Connect with us

Actualitate

APROPO DE EDITORIALUL CU GAFELE GUVERNULUI ORBAN, SCADEREA IN SONDAJE A PNL SI CE PROSTII ALE POLITICIENILOR DIN FRUNTEA STATULUI NE MAI ASTEAPTA DUPA 15 MAI!

Publicat

pe

Cristian Tudor Popescu a comentat conferința de presă făcută, marți, de președintele Klaus Iohannis. „Domnul Iohannis a avut în această intervenție, ieșire, a avut două obiective: 1 – să mai pompeze niște oxigen PNL-ului, aflat în scădere, partidului și guvernului. 2 – să nu înceteze a fi conștient și responsabil. De aceea, acum o săptămână, a aruncat acea dată de 15 mai ca pe o speranță, pentru a mai îmbunătăți percepția oamenilor în legătură cu Guvernul, care a luat măsuri dure, în general corecte, cum a spus președintele, cu excepția celor care n-au fost corecte și pe care președintele nu le-a menționat pentru că scopul domniei sale a fost să mai crească scorul electoral al PNL. (…) Apoi, nu a pomenit nimic președintele despre greșelile guvernului, unele dintre ele grave, pe care chiar președintele a ieșit și le-a reprimat cu brutalitate, ca în cazul protocolului MAI-BOR”, a declarat CTP, la Digi24.

„De asemenea, cu demnitarii! Domnul președinte a zâmbit și ne-a spus, întrebat insistent pe acea întrebare cu demnitarii. Pentru că domnul Orban a făcut un show în ședința de Guvern, să arate poporului cât de autoritar este el, cum cunoaște problemele și cum ține în mână guvernarea. A spus: Mai tăiați și de la noi, de la demnitari, mai tăiați și de la șefi și de la mine. A făcut o haiducie pe televizor, după care ciocul mic! A tăcut mâlc. S-a apucat vreun demnitar să renunțe la 25% din salariu din proprie inițiativă? Nici vorbă! Acolo președintele n-a vrut să răspundă, a spus că așteaptă solidaritatea demnitarilor, pentru că ăsta era scopul dânsului, să mai sufle în pânze guvernului și PNL-ului”, a adăugat gazetarul. (Sava N.).

Actualitate

Ședința de Guvern: proiectele de acte normative adoptate

Incisiv

Publicat

pe

De

Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 14 august 2020.

I. PROIECTE DE ACTE NORMATIVE ÎN ANALIZĂ

1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor asociată programului

3.. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru instituirea unor măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii

4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011

5. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri referitoare la susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri temporare de sprijin ale acestora

6. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

7. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-Cov-2

8. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezenta față în față în unitățile de învățământ și în unitățile de educație antepreșcolară ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea procedurii de decontare a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.132 / 2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților şi angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă

1. PROIECT DE LEGE privind majorarea capitalului autorizat deţinut de România la Corporaţia Financiară Internaţională, în conformitate cu Rezoluţia nr. 271/2020 privind „Majorarea selectivă de capital 2018” și Rezoluţia nr. 272/2020 privind „Majorarea generală de capital 2018”, adoptate de Consiliul Guvernatorilor Corporaţiei Financiare Internaţionale

III. ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare

2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020

3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2020 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE

5. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea termenului pentru depunerea declaraţiei privind beneficiarul real prevăzute în sarcina persoanelor juridice fără scop lucrativ

6. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societății Comerciale “Compania națională de transporturi aeriene române – TAROM” S.A., respectiv, Societății Comerciale Blue Air Aviation S.A pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19

IV. HOTĂRÂRI

1. HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

2. HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgență

3. HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului Național de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020

4. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate

5. HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea anexei nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

6.. HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Extindere la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 Bis și Poarta 10”

7. HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR“ – S.A. – Sucursalele Regionale CF Craiova, Timişoara, Cluj şi Constanţa, în vederea scoa

Citeste in continuare

Actualitate

Numărul cazurilor cu coronavirus explodează din nou în Romania. În ultimele 24 de ore, Romania a raportat 1328 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus/ Peste 200 de noi cazuri cu Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore în Municipiul București

Incisiv

Publicat

pe

De

În ultimele 24 de ore, Romania a raportat 1328 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus din 23.986 de teste efectuate în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 50 de decese. Până astăzi, 15 […]

Citeste in continuare

Actualitate

Congres on line de fuziune: USR „înghite” PLUS

Incisiv

Publicat

pe

De

Un Congres al USR şi o Convenţie extraordinară a PLUS are loc sâmbătă dimineaţă, iar după-amiază se desfăşoară un congres online reunit USR şi PLUS, în vederea fuzionării celor două partide, au declarat surse politice.

Potrivit protocolului de fuziune noul partid se va numi USRPLUS, va avea timp de trei luni de la rămânerea definitivă a fuziunii doi copreședinți, iar fuziunea va aduce și unele modificări de statut.

Potrivit documentului, este vorba despre o fuziune prin absorbție, partidul lui Dacian Cioloș urmând să-și înceteze existența. Membrii PLUS devin astfel membri ai USR. Membrii unuia dintre cele două partide care au fost excluși din celălalt partid sunt excluși automat și din noul partid. Cei care nu au fost primiți într-un partid, dar au devenit membri în celălalt partid sunt suspendați automat, urmând să se reanalizeze situația lor.

USRPLUS va avea doi copreședinți, iar organele de conducere se contopesc. Această situația va dura însă doar 120 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești de înregistrare a fuziunii. După această perioadă, se va organiza un nou Congres.

La alegerile parlamentare, USR și PLUS, reunite în noua formațiune, vor susține candidați comuni. Alegerea acestora se va face potrivit unor scenarii.

Scenariul A – listă comună negociată.:Birourile județene au două săptămâni pentru a decide împreună cu birourile PLUS dacă merg pe o formulă negociată între partide (Ex: Locul X merge la USR, locul Y la PLUS). În acest caz, fiecare partid organizează alegeri separat, pentru a desemna candidații pe locurile fiecăruia, pre-agreate

Scenariul B – alegeri în comun: Dacă birourile USR și PLUS decid astfel (sau nu se înțeleg pe o formulă de distribuție a locurilor și intră automat în acest al doilea scenariu) se organizează alegeri în comun. Exact pe statutul și metoda USR actuale: filialele desemnează candidații la nivel județean, prin Conferințe Județene, unde participă delegați aleși de către membri în fiecare filială locală (ponderea filialelor în CJ fiind dată de performanța electorală). Membrii USR și PLUS participă deci la adunările generale, ale filialelor locale . Se respectă astfel principiul autonomiei filialei județene și alegerea prin Conferințe Județene, adică statutul USR actual. Acest mecanism de alegeri va fi prevăzut în protocolul de fuziune ca prevedere tranzitorie de – rogatorie de la Statutele celor două partide, pentru a integra toate aspectele juridice legate de alegerea candidaților pentru mandatele parlamentare din 2020.

Echipele de negociere au convenit să includă în protocol următoarele direcții ca fiind prioritare la această modificare:

a) criteriile de integritate, incompatibilitate și dispozițiile privind cumulul de funcții;

b) modalități de dezvoltare a organizării teritoriale a partidului;

c) instituirea unei struc – turi responsabile cu elaborarea de politici publice ce vor fi însușite de către partid, precum și cu asistarea reprezentanților partidului în elaborarea unor astfel de politici;

d) modificarea denumirii partidului în USRPLUS;

e) dezvoltarea mecanismelor de promovare a competenței și principiului meritocrației în alegerea/nominalizarea candidaților pentru funcții publice din partea partidului;

f) organizarea integrării filialelor USR Tineret și Generația PLUS într-o structură comună.

g) reorganizarea activității membrilor din Diaspora având la bază o structură care include mai multe filiale care acoperă fiecare o țară sau grupuri de țări.

Citeste in continuare

Parteneri



Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Aveti un Pont16 ore ago

„Portocala” va incepe atacul media prin „oamenii” sai din gasca penala

In seara asta, au avut loc mai multe intalniri de taina. Prima intalnire a avut loc intre un subordonat al...

Aveti un Pont1 zi ago

Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati/17.08.2020

Se împlinesc sapte ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului Ploiești. Clădirea care...

Aveti un Pont1 zi ago

Cu explozia datoriei publice in perioada pandemiei (bani imprumutati la cele mai mari costuri din toata Uniunea Europeana), autoritatile au fost consecvente: nimic pentru populatie, nimic pentru companii

Apoi au insirat o maculatura privind un program guvernamental de 100 de miliarde de Euro. Desene pe asfalt. O mare...

Aveti un Pont1 zi ago

Ionut Matei, probably the best judge in the world…/Urmeaza dosare grele, alea cu „coco”/ Ușor cu pianul pe scări!

Mare dreptate a avut Floriana Jucan de la Qmagazine, care a anuntat ca judecatorul suprem Ionut Matei il va elibera...

Aveti un Pont2 zile ago

Legenda scheletilor din dulapul unui candidat la Consiliul Local Ploiesti: privatizarea Societatii Salub si concesionarea Hipodromului/Se ofera un adevarat „model” de administrare

O cooperativă a hoţiei instituţionalizate – asta a fost o parte a SRI-ului incă de la fondare. Asta nu o...

Aveti un Pont3 zile ago

UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă/Nu a anticipat panica si boala ce se propaga cu repeziciune in jurul Grațielei Gavrilescu, incepand chiar cu Pintoiu Toma

În condițiile în care, în România, corupția e un fenomen generalizat, iar corupții sunt mai numeroși decât ciupercile după ploaie,...

Aveti un Pont4 zile ago

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine...

Actualitate5 zile ago

Patru ani de la reluarea aparitiei in mediul on-line a Ziarului „Incisiv de Prahova”

Cu cerbicie, am zice, am reusit sa reconstruim Ziarul „Incisiv de Prahova” in august 2016, pe ruinele fostei publicatii si...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

intalnire-de-afaceri intalnire-de-afaceri
Actualitate1 săptămână ago

Nuanta unui costum barbatesc de brand

Tendintele din lumea modei pentru barbati sunt destul de stabile. Prin urmare, timp de multe decenii, s-au format idei clare despre...

Aveti un Pont1 săptămână ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

Poate cineva sa spuna care este articolul si din ce lege un cetatean poate fi amendat pentru nepurtarea mastii de...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Aveti un Pont2 săptămâni ago

PROMO/Luni, Incisiv de Prahova va va dezvalui cine este „Tura”, „regele din spatele PNL Prahova”, „marionetele” procurorului Negulescu Mircea si „cetatenii” din PNL Prahova (oameni de afaceri, „formatori de opinie” de proasta calitate, sefi din administratia locala ai PNL) – din spatele denunturilor si elimnarii concurentilor politici si/sau economici

ASALT LA JUSTITIE, la „baioneta” a gruparii Nergulescu  Mircea – DNA ST Ploiesti. Crima organizata ataca magistratii….in curand „Rocada” smecherilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!