Connect with us

Aveti un Pont

Destructurarea Partidului Social Democrat

Publicat

pe

Într-un moment în care PSD se afla în plină glorie, guvernând la propriu sub conducerea lui Victor Ponta, un cunoscut în general bine informat din zona serviciilor secrete mi-a furnizat o informație șoc. Fusese luată decizia destucturării PSD. „De către cine?”, am întrebat. A refuzat să-mi spună. Nu mi-a explicat nici de ce. Dar a insistat spunându-mi că procesul a fost decanșat. E greu să-ți imaginezi furtuna atunci când vremea este însorită și nu se vede nici urmă de nor. Dar iată că acum asist la destructurarea PSD. Anunț și comentez acest mega-eveniment politic.

Înainte de a intra în amănunte, voi face un scurt raționament logic. Servicile secrete românești au fost întotdeauna agresive. În întreaga lor istorie, începând de la Primul Război Mondial, indiferent cum s-au numit, servicile secrete ale României s-au implicat în mod agresiv în politică. În gestionarea statului. În mod paradoxal, tocmai Secuirtatea mult blamată a fost cea mai ținută în frâu de către factorul politic. De către Partidul Comunist Român. După decembrie 1989, servicile secrete, ahtiate de dorința de a prelua conducerea politică și mai ales economică, au acționat disimulat, dar în forță. Cum? Între altele, penetrând masiv partidele politice. Iar cel mai penetrat partid a fost cel care dispunea de cel mai important bazin electoral, și ca urmare, se va califica pentru a gestiona România în intervale mai lungi de timp. Este punctul de start al unei operațiuni vaste, care în final conduce la destructurarea Partidului Social Democrat.

Mult timp, acțiunea de penetrare a PSD a fost discretă. Nu neapărat secretă. Dar în orice caz disimulată. Reprezentanți ai serviciilor secrete, trimiși în misiune la vârful PSD, au ocupat poziții strategice în partid, în guvernele gestionate de respectivul partid și în grupurile parlamentare. Împinse pe la spate și susținute în forță, dronele serviciilor secrete și-au asigurat permanent succesiunea în câteva instituții cheie. Cum ar fi de pildă cele vizând telecomunicațiile. În baza acestui suport, aceleași servicii secrete, prin intermediul unor ofițeri superiori vezi Doamne trecuți în rezervă, au ocupat cele mai sensibile sectoare economice și financiare. Această pânză de păianjen a asigurat la rândul ei suport logistic și financiar pentru operațiunea de desăvârșire a acapărării la vârf a partidului de către reprezentanți ai serviciilor secrete. Nu numai eu, ci în general în lume, definim ceea ce s-a creat în baza acestei rețete drept stat subteran (deep state).

Dar ce interes are acest stat subteran de a distruge PSD? Și de ce această operațiune este făcută pe termen lung? Sunt două răspunsuri greu de dat. Dar voi încerca. Nu există niciun interes anume, care să fie astfel definit. Probema este că s-a produs o aglomerare. Atât în spațiul politic, cât și în spațul economic, reprezentanții diferitelor servicii secrete se calcă literalmente pe picioare. Eliminându-și concurența atât din clasa politică, cât și din clasa de afaceri, acești agenți au ajuns să se concureze realmente între ei. Este exact efectul pe care îl poate avea asupra unui copac asaltul plantelor agățătoare, care în final îl sufocă. Iar terenul în care se produce cu prioritate acest fenomen este, în mod firesc, cel deținut de partidul cel mai puternic. Poate că, în urmă cu câțiva ani, destructurarea PSD nu făcea parte dintr-un plan. În schimb, devenea un deznodământ logic, pe care unii l-au înțeles. Și mi-au transmis și mie această informație. Și cu aceasta am răspuns și la a doua întrebare. Acest proces de destructurare, declanșat prin plasarea lui Mircea Geoană și apoi a lui Victor Ponta în fruntea PSD, s-a desfășurat lent, pentru că aceștia au avut nevoie de un timp rezonabil pentru a împăna cu drone întreaga arhitectură de conducere a partidului. Iar în cele ce urmează, pornind de la la premizele de mai sus, voi explica ce se întâmplă în prezent în PSD și ce urmează să se mai întâmple.

PSD este condus de un președinte interimar în persoana domnului Marcel Ciolacu. Despre acesta se susține insistent – am făcut-o și eu însumi – că este un produs al Serviciului Român de Informații, extrem de toxic întrucât poate fi șantajat pentru diploma falsă de revoluționar, luptător cu merite deosebite, obținută la Buzău, un oraș în care nu a existat niciun fel de activitate revoluționară până la fuga soților Ceaușescu. El mai dispune de asemenea și de o diplomă de studii a cărei autenticitate este și ea pusă sub semnul întrebării. A absolvit Academia de Informații a SRI, într-o promoție din care au făcut parte și mulți alți lideri PSD. Așadar el nu este o dronă singuratică, ci conduce un stol de drone. Fără intenția de a-i anatemiza, o să-i numesc totuși pe acești oameni politici formați la școala cel mai important serviciu secret al țării. Mihai Tudose, fost prim-ministru al României, un personaj care aparent se mișcă ca un neutron liber între Pro România, partid condus de o altă dronă, respectiv Victor Ponta, și PSD. Claudiu Manda, un politician de succes, care a reușit să facă splendide numere de acrobație la președinția Comisiei de Control a Serviciului Român de Informații. Un baron tânăr, activ și puternic al județului Dolj. Căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu. Una dintre cele mai puternice personalități ale PSD, un ministru de succes la Muncă, absolventă și ea în aceeași serie a Academiei de Informații „Mihai Viteazul”. Și, pentru a nu extinde prea mult această listă, mă voi mărgini să-l mai numesc doar pe Dragoș Benea, stâlpul PSD de la Bacău, care a decolat și el în stol, tot de la „Mihai Viteazul”, împreună cu ceilalți.

Dacă lista dronelor s-ar opri aici, situația ar fi relativ simplă în PSD. Ar fi dronele contra restului partidului. Și, în final, odată identificate, dronele ar putea fi forțate să intre într-o aterizare forțată. Toți cei citați mai sus au decis să-l susțină pe Marcel Ciolacu. Există însă și o altă aripă, tot a serviciilor secrete, care-și revendică viitoarea conducere în partid. Cea care va rezulta la capătul unui controversat congres. Și acum mă refer strict la un tandem care se conturează în vestul României, la așa-numita tabără Vasile Dâncu-Sorin Grindeanu. Și cei doi provin și sunt susținuți de părți ale statului subteran. Și se bat pentru a câștiga la Congres. Atâta doar că o fac mult mai discret decât alții. Și poate mai laminat. Pentru că avem de-a face cu drone mai sofisticate. Vasile Dâncu a fost prim-viceprim-ministru, în timp ce Sorin Grindeanu a fost premier al României și în prezent conduce o agenție „sensibilă” în materie de telecomunicații.

Există un întreg curent de opinie în PSD, susținut de mulți primari și de consilieri, care se socotesc trădați de Marcel Ciolacu și chiar puși în pericol de a pierde viitoarele alegeri. Cei mai mulți dintre acești primari și consilieri ar putea să opteze la limită pentru a pleca din PSD și a se înscrie la Pro România. Un partid și el condus de o dronă. Dar o dronă împreună cu care acești primari și consilieri cred că vor avea mai mult succes. Până una alta, pentru a-și manifesta ostilitatea față de Marcel Ciolacu, pe care îl socotesc inamicul principal, primarii și consilierii înclină să susțină la viitoarea președinție a PSD un alt personaj. Orlando Teodorovici. Probabil cea mai sofisticată, mai rafinată, mai curajoasă și mai agilă dronă produsă vreodată de serviciile secrete. Să ne amintim că nici până astăzi – și asta spune tot – Orlando Teodorovici nu a fost capabil să explice cum de a primit acasă într-un plic o diplomă de absolvent al Academiei de Informații SRI, ale cărei cursuri afirmă că nu le-a urmat niciodată. După cum se știe, Orlando Teodorovici a declanșat un război cu Marcel Ciolacu, în momentul în care acesta a exercitat presiuni și a obținut demisiile tuturor conducătorilor PSD în scopul de a o elimina pe Viorica Dăncilă. Atunci Orlando Teodorovici a refuzat să demisioneze din poziția de secretar general, și nici până azi nu s-a lămurit dacă eliminarea sa din conducere este sau nu statutară și legală. În jurul lui Orlando Teodorovici se strâng cei mai mulți dintre adversarii lui Marcel Ciolacu. În această săptămână, la Cluj sau la Bistrița – nu s-a stabilit încă – urmează să aibă loc o întâlnire a liderilor de organizații și a primarilor din Ardeal, întâlnire la care, element interesant, va participa și Vasile Dâncu, în ciuda faptului că obiectivul este acela de a-l susține pe Teodorovici. La București, s-au întâlnit deja sâmbătă organizațiile din Moldova. Tot pentru a se organzia împotriva lui Ciolacu. Iar duminică, tot la București, s-au întâlnit organizațiile din zona de sud a țării. Cu același obiectiv.

