Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

Calendar ortodox: Sf.Ierarh Leontie de la Radauti; Sf.Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian – Ap. Romani VI, 18-23Ev. Matei VIII, 5-13Ioan XVII, 1-13glas 3, voscr. 4
  Calendar catolic: Sf. Aron, fratele lui Moise

Sf.Ierarh Leontie de la Radauti; Sf.Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti
 
Acest purtator de Dumnezeu, Leontie, s-a nascut din parinti crestini dreptmaritori, in orasul Radauti, la inceputul secolului al XlV-lea. Inca din pruncie, mergand cu parintii sai la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte sfanta slujba, dupa care zabovea, cautand sa se apropie cat mai mult sufleteste de cuvi-osii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei, vazandu-l cu atata dragoste pentru casa lui Dumnezeu, si pentru sfintele slujbe, l-au primit in obstea lor, unde fericitul Leontie, in toate cele randuite arata multa ravna, smerenie si ascultare.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit, primind numele de Lavrentie. Ravna lui pentru nevointele cele duhovnicesti sporea tot mai mult. Luand binecuvantarea de la staretul obstei, s-a indreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau cativa sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Musat, afland de aceasta vatra sihastreasca cu randuiala preafrumoasa, a mers si a sfintit biserica acestui schit si, odata cu aceasta, a hirotonit in preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorintei acestei obsti.

Aici, in aceasta binecuvantata sihastrie, vine sa se nevoiasca si Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povata parintelui sau duhovnicesc, Lavrentie. Infiintandu-se scaun episcopal la Radauti, in timpul lui Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme de la intemeierea acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la inalta vrednicie si raspundere infricosatoare de ierarh.

Primind jugul arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adauga la nevointele sale sihastresti si crucea slujirii arhieresti. Arhiereu fiind, nu a incetat nici o clipa a priveghea, a posti si a se ruga neincetat. Apoi a sfintit biserici si a hirotonit preoti si diaconi pentru toate bisericile unde era trebuinta, veghind la pastrarea randuielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramantul in toate cate le randuia spre zidirea Bisericii lui Hristos si folosul cel mantuitor al pastoritilor sai sufletesti.

Dupa ani multi de arhiereasca pastorie, simtindu-se slabit cu trupul, s-a retras din scaunul sau si s-a reintors la manastirea de metanie, Laura. Aici a cerut sa i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi si ducand cu adevarat viata de inger in trup. Cunoscandu-si dinainte sfarsitul vietii sale pamantesti, a chemat intreg soborul pentru a le da ultimele povete parintesti. Ran-duind ca egumen al acestei sfinte manastiri pe cel mai apropiat ucenic al sau, Cuviosul Daniil Sihastrul, si binecuvantand pe toti, a adormit in Domnul, intru nadejdea invierii si a vietii vesnice. Credinciosii si fiii lui duhovnicesti veneau la mormantul sau ca si cum ar fi fost in viata, primind binecuvantarea sa si tamaduiri de tot felul de boli.

Mai tarziu moastele sale au fost duse la Radauti, potrivit dorintei credinciosilor, unde venea multa lume din imprejurimi si chiar de la mari departari, cunoscand darul lui de la Dumnezeu, care se revarsa cu prisosinta asupra tuturor celor ce se rugau si sarutau cu credinta racla sfintelor sale moaste.

In anul 1639, pradandu-se biserica, au disparut si moastele Sfantului Leontie din Radauti. Unii cred ca au fost luate de navalitori. Altii spun ca au fost ingropate de calugari in biserica, in anul 1783, odata cu desfiintarea manastirii. Insa, locul unde se afla astazi, singur Dumnezeu il stie. Intre anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopystenski din Kiev, scria despre el: „In Radauti, in episcopie, Sfantul Leontie, facatorul de minuni, zace cu trupul intreg…”.

La 20 Iunie 1992, Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti a fost canonizat si trecut in randul sfintilor ierarhi, de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, cu zi de praznuire la 1 Iulie.

Cu rugaciunile Sfantului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.

