Connect with us

Actualitate

Semne de alarmă că ai pancreasul inflamat și cum te poți trata

Publicat

pe

Pancreasul este o glandă cu secreţie internă şi externă, situată în spatele stomacului, la nivelul primelor două vertebre lombare, şi are greutatea de 70-80 de grame.

Pancreatita este o îmbolnăvire a pancreasului, care constă dintr-o inflamaţie rapidă a ţesutului glandular, cu modificări degenerative, datorită activării, în exces, a enzimelor şi revărsării lor în ţesutul pancreatic, pe care îl distruge treptat.
Prin respectarea strictă a unei diete alimentare adecvate, a unui regim de viaţă controlat, completate cu tratamente fitoterapeutice, este posibilă evitarea evoluţiei agravante a acestei boli.
Ca structură, pancreasul are două părţi cu funcţii diferite: pancreasul exocrin, având canalele exterioare prin care secretă zilnic circa un litru de suc pancreatic, compus din enzime digestive active, pe care le deversează în duoden, unde participă la descompunerea şi absorbţia alimentelor şi pancreasul endocrin cu insulele Langerhans, în care există acele celule alfa cu granulaţii negre şi celule beta cu granulaţii albicioase. Acestea secretă insulină şi glucagon – hormoni cu rol esenţial în metabolismul zaharurilor.
Tipuri de pancreatite
Insuficienţa pancreatică reprezintă incapacitatea pancreasului exocrin şi endocrin de a sintetiza fie enzimele digestive, fie insulină, ceea ce poate duce la pancreatită acută sau la diabet zaharat. În condiţii normale, datorită unui mecanism complex de apărare, secreţia digestivă, adesea foarte acidă, nu distruge ţesutul pancreatic, iar toate funcţiile decurg normal.
Pancreatita este o îmbolnăvire a pancreasului care constă dintr-o inflamaţie rapidă a ţesutului glandular, cu modificări degenerative, datorită activării, în exces, a enzimelor şi revărsarea lor în ţesutul pancreatic, pe care îl distruge treptat. Boala poate să apară după alte afecţiuni maladive: hepatobiliare (hepatită, icter, litiază biliară, colecistite), gastroduodenale (ulcere penetrante) sau după boli infecţioase (parotidită epidemică, febră tifoidă).
Există trei tipuri de pancreatite: acută catarală, acută hemoragică şi cronică.Pancreatita acută catarală sau pancreasul infecţios Klippel apare în urma unor infecţii bacteriene sau virotice (pneumococi, streptococi), care declanşează stări de dizenterie sau septicemie. Simptomele constau din creşterea şi întărirea pancreasului, dureri de apăsare în epigastru, subicter şi digestie incompletă.
Evoluţia bolii este benignă şi are vindecare relativ rapidă.Pancreatita acută hemoragică este o boală foarte gravă, provocată prin dereglarea mecanismului de apărare, permiţând enzimelor din interiorul pancreasului să distrugă ţesutul glandei. În consecinţă, apar leziuni edematoase, necrotice şi hemoragice, mai frecvente la bărbaţii alcoolici cu vârste între 35-50 de ani şi la femei la vârste de peste 55 de ani.
Pancreasul inflamat. Factori care favorizează apariţia bolii
Factorii favorizanţi ai pancreatitei acute sunt atât interni, cât şi externi. Printre aceştia, pot fi amintiţi: ulcerul gastric şi duodenal, litiaza biliară (pietre) şi inflamaţia căilor biliare, traumatisme abdominale cu edeme şi leziuni directe pe pancreas, infecţii secundare ale canalelor pancreatice şi reacţii chimice interne, în care enzimele pancreasului sunt activate de refluxul biliar, apendicită, diabet zaharat, infecţii virale (hepatite), obezitate, emoţii intense.
Cel mai frecvent, boala este declanşată după mese copioase, cu alimente grase şi exces de băuturi alcoolice (peste 100 ml zilnic pe perioade lungi), exces de tutun, cafea şi droguri. Sunt foarte periculoase insecticidele organo-fosforice, lupusul erimatos şi excesul unor medicamente (paracetamol, salicilaţi, tetraciclină, eritromicină).
