Actualitate
VIRUSUL CHINEZ – O NOUA MEGA-MUSAMALIZARE A AUTORITATILOR DIN ROMANIA?
(Preluare Inpolitics):
Un banc celebru în comunism relata că, în panica produsă de anunțul iminent al sfîrșitului lumii, Ceaușescu a dat buzna la TVR să liniștească românii: ”Noi n-avem treabă, suntem în urmă cu o sută de ani”. Dincolo de bășcălie, România lasa, într-adevăr, mult prea adesea senzația că în ce privește anumite probleme e imună în raport cu alte state, iar epidemia de coronavirus din acest moment nu face excepție.
În România comunistă nu existau țigani, pentru că așa voia conducerea statului. Existau doar ”români, maghiari, germani, sîrbi și de alte naționalități”.
În România comunistă nu existau homosexuali, pentru că așa voia conducerea statului.
Și nici SIDA, din același motiv.
În România comunistă nu existau zeci de mii de orfani în cămine ale groazei, pentru că așa voia conducerea statului.
În România comunistă nu a existat accidentul de la Cernobîl decît cu o întîrziere de zile bune față de restul lumii, cînd s-a decis conducerea statului, în fine, să vorbească.
În România capitalistă, membră NATO, nu există oficial, bunăoară, soldați cu misiuni externe care să fi acuzat vreodată stres post-traumatic, deși au fost unii care și-au ucis bestial familiile după revenirea în țară. Abia acum vreun an s-a admis ceva, cu jumătate de gură, de către MApN.
În România capitalistă nu a existat, multă vreme, nici criza economică globală din 2008. Lumea se dădea de ceasul morții, dar premierul Tăriceanu ne dădea vestea bună că românii vor putea să îşi cumpere apartamente ieftine în SUA, bugetul pe 2009 era construit pe creștere estimată de 6,5%, iar Isărescu ne spunea, în mai 2009, că am depășit vîrful crizei.
Toate celelalte țări se confruntă periodic cu unele fenomene negative, noi nu.
De fapt, la noi se mușamalizează mai tot, mereu și mereu.
E greu să nu îți pui niște întrebări, prin prisma unui asemenea background al ”discreției”, în ce măsură se spune adevărul, public, în acest moment, legat de epidemia de coronavirus.
O epidemie care produce contaminări explozive în țări precum Italia, dar care parcă manifestă stinghereală în raport cu România, deși românii din peninsulă se întorc în țară cu miile. De fapt, aflăm că puținii atinși de virus mai degrabă se vindecă decît că sunt afectați serios. Ori că un italian pleacă din România ”sănătos” și fără să fi infectat pe nimeni, dar e depistat la el în țară cu virus.
Or fi reale aceste informații (prea) liniștitoare, ori asistăm, din nou, la o mușamalizare tipică guvernanților români?
Sigur că o conducere a statului interesată să provoace alegeri anticipate fix în momentul cînd două ”pandemii”, coronavirusul și imigranții, ne bat la ușă are toate motivele să minimalizeze pe cît se poate amenințările.
Zice, indignat, aseară, liberalul Ludovic Orban, la B1TV:
„Eu am făcut un apel la calm, adică nu avem de ce să ne comportăm altfel decât în normal. Vreau să dau nişte asigurări(…) Dacă studiezi media, declaraţiile multor lideri politici, declaraţiile multor formatori de opinie, foarte multe postări de pe online, în spaţiul virtual este plin de fake-news, plin de informaţii neverificate, care au un singur scop, să inducă panica sau să crească traficul unor site-uri sau pagini de Facebook şi care de fapt nu au niciun fel de bază. Am cerut de la început cetăţenilor români să caute informaţiile oficiale”.
La o altă epidemie, în octombrie 2009, PNL era foarte panicat, în schimb, și acuza vehement puterea că e mai preocupată de campania electorală decît de combaterea virusurilor.
PNL în 2009: ”Preşedintele în exerciţiu, în loc să abordeze temele importante, se ocupă de campanie”
Prin vocea deputatului Horia Cristian, spre exemplu, liberalii cereau guvernului Boc să instituie urgent nivelul patru de alertă pandemică, din cauza focarelor de gripă AH1N1 din Iaşi şi Bucureşti.
„Măsurile de prevenţie trebuie luate imediat. Asta înseamnă limitarea călătoriilor în grup, interzicerea manifestărilor publice, purtarea de măşti în spaţiile închise în care se află mai multe persoane. Din păcate, pe fondul scandalelor(sic) provocate de dl Traian Băsescu, acest eveniment pare să treacă neobservat şi, din nou, preşedintele în exerciţiu, în loc să abordeze temele importante, el se ocupă de campanie. (s.n.) Nu vreau să mă gândesc că cineva va pune în faţa interesului naţional campania electorală. Acest virus este identic genetic cu virusul care a produs epidemia spaniolă din 1918 şi afectează adulţii tineri, între 15 şi 45 de ani. Atunci a făcut 20 de milioane de victime şi în Alaska a afectat 80 la sută din adulţii tineri”, afirma liberalul.
Cu doar cîteva luni înainte, în 2009, alt liberal, Eugen Nicolăescu, era la fel de indignat.
El critica aspru gestionarea primului caz de gripă porcină semnalat în România, menţionând că sistemul de supraveghere a bolilor ar fi trebuit să preia şi să izoleze pacientul de la graniţă şi cerându-i ministrului pedelist Ion Bazac să-şi ia în serios rolul de ministru
O femeie venită din SUA şi cei doi copii ai săi fuseseră internaţi, reamintim, pentru că prezentau simptome de gripă porcină, ei fiind externaţi la scurt timp din Institutul „Matei Balş”.
„Este inadmisibil ca acest om să intre în ţară fără să fie preluat de la graniţă şi introdus în sistemul de alertă. S-a aşteptat să se ducă acasă şi numai după ce ea s-a simţit rău şi s-a prezentat la medic din proprie iniţiativă s-a declanşat procedura de supraveghere”, tuna Nicolăescu, adăugînd că „sistemul de supraveghere a bolilor ar fi trebuit să ia pacientul de la graniţă şi să-l fi izolat, pentru a nu se risca răspândirea virusului” afirma el.
COVID-19 e mult mai periculos și stîrnește mai multă îngrijorare la nivel internațional decît gripa porcină din 2009.
Doar că acum, același PNL, la butoanele guvernării de astă dată, ne dă asigurări liniștitoare și acuză alți politicieni că provoacă intenționat panică.
Și, fabuloasă ironie a sorții: în 2009, gripa porcină se suprapusese cu datul iama de către DNA în medicii români, ceea ce provocase o reacție furibundă a acelorași liberali:
„Vă somez să renunţaţi la închiderea medicilor români, la ameninţarea acestora, la tratarea ca infractori, ca hoţi de buzunare şi să vă luptaţi să creşteţi fondurile sănătăţii, să asiguraţi banii necesari pentru o medicină decentă. În caz contrar, plecaţi! Duceţi-vă acasă la Monaco, aşa cum vă place să spuneţi, acolo la iahturi şi la raliuri, dar lăsaţi sistemul de sănătate celor care-l respectă şi preţuiesc medicii, nu pretinşii medici ca dvs care utilizează diploma în scop propagandistic” declara Eugen Nicolăescu.
Nicio legătură cu scandalurile Pintea ori Beuran din ultimele zile, desigur.
Actualitate
Congresmenii americani cer explicații privind reducerea activității unui institut specializat în China
Membrii Comisiei speciale pentru China din Camera Reprezentanților îi solicită Forțelor Aeriene ale SUA să clarifice planurile de reducere a personalului unui institut care analizează strategia militară și aerospațială a Beijingului. Legislatorii avertizează că diminuarea activității instituției ar putea afecta securitatea națională a Statelor Unite.
Avertisment privind pierderea expertizei
Într-o scrisoare adresată secretarului Forțelor Aeriene, Troy Meink, președintele republican al comisiei, John Moolenaar, și liderul democrat al minorității, Ro Khanna, cer o informare până la 20 noiembrie privind deciziile referitoare la resursele și personalul Institutului pentru Studii Aerospațiale Chineze (CASI).
Legislatorii susțin că finanțarea și personalul insuficiente ar putea slăbi capacitatea comandanților militari și a factorilor de decizie civili de a înțelege strategia aerospațială și capabilitățile militare ale Chinei. Ei consideră deosebit de îngrijorătoare orice pierdere a expertizei institutului, în contextul dezvoltării rapide a forțelor aerospațiale chineze și al activităților Beijingului în regiunea Indo-Pacifică.
Potrivit scrisorii, înlocuirea competențelor interne ale CASI cu servicii externe ar putea obliga Forțele Aeriene și alte instituții guvernamentale să cheltuiască sume considerabile pentru contractarea unor specialiști.
Taiwanul, în centrul preocupărilor
Membrii comisiei avertizează că reducerea analizelor despre capabilitățile aeriene și spațiale ale Armatei Populare de Eliberare ar putea afecta capacitatea SUA de descurajare. Îngrijorările sunt amplificate de posibilitatea unei confruntări legate de Taiwan.
„Pe măsură ce Armata Populară de Eliberare își extinde capabilitățile aerospațiale, nevoia de a înțelege aceste evoluții va continua să crească”, se arată în scrisoare.
Un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene a declarat că instituția va răspunde direct comisiei.
Reducerea personalului civil, sursa disputei
În septembrie s-a aflat că Forțele Aeriene intenționează să elimine cele zece posturi civile ale CASI. Serviciul a precizat că institutul va rămâne deschis și va continua să funcționeze cu personal militar. Directorul său, Brendan Mulvaney, a avertizat însă că dispariția angajaților civili ar însemna, în practică, închiderea instituției.
Posturile civile urmează să treacă într-un statut fără finanțare. Angajații vor continua să lucreze până când vor fi repartizați în alte funcții din cadrul Departamentului Forțelor Aeriene, însă posturile lor nu vor putea fi ocupate din nou după plecare. Angajamentele actuale ale institutului se întind, în mare parte, până în jurul lunii martie; ce se va întâmpla ulterior rămâne neclar.
Cercetări bazate pe surse deschise
Înființat de Mulvaney în urmă cu aproximativ zece ani, CASI publică analize despre forțele aeriene și spațiale ale Beijingului, inclusiv pe baza traducerii unor materiale în limba mandarină disponibile din surse deschise. Institutul oferă, de asemenea, cursuri de instruire folosite pentru a familiariza comunitatea de apărare și politici publice cu puterea aerospațială a Chinei.
Mulvaney a susținut anterior că cercetările și traducerile realizate de institut nu pot fi reproduse în mod credibil fără specialiști civili.
Anunțul privind reducerile a ridicat întrebări și despre programele similare ale Armatei, Marinei și Corpului Pușcașilor Marini. Reprezentanții acestor servicii au declarat anterior că nu sunt planificate schimbări pentru propriile inițiative axate pe China.
Actualitate
Forțele Aeriene americane renunță la cele trei avioane A-29 Super Tucano
Testele nu au confirmat utilitatea aeronavelor
Forțele Aeriene ale Statelor Unite nu mai intenționează să folosească cele trei avioane A-29 Super Tucano pentru teste de zbor. În schimb, serviciul a decis să renunțe la singurele exemplare Embraer aflate în dotarea sa.
Aeronavele au fost evaluate pentru a stabili dacă pot răspunde cerințelor Școlii de Piloți de Încercare de la baza Edwards, însă nu s-au dovedit potrivite pentru scopul urmărit. Avioanele au fost deja retrase din inventar, iar oficialii caută acum o soluție pe termen lung pentru instruirea în zboruri cu evoluții acrobatice și testarea sistemelor de misiune.
Trei aeronave, transferate de la operațiuni speciale la instruire
Cele trei A-29 au fost achiziționate inițial de Comandamentul pentru Operațiuni Speciale al Forțelor Aeriene. Acesta le-a cedat după modificarea cerințelor operaționale, iar Școala de Piloți de Încercare de la Edwards le-a preluat pentru a evalua dacă pot acoperi diverse nevoi de instruire și testare.
Retragerea lor a fost anticipată într-un anunț publicat de Forțele Aeriene pe 29 octombrie. Potrivit documentului, serviciul intenționează să atribuie direct companiei SNC un contract pentru depozitarea în condiții de siguranță a aeronavelor. Contractul ar urma să aibă un an de bază, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani.
„Nu se preconizează ca aceste aeronave să revină în serviciu pentru a fi folosite de Forțele Aeriene”, se arată în anunț.
Viitor incert pentru linia de asamblare din Florida
A-29 Super Tucano este produs de compania braziliană Embraer. Aeronavele destinate pieței americane sunt asamblate la Jacksonville, Florida, iar SNC instalează ulterior echipamentele de misiune pentru Statele Unite și pentru anumiți clienți externi prin programe de vânzări militare.
Embraer a avertizat că activitatea liniei din Jacksonville ar putea fi amenințată dacă nu va exista suficientă cerere. Compania păstrează însă o unitate separată de producție a modelului Super Tucano în Brazilia.
SNC și Embraer nu au transmis comentarii înainte de publicarea informațiilor.
Avionul, promovat și ca soluție împotriva dronelor
Forțele Aeriene americane nu au achiziționat A-29 în număr semnificativ pentru uz propriu, deși au cumpărat aeronave de acest tip pentru aliați, inclusiv pentru forțele armate afgane, înainte de revenirea talibanilor la putere.
În ultimii ani, pe fondul preocupărilor tot mai mari legate de amenințarea dronelor, Embraer și SNC au promovat Super Tucano drept o opțiune mai accesibilă pentru interceptarea și neutralizarea sistemelor fără pilot.
Actualitate
Reconfigurarea strategică a Pentagonului: Întărirea frontului cibernetic în Pacific și incertitudinea din Europa
Washingtonul își adaptează în prezent postura defensivă globală, implementând schimbări tactice care vizează atât securizarea infrastructurilor critice în regiuni cheie, cât și revizuirea prezenței militare pe continentul european. Aceste manevre reflectă o schimbare de viziune în ceea ce privește prioritățile naționale de apărare.
Frontul digital: Securitatea cibernetică devine prioritate în Pacific
În efortul de a consolida apărarea tehnică a Comandamentului Statelor Unite pentru Pacific, o unitate de operatori cibernetici a fost transferată recent din Maryland în Hawaii. Această inițiativă, cunoscută sub denumirea de „Cyber Defense Forces Pacific”, are scopul de a asigura o protecție sporită rețelelor militare americane din acest teatru de operațiuni.
Noile echipe, provenite din cadrul structurilor specializate ale Departamentului Apărării și subordonate Comandamentului Cibernetic al SUA, au fost integrate direct în comanda regională. Misiunea acestora este clară: construirea unei perspective defensive robuste, capabilă să protejeze fluxurile de date și să răspundă prompt la orice tip de incident. Deși nu au fost specificate amenințări concrete, regiunea este monitorizată atent, având în vedere competiția tehnologică intensă cu adversari capabili să vizeze infrastructuri critice pentru a perturba capacitatea de răspuns a Washingtonului în caz de criză. În ultimii ani, eforturile de finanțare a apărării cibernetice în Pacific au crescut constant pentru a face față acestor riscuri.
Europa la răscruce: Riscurile și costurile unei posibile reduceri de trupe
În paralel cu întărirea poziției în Pacific, Pentagonul se află în etapele finale ale unei evaluări de șase luni privind prezența militară americană peste hotare, un proces ce ar putea culmina cu reduceri semnificative ale contingentului din Europa. O astfel de schimbare de strategie ridică semne de întrebare majore, atât din perspectiva securității colective, cât și a eficienței fiscale.
Deși prezența americană în Europa a fost constantă, în special ca răspuns la instabilitatea regională, o retragere masivă ar putea transmite un semnal de slăbiciune către Moscova, riscând să destabilizeze o regiune vitală pentru interesele economice și de securitate ale Statelor Unite. Dincolo de riscurile strategice, există o îngrijorare fiscală acută. Relocarea a zeci de mii de militari și a familiilor acestora înapoi în Statele Unite ar implica costuri enorme pentru infrastructură – estimate la miliarde de dolari – iar abandonarea bazelor europene ar duce la pierderea accesului la facilități care facilitează o proiecție de putere mult mai ieftină și rapidă.
În timp ce Washingtonul analizează modalități de a echilibra resursele între teatrele de operațiuni, deciziile iminente vor trebui să cântărească atent costurile financiare imediate în raport cu impactul pe termen lung asupra stabilității globale.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum o ziOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum o ziM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 2 zileStatul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Actualitateacum 4 zileScut invizibil pentru infrastructura critică: Noua paradigmă a apărării antiaeriene în fața amenințării dronelor




