Actualitate
28 de migranţi, salvaţi în Mediterana, au fost diagnosticați cu COVID-19
Douăzeci şi opt de migranţi, din cei 209 salvaţi în Mediterana de organizaţia neguvernamentală germană Sea Watch şi apoi plasaţi în carantină pe un feribot într-un port sicilian, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, a anunţat miercuri preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, citat de AFP.
Prelevările la cei 209 migranţi plasaţi în carantină la bordul feribotului Moby Zaza, care se află în Porto Empedocle, pe coasta de sud a Siciliei, au fost efectuate marţi dimineaţă, precizează media italiene.
‘Douăzeci şi opt de migranţi sunt pozitivi la COVID-19. Ei se află pe o navă în rada Porto Empedocle, o soluţie pe care noi am cerut-o cu îndârjire la 12 aprilie guvernului pentru a evita ca epidemia să se răspândească pe teritoriul insulei, fără a o putea limita şi controla’, scrie Nello Musumeci pe Facebook.
‘Solicitarea noastră este mai bine înţeleasă astăzi şi cei care delirau acuzându-ne aproape de rasism realizează că am avut dreptate’, adaugă Musumeci.
Feribotul Moby Zaza a fost desemnat de către guvernul italian pentru ca migranţii care debarcă pe coastele siciliene să poată intra în carantină.
Sea Watch 3 a organizaţiei neguvernamentale germane Sea Watch a primit undă verde din partea autorităţilor de a acosta în Sicilia duminică, după ce salvase 209 migranţi în largul Libiei în trei operaţiuni de salvare distincte în decurs de 48 de ore.
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zileFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 5 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