Sfintii Mucenici doctori fara de arginti Cosma si Damian
 
Dupa trupeasca rasarire pe pamant a Stapanului nostru, Hristos Dumnezeu, se poate auzi pretutindeni, ca un lucru oarecare de mirare, viata tuturor Sfintilor Mucenici ai lui Hristos. Pentru ca minunata s-a facut intru dansii puterea Mantuitorului, si de mirare este tuturor starea lor cea cu marime de suflet impotriva muncitorilor si nebiruita lor rabdare. Dintre unii ca aceia au fost acestia, de care ne sta noua inainte cuvantul, Sfintii rabdatori de chinuri Cosma si Damian, frati dupa trup, care dintr-un tata si dintr-o maica s-au nascut in Roma cea veche si au fost crescuti in buna credinta crestineasca.

Acestia deprinzandu-se la mestesugul doctoriei, toate bolile le tamaduiau cu lucrarea. Caci aveau impreuna ajutator lor intru toate pe darul Unuia Dumnezeu, si peste cati din oamenii cei ce patimeau si din dobitoace isi puneau mainile lor, indata aceia se faceau sanatosi desavarsit. Iar bunii tamaduitori de la nimeni nu luau plata pentru tamaduiri, de aceea au fost numiti si doctori fara de plata, caci numai de o plata ca aceasta prea scumpa aveau trebuinta de la cei ce se tamaduiau, ca sa creada intru Hristos. Si nu numai in singura Roma, ci si prin cetatile dimprejur si prin sate mergand, si pe cei bolnavi tamaduindu-i, pe multi ii intorceau la Hristos.

Si inca pe langa darul cel tamaduitor, faceau bine noroadelor si prin indurata daruire, caci avand de la stramosi multe averi adunate, si dupa parinti ramase lor, le vindeau pe acelea si le imparteau la saraci si la cei ce aveau trebuinta, si hraneau pe cei flamanzi, si imbracau pe cei goi, si tot felul de mila si de indurare aratau spre cei saraci si lipsiti. Iar cand tamaduiau pe cei bolnavi, graiau catre dansii asa: „Noi numai mainile le punem pe voi, iar cu puterea noastra nimic nu putem sa facem, ci pe toate le lucreaza taria cea atotputernica a lui Hristos, Unuia adevaratului Dumnezeu, intru Care de veti crede cu neindoire, indata sanatosi veti fi”. Si aceia crezand, castigau sanatate. Si asa in toate zilele intorcandu-se multi de la paganatatea inchinarii de idoli, se apropiau de Hristos.

Si aveau sfintii acestia doctori petrecere osebita intr-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile parintilor lor; acolo avandu-si adapostirea lor, i-au luminat pe toti cei dimprejur cu sfanta credinta. Deci diavolul neputand rabda ca sa vada o viata ca aceasta a lor, care stralucea cu faptele bune, a indemnat pe oarecare slujitori ai lor ca sa mearga la imparatul si sa cleveteasca pe acesti nevinovati. Si imparatea atunci in Roma Carin; acesta ascultand pe clevetitori, indata a trimis ostasi la satul acela, ca sa prinda pe doctorii cei fara de plata Cosma si Damian, si sa-i aduca inaintea lui la judecata. Si mergand ostasii la satul acela si intreband pentru Cosma si Damian, s-au adunat credinciosii la sfinti si-i rugau pe dansii ca sa se ascunda putin, pana ce va trece mania cea imparateasca. Iar sfintii n-au voit sa-i asculte pe ei, ci se sarguiau ca singuri de voie sa iasa la ostasii cei ce-i cautau pe dansii, dorind ca sa patimeasca pentru Hristos cu bucurie.

Insa dupa ce mai multi credinciosi s-au adunat la ei, si cu rugaminte cu lacrimi ii indemnau pe dansii, ca sa-si fereasca viata lor, nu pentru sine, ci pentru mantuirea multora, s-au supus si nevrand. Iar credinciosii luandu-i pe ei, i-au ascuns intr-o pestera. Deci ostasii cautandu-i pretutindeni cu dinadinsul si neaflandu-i, s-au umplut de iutime si de manie, si prinzand pe unii barbati cinstiti din satul acela, i-au legat pe dansii cu lanturi, si-i duceau la Roma. De care lucru instiintandu-se Sfintii Cosma si Damian, indata au iesit din pestera si au alergat degrab in urma ostasilor, si ajungandu-i pe cale, au zis catre dansii: „Sloboziti pe acesti nevinovati si luati-ne pe noi. Pentru ca noi suntem cei pe care aveti voi porunca sa-i prindeti”. Deci ostasii slobozind pe acei barbati, au pus lanturile pe Sfintii Cosma si Damian, si i-au dus la Roma, unde sfintii au fost paziti in legaturi pana a doua zi.

