Connect with us

Administratie

Bunăstarea financiară a Românilor și a Grecilor a fost cel mai mult afectată de criza economică COVID/Cum rămâne cu criza ,,în V”?

Publicat

pe

Bunăstarea financiară a Românilor și a Grecilor a fost cel mai mult afectată de criza economică COVID, arată cel mai recent studiu al companiei suedeze INTRUM AB. Potrivit studiului cel mai mult s-a deteriorat situația financiară în ultimele 6 luni (care includ criza COVID) în România și Grecia (în ambele state procentul celor care simt asta fiind de 67%, față de 48% media Uniunii Europene). Cu diferența că în Grecia PIB veniturile populației sunt spre duble față de cele din România. Mai mult, doar 28% dintre români (potrivit sondajului se așteptaă ca situația lor financiară se îmbunățească în următoarele șase luni). Vă reamintesc că România și BNR impun în criză cea mai ridicată povară bancară pentru populație, companii și statul român, prin menținerea celor mai ridicate dobânzi din Uniunea Europeană și a celor mai mari marje din activitatea de creditare a băncilor comerciale (diferența dintre dobânda percepută la credite și cea plătită pentru depozite, care este de 5 ori mai mare decât în Zona Euro, de două până la 3 ori mai mare decât în Polonia). Și vă întreb: cum rămâne cu criza ,,în V”?, precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani.

Cum rămâne cu ,,Guvernul a luat cele mai bune măsuri”? Cum rămâme cu ,,Avem cea mai mare creștere în trimestrul I (ianuarie-martie) din Uniunea Europeană care a fost alimentată de investițiile din primele 5 luni ale anului (!!!) – Florin Cîțu. (Cerasela N.).

 

 

Administratie

Abuzul DSP Prahova, DOVEDIT DEFINITIV/”Am spus foarte clar: Carantinarea comunei Gornet a fost un abuz! Locuitorii din Gornet au fost ținuți ilegal în carantină!”

Publicat

pe

De

Am spus foarte clar: Carantinarea comunei Gornet a fost un abuz! Locuitorii din Gornet au fost ținuți ilegal în carantină!

Iata ca atat Bogdan Toader, presedintele CJ Prahova cat si ziarul Incisiv de Prahova au avut dreptate!

Curtea de Apel Bucureşti anulase Ordinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii, emis în data de 22 iulie 2020.

Este încă o dovadă a faptului că primarul comunei Gornet, Nicolae Negoițescu, pe care l-am susținut de la bun început în acțiunile sale, a avut dreptate în momentul în care a afirmat că instituirea carantinei în satul Gornet este o hotărâre care nu ar fi trebuit luată.

Locuitorii comunei Gornet merită cel puțin scuze publice din partea tuturor celor care au luat parte la această decizie, preciza la aceea data Bogdan Toader.

Completul sefei ICCJ Corina Corbu a respins ieri recursul prin care Departamentul pentru Situatii de Urgenta contesta sentinta Curtii de Apel Bucuresti din cazul Gornet.

Respinge exceptiile inadmisibilitatii si nulitatii recursului formulat de paratul Departamentul pentru Situatii de Urgenta, invocate de recurenta-reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Gornet.

Respinge recursul declarat de paratul Departamentul pentru Situatii de Urgenta impotriva sentintei civile nr.694 din 4 august 2020, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat. Ia act de renuntarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Gornet.

Obliga recurentul-parat Departamentul pentru Situatii de Urgenta la plata sumei de 1.000 lei, cu aplicarea art.451 alin.2 Cod Procedura Civila, reprezentand cheltuieli de judecata catre recurenta –reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Gornet. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13 august 2020”. (Paul D.).

 

Am spus foarte clar: Carantinarea comunei Gornet a fost un abuz!/Locuitorii din Gornet au fost ținuți ilegal în carantină!

 

 

Citeste in continuare

Administratie

Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, amânată pentru 2021 prin proiectul de rectificare bugetară

Publicat

pe

De

Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor, dezvaluie Mihai Peticila in Edupedu.ro.

“Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021″, prevede proiectul de OUG pus în dezbatere publică joi noaptea la ora 22:30, proiect care va fi adoptat în ședința de Guvern de de vineri.

Amânarea creșterii salariale are loc fără să fie anunțată, cu doar 17 zile înaintea intrării în vigoare a legii. Cadrele didactice ar fi trebuit să primească de la 1 septembrie 2020 restul creșterilor salariale până la grila prevăzută de Legea 153/2017.

Creșterea salarială pentru profesori a fost scosă din buget de la titlul Cheltuieli de personal prin reducerea sumei alocate cu aproape 523 milioane de lei.