Prima mare bătălie va fi pierdută probabil de adversarii lui Ciolacu. Ea este legată de data și de modul de organizare a Congresului. Ciolacu ar vrea să amâne Congresul, dar nu mai poate, pentru că se teme de o viitură în partid. În aceste condiții, probabil că îl va organiza repede. Iar în această ipoteză, Congresul va fi online. Adversarii săi știu că un Congres online va reprezenta o mega-fraudă. Aceștia insistă pentru un Congres clasic și în niciun caz restrâns ca număr de participanți. Ciolacu va refuza. Iar decizia e în mâna lui. Pentru că în mâna lui este Comitetul Executiv Național. În fine, un alt subiect de mare dispută îl reprezintă modul concret în care va fi aleasă noua conducere. Cu riscul din ce în ce mai clar de a rupe partidul, Ciolacu optează pentru o echipă dinainte desemnată, pe care să o conducă el însuși. Această echipă, odată venită la conducerea PSD, va gestiona partidul practic fără nicio opoziție, întrucât toate alternativele vor fi eliminate. Din noua echipă de conducere va face parte clasa de premianți de la SRI la care m-am referit la începutul acestei analize.

Unul dintre cei mai puternici agenți de influență, un om cu o vastă experiență în materie organizatorică, fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu acționează în forță, transformându-se în aceste zile într-un veritabil liant între diferitele grupuri de interese. În mod cert Codrin Ștefăneascu acționează împotriva lui Cioacu.

Și pentru a pune bomboana pe coliva acestui partid, voi mai arăta că printre oamenii de valoare marginalizați practic de toate taberele se numără un personaj extrem de bine cusut politic, pe nume Șerban Nicolae. Acesta a reușit performanța de a fi ales președinte al Senatului, ca opțiune a parlamentarilor PSD. Și deși această desemnare a fost făcută în mod corect, democratic, Șerban Nicolae a fost înlăturat cu brutalitate din poziția de candidat la președinția Senatului de către Marcel Ciolacu. Care a preferat să instaleze acolo o altă dronă, în persoana lui Robert Cazanciuc. A fost un moment important psihologic. În care ar fi fost posibil ca Șerban Nicolae să strângă de partea sa și să consolideze o masă critică, devenind astfel o opțiune validă pentru poziția de viitor președinte PSD. În mod straniu însă, Șerban Nicolae a rămas cu mâinile în sân, dezamăgindu-și toți suporterii. Iar aceștia au migrat către Orando Teodorovici.

Aceasta este, pe scurt, povestea destructurării PSD, un proces pe care l-a inițiat Victor Ponta și care, în curând, urmează să fie finalizat. E interesant de văzut, după această destructurare, ce se va întâmpla cu uriașul bazin electoral al acestui partid.

Sorin Rosca Stanescu

 

Aveti un Pont

Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025

Publicat

pe

cazier_judiciar_scoala_de_soferi

Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.


✅ Condițiile minime generale pentru înscriere

Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:

  1. Vârsta minimă legală

    • 16 ani împliniți pentru categoria AM, A1

    • 18 ani pentru categoria B, BE, C1

    • 21 de ani pentru categoria C, D, Tr

  2. Domiciliul sau reședința în România
    Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României.

  3. Apt medical și psihologic
    Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată.

  4. Cazier judiciar școală de șoferi
    Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.


🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi

Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:

  • conducerea unui vehicul fără permis,

  • conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,

  • uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,

  • părăsirea locului accidentului.

Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.


🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi

Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.

Avantajele obținerii online:

✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier


📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi

Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:

  • actul de identitate (copie și original),

  • fișa medicală auto,

  • aviz psihologic,

  • cererea tip a școlii,

  • dovada plății taxelor aferente cursurilor.


⏱️ Valabilitate și momentul prezentării

Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.


🚦 Concluzie

Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Vacanță în Hurghada: cum arată un sejur all inclusive în 2025

Publicat

pe

Te trezești dimineața pe o terasă cu vedere la Marea Roșie, în timp ce soarele răsare peste apele turcoaz și tu știi că ziua care începe îți aparține în totalitate. Nu trebuie să te gândești la ce mănânci, unde să mergi sau cât te va costa fiecare activitate – totul este deja aranjat pentru tine. Aceasta este magia unui sejur all inclusive în Hurghada, destinația care a redefinit conceptul de vacanță fără griji.

De ce să alegi Hurghada pentru un sejur all inclusive în 2025

Hurghada te atrage cu vreme caldă tot anul, plaje cu nisip fin și apă limpede, perfecte pentru înot, baie de soare sau sporturi nautice. Dacă plănuiești o vacanță în Hurghada în 2025, vei descoperi că această destinație a evoluat spectaculos, oferind experiențe all inclusive care îmbină luxul cu farmecul autentic al Mării Roșii. Mulți turiști o aleg pentru clima prietenoasă, parcurile acvatice spectaculoase, cluburile pentru copii și atmosfera relaxată din resorturi.

Dacă ai copii mici vei aprecia hotelurile cu personal pregătit pentru supraveghere și meniuri speciale adaptate gusturilor celor mici. Adolescenții găsesc foarte multe activități: volei pe plajă, scufundări, snorkeling sau petreceri tematice în resort care îi țin ocupați și fericiți.

În 2025, majoritatea hotelurilor investesc în spații moderne și în programe de divertismentinovatoare. Astfel te poți bucura de plaje private, piscine cu tematică, restaurante cu bucătărie internațională, dar și de tarife fixe pentru toate serviciile importante incluse deja în pachet. Alege un sejur all inclusive și vei rezolva încă de la început tot ce ține de cazare, mese, băuturi și activități din hotel.

Cum economisești cu promoțiile early booking pentru 2025

Poți optimiza investiția pentru vacanță urmând o strategie simplă: rezervă cât mai devreme. Astfel, ai acces la reduceri care ajung frecvent între 20% și 50% la pachetele de tip all inclusive. Ofertele speciale apar cel mai des între noiembrie și februarie, iar hotelurile scot la vânzare camerele cu cea mai bună poziționare încă din toamnă.

Iată cum poți profita de early booking:

  • verifică constant ofertele și abonează-te la newsletter-ul agențiilor pentru alerte personalizate privind reducerile;
  • compară tarifele pentru diferite perioade de plecare, inclusiv cele din timpul săptămânii;
  • selectează pachetul potrivit, punând accent pe facilități: transfer de la aeroport, zbor direct, asigurare medicală și eventuale excursii opționale incluse;
  • citește cu atenție politica de rambursare și termenii contractului, pentru a evita eventuale penalizări sau taxe ascunse.

Când să mergi în Hurghada și la ce să te aștepți

Alegerea perioadei potrivite pentru sejurul în Hurghada influențează atât costurile, cât și atmosfera de la fața locului. În general, Hurghada oferă o climă stabilă tot anul, dar experiențele variază în funcție de lună:

August 2025: te bucuri de zile foarte calde, cu apă perfectă pentru sporturi acvatice. Poate fi mai animat, iar cu early booking poți găsi tarife avantajoase. Mulți părinți aleg această perioadă pentru vacanța copiilor.

Septembrie 2025: vremea rămâne caldă, iar plajele se eliberează după fluxul din august. Hotelurile au tarife în scădere, iar serviciile continuă la standard ridicat.

Octombrie 2025: descoperi tot ce are Hurghada mai bun – temperaturi între 25 și 30°C, costuri accesibile, evenimente locale și plaje liniștite. În octombrie poți combina relaxarea cu participarea la festivaluri sau tururi culturale.

Ghid practic: alegerea pachetului corect pentru vacanța ta

Stabilește scopul vacanței: vrei relaxare integrală sau preferi explorarea orașului, excursii și activități? Analizează și dorințele copiilor: aquapark-urile, cluburile și eventualele alergii alimentare pot cere facilități suplimentare.

Calculează investiția: ia în calcul costul pachetului, banii pentru suveniruri și excursii opționale, mâncare în afara resortului pentru varietate, asigurare și eventuale taxe de vize.

Consultă recenzii reale: intră pe grupuri de călătorie și citește forumuri: părinții și turiștii care au călătorit recent povestesc despre curățenie, calitatea meniului, facilități pentru copii și calitatea aquapark-ului.

Solicită sfatul agențiilor: un consultant experimentat analizează dorințele familiei tale și propune hoteluri sau perioade potrivite. Pentru cupluri, cere recomandări pentru camere cu jacuzzi sau hoteluri destinate exclusiv adulților.

Facilități și experiențe în 2025

Hurghada în 2025 îți oferă:

  • aquapark-uri spectaculoase cu tobogane pentru toate vârstele;
  • cluburi pentru copii cu activități educative și distractive;
  • centre spa cu tratamente relaxante și terapii de cuplu;
  • centre de diving și snorkeling pentru explorarea Mării Roșii;
  • restaurante tematice cu bucătărie internațională și locală;
  • evenimente și spectacole de seară pentru întreaga familie.

Ești gata să îți transformi visul unei vacanțe perfecte în realitate? Hurghada te așteaptă cu brațele deschise să îți ofere experiența all inclusive de care ai nevoie! Nu mai amâna – fiecare zi în care amâni rezervarea este o zi mai puțin din paradisul care te așteaptă. Alege perioada care îți convine, rezervă pachetul tău all inclusive și pregătește-te pentru vacanța care îți va reîncărca bateriile și îți va umple sufletul cu amintiri prețioase. Hurghada îți pregătește deja experiențele de neuitat!

Citeste in continuare

Aveti un Pont

10 rețete de post clasice românești pe care trebuie să le încerci

Publicat

pe

De

Postul a fost mereu o parte importantă a tradiției culinare românești, iar rețetele de post transmise din generație în generație sunt dovada clară că mâncarea fără carne și produse de origine animală poate fi la fel de gustoasă și hrănitoare. Fiecare regiune a țării – Moldova, Transilvania și Țara Românească – are preparatele sale specifice, influențate de istorie, geografie și cultura locală.

Astăzi îți prezentăm zece dintre cele mai iubite rețete de post din bucătăria românească, fiecare cu povestea și savoarea sa unică.


1. Borș de fasole (Moldova)

Borșul este un preparat definitoriu pentru bucătăria moldovenească, iar varianta cu fasole este una dintre cele mai populare supe de post. Acest preparat se remarcă prin gustul acru obținut din borșul de casă, o tradiție veche păstrată în sate.

Ingrediente: fasole boabe, ceapă, morcov, țelină, borș de tărâțe, leuștean, sare, piper.
Mod de preparare: Fasolea se fierbe separat, apoi se adaugă legumele și borșul. Se lasă la fiert și se asezonează cu leuștean.


2. Tocăniță de hribi (Transilvania)

Transilvania este renumită pentru bogăția sa în ciuperci de pădure, iar hribii sunt considerați o adevărată delicatesă. Tocănița de hribi este un preparat de post apreciat mai ales în zonele montane, unde culesul ciupercilor este o tradiție străveche.

Ingrediente: hribi, ceapă, usturoi, ulei, sare, piper, pătrunjel.
Mod de preparare: Ciupercile se călesc cu ceapa și usturoiul, se adaugă condimentele și se lasă la foc mic până se formează un sos cremos.


3. Varză călită cu mămăligă (Țara Românească)

În sudul României, varza este un ingredient esențial în multe preparate de post. Călită lent, cu mirodenii și servită alături de mămăligă, această rețetă este o mâncare simplă, dar extrem de gustoasă, specifică zonei Munteniei și Olteniei.

Ingrediente: varză albă, ceapă, ulei, boia dulce, piper, cimbru, mărar.
Mod de preparare: Varza se călește împreună cu ceapa și condimentele până devine moale și aromată. Se servește caldă cu mămăligă.


4. Zacuscă de vinete (Moldova)

Zacusca este una dintre cele mai apreciate conserve românești și are o tradiție puternică în Moldova, unde gospodinele o prepară toamna pentru a o savura pe tot parcursul anului.

Ingrediente: vinete coapte, ardei capia, ceapă, roșii, ulei, sare, piper, foi de dafin.
Mod de preparare: Se coc legumele, se toacă mărunt și se fierb împreună până se obține o pastă groasă.


5. Ciorbă de lobodă (Transilvania)

Loboda este o plantă folosită frecvent în bucătăria ardelenească, mai ales în perioada de primăvară. Ciorba de lobodă este o rețetă ușoară, dar plină de vitamine și savoare.

Ingrediente: lobodă roșie, ceapă, morcov, borș, leuștean, sare.
Mod de preparare: Loboda se fierbe împreună cu legumele și borșul. Se servește caldă, cu verdeață proaspătă.


6. Mâncare de urzici cu usturoi (Țara Românească)

Urzicile sunt un ingredient tradițional în Țara Românească, fiind consumate mai ales primăvara, datorită proprietăților lor nutritive. Această mâncare este una dintre cele mai sănătoase rețete de post.

Ingrediente: urzici, usturoi, făină, ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Urzicile se fierb, se toacă mărunt și se gătesc împreună cu usturoiul și făina pentru a obține o consistență cremoasă.


7. Sarmale de post cu ciuperci și orez (Moldova)

Sarmalele sunt un preparat tradițional moldovenesc, iar varianta de post este la fel de delicioasă ca cea cu carne.

Ingrediente: varză murată, ciuperci, orez, ceapă, morcov, bulion, mărar, cimbru.
Mod de preparare: Se prepară umplutura din ciuperci și orez, se rulează sarmalele și se fierb în suc de roșii.


8. Plăcinte cu varză (Transilvania)

În Ardeal, plăcintele cu varză sunt un preparat de post nelipsit din bucătăriile tradiționale. Aluatul pufos și umplutura aromată le fac irezistibile.

Ingrediente: făină, drojdie, apă, varză, ceapă, sare, piper.
Mod de preparare: Se pregătește un aluat dospit, se umple cu varză călită și se coc sau prăjesc.


9. Mâncare de cartofi cu măsline (Țara Românească)

Această rețetă simplă, dar gustoasă, este foarte apreciată în Muntenia. Cartofii combinați cu măsline dau un gust special și sunt ideali pentru zilele de post.

Ingrediente: cartofi, ceapă, roșii, măsline, ulei, sare, piper, cimbru.
Mod de preparare: Cartofii se fierb cu legumele și măslinele, obținându-se un preparat aromat și consistent.


10. Gogoși de post (Moldova)

Gogoșile de post sunt un desert tradițional moldovenesc, pregătit mai ales în perioada posturilor mari.

Ingrediente: făină, drojdie, apă, zahăr, ulei, sare, esență de vanilie.
Mod de preparare: Se frământă un aluat moale, se lasă la dospit, apoi se prăjesc și se pudrează cu zahăr.

Bucătăria românească de post este plină de arome și tradiții, fiecare regiune având preparatele sale specifice. Fie că alegi o mâncare consistentă de post sau un desert delicios, aceste rețete îți vor aduce pe masă gustul autentic al tradiției românești.

Poti sa aduci aceste retete si in afara bucatariei personale? Cu siguranta este neobisnuit sa faci asta dar daca esti pasionata de tot ce e traditional sau trebuie sa faci un botez in post poti apela la astfel de retete traditionale.

Cu putina straduinta si retetele de post traditionale pot fi folosite la evenimente festive.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv22 de ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv22 de ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv22 de ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv22 de ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv22 de ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv22 de ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv