Actualitate
Orban, șmenuit de Codrin pe Fundeni!
(Preluare National – Catalin Tache):
Am trăit să o vedem și pe asta : premierul Ludovic Orban tocmai ce îl numește pe omul ”dragnistului” Codrin Ștefănescu în funcția de manager al Institutului Clinic Fundeni! Iar șocul este cu atât mai mare cu cât chiar Ludovic Orban însuși urla ca din gură de șarpe, în urmă cu doar vreo jumătate de an la Viorica Dăncilă să îl dea afară imediat pe Răzvan Vulcănescu din fruntea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate! ”Îi solicităm premierului Dăncilă să îl demită de urgență pe președintele CNAS, pe domnul Răzvan Vulcănescu. Atât numirea, cât și demiterea președintelui CNAS sunt făcute de prim ministru. Deci, domnul Vulcănescu este în pixul domniei sale, cum le place să zică PSD-știlor. Dacă nu semnează decizia înseamnă că premierul este de acord cu gravele disfuncționalități din sistemul de sănătate. Aceste disfuncționalități sunt provocate de incompetența acestui președinte al CNAS, domnul Răzvan Vulcănescu” înfiera cu mânie liberală Ludovic Orban pe 22 iulie anul trecut.
Lui Codrin Ștefănescu îi merge mai bine pe vremea lui Orban decât pe a lui Dragnea!
Astfel că este greu de crezut că tocmai ”incompetența acestui domn Răzvan Vulcănescu” reclamată public de Ludovic Orban în calitate de președinte al PNL l-a convins acum pe premierul liberal Ludovic Orban să meargă pe mâna lui Răzvan Vulcănescu la conducerea uneia dintre cele mai galonate unități medicale din țară, Spitalul Clinic Fundeni! Acolo unde ”circul” altor numiri pare să atingă acum apogeul, fie și din prisma acestei ”reevaluări” fără precedent făcută de premierul ”guvernului meu” față de ”omul lui Codrin Ștefănescu”. Cel care la rândul său nu s-a dezis niciodată – ba chiar și-a făcut un productiv titlu de glorie! – din eticheta de ”omul lui Dragnea”! Iar parcă pentru ca acest misterios ”puzzle” să fie cu atât mai interesant pentru structurile informative, mutarea năucitoare a premierului Ludovic Orban și iminenta promovare a ”incompetentului” Răzvan Vulcănescu în fruntea Spitalului Clinic Fundeni vine la doar câteva zile după ce ”protectorului” acestuia din urmă i-a intrat în cont ultima tranșă de 725.000 euro din cele 2.000.000 euro. Bani primiți de Codrin Ștefănescu de pe urma unui teren retrocedat ilegal…
Cât costă reevaluarea lui Răzvan Vulcănescu ?
Pesedistul Răzvan Vulcănescu, omul liberalilor pentru conducerea Spitalului Clinic Fundeni
Aceasta este acum marea întrebare pe care și-o pun nu doar lideri liberali, dar și inițiați ai sistemului. Fie și strict din prisma prețului de imagine care urmează să fie plătit de Ludovic Orban. Cel care după ce a cerut insistent în numele Partidului Național Liberal și chiar a obținut de la fostul premier Viorica Dăncilă ”capul” lui Vulcănescu merge acum pe mâna lui la conducerea sistemului sanitar! Adică exact același Vulcănescu considerat în urmă cu doar câteva luni de către Orban drept ”capul tuturor răutăților” pesediste din sistemul sanitar. Și pe care acum tot Orban se vede nevoit să îl ”înghită” în fruntea uneia dintre cele mai onorante conduceri medicale din România, cea a Spitalului Clinic Fundeni. De ce? Pentru ce?