 

Creșterea este prevăzută în acest moment de lege și eliminată prin proiectul de OUG propus de Finanțe, ar fi fost cea de-a treia creștere și ultima pentru angajații învățământ și era programată 1 septembrie 2020, la salariile de bază.

Într-o conferință susținută joi seara de la sediul Ministerului Finanțelor, ministrul Florin Cîțu anunța că “am făcut totul pentru bună desfășurare a învățământului romanesc până la sfârșitul acestui an. Resursele sunt acolo“.

După care acesta a comentat politic rectificarea: “Transportul, sănătatea, educația sunt domenii de unde PSD a tăiat în fiecare an la rectificarea bugetară. Trebuie să vă uitați în urmă, veți vedea în fiecare an că au tăiat sume importante de la aceste sectoare. Nu facem acest lucru, din contră, suplimentăm resursele pentru aceste sectoare. Sunt sectoare importante și în aceste momente prin care trece economia din România”, a mais pus Cîțu.

 

Citeste in continuare

Administratie

Iohannis, ce ne facem cu interlopii ”Dreptei”?

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

Scurt remember:

11 octombrie 2011
Cătălin Predoiu: Proliferarea actelor interlopilor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, la conferința Mediafax Talks, că proliferarea actelor interlopilor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor, iar când procurorii aduc porbe, iar judecătorii le ignoră nu se pierde doar un caz, ci relevă că poți scăpa nepedepsit.
Ministrul Predoiu a afirmat că sistemul judiciar va fi credibil atunci când va reuși să învingă corupția, inclusiv din propriile rânduri, să țină sub control violențele și să pună cu succes în aplicare noile coduri.

10 iulie 2014
Cătălin Predoiu: În societatea românească funcționează un fel de imperiu al interlopilor

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat joi că în societatea românească funcţionează un fel de imperiu al interlopilor, iar statul român trebuie să-l demoleze, să-l facă „praf şi pulbere”, deoarece „acest sistem va penetra până la cele mai mici unghere societatea”.
„Societatea românească suferă de multe boli, dar una care este extrem de gravă este aceea al fenomenului interlopilor. Am date de când eram ministru şi vedem acum cu ochiul liber că trăim sau paralel cu noi funcţionează un fel de imperiu al interlopilor. Statul român în viitor trebuie să-şi pună mintea cu acest imperiu şi în câţiva ani să nu rămână piatră de piatră din acest imperiu.”, a afirmat Predoiu la o dezbatere organizată de ISP.

23 august 2019
Cătălin Predoiu: În ultima lună s-a vorbit mult despre interlopi, dar nu s-a făcut nimic

„În ultima lună s-a vorbit mult despre interlopi și nu s-a făcut nimic(…) Nu știu instituțiile statului român cu ce se confruntă? Să nu cunoască fenomenul clanurilor de interlopi care parazitează comunitățile locale din punct de vedere economic, politic? Iată, penetrează poliția, chiar și justiția, și Statul nu știe ce să facă în fața acestui flagel? Eu mă îndoiesc. Cred că statul român are toate datele, toate informațiile necesare ca să facă măcar o razie, nu știu, undeva în mijlocul câmpului, dacă nu știe de unde să îi ia pe acești interlopi(…) Personal, mă voi implica ca parlamentar, imediat ce sesiunea parlamentară va începe”, a declarat Cătălin Predoiu.

15 iunie 2020
Cătălin Predoiu: Cer parchetelor să confrunte interlopii

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a cerut, luni, procurorului general și șefului DIICOT să impulsioneze procurorii în anchetarea și inculparea fenomenului de trafic de persoane și crimă organizată. „Cer parchetelor să confrunte interlopii și traficanții de persoane cu toate ”armele” de investigație din ”dotare”, să-i hărțuiască și să îi atace procedural constant, până la inculparea și condamnarea lor”, a spus Cătălin Predoiu în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și cu Giorgiana Hosu, procuror-șef DIICOT.

12 august 2020
Klaus Iohannis: ”Interlopii au fost tolerați în guvernările PSD”

”Am spus și săptămâna trecută și, din păcate, trebuie să repet. Aceste chestiuni sunt foarte îngrijorătoare. Am discutat de două ori cu ministrul de Interne și cu șeful Poliției pe această temă. La Ministerul Afacerilor Interne există o preocupare reală. Se organizează și se iau măsuri, însă nu trebuie, din păcate, să ne așteptăm să se rezolve peste noapte aceste chestiuni. Prea mulți ani, în timpul guvernărilor PSD, acești interlopi au fost tolerați. Acum nu mai sunt tolerați, însă lupta împotriva clanurilor este o luptă de durată” a declarat președintele într-o conferință de presă la Cotroceni.