Iar a doua zi a sezut imparatul la obisnuita judecata inaintea norodului, care era la loc de priveliste, si punand inainte pe Sfintii legati Cosma si Damian, cu mare glas a inceput a vorbi catre dansii, zicandu-le: „Voi sunteti cei ce va impotriviti zeilor parintilor nostri si cu oarecare mestesug de vraja tamaduiti fara de plata bolile intre oameni si intre dobitoace, amagind pe norodul cel prost ca sa se departeze de la zei si de la legile parintesti? Ci macar acum intoarceti-va de la a voastra ratacire, ascultati sfatul meu cel bun, si apropiindu-va, aduceti jertfa zeilor, care indelung v-au rabdat pe voi pana acum. Caci facandu-li-se strambatate de la voi, nu v-au rasplatit voua rau pentru rau, desi puteau sa va rasplateasca, ci au rabdat asteptand intoarcerea voastra cea catre dansii”. Iar sfintii placuti lui Hristos, intr-un glas raspunzand catre imparatul, au grait: „Noi n-am inselat pe nici un om, nici nu stim mestesug de vraja, nici n-am facut vreun rau cuiva, ci tamaduim bolile cu puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicand: Pe cei bolnavi tamaduiti, pe cei stricati curatiti. Si o facem aceasta fara de plata, de vreme ce Mantuitorul a poruncit-o, zicand: In dar ati luat, in dar dati. Pentru ca nu avem trebuinta de averi, ci mantuirea sufletelor omenesti o cautam, si slujim neputinciosilor si saracilor ca Insusi lui Hristos. Caci Acela socoteste ca si pentru Sine ingrijirile cele facute pentru dansii, zicand catre bunii datatori: Flamand am fost si Mi-ati dat de am mancat; am insetat si M-ati adapat pe Mine. Gol am fost si M-ati imbracat. Pe aceste porunci ale Lui noi ne sarguim a le implini, asteptand ca sa luam de la Dansul plata in viata cea fara de sfarsit a Imparatiei cerului. Iar celor paruti de tine zei nicidecum nu voim sa le slujim. Tu si cei cu tine slujiti-le lor! Iar noi stim cu adevarat, ca aceia nu sunt dumnezei. Iar de voiesti, o, imparate, noi iti punem tie inainte sfatul cel bun, ca sa cunosti pe unul Adevaratul Dumnezeu, Facatorul tuturor, Care rasare soarele Sau peste cei rai si peste cei buni, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti spre trebuinta noastra, si spre slava numelui Sau celui preamare. Aceluia Sa-i slujesti, departandu-te de la idolii cei fara de suflet si nesimtitori”.

Iar Carin imparatul a zis catre dansii: „Nu v-am chemat pe voi ca sa graiti filosofii, ci sa aduceti jertfa zeilor”. Raspuns-au sfintii: „Noi unuia Dumnezeului nostru ii aducem sufletele noastre jertfa fara de sange, Celui ce ne-a izbavit pe noi din cursele diavolului si a dat pe Unul nascut Fiul Sau pentru mantuirea a toata lumea. Acela -Dumnezeul nostru – nu este zidit, ci este Ziditor al tuturor. Iar ai tai zei sunt niste scorniri omenesti si lucru al mainilor mesterilor. Si de n-ar fi fost intre oameni mestesugul cel ce face pe zeii vostri, voi n-ati fi avut la cine sa va inchinati”. Carin a zis: „Nu ocarati pe zeii cei vesnici, ci apropiindu-va, inchinati-va lor cu jertfe, mai inainte de a primi muncile cele ce va asteapta pe voi”.