La două capete pesediste
Mai ales că ”tânăra speranță liberală” tot ocupă de 15 ani funcții de conducere la vârful sistemului sanitar, fiind mai ales un adevărat răsfățat al guvernărilor pesediste. Astfel că a dus-o bine pe vremea guvernului Ponta, dar și mai bine după ce fostul ”el lider maximo” Liviu Dragnea a preluat total frâiele guvernării pesediste. Răzvan Vulcănescu fiind instalat se zice cu ”vigoarea”-i lobistică recunoscută de către Codrin Ștefănescu la conducerea CNAS pentru a o înlocui pe Adriana Cotel, protejata lui Darius Vâlcov. Numai că Vulcănescu a mai condus aceeași instituție din postura de președinte interimar și în perioadele septembrie 2017 – noiembrie 2017 și ianuarie 2018 – ianuarie 2019. Fiind chiar și secretar de stat în Ministerul Sănătății în Guvernul Ponta. Iar acum este ”omul liberalilor”, girat de Codrin Ștefănescu pentru a prelua conducerea Spitalului Clinic Fundeni. Întrucât chiar ar fi bătut la ochi ca Orban să îl pună la loc la CNAS, acolo de unde tot el i-a solicitat public demisia…
Actualitate
Blue Origin aterizează cu succes, deschizând calea spre misiuni cruciale de securitate națională
Actualitate
Tipuri de ceară de epilat și avantajele fiecăruia – ghidul tău pentru o piele fină și îngrijită
Epilarea cu ceară este una dintre cele mai eficiente metode de a obține o piele fină și catifelată pentru o perioadă îndelungată. Deși metoda este folosită de zeci de ani, industria cosmetică a perfecționat constant formulele și tipurile de ceară pentru a răspunde diferitelor nevoi ale pielii. Alegerea corectă a cerii nu este doar o chestiune de preferință, ci și o modalitate de a avea grijă de sănătatea pielii și de a obține rezultate cât mai plăcute.
Ceara tradițională – metoda clasică, de încredere
Ceara tradițională este, probabil, cea mai cunoscută formă de epilare. Se prezintă sub formă de discuri sau tablete și se topește înainte de aplicare. Avantajul major al acestui tip de ceară este eficiența ridicată: prinde bine firele de păr groase și rezistente, ceea ce o face ideală pentru zone precum picioarele sau brațele.
Deși necesită puțină practică pentru a fi aplicată corect, rezultatele sunt de lungă durată. Firele sunt smulse din rădăcină, iar pielea rămâne netedă timp de câteva săptămâni. Pentru persoanele care își doresc o epilare clasică, fără compromisuri, ceara traditionala rămâne o alegere excelentă.
Ceara elastică – blândețe și eficiență pentru pielea sensibilă
Inovațiile din domeniul cosmeticii au dus la apariția cerii elastice, o formulă modernă care îmbină eficiența cu delicatețea. Spre deosebire de varianta tradițională, aceasta se aplică într-un strat mai subțire și se îndepărtează fără benzi.
Principalul avantaj al cerii elastice este faptul că se mulează perfect pe piele și prinde chiar și firele scurte sau subțiri, fără a provoca iritații majore. Este recomandată în special pentru zonele sensibile, precum axilele, fața sau zona inghinală. Pentru persoanele cu piele sensibilă sau pentru cele care își doresc o experiență de epilare mai confortabilă, ceara elastica este o alegere inspirată.
Ceara granule – modernă, practică și ușor de folosit
Tot mai populară în saloane și pentru uz casnic este ceara granule, un produs ușor de folosit și de dozat. Se topește rapid și permite aplicarea controlată chiar și pe zone mai mici, ceea ce o face ideală pentru retușuri sau pentru persoanele care nu au experiență vastă cu epilarea.
Avantajul ei constă în versatilitate: poate fi utilizată pe aproape toate zonele corpului, inclusiv pe cele delicate. În plus, fiind disponibilă sub formă de granule, permite topirea exact cantității de produs necesare, fără risipă.
Este o variantă excelentă pentru cele care caută o soluție practică, eficientă și modernă, iar formulele profesionale disponibile pe EpilatPRO.ro garantează un rezultat curat și sigur.
Cum alegi ceara potrivită pentru tine
Alegerea tipului de ceară depinde de mai mulți factori: tipul de piele, zona de epilat și sensibilitatea personală. Dacă te confrunți cu fire de păr groase și rezistente, ceara tradițională îți oferă cea mai mare eficiență. Pentru zone sensibile, ceara elastică este mai blândă și mai confortabilă. Iar pentru un echilibru între practic și eficient, ceara granule rămâne o opțiune ideală.
Nu există o singură variantă „corectă”, ci mai degrabă o alegere adaptată stilului tău de viață și nevoilor pielii. De aceea, multe persoane aleg să combine tipurile de ceară, folosind formule diferite pentru zone diferite ale corpului.
Importanța produselor profesionale
Indiferent de tipul de ceară ales, calitatea produsului joacă un rol esențial. O ceară profesională nu doar că îți oferă rezultate mai bune, dar protejează și pielea, reducând riscul de iritații. Platforme dedicate, precum EpilatPRO.ro, pun la dispoziție o gamă variată de ceruri profesionale – de la ceară tradițională, la formule elastice sau granule – care respectă cele mai înalte standarde de calitate. Alegând astfel de produse, te bucuri de o epilare sigură și eficientă, chiar și acasă.
Alegerea contează pentru frumusețea pielii tale
Epilarea cu ceară rămâne una dintre cele mai sigure și durabile metode de îndepărtare a părului. Fiecare tip de ceară aduce avantaje specifice.
Cu produsele potrivite și o tehnică corectă, epilarea devine mai mult decât o rutină – devine un ritual de frumusețe care îți oferă încredere și confort. Iar atunci când alegi să investești în calitate, cum sunt produsele disponibile pe EpilatPRO.ro, diferența se simte de la prima utilizare.
Actualitate
Ploiești, în fierbere electorală: AUR cere viceprimarul, Mișcarea Noi, Ploieștenii contraatacă, amintind de „tinicheaua” trecutului
Scena politică ploieșteană este din nou animată de o dispută acerbă privind funcția de viceprimar, unde Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își revendică „dreptul” la poziție. Replici tăioase vin din partea Mișcării Noi, Ploieștenii, care denunță pretențiile AUR ca fiind „incorecte și profund lipsite de respect față de votul ploieștenilor”, amintind, totodată, de un mandat anterior controversat al unui viceprimar susținut de AUR.
Controversa „dreptului” la viceprimar: AUR contestă votul ploieștenilor
Într-o recentă conferință de presă, reprezentanții AUR au afirmat public că Mișcarea Noi, Ploieștenii „nu ar avea dreptul să pretindă funcția de viceprimar”, mergând chiar mai departe prin a sugera că „nici scorul primarului Mihai Polițeanu nu ar permite acest lucru”. Aceste declarații au stârnit reacții imediate, fiind percepute drept o tentativă de a submina legitimitatea democratică a contracandidaților.
Realitatea urnelor: Mișcarea Noi, Ploieștenii revendică superioritatea electorală
Mișcarea Noi, Ploieștenii nu a întârziat să contraatace, subliniind că afirmațiile AUR ignoră rezultatele concrete ale scrutinului din 2024. Conform reprezentanților Mișcării, „realitatea votului din 2024 este următoarea: Mișcarea Noi, Ploieștenii a obținut mai multe voturi decât AUR.” Aceștia pun în contrast performanța lor, ca un proiect local apărut cu doar patru luni înainte de alegeri, lipsit de finanțare guvernamentală și de resursele partidelor mari, cu scorul AUR, „în ciuda tuturor acestor diferențe de forță”. Referința la „domnul Axinia” care „știe acest lucru, dar alege să îl ignore” sugerează o cunoaștere internă a cifrelor reale.
Eșecul trecut: Viceprimarul AUR care „a compromis total instituția”
Un argument forte adus de Mișcarea Noi, Ploieștenii vizează istoricul recent al AUR în administrația locală. Aceștia acuză partidul că, „în urmă cu câteva luni, a împins în funcție un viceprimar care a compromis total instituția.” Mandatul respectiv este descris printr-o serie de acuzații grave: „comportament ilegal și abuziv, scandaluri publice, zero soluții, un lung șir de acțiuni împotriva intereselor ploieștenilor și blocaje pentru proiectele benefice pentru oraș.” În lumina acestui „episod rușinos,” pretenția actuală a AUR de a „mai băga o încă o fisă” este calificată drept o sfidare a bunului-simț.
O soluție responsabilă: Mihai Tonsciuc, propunerea Mișcării
În contrast cu acuzațiile aduse, Mișcarea Noi, Ploieștenii vine cu o propunere concretă și considerată „responsabilă” pentru funcția de viceprimar: consilierul local Mihai Tonsciuc. Acesta este prezentat ca „unul dintre cei mai activi, competenți și pregătiți membri ai Consiliului Local,” fiind totodată „cel mai tânăr și pasionat.” Potrivit Mișcării, Tonsciuc deține „experiență, rezultate și capacitatea de a aduce stabilitate și profesionalism într-o funcție esențială pentru administrarea orașului.”
Apelul final al Mișcării Noi, Ploieștenii subliniază nevoia de „oameni serioși, nu de jocuri politice,” și de „reprezentare reală, nu de ‘înțelegeri’ pentru funcții.” Aceștia reiterează angajamentul de a „continua să lupte pentru profesionalism în administrație” și pentru un „nou Ploiești, unul modern și funcțional.”
-
Exclusivacum 4 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum 22 de oreReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum 5 zileSAS, de la „echipă de intervenție rapidă” la „brigada psihologilor cu bâtă”: Când statul de drept e suspendat, iar abuzul e Lege!
-
Exclusivacum 22 de oreEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum 22 de oreJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf



