La fel ca și în alte state, și în România oamenii și-au pierdut răbdarea. Sunt din ce în ce mai mulți contestatarii măsurilor restrictive. Inclusiv a celor care s-au dovedit necesare. Scenarii dintre cele mai fanteziste vehiculate pe glob capătă tot mai multă greutate. Și, propagate din om în om, devin din ce în ce mai credibile. În fiecare dintre aceste state, curentul se îndreaptă împotriva guvernanților. Și la noi se întâmplă la fel. Klaus Iohannis și Ludovic Orban riscă să o încaseze mai mult decât merită. Iar România tăcută, după ce i-a votat cu entuziasm la prezidențiale și europarlamentare, se îndreaptă vertiginos în direcția opusă. Acest curent e periculos!
Este în afara oricărei îndoieli. Atât Klaus Iohannis cât și Ludovc Orban au fost informați de către SRI și de către SIE din primul moment în care o epidemie declanșată în China a riscat să se transforme în pandemie. Și au știut și faptul că pandemia va exploda într-o criză economică la nivel mondial, de o amploare fără precedent. Aveau datoria să pregătească România încă din prima clipă pentru a face față celor două calamități. Iohannis a dat cu mare întârziere semne că s-a trezit. După ce, în prealabil, a luat peste picior presa, acuzând-o de fake-news. Și, mergând în siajul său, și premierul s-a trezit târziu. Astfel încât nimeni din arcul puterii nu a pregătit România din timp pentru a face față uriașelor provocări care urmau. În capul acestor oameni aflați la putere, nu a existat decât dorința de a acumula o putere și mai mare. Pe calea provocării prin diverse tertipuri a unor alegeri parlamentare înainte de termen. Cu această gogoriță în cap, România a ratat momente importante.
În acest moment, atât Klaus Iohannis cât și Ludovic Orban, ca să nu mai vorbim de un întreg cor de ziariști și analiști de curte, susțin teza conform căreia, printr-o politică înțeleaptă de partid și de stat, pandemia din România a avut efecte diminuate. Ba mai mult, începem să coborâm lin de pe faimosul „platou”. Nimic mai fals. Celelalte țări din Europa Centrală și de Est, raportat la numărul populației, au avut mai puține victime decât cele înregistrate în România. Ne putem bate cu cărămida în piept, doar dacă ne raportăm la câteva state vest-europene, care au excelat în ultimele decenii prin importul de forță de muncă din întreaga lume, prin turism și prin creșterea exponențială a legăturilor economice cu China. Cât privește criza economică, mai observăm o linie falsă de apărare. Promovată de tandemul Orban-Cîțu. În sensul că, în ciuda situației, România nu este încă prea mult îndatorată comparativ cu alte state ale Uniunii Europene. Și mai mult decât atât. Mințind de îngheață apele, Cîțu susține – de astă dată neacompaniat de Orban – că România a luat credite cu dobândă negativă. Performanță, cum spune ministrul de Finanțe, unică în istorie. Adică ar fi luat o sută de lei și ar urma să înapoieze nouăzeci. Este o minciună gogonată. Dar pe care Cîțu o repetă la nesfârșit. Iar cea mai mare diversiune posibilă a momentului în planul politicilor financiare este că avem rezultate spectaculos de bune. Că România e în creștere. Cum Dumnezeu să fie România în creștere, când o bună parte din economie e pusă pe butuci? Și aici intervine Orban, cu toate tunurile grele din arsenalul Palatului Victoria. El susține că a luat nenumărate măsuri, nu numai în favoarea cetățenilor, ci și pentru a consolida bugetele societăților comerciale și pentru a le asigura relansarea. În fiecare domeniu în parte, afirmația se dovedește mincinoasă. Și nu o spun eu. O spune mediul de afaceri. Iar bomoboana pe colivă este pusă de Klaus Iohannis. Care nu mișcă un deget pentru a schimba în favoarea statelor mai slabe din UE politicile financiare ale Bruxelles-ului. Care sunt de fapt politici ale Berlinului. Și din această direcție ni se aruncă fumigene. În sensul că economia românească va fi relansată și va dudui beneficiind de susținerea statelor puternice din UE, care își vor demonstra dorința de a susține solidaritatea și coeziunea.
Ei bine, populația s-a săturat. O bună parte a ei. Acum mă refer la ceea ce în limbaj electoral se numește „România tăcută”. La cetățeni fără convingeri politice clare, fără opțiuni bine definite și care, atunci când se pronunță politic sau votează politic, o fac nu pentru a susține un partid sau altul, un lider sau altul, ci pentru a penaliza ceea ce nu le-a plăcut în politica practicată de lideri și de partide.
S-a format deci o masă critică din ce în ce mai consistentă, care crește exponențial, care nu mai are încredere în Guvern și în președinte și nici în PNL, care susține acest Guvern, și care începe să acționeze împotriva puterii. De obicei, când o masă de oameni basculează, mișcarea este periculoasă. Și nu doar pentru cei aflați la vârf și care sunt vizați și urmează să fie măturați de la putere. Această mișcare de basculare, care seamănă cu o ciocnire periculoasă a plăcilor tectonice, provoacă cutremure la nivelul societății. Evident nu merg atât de departe, cât să-mi imaginez că se poate transforma în revoltă sau în revoluție. Dar se poate transforma într-o opoziție civică, dacă nu zgomotoasă, cu certitudine fermă. Și care riscă să blocheze prin contestare și inadecvare chiar și măsuri bune care pot fi luate la nivelul administrației centrale. O mișcare a plăcilor tectonice care poate arunca în aer o serie de măsuri încă necesare legate de combaterea pandemiei, și care cu certitudine aruncă în aer orice viitoare soluții privind repornirea economiei, care și ele trebuie să se bazeze pe încredere și pe un resort de voință a populației. Pentru că relansarea economiei presupune sacrificii imense. Pe care oamenii, care și-au pierdut încrederea în guvernați, nu mai sunt Udispuși să le facă.
Nebunia este că nimic nu se poate opune acestui val. Acest val nici măcar nu poate fi canalizat într-o direcție constructivă sau măcar pe o linie moartă. Pentru că o asemenea operație nu ar putea fi realizată decât de o opoziție cât de cât credibilă. Dar nu există așa ceva. USR a sesizat bine momentul. El se desprinde cu viteza luminii din orbita PNL și a lui Klaus Iohannis. Încearcă să devină acea forță politică către care să se poată îndrepta speranțele și energiile României tăcute. De aceea observăm cum, pe zi ce trece, USR atacă din ce în ce mai hotărât Guvernul Orban și se distanțează atât de PNL, cât și de Klaus Iohannis. Numai că USR, dincolo de scurta și tumultoasa istorie de #Rezist și de spectacolele – unele lamentabile – inițiate în Parlamentul României, nu a reușit să-și construiască o imagine credibilă de partid al viitorului. Dacă încearcă să se transforme într-un făraș în care să se adune o parte consistentă a României tăcute, fărașul e prea fragil și se va rupe.
Din toate motivele pe care le-am sintetizat mai sus, cred că România se îndreaptă în marșarier cu toată viteza către un zid istoric pe care-l va lovi în plin. Și, evident, vor fi destui pe margine pregătiți să profite de pe urma acestui eveniment de apocalipsă națională. Sau măcar de grav accident național. Prin care o criză socială și politică se vor suprapune peste pandemie și criza economică.
Sorin Rosca Stanescu