom tara la turci, au ba?” Iar sihastrul a zis: „Sa nu o inchinati, ca izbanda este a noastra. Numai dupa ce vei izbandi, sa faci o manastire acolo, in numele Sfantului Gheorghe, al caruia sa fie si hramul bisericii”.

Deci a mers Stefan Voda in sus, pe la Cernauti si pe la Hotin si a strans la oaste fel de fel de oameni si au purces in jos. Iar turcii, intelegand ca va sa vie Stefan Voda cu oaste in jos, au lasat si ei Cetatea Neamtului de a o mai bate cu tunurile si au inceput a fugi spre Dunare. Iar marele Stefan a inceput a-i goni din urma si a-i bate, pana i-a trecut Dunarea. Si, intorcandu-se voievodul, a facut Manastirea Voronet, cu hramul Sfantul Gheorghe, unde s-a retras si Sfantul Daniil Sihastrul, si, prin lucrare dumnezeiasca, s-a randuit ca icoana hramului a fost gasita, in vremea lucrarii ei, nefacuta de mana omeneasca, cu chipul Sfantului Gheorghe.

Iar mai tarziu, Stefan Voda a zidit Manastirea Razboieni, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus si aceasta pisanie: „Eu si curtea mea am facut cele ce mi-au stat in putinta si s-a intamplat ceea ce stiti. Pe care lucru il socotesc ca a fost dupa voia lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele, si laudat fie numele Lui”.

In Tara Moldovei, Stefan cel Mare si Sfant a zidit multe sfinte manastiri, precum: Manastirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Manastirea Tazlau, cu hramul Nasterea Maicii Domnului (1487), Manastirea Voronet, cu hramul Sfantul Gheorghe (1488), Manastirea Borzesti (1494), Manastirea Popauti, cu hramul Sfantul Nicolae (1496), Manastirea Razboieni, cu hramul Sfantul Arhanghel Mihail (1496), Manastirea Neamt, cu hramul inaltarea Domnului (1497), Manastirea Dobrovat, cu hramul Pogorarea Duhului Sfant (1504) si altele.

Iar biserici domnesti ridicate de fericitul voievod au fost: Patrauti (1487), Sfantul Ioan – Vaslui (1490), Precista Mare – Bacau (1491), Sfantul Nicolae Domnesc – Iasi (1492), Sfantul Gheorghe -Harlau (1492), Balinesti (1493), Cuvioasa Parascheva – Cotnari (1493), Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Husi (1495), Sfantul Nicolae din Dorohoi (1495), Sfantul Ioan Domnesc – Piatra Neamt (1498).

Ca voievod, Stefan cel Mare si Sfant a facut multe milostenii celor saraci, rasplatind si pe ostasii sai cu averi si mosii, iar mai vartos rasplatea dupa faptele de vitejie din razboi. Asa pe Purice Aprodul, ce l-a scapat de moarte intr-o batalie cu ungurii, miluiti fiind de Dumnezeu de au scapat cu viata, l-a facut boier, armas mare, si din el s-a tras mai apoi neamul Movilestilor. Asa si pe Burcel, care, fiind sarac, ara pamantul in zi de sarbatoare, neavand plug sa are, l-a miluit cu plug si cu mosie si s-a dus cu pace la Sfanta Liturghie, ca era Duminica, iar sfantul voievod venise la dumnezeiasca slujba in targul Vasluiului.

Si nu numai ostenilor credinciosi le-a dat dari si milostenii, ci a zidit din temelie si a miluit multe manastiri in Tara Moldovei, in Tara Ardealului, in Tara Valahiei, pe la Sfintele Locuri si in Sfantul Munte al Athosului. Iar egumenului Manastirii Zografu i-a trimis scrisoare, impreuna cu dania sa ctitoriceasca: Iar pentru alta mila, pe care o va da Dumnezeu, cunoscatorul de inimi, Cel ce vede toate, sfanta manastire si biserica a lui Dumnezeu, egumenul si preotii si toti fratii intru Hristos ce vietuiesc acolo sa tie si sa implineasca acest asezamant, dupa randuiala Sfintei Biserici si dupa dorinta noastra, cum vom arata mai departe: inainte de toate sa scrie pe domnia mea la Sfanta Proscomidie, dupa datina Sfintilor Parinti si dupa asezamantul Sfintei Biserici, si sa scrie si pe doamna mea si pe copiii nostri daruiti de Dumnezeu, Alexandru si Elena si sa stea in sfantul pomelnic, precum este scris. Si iarasi, pana cand va fi mila lui Dumnezeu Atottiitorul asupra noastra si vom fi in viata pe lumea aceasta, sfanta biserica sa ne cante sambata seara un Paraclis si Duminica la pranz sa se dea bautura. Martea sa se cante Liturghie si la pranz sa se dea bautura; si sa se pomeneasca in fiecare zi la Vecernie si la Pavecernita si la Miezonoptica si la Utrenie si la Liturghie si la Sfanta Proscomidie si unde este obiceiul Sfintei si dumnezeiestii Biserici. Aceasta sa ni se faca atat cat vom fi in viata.

Iar dupa trecerea anilor nostri, dupa trecerea vietii noastre, in primul an sa ni se faca si sa ni se cante Sfantul Parastas in sobor, si apoi si celelalte slujbe de a treia zi, si asemenea la a noua zi, la a douazecea zi, la a patruzecea zi si la jumatate de an si iarasi la un an. Iar dupa trecerea unui an de atunci, sa ni se cante in fiecare an, intr-o zi, in sobor de pomenire, seara la parastas si coliva si bautura sa se dea, iar dimineata la Sfanta Liturghie, iarasi coliva si la pranz, bautura spre mangaierea fratilor. Aceasta sa ramana cat va. dainui sfanta manastire”.

Iar calugarilor de la Manastirea Neamt le-a dat randuiala, pentru ctitorirea bisericii mari si a chiliilor: „In fiecare miercuri seara, calugarii si egumenul din Manastirea Neamtu sa ne cante noua si doamnei Maria un parastas, iar joi o Liturghie pana in veac, cat va sta aceasta manastire”.

Sfintenia si-a aratat-o chiar si in faptele socotite a fi fara duhul blandetii, precum izgonirea din tara sau osandirea spre moarte a tradatorilor. Iar intru acestea, fiind la mijloc soarta neamului si a pamantului stramosesc, aratat a fost ca lucru cu dreptate a savarsit, caci de s-ar fi milostivit spre un om ar fi pierit o tara si un neam sub loviturile miselesti ale paganilor si raucredinciosilor. Si precum trupul trebuie infometat si slabit pentru a scoate patima din el, ori precum Sfantul Ilie a ucis cu mana lui pe slujitorii idolesti spre a feri poporul de necuratia inchinarii la idoli, asa si acest sfant voievod, cu dreptate a izgonit si a pedepsit aspru pe cei ce ieseau din dumnezeiasca ascultare, asemanandu-se cu Iuda vanzatorul.

Dar n-a uitat sa fie iertator si milostiv cu toti cei care se pocaiau si isi cereau iertarea din mainile sale, precum Insusi Hristos a facut cu Petru dupa lepadarea sa, ori cu Proorocul David dupa ce acesta a savarsit adulter cu femeia lui Urie. Asa ii scrie voievodul vornicului Mihu, fugit miseleste din tara, dar care voia sa se intoarca si sa fie credincios Sfantului Stefan: Te-am iertat si toata mania si ura am alungat-o cu totul din inima noastra. Si nu vom mai pomeni in veci, cat vom trai, de lucrurile si faptele petrecute; ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotriva cu boierii credinciosi si de cinste. Si satele, adica ocinile tale, toate le-am intors; vino, deci, indata ce ne vei face slujba cu care te-am insarcinat.