Iar robii lui Hristos umplandu-se de Duhul Sfant, au zis: „Fii rusinat impreuna cu zeii tai, o, Carine, si de vreme ce se intoarce mintea ta de la Dumnezeul cel ce de-a pururea este si vietuieste in veci, si se lipeste spre idolii cei nesimtitori si niciodata vii, deci si fata trupului tau sa se intoarca de la locul sau spre a ta infruntare, ca sa te deprinzi prin singura cercarea, ce poate Dumnezeul nostru”. Aceasta zicand-o sfintii, indata s-a schimbat fata lui Carin si grumajii i s-au sucit, si s-a intors fata lui la spatele lui. Si nu putea sa-si intoarca grumajii sai, nici nu putea cineva sa-i ajute lui, ci sedea pe scaun, avandu-si grumajii si fata stramba. Iar norodul ce privea spre aceea, striga cu mare glas: „Mare este Dumnezeul crestinilor, si nu este alt Dumnezeu afara de dansul”.

Intru acea vreme multi au crezut intru Hristos si au rugat pe Sfintii Doctori ca sa tamaduiasca pe imparatul. Inca si singur imparatul se ruga, zicand catre dansii: „Acum stiu cu adevarat ca sunteti robi ai Adevaratului Dumnezeu. Deci ma rog voua, precum ati vindecat pe cei multi, tamaduiti-ma si pe mine, ca si eu sa cred ca nu este alt Dumnezeu, afara de Dumnezeul cel propovaduit de voi, care a facut cerul si pamantul”.

Iar sfintii au zis catre dansul: „De vei cunoaste pe Dumnezeul cel ce ti-a dat tie viata si imparatia, si de vei crede intru Dansul cu toata inima ta, Acela poate sa te tamaduiasca pe tine”. Iar imparatul cu mare glas a zis: „Cred intru tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel Adevarat, miluieste-ma pe mine si nu pomeni nestiinta mea dintai”. Aceasta zicand-o imparatul, i s-au indreptat grumajii lui si fata lui a stat la locul sau, precum era mai intai. Si sculandu-se imparatul de la locul sau, si-a ridicat ochii sai spre cer si inaltandu-si mainile, a dat multumita lui Dumnezeu impreuna cu tot norodul, zicand: „Bine esti cuvantat, Hristoase, Dumnezeule cel Adevarat, Care m-ai adus pe mine dintru intuneric la lumina, prin acesti sfinti robi ai Tai”.

Si asa tamaduindu-se imparatul, a cinstit pe Sfintii Doctori Cosma si Damian, si i-a slobozit pe ei cu pace. Iar ei iesind din Roma, s-au dus la satul lor. Si auzind locuitorii satului aceluia, si cei dimprejur, toate cele ce se facusera de sfinti in Roma, au iesit intru intampinarea placutilor lui Dumnezeu si i-au primit pe dansii cu bucurie, veselindu-se si slavind pe Stapanul Hristos. Iar sfintii umblau iarasi imprejur prin cetati si prin sate dupa obiceiul lor, tamaduind neputintele si luminand norodul cu sfanta credinta, apoi se intorceau la satul lor. Iar zavistuitorul diavol neputand prin mestesu-girea sa cea dintai sa-i piarda pe sfinti de pe pamantul celor vii, a scornit alta.

Era in partile acelea oarecare doctor slavit, de la care si acesti sfinti invatasera la inceput mestesugul doctoricesc; pe acela l-a indemnat vrajmasul ca sa urasca pe sfinti, nesuferind slava lor cea buna. Deci, chemand acela la sine pe sfinti cu inselaciune, i-a luat pe dansii la un munte, ca si cum ar fi voit sa adune buruieni de doctorii, iar in inima avand gandul lui Cain. Si ducandu-i pe ei departe, a randuit ca fiecare deosebi sa adune buruieni. Deci mai intai navalind asupra unuia, l-a ucis pe el cu pietre, apoi si pe celalalt l-a ucis asijderea. Si luand trupurile lor, le-a ascuns langa o scursura de apa ce era acolo.

Asa sfintii rabdatori de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fara de plata, Cosma si Damian, si-au luat sfarsitul vietii si s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos Domnul, Mantuitorul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si de-a pururea, si in vecii vecilor. Amin.
Sursă: Crestin Ortodox