Să tragem linie și să adunăm:

Din 2004 până în 2011 – data primelor declarații despre interlopi ale actualului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu -, timp de 7 ani, la guvernare și la șefia statului nu s-a aflat PSD, ci PNL și PDL.
Între 2011 și 2014, la guvernare s-au aflat PDL, PNL în alianță cu PSD, iar la președinție omul dreptei, Traian Băsescu. Între 2015-2020, la guvernare s-a aflat dreapta alți doi ani, prin guvernele Cioloș și Orban, iar la președinție omul dreptei, Klaus Iohannis.

Una peste alta, din 2004 pînă azi PSD a guvernat singur mai puțin de doi ani cu premierul Ponta, din februarie 2014 pînă în noiembrie 2015, și mai puțin de trei ani sub premierii Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Nici cinci ani din aproape 16. 16 ani în care șefi ai statului, ai serviciilor secrete și ai CSAT au fost oameni ai dreptei, Băsescu Iohannis.

Că PSD nu a rezolvat problema interlopilor, ba chiar a pactizat adesea cu ei, e perfect real și incontestabil.

Marea întrebare e ce a făcut dreapta în această privință în perioada mai mult decît triplă de guvernare în raport cu stînga de după 2004, în frunte cu un ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, care a înșirat pînă acum vreo șase guverne diferite fără a deranja interlopii în vreunul? Ori, poate, interlopii ”Stîngii” or fi mai răi decît ai ”Dreptei”?

 

 

 

 

 

Citeste in continuare

Parteneri



Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Aveti un Pont21 de ore ago

„Portocala” va incepe atacul media prin „oamenii” sai din gasca penala

In seara asta, au avut loc mai multe intalniri de taina. Prima intalnire a avut loc intre un subordonat al...

Aveti un Pont2 zile ago

Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati/17.08.2020

Se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului Ploiești. Clădirea care...

Aveti un Pont2 zile ago

Cu explozia datoriei publice in perioada pandemiei (bani imprumutati la cele mai mari costuri din toata Uniunea Europeana), autoritatile au fost consecvente: nimic pentru populatie, nimic pentru companii

Apoi au insirat o maculatura privind un program guvernamental de 100 de miliarde de Euro. Desene pe asfalt. O mare...

Aveti un Pont2 zile ago

Ionut Matei, probably the best judge in the world…/Urmeaza dosare grele, alea cu „coco”/ Ușor cu pianul pe scări!

Mare dreptate a avut Floriana Jucan de la Qmagazine, care a anuntat ca judecatorul suprem Ionut Matei il va elibera...

Aveti un Pont3 zile ago

Legenda scheletilor din dulapul unui candidat la Consiliul Local Ploiesti: privatizarea Societatii Salub si concesionarea Hipodromului/Se ofera un adevarat „model” de administrare

O cooperativă a hoţiei instituţionalizate – asta a fost o parte a SRI-ului incă de la fondare. Asta nu o...

Aveti un Pont4 zile ago

UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă/Nu a anticipat panica si boala ce se propaga cu repeziciune in jurul Grațielei Gavrilescu, incepand chiar cu Pintoiu Toma

În condițiile în care, în România, corupția e un fenomen generalizat, iar corupții sunt mai numeroși decât ciupercile după ploaie,...

Aveti un Pont4 zile ago

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine...

Actualitate5 zile ago

Patru ani de la reluarea aparitiei in mediul on-line a Ziarului „Incisiv de Prahova”

Cu cerbicie, am zice, am reusit sa reconstruim Ziarul „Incisiv de Prahova” in august 2016, pe ruinele fostei publicatii si...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

intalnire-de-afaceri intalnire-de-afaceri
Actualitate1 săptămână ago

Nuanta unui costum barbatesc de brand

Tendintele din lumea modei pentru barbati sunt destul de stabile. Prin urmare, timp de multe decenii, s-au format idei clare despre...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

Poate cineva sa spuna care este articolul si din ce lege un cetatean poate fi amendat pentru nepurtarea mastii de...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Luni, Incisiv de Prahova va va dezvalui cine este „Tura”, „regele din spatele PNL Prahova”, „marionetele” procurorului Negulescu Mircea si „cetatenii” din PNL Prahova (oameni de afaceri, „formatori de opinie” de proasta calitate, sefi din administratia locala ai PNL) – din spatele denunturilor si elimnarii concurentilor politici si/sau economici

ASALT LA JUSTITIE, la „baioneta” a gruparii Nergulescu  Mircea – DNA ST Ploiesti. Crima organizata ataca magistratii….in curand „Rocada” smecherilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!