Inteleptul voievod Stefan cel Mare si Sfant a lasat cu limba de moarte fiului sau ca, de va fi sa inchine tara, sa o inchine turcilor, care pentru bani macar isi tin cuvantul, iar in cele bisericesti nu cauta nicidecum a se amesteca. Ceea ce s-a si intamplat mai in urma, iar pamantul tarii, cu rugaciunile sale, a ramas un pamant binecuvantat.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant, asemenea sfintilor si dreptilor lui Dumnezeu, si-a cunoscut mai dinainte obstescul sfarsit. Precum si Sfantul Constantin cel Mare, inainte de obstescul sau sfarsit, asa si Stefan cel Mare, a chemat vladicii si toti sfetnicii sai, boierii cei mari si altii, aratandu-le ca de nu vor mai putea tine tara asa cum a tinut-o el, socotind din toti pe turc mai puternic si mai intelept, a dat invatatura sa se inchine turcilor, iar mai apoi le-a mai dat fiecaruia cuvinte de mangaiere si imbarbatare, spre mantuirea lor si a neamului. Apoi, lasand pe fiul sau, Bogdan, pe scaunul Moldovei, si dand tuturor sarutarea cea de pe urma, s-a savarsit cu pace, dandu-si sufletul in mainile lui Hristos, Domnul domnilor si Imparatul imparatilor, in a doua zi a lunii lui iulie, la anul mantuirii 1504, ca un preaslavit domn si aparator al crestinatatii, cum pana atunci nu mai cunoscuse acest pamant binecuvantat.

Iar la moartea sa – cum zice iarasi Ion Neculce -, a fost jelit de tot norodul, ca s-a luat de la dansii asemenea piatra de mult pret si faclie a dreptei credinte si a dragostei de neam. Si l-a ingropat tara cu multa jale si plangere in Manastirea Putna, care era de dansul zidita. Atata jale era, de plangeau toti, ca dupa un parinte al lor, caci cunosteau toti ca s-au pagubit de mult bine si multa aparare. Iar poporul cel binecredincios se tanguia la savarsirea sa cu multe lacrimi si intristare: „Plange dealul, plange valea,/ Plang padurile batrane,/ Si norodu-n hohot plange:/ Cui ne lasi pe noi, stapane?…”.

„Cei dupa moartea lui pana astazi ii zic „Sveti” – Sfantul Stefan Voda -, nu pentru suflet, care este in mana lui Dumnezeu, ca el inca a fost un om cu pacate, ci pentru lucrurile lui vitejesti, care nimeni din domni, nici mai inainte, nici dupa aceea, nu le-au ajuns…”, precum scrie cronicarul Grigorie Ureche.

Dupa savarsirea sa, multe minuni s-au intamplat la mormantul sau, vindecari minunate ori izgoniri de demoni, care si pana azi se petrec. Iar la anul 1775, rapita fiind Bucovina de catre austrieci, chipul sau de langa mormant s-a intunecat la fata cu totul, iar clopotul cel mare a inceput a bate singur, candelele de la mormant, intotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica intreaga s-a umplut de o lumina stranie, semn ca voievodul insusi se mahnise de multimea pacatelor acestui popor, din care pricina a ajuns sub stapanire straina.

Insa, fara de indoiala, tuturor celor ce vin si i se inchina cu evlavie la mormant, acest mare si minunat domn, urmator in viata si in fapte Sfantului si Marelui Constantin si marilor imparati crestini, le bucura inimile si ii intareste pe piatra credintei si in nadejdea vietii vesnice. Asemenea, se mai spune ca la Judecata de apoi, Sfantul si Marele Stefan Voievod va rasplati tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinta stramoseasca si pentru tara si neam.

Pentru ravna sa intru apararea credintei ortodoxe pe pamantul tarii noastre, pentru marile sale vitejii si pentru numeroasele sale manastiri si biserici care impodobesc si astazi Moldova, fiind cinstit de-a lungul veacurilor de popor intre sfinti, Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 20 iunie 1992, fiind praznuit la 2 iulie, ziua in care a trecut din aceasta viata la cerestile locasuri.

Cu ale caruia rugaciuni sa ne invrednicim si noi a dobandi arvuna vietii vesnice la savarsirea din aceasta viata si mai vartos la Judecata de apoi, pentru a slavi cu sfintii pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu Cel in Treime laudat si inchinat. Amin

Sursă: Creștin Ortodox.ro