Actualitate
GÂNDUL LIVE. Cristina și Gabi Bălan, despre incidentul cu poliția din parc: „Copiii sunt afectați” / „Există un sentiment de neputință” / „Vom avea o întâlnire cu Daniel Băluță” / Ce spune Cristi Zărescu, consilierul primarului Sectorului 4
Cristina și Gabi Bălan au vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre incidentul dintr-un parc din Sectorul 4, unde se aflau alături de cei doi copii ai lor, care suferă de sindromul Down, deși accesul la locurile de joacă este interzis. Poliția a intervenit disproporționat și nu a înțeles exact că se confruntă cu un caz deosebit, iscându-se un scandal de proporții. Familia a discutat deja cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a promis că va lua măsuri.
„Ne gândim la cele întâmplate, am revăzut imaginile, mi-am retrăit spaima, am retrăit o senzație de infractor, ca și cum nu știu, ce vreau să se înțeleagă… Eram nervoasă, da, ceea ce nu s-a văzut înainte erau strigătele mele către primul organ de poliție locală, doamna polițistă, căreia i-am zis că am o situație specială, doi copii cu sindrom Down, așa a început tot scandalul.
Există un sentiment de neputință. Trebuie să punem în context ca oamenii să înțeleagă bine. Dacă dai drumul doar la video și nu știi ce a fost anterior, pare că noi suntem animale venite di n junglă. Departe de noi. Mi-am cerut scuze față de oameni, dar pentru noi este un cap de linie, noi suntem puși în permanență în situații de genul ăsta. Dar toți părinții cu copii cu probleme au această situație. Aveam un sentiment de indignare și neputință.
Ceea ce s-a întâmplat în 2-3 luni în țara asta, pentru noi e normalitate, starea de izolare e o normalitate, societatea ne împinge în izolare. Avem frecvent asemenea interacțiuni. Una dintre cele trei persoane era mamă, să punem în context.
Era o mamă foarte, foarte stresată, copiii erau foarte, foarte sus, unul ceruse ajutor, nu mai știa să coboare.
Eu m-am dus cu ei în parc, ca să nu îi mai țin în mașină, după kinetoterapie, i-am lăsat în parc.
Eu eram acea mamă stresată a cărei prioritate era siguranța copiilor. Copiii să fie în siguranță, să nu se panicheze. Noi suntem des puși în situații similare. Pentru copiii cu sindromul Down îți trebuie mai multă atenție, mai multă afecțiune.
Pentru mine era important ca acești copii să ajungă jos. Ei imediat prind energia celor din jur și se pot bloca. Ceea ce s-a și întâmplat.
„Copiii sunt afectați, unul dintre ei este mai agresiv cu fratele său”
Copiii sunt afectați. Unul dintre ei, cel cu mai multă inițiativă, mai hotărât a început să aibă gestul de agresiune, să-și amenințe fratele cu jucăriile. Acum le făcea încontinuu, fără niciun motiv.
Ca o mică paranteză: copiii noștri din decembrie, ei nu prea au ieșit, pentru că imediat după sărbători au fost bolnăviori, apoi am intrat în starea de urgență, pandemie. Pentru ei asta era prima ieșire în parc. Vorbim de luna iunie, din decembrie. Nu au ieșit în parc.
Doi la mână. Întreb statul român. Cum explic unui copil că ai voie de aici până aici? Dăm drumul la parcuri, dar nu și la locurile de joacă… E foarte important contextul. M-am dus să cumpăr mâncare pentru copii.
Ai voie la săli de noroc, în mall-uri, dar la parc nu ai voie. Copiii sunt vinovații principali pentru extinderea pandemiei! Foarte important: Cristina, din secunda unu din care a fost abordată de doamna polițist. Cine știe locul de joacă de la Palatul Copiilor. Cristina era la 20 m de doamna respectivă. Aceasta s-a declarat deranjată. Cristina nu se putea deplasa, pentru că nu avea cum să-i lase singuri.
Privind la distanță, da, aș fi vrut să fim mai calmi. Dar în situația aia, în momentul ăla, cei mai mulți oameni din țara asta ar fi acționat cu mult mai agresiv decât am făcut-o. Noi nu suntem la o primă experiență de genul ăsta.
Am citit opiniile oamenilor, mă interesează. O opinie era contrară. A scris cineva să privim dincolo de sentimente, aplicarea legii. Suntem ca oameni cumul de sentimente, nu suntem niște mecanisme și atât. Trebuie să luăm în considerare emoțiile.
Live-ul a venit după o perioadă de timp. Timp de 15 minute au hărțuit-o pe soția mea, singură cu copiii, iar ea izolată de copii. S-au făcut cerc să o ducă la secție. Nu au vrut să medieze. Oricât de nervos aș fi fost eu, ceilalți nu trebuiau să fie la fel.
Am fost contactați de dl. primar Daniel Băluță, ne-a prezentat scuzele, am avut o discuție constructivă la telefon. Pe scurt: vor fi băgați în comisia de disciplină. Vom fi înștiințați. Nu sunt cazuri izolate. Mi-e teamă că orice soluție administrativă nu va schimba în esență de fapt nimic.
Dar urmează să avem o întâlnire cu dl Daniel Băluță, primarul S4, care administrează Poliția Locală. Ni s-a zis că am picat în plasa jocurilor politice, îmi place să cred că la 40 de ani îmi dau seama când un om este sincer sau spune lucruri care sună bine PR-istic.
Poziția oficială a unui primar este foarte importantă. Indiferent dacă e de PR sau nu, ele trebuie făcute așa, pentru că așa se face”, au declarat Cristina și Gabi Bălan la GÂNDUL LIVE.

Cristi Zărescu, consilierul Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță: Polițiștii vor fi sancționați
„Nu suntem de acord cu ceea ce s-a întâmplat ieri în parc. Nici cu modul în care s-a comportat colegul nostru de la Poliția Locală, mai ales că au fost implicați cei doi copii, fără nicio vină. Am vorbit cu dl. Gabriel Bălan, au vorbit cu dl. primar, o să ne întâlnim săptămâna viitoare. Pe linie administrativă am demarat o anchetă, a fost convocată și comisia de disciplină. Polițiștii vor fi sancționați. Vom încerca să umblăm la capitolul Comunicare, pentru că aici a fost problemă. O lipsă de comunicare, de aici s-a ajuns la acest conflict, nu suntem de acord cu el, îl regretăm nespus”, a declarat Cristi Zărescu la GÂNDUL LIVE.
Actualitate
Schimbare de putere navală: China comisionează Portavionul Fujian, primul cu catapulte
Actualitate
Criza din Penitenciare: Soluția „salvarea rezerviștilor”, blocată în sertarele ANP?
Actualitate
Lumen propulsează transformarea digitală a apărării Pentagonului pentru era AI
-
Exclusivacum 4 zileEXCLUSIV: Abuzuri și hărțuire în Serviciul pentru Acțiuni Speciale al Poliției Capitalei – Un polițist rupe tăcerea! (I)
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA DIPLOMATICĂ: CUM MINISTERUL DE EXTERNE A DEVENIT FEUDA „SIRENEI” ȘI A „CONSULILOR” DE PLASTIC, CU PARLAMENTUL PE POST DE TEATRU DE PĂPUȘI!
-
Exclusivacum 4 zileValentin Matei: De la imputernicitul etern la ejectatul toxic – O cronică a incompetenței cu inimioare pe Instagram
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: De la păpuși gonflabile la flori furate – Un circ al incompetenței care continuă!
-
Exclusivacum o ziJilava, pușcăria statului: Între clanuri, cadavre și caricatura justiției!
-
Exclusivacum 3 zileDezastru la Academia de Poliție: Reabilitare de 8,3 milioane de euro, mistuită de vânt și birocrație
-
Exclusivacum 3 zileInvestiție de peste 16 milioane lei ingropată într-un proiect IT nefuncțional la MAI: REN-FEC, un eșec costisitor?
-
Featuredacum 3 zileUmilință la vârf: IGPR, acuzat că iși maltratează candidații la concursuri