Pancreasul inflamat. Simptomele bolii sunt foarte grave, alarmante, cu dureri violente în capul pieptului, respectiv în epigastru, cu iradieri spre hipocondrul stâng, adică sub coaste în stânga, spre spate şi umăr.Durerile devin tot mai violente, chiar dacă bolnavul stă nemişcat, atingând intensitatea maximă în primele 6 ore după declanşare. Ca urmare a acestor dureri, poate să apară suspiciunea de infarct miocardic al peretelui posterior. Faţă de această suspiciune se intervine cu examinarea EKG, care va exclude această ipoteză, urmând ca diagnosticare precisă să se facă prin ecografie şi radiografie abdominală.
Cum se manifestă boala
Încă din primele zile se instalează o stare de şoc, cu ameţeli profunde, ochii devin încercănaţi, nasul subţire, transpiraţii reci, puls crescut (tahicardie), tensiune arterială scăzută, respiraţie greoaie, agitaţie, stări de nelinişte sau apatie, tremurături, convulsii şi confuzie generală. Crizele dureroase pot să dureze 2-4 zile, fiind însoţite de vărsături repetate, negricioase şi hemoragice, inflamarea abdomenului, sughiţ, febră între 37,7-38,30C şi tendinţă de leşin. Uneori, apar senzaţii de foame sau de respingere a unor alimente (pâine, grăsimi, carne).
Pe fondul unei balonări frecvente cu flatulenţă, intervine diareea, cu scaune abundente, care conţin picături de grăsime, precum şi slăbirea rapidă prin topirea musculaturii membrelor.În multe cazuri, afecţiunea se vindecă fără complicaţii.Există, însă, şi situaţii când evoluţiile pot fi de natură infecţioasă, provocând abcese şi flegmoane, edeme, hemoragii digestive, gangrene sau pseudochisturi pancreatice, icter şi peritonită purulentă sau necrotizantă.
La analize se constată o creştere a glicemiei şi a colesterolului, precum şi valori foarte ridicate ale leucocitelor (peste 15.000-20.000/mmc). În formă subacută, constatată la 10-15% din cazuri, pancreatita acută evoluează rapid şi grav spre encefalopatie pancreatică, fibroză, adesea cu sfârşit letal, prin stop respirator.
Pancreatita cronică, frecventă la alcoolici
Este o afecţiune inflamatorie şi degenerativă persistentă a pancreasului, care duce la autodigerarea ţesuturilor şi la deficienţe de secreţie a enzimelor digestive şi a hormonilor. Evoluţia lentă conduce la sclerozarea şi dispariţia masei de ţesut glandular, cu perturbări în digestia alimentelor, malabsorbţia şi diabetul zaharat.Boala este mai frecventă la bărbaţi după vârsta de 45 de ani şi la femei în vârstă de 38-40 de ani, cu o creştere uşoară a cazurilor de îmbolnăvire în ţările cu consum mare de băuturi alcoolice. În Europa de Vest, incidenţa pancreatitei cronice este de 400-1.200 de cazuri la un milion de locuitori pe an.
Printre cauzele care declanşează boala se consideră că 80% din cazuri au la bază consumul exagerat de alcool. Din cauza toxicităţii cu alcool, odată cu trecerea timpului, pancreatita acută devine cronică, fiind asociată cu litiaza biliară, angiocolite, colecistopatii cronice, ulcere gastroduodenale penetrante şi ciroză hepatică. Alţi factori de cronicizare sunt cancerul stomacal, uremia, bolile de nutriţie (diabet, pelagră) şi carenţele în vitamine solubile.
Pancreasul inflamat. Semne de boală şi tratament
Simptomele pancreatitei acute sunt posibile la orice vârstă, cu dureri constante sau întrerupte, care alternează cu perioade de acalmie, cu crize după mesele bogate în grăsimi animale sau după un consum exagerat de alcool sau băuturi cu cofeină. Aceste crize brutale sunt însoţite de greţuri, vărsături, balonări cu flatulenţă, diaree în alternanţă cu constipaţie, respiraţie urât mirositoare şi anorexie (faţă de grăsimi). Bolnavul are paloare, ameţeli, transpiraţii reci, polinevrism, depresie psihică, anxietate, tulburări psihice, stări de agitaţie şi slăbire accentuată.În lipsa unui tratament adecvat, speranţa de viaţă a pacienţilor este mai scăzută cu circa 10 ani, comparativ cu media celor sănătoşi.
Principala cauză a mortalităţii o constituie unele complicaţii apărute în timp, cum ar fi bolile cardiovasculare, tuberculoza, cancerul pulmonar şi de laringe. Prognosticul este mai bun la pacienţii care au oprit definitiv consumul de alcool, aceştia având posibilitatea supravieţuirii mai mult de 20 de ani după apariţia simptomelor.
Dacă chistul este mare, se impune extirparea
Chistul pancreatic apare ca o cavitate de diferite dimensiuni, plină cu lichid tisular, suc digestiv şi resturi de ţesut necrozat. Prin blocarea orificiului de evacuare a sucului digestiv, este posibilă o carenţă a sucului la nivelul intestinelor.
Un chist mic rămâne neobservat şi dispare spontan, dar un chist mare, care creşte continuu, trebuie îndepărtat pe cale chirurgicală, cu evacuarea conţinutului din chist prin drenaj şi aspirare continuă. La această intervenţie chirurgicală se impune o grijă deosebită, deoarece fisurarea spontană a chistului poate provoca o catastrofă abdominală gravă, peritonită, hemoragii, septicemie, şoc şi deces. De reţinut că formarea de chisturi adesea recidivează.
Cancerul pancreatic are incidenţă mare în rândul bărbaţilor
Cancerul pancreatic este o afecţiune destul de frecventă, în continuă extindere (4,2% din mortalitatea produsă prin cancere), depăşind rata cancerului stomacal. Boala apare mai frecvent între vârstele de 50-70 de ani, cu o uşoară preponderenţă la bărbaţi. În ţările dezvoltate este mai des întâlnită, mai ales la persoanele cu diabet zaharat sau cu pancreatită cronică veche de peste 10 ani.
La persoanele cu rude diagnosticate cu această boală, riscul apariţiei acestei boli este de 50 de ori mai mare. S-a constatat că frecvenţa maximă este la persoanele care lucrează în industria şi manipularea pesticidelor, în prelucrarea petrolului şi în fabricarea aluminiului,Dintre factorii declanşatori, efecte majore au fumatul, alcoolul şi dieta dezechilibrată, în care predomină grăsimile (cu un conţinut ridicat în acid linoleic), prăjelile şi afumăturile, în detrimentul fructelor şi al legumelor proaspete.
Diagnosticarea bolii se poate stabili prin analiza sângelui, când apare o stare de anemie gravă, leucocite crescute, V.S.H. şi fibrinogen mare. În plus, se recurge la ecografie abdominală, tomografie computerizată cu substanţe de contrast şi la R.M.N., completate prin biopsie.Dacă nodulul canceros se formează pe capul pancreasului, va apărea repede icterul mecanic, prin comprimarea căii biliare principale.
Dacă apare pe corpul sau coada pancreasului, simptomele sunt mai lente şi se manifestă prin dureri în stânga abdomenului, sub coaste, până în omoplatul stâng, adesea confundate cu durerile de splină. Indiferent de localizare, boala poate să evolueze foarte rapid spre icter mecanic, ascită, prurit tegumentar, tromboflebită, anemie extremă, metastaze în ficat, peritoneu şi oase, având un deznodământ letal, după 6 luni până la 3 ani.
Dieta hiperproteincă, obligatorie
În terapeutica bolilor pancreasului, alimentaţia are un rol esenţial. Întrucât bolnavii sunt expuşi la diferite dereglări metabolice, este necesară stabilirea unei diete adecvate, obligatoriu hipercalorică pentru a preveni scăderea energiei şi a masei corporale.
Tratamentul dietetic va debuta printr-un repaus digestiv total pe o durată de 24 de ore. În următoarele 2-3 zile, se interzice orice alimentaţie pe cale bucală, care ar putea accentua durerile. Pentru echilibrarea necesarului de lichide din organism se va recurge la un regim hidric cu soluţii nutritive, în care se introduce glucoză şi aminoacizi, administrate prin perfuzii, în cateterul venos central.
După 4-5 zile, se poate trece la o dietă orală semilichidă (300-400 ml pe zi), formată din ceaiuri medicinale şi sucuri nesărate din tomate, cu adaos de vitamine liposolubile (A, D şi K) şi vitamine din grupul B (B12). După ce au trecut 7-10 zile de la declanşarea crizei, se adaugă în alimentaţie lapte degresat şi lapte prins, rasol de pui sau viţel, ulei presat la rece (în salate), unt, miere de albine, puţină pâine, legume bine fierte, sucuri de fructe şi compoturi (din cireşe, lămâi, portocale).
Urmează un regim dietetic complet, hiperproteic şi hiperglucidic, în funcţie de toleranţa specifică a organismului, cu excluderea categorică a băuturilor alcoolice şi a medicamentelor tari. Această dietă de cruţare a pancreasului are rol de stimulare a secreţiei pancreatice, cu condiţia adăugării de enzime (triferment, procaină) şi substanţe antispastice, antibiotice, colagoge şi sedative, care vor contribui la normalizarea mişcărilor abdominale.
Consumul de alcool, strict interzis!
Trebuie să se ştie că pancreasul nu suportă o alimentaţie excesivă cu mâncăruri gătite cu grăsime, carne roşie, vânat, produse zaharoase rafinate, sucuri sintetice, ciocolată, cafea şi, mai ales, alcooluri. Continuarea consumului de alcool intensifică durerile abdominale şi apare pericolul unor complicaţii grave. Chiar şi berea este dăunătoare, iar o sticlă pe zi consumată vreme îndelungată poate duce atât la pancreatite, cât şi la formarea de calculi biliari.
Pancreasul va fi dezintoxicat printr-un consum sistematic de legume proaspete, care au capacitatea de a stimula funcţiile pancreatice (spanac, urzici tinere, tomate, vinete, ridichi, varză, conopidă, praz, castraveţi, fasole verde).Sunt eficiente şi fructele (cireşe, piersici, caise, mere, prune, gutui, afine, coacăze negre şi roşii, lămâi, portocale, mandarine, banane, cătină albă, alune, nuci), consumate proaspete sau în sucuri naturale, băute dimineaţa pe stomacul gol, în cure de câte 8 zile.
Mai bune sunt fructele verzi, crude, consumate ca atare sau în diferite preparate culinare, având rol important în drenarea lichidului pancreatic. În continuare, tratamentul pancreatitelor utilizează diferiţi compuşi antioxidanţi (vitaminele C şi E, caroten şi seleniu), luând câte o capsulă pe zi, timp de 5 zile pe săptămână.
În toate afecţiunile pancreatice, raţia alimentară va fi fracţionată zilnic în 5-6 mese mici de zi, uşor de digerat, pentru a nu suprasolicita funcţiile pancreasului bolnav. Pe cât posibil, hrana să nu fie prelucrată termic şi se mestecă foarte bine pentru a stimula salivaţia. Aceasta este foarte importantă în cazul insuficienţei pancreatice, când digestia este deficitară şi determină o malnutriţie generală.
Pancreasul inflamat. Regimul de viaţă
Imediat după declanşarea crizelor, pacientul va fi internat, obligatoriu, în spital, unde vor fi aspirate secreţiile acide al stomacului cu ajutorul unei sonde, introdusă prin esofag. În continuare, se impune repaus la pat, într-o încăpere izolată. Din cauza pericolelor de agravare rapidă a bolii, va fi necesară o îngrijire intensivă şi la timp, pentru a mări şansele de supravieţuire.
Durerile violente vor fi atenuate cu pungi de gheaţă pe epigastru şi prin intermediul unor analgezice şi, la nevoie, prin anestezie peridurală. În fiecare seară se recomandă să se facă o baie ascendentă de şezut şi pe partea superioară a abdomenului. Urmează o compresă rece cu alcool şi o compresă cu plante, timp de o oră şi iarăşi o baie ascendentă rece, timp de câteva minute.În cursul zilei, bolnavul va face frecvente respiraţii complete, pentru a stimula funcţiile pancreasului şi irigarea sanguină normală. (Elena Oceanu).

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv9 ore ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv9 ore ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusivo zi ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusivo zi ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusivo zi ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv