Connect with us

Actualitate

,,Apărarea statului de drept” de către procurorii lui Iohannis, în lupta lui ,,anti-corupție” ne-a costat clasări de cam un miliard de Euro (Microsoft, EADS, ALRO și acum și Rompetrol)

Publicat

acum 7 ani

pe

Pe 1 octombrie 2019 scriam o analiza in care arătam DE CE vrea Klaus Iohannis demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă. Am încheiat analiza, așa: ,,Klaus Iohannis, vă e frică de dosarul Rompetrol unde Horodniceanu a mimat excesul de zel având ca efect doar lungirea anchetei? De dosarul ăsta vă e frică?”. Astăzi, aflăm ,,cu îngrijorare și surprindere” că dosarul Rompetrol II a fost clasat de DIICOT, pe șest, în 5 decembrie 2019, după ce Iohannis a cerut în septembrie demisia șefului DIICOT Felix Bănilă, care nu a avut ,,curajul” să claseze dosarul. Merită să recitiți analiza din urmă cu mai bine de 2 luni, și să aveți în vedere, că se dovedește încă o dată că domnul Iohannis nu cere demisiile protectorilor instituționali ai furturilor de la buget, ci a celor care par să refuze să claseze. Și încă ceva, înainte de a reciti articolul. ,,Apărarea statului de drept” de către procurorii lui Iohannis, în lupta lui ,,anti-corupție” ne-a costat clasări de cam un miliard de Euro (Microsoft, EADS, ALRO și acum și Rompetrol). Pas cu pas, asta e România normală a lui Iohannis. Iată și articolul, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:

De ce vrea Klaus Iohannis demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă.
Pe scurt, pentru că modul în care instrumentează DIICOT cauza nu permite închiderea cazurilor crimelor de la Caracal cu indicarea unui singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă. În opinia mea, Klaus Iohannis ar fi vrut ca acest caz să fie demult închis, cu punerea răpirii/uciderii Alexandrei și Luizei în sarcina unui singur vinovat – Gheorghe Dincă. În acest fel, rețelele din poliție, magistratură (fie ei procurori sau judecători), servicii care cel puțin au favorizat răpirea și posibil uciderea celor două fete, ar fi protejate în continuare: Dincă ar fi declarat drept un idiot care a ucis două fete. Caz închis.
Cazul Caracal este însă mult mai mult decât atât. Graba lui Klaus Iohannis de îl indica pe Gheorghe Dincă drept omul-orchestră în cazul rețelei de trafic de la Caracal seamănă suspect de mult cu graba fostului procuror comunist Augustin Lazăr, biciul Securității de la Aiud dinainte de 1989, care, în 7 iunie 2016, în cazul Dan Condrea declara legat de misterioasa ,,sinucidere” a lui Dan Condrea că ,,nu a fost vorba de niciun omor”. Disfuncționalitățile din cadrul DIICOT sunt evidente, dar, paradoxal, aceste disfuncționalități împiedică rețeaua să ajungă la concluzia pe care cu drag ar fi dat-o Augustin Lazăr și anume că am vorbi despre un singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă.
Când a mai cerut Kluas Iohannis demisii de procurori șefi?
A cerut Iohannis demisia lui Augustin Lazăr?
A cerut Klaus Iohannis demisia lui Augustin Lazăr atunci când prin acțiuni și inacțiuni a favorizat ascunderea beneficiarilor reali ai furtului de vieți prin biocide falsificate în cazul Hexipharma? Am arătat în iunie 2016, aici, că Augustin Lazăr a temporizat prin acțiuni și inacțiuni dispariția lui Dan Condrea, astfel încât el să fie scos drept unic vinovat al rețelelei protejate de lichele și oameni fără căpătăi din SRI și SIE. Am arătat atunci că lui Augustin Lazăr i-a luat 2 săptămâni ca să ,,calculeze” prejudiciul în cazul Hexipharma, prejudiciu fără de care, susținea el, nu putea fi reținut Dan Condrea, astfel încât să aibă suficient timp să se creeze legenda că, măcinat de remușcări, dădea 13 ture și fuma Pall Mall (nefumător), în căutarea copacului perfect. Prejudiciu pe care eu l-am estimat, în direct, la emisiunea lui Mihai Gâdea, în numai 2 minute, iar rezultat a ieșit aproape la virgulă față de cel calculat de Parchetul condus de Augustin Lazăr, în mai bine de 2 săptămâni.
Scriam în articolul din 7 iunie 2016: ,,Am demonstrat încă de la acel moment că invocarea în spațiul public a scuzei că Dan Condrea nu putea fi pus sub urmărire penală până nu se calcula prejudiciul este extrem de subțire, întrucât, în doar 2 minute, prin calcul aritmetic al cifrei de afaceri pe anii 2013,2014, 2015, din date publice de la ministerul de finanțe putea fi făcută o estimare a prejudiciului de 49,5 milioane de lei. În doar 2 minute. De ce au trebuit anchetatorilor 2 săptămâni ca să ajungă la o estimare apropiată, de 51 de milioane de lei, când vorbim doar despre o estimare, și nu despre un prejudiciu determinat cert? Până voi afla răspunsul credibil la această întrebare nu pot să relev decât efectul: pentru că au trebuit 2 săptămâni ca să se estimeze prejudiciul, urmărirea penală asupra lui Dan Condrea și măsurile preventive au găsit un bun pretext pentru a nu începe, până când Dan Condrea nu a fost mort. Și asta folosește decât celor care realmente nu vor să detecteze traseul tuturor banilor sifonați pe numele lui Condrea, și anume protectorilor și beneficiarilor finali ai lui Dan Condrea.”
Concluziv și paradoxal, dacă în cazul Hexipharma acțiunile și inacțiunile Parchetului condus de Lazăr au fost direcționate și au avut ca efect stabilirea unui singur vinovat (motiv pentru care Klaus Iohannis, care primește informări de la SRI, le citește și se consideră informat nu a cerut demisia lui Augustin Lazăr), în cazul crimelor de la Caracal, bâlbâiala DIICOT este cea care îl enervează pe Klaus Iohannis, pentru că nu permite închiderea cazului, cu un singur vinovat. Ca la Hexipharma.
Nu. Klaus Iohannis nu a cerut demisia lui Augustin Lazăr ale cărui acțiuni și inacțiuni au avut ca efect mușamalizarea beneficiarilor reali ai furtului Hexipharma. Klaus Iohannis nu a cerut demisia întrucât modul de acțiune al fostului bici al Securității a fost construit pentru a da impesia unui singur vinovat. Ceea ce nu se întâmplă la Caracal.
Ca și Cumpănașu, Klaus Iohannis se cațără pe cazul rețelei de traficanți de la Caracal, despre care nu am fi știut nimic public dacă Alexandra nu avea curajul de a suna la 112. Apel care a reprezentat trăgaciul devoalării la nivel public a rețelei de traficanți, protejată instituțional.
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi?
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi, șef al DNA, sub supravegherea căreia a fost clasat cazul Microsoft sau EADS, evitând astfel a se merge pe firul banilor și protejându-se astfel reațeaua? Nu, nu a cerut-o. Soluția dată sub mandatul doamnei Kovesi, de clasare, protejează rețeaua.
A cerut Iohannis demisia doamnei Kovesi, șef al DNA, pentru modul în care a instrumentat cazul arestării Președintelui ASF Dan Radu Rușanu, care a fost găsit nevinovat de două instanțe, după ce a devenit evident că Parchetul doameni Kovesi a acționat la ordinul lui Traian Băsescu și nu numai, fostul turnător al Securității Petrov cerând chiar public înainte de arestarea lui Rușanu demiterea acestuia și ,,să răspundă”. Nu, Klaus Iohannis nu a cerut demisia doamnei Kovesi, pentru că prin modul în care a acționat DNA-ul condus de Kovesi prin extincția lui Rușanu de la ASF pe motiv că a făcut ceea ce trebuia în cazul Astra și a sesizat organele de urmărire penală, parchetul doamnei Kovesi a favorizat interesele rețelei. Adamescu e mort iar DNA poate pretinde că în cazul furturilor de la ASTRA Asigurări avem un singur vinovat: mortul. Mușamalizează astfel în a merge pe firul banilor, ceea ce și cel pus în locul lui Rușanu – Mișu Negrițoiu – după forțarea prin arestarea a lui Rușanu (fiind nevinovat) a plecării acestuia de la ASF a încercat: punerea furturilor de la ASTRA în decontul asiguraților. De două ori. Pentru că sub mandatul lui Negrițoiu și la indicațiile exprese ale acestuia care încuraja majorările de tarife RCA (în scopul recuperării banilor asiguraților ,,dispăruți” pe rețea prin noi majorări de tarife RCA), piața asigurărilor a fost destabilizată iar asigurătorii, la scutul lui Mișu Negrițoiu și cu acceptul scris al acestuia, s-au înțeles la preț. Așa cum arată și investigația Consiliului Concurenței care a amendat societățile de asigurare, tardiv, abia în 2018, pentru cartelizare în mandatul lui Mișu Negrițoiu.
Deci domnul Iohannis nu a cerut demisia doamnei Kovesi pentru că modul în care a instrumentat cazul Astra Asigurări a condus la concluzia dorită de alde Iohannis, a unui singur vinovat. Mortul. Ceea ce, subliniez, prin bâlbâielile DIICOT, se întârzie.
În schimb, Klaus Iohannis cere demisia lui Felix Bănilă, procurorul șef DIICOT. Cocoțat pe cazurile Alexandrei și Luizei, de la Cotroceni, Iohannis anunță:
,,Ce s-a întâmplat în ultimele zile cu una dintre familiile victimelor de la Caracal este un exemplu de „așa nu!”. Este extrem de grav că cei care conduc instituții ale statului român girează astfel de comportamente, prin care potențialii infractori sunt tratați cu blândețe, cu mănuși, iar victimele sunt tratate cu duritate și cu agresivitate”.
Remarcați în primul rând că pentru Klaus Iohannis, idiotul util Gheorghe Dincă este doar ,,potențial infractor” (în ciuda faptului că apare luând-o pe Luiza Melencu și în ciuda declarațiilor că el singur le-a omorât pe fete). Și continuă Klaus Iohannis:
,,Modul în care s-au desfășurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni și să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorități, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Așadar, îi cer domnului Felix Bănilă, procuror șef la DIICOT, să își înainteze imediat demisia din funcția de procuror șef al DIICOT”. Gata. Klaus Iohannis decretează și indică, la fel ca și turnătorul Băsescu în cazul Astra Asigurări, un singur responsabil pentru faptul că, începând cu răpirea Luizei Melencu în primăvara acestui an, autoritățile (altele decât Bănilă) au favorizat răpirea și disparția Alexandrei, timp de 3 luni autoritățile luând la mișto familia Melencu și chiar punând-o la detectorul de minciuni. În fapt, în opinia mea, Klaus Iohannis este de-a dreptul enervat că prin bâlbâiala DIICOT, autoritățile aflate încă sub metehnele protocoalelor cu SRI, nu ajung la concluzia dorită de rețea: un singur vinovat pentru Alexandra și Luiza.
Să ne fie clar: imediat ce am văzut circul produs la casa familiei Melencu, am comentat: ,,Asta e Romania ,,normala” ,,fericită” sau ,,alături de fiecare român”! Asta e Romania reala. Asta e Romania (post) protocoale, in esenta modul in care protocoalele au transformat justitia si aplicarea legii, cu judecatori, procurori si politisti care nu dau doi bani pe lege. Romania reala in care familia Melencu a fost profund lovita prin disparitia Luizei și nepasarea/complicitatea autorităților care au condus și favorizat inclusiv dispariția Alexandrei. Familia Melencu a fost abuzata apoi de justitie dupa disparitia Luizei, prin lipsa de reactie si mimarea anchetelor pentru cautarea faptasului – ,,poate a fugit cu un print”. O investigatie reala ar fi prevenit disparitia Alexandrei. Astazi, familia Melencu este abuzata din nou (dupa ce in prealabil i s-a aplicat amenda MAXIMA prevazuta de lege), dusa cu duba la DIICOT autoritatile neasteptand ora 6.00, ca in cazul idiotului util Gheorghe Dinca, peste care nu au intrat să îl ia cu duba, doar după ora 6.00, la indicația procurorului, asigurandu-se astfel ca vor crea aparenta ca Dinca a avut timp sa arda în butoi ceea ce nu era de ars. În esenta, ceea ce se intampla astazi cu familia Melencu reprezinta un exemplu expresiv in ceea ce priveste realatia justiabilului cand are de-a face cu autoritati: o data esti abuzat de autoritati, si ulterior, mai esti abuzat si de justitie, in numele ,,dreptatii” și ,,legii”. Nu gasesc o injuratura potrivita care sa exprime ceea ce simt la adresa ,,oamenilor legii’ implicati in ,,cazul Caracal” (și nu numai, nedorind sa generalizez)’, fie unii dintre ei judecatori, procurori sau politisti.”
Klaus Iohannis nu este deranjat de faptul că un judecător a dat amenda maximă prevăzută de lege, 5000 de lei, pentru mama Luizei Melencu pentru că nu s-a prezentat la DIICOT să mai ofere încă o dată probe de ADN. Mama Luizei Melencu, persoană fără posibilități materiale și victimă în acest caz, nu este nici suspect, nici inculpat pentru a fi luată o astfel de măsură de amendare, cu celeritate și la valoarea maximă. Doar această amendă maximă, dispusă de judecător cu celeritate, a făcut posbilă prezentarea cu mandat și abuzarea încă o dată a familiei Melencu. Încă nu mi-e clar dacă procorurl de caz a fost vineri la casa familiei Melencu.
Paradoxal, Felix Bănilă pare să fi acționat corespunzător post episodul de vineri. Constatând starea medicală a mamei și bunicului Luizei, a suspendat mandatul de aducere. Iar în cele din urmă, mama Luizei Melencu a oferit probele de ADN.
Dacă era de bună credință și nu ar fi dorit doar ,,să nu se mai vorbească” despre cazul Caracal în scopul țintirii anchetei spre un singur vinovat – idiotul util Gheorghe Dincă, Klaus Iohannis ar fi mers pe firul abuzurilor. Și pornea de la primele 3 luni de nepăsare, indiferență și protecție instituțională ale autorităților în investigarea dispariției Luizie Melencu, autorități care au favorizat dispariția Alexandrei Măceșeanu. Continua cu procurorul (non-DIICOT) care a stat la ușa lui Dincă de la 2 până la 6 dimineața, nederanjându-l pe idiotul util și având drept consecință crearea aparenței în opinia publică a faptului că Dincă ar fi avut timp să ardă ceea ce nu putea fi ars în butoi. Și continua cu concluziile preliminare ale investigației asupra Parchetului din Caracal (instuție subordonată la acea vreme Parchetului lui Augustin Lazăr) privind clasările în cazurile de viol.
Dar Klaus Iohannis, nu a făcut asta. Pentru că rețeaua vrea un singur vinovat: idiotul util care ia locul mortului în cele 2 cazuri prezentate de mine în acest articol. Și rețeaua vrea ,,să nu se mai vorbească” despre rolului idiotului util în această rețea.
Și încă ceva.
Klaus Iohannis nu a cerut nici demisia lui Daniel Horodniceanu, la scutul căruia se tergiversează cazul Rompetrol, în scopul urmărit ca și în cazul DNA-Microsoft-EADS, de protejare a rețelei, eventual prin prescriere. Klaus Iohannis, le e frică amicilor tăi de lungă durată de cazul Rompetrol? Le e frică de faptul că DIICOT ar putea merge pe firul banilor și să găsească nume și sume care au devalizat bugetul, la scutul protocoalelor? Le e teamă că DIICOT va fi pusă în situația de a nu mai proteja prin prescriere, REȚEAUA? Le e teamă că ar putea să dea de aceleași încrengături, ca aici?
Despre infiltratul de la Aiud – Gheorghe Mușat, despre ,,biciul securității” – Augustin Lazăr și despre amnezia SRI – serviciu NATO.
Pentru că iată cum răspunde cererii de demisie din partea lui Iohannis – Felix Bănilă, ajuns șef la DIICOT după ce Horodniceanu a fost rejectat pe motiv de tergiversare Rompetrol
,,Eu nu pot concepe că aşa ceva ar fi de dorit, intr-o ţară membră a UE şi a NATO, aflată la frontiera acestora. Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal şi de aceea, vreau să vă asigur despre faptul că demisia şefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv şi nu doar expresia unei simple porniri instinctuale, golită de importanţa funcţiei, de care, de altfel, sunt pe deplin conştient.”
Klaus Iohannis, vă e frică de dosarul Rompetrol unde Horodniceanu a mimat excesul de zel având ca efect doar lungirea anchetei? De dosarul ăsta vă e frică? (Cristina T.).

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:

Actualitate

Autonomie inteligentă și război de sisteme: ce învață armata Chinei din conflictul din Iran

Publicat

acum 9 ore

pe

august 18, 2026

De

China nu a mai purtat un război major de aproape o jumătate de secol, iar asta înseamnă că multe dintre conceptele care stau la baza modernizării Armatei Populare de Eliberare (PLA) rămân netestate în luptă reală. Tocmai de aceea, cercetătorii militari chinezi analizează în detaliu conflictul din Iran, folosindu-l ca pe un „laborator” pentru a confrunta teoriile lor cu realitatea câmpului de luptă.

Concluzia care transpare din analizele publice este limpede: pentru PLA, războiul din Iran confirmă direcția deja asumată – o armată construită în jurul „războiului inteligentizat” și al competiției între sisteme, nu doar între platforme.

De la confruntarea directă la competiția între sisteme

Comentariile militare chineze apărute după izbucnirea ostilităților reiau o temă familiară: avantajul viitorului nu mai este dat de o singură platformă, ci de viteza, reziliența și eficiența economică a întregului sistem care leagă senzorii, factorii de decizie, armele, logistica și datele.

Într-o analiză din 12 aprilie, cercetătorii Tian Kaiyuan și Wang Jianfei, de la Institutul de Cercetare a Războiului din cadrul Academiei de Științe Militare (AMS), descriu conflictul ca pe o trecere de la „confruntare forță-la-forță” la „competiție între sisteme”. Ei se concentrează pe:

  • comandă distribuită;
  • lovituri asupra nodurilor de sprijin;
  • uzură ieftină a adversarului prin ceea ce numesc „război de gherilă al sistemelor”.

În loc să egaleze adversarul platformă cu platformă, accentul cade pe perturbarea rețelelor care permit platformelor avansate să genereze putere de luptă.

De la „ucidere liniară condusă de om” la „kill webs” bazate pe IA

Într-un articol din 13 aprilie în ziarul oficial al armatei, PLA Daily, Xu Fangming, tot de la AMS, susține că războiul din Iran a accelerat trecerea de la „uciderea liniară condusă de factorul uman” la o arhitectură de lovire în rețea, asistată de inteligență artificială, sub forma unor „kill webs” extinse.

Alți teoreticieni militari ai AMS tratează conflictul ca pe o confirmare a ideilor deja formulate înainte de război:

  • rețele de informații construite din timp;
  • integrarea senzorilor, sistemelor de comandă, armelor și platformelor fără pilot;
  • presiunea exercitată de volume mari de armament relativ ieftin asupra unor apărări sofisticate.

În același timp, subliniază vulnerabilitățile acestor avantaje:

  • date învechite sau înșelătoare pot compromite țintirea asistată de IA;
  • lovirea nodurilor critice poate paraliza forțe altfel performante;
  • baze și centre de comandă concentrate devin ținte extrem de valoroase.

IA în centrul rețelei: fără informație solidă, algoritmii eșuează

Inteligența artificială este plasată în centrul acestui sistem, dar analiștii militari chinezi nu o tratează ca pe un înlocuitor pentru pregătirea prealabilă.

Cercetătorul Kuang Lasheng, de la AMS, argumentează că ani de colectare de informații (humint, tehnică, cartografiere a tiparelor de viață, repetiții preconflict) au furnizat sistemelor americane de IA volumele de date necesare pentru a accelera procesul de țintire în timpul campaniei din Iran. El plasează „pregătirea informațională pre-poziționată” la baza acțiunii militare și avertizează că și cei mai puternici algoritmi sunt aproape inutili dacă sunt alimentați cu informații nesigure sau depășite.

Rețele inteligente pe tot lanțul de lovire, nu doar într-un singur punct

Teoreticieni ai Universității Naționale de Tehnologie a Apărării din China au analizat în mod explicit folosirea în Iran a sistemului american Maven Smart System, extinzând discuția la:

  • fuziune de informații;
  • prioritizarea țintelor;
  • planificarea rutelor;
  • atacuri autonome;
  • colaborare om–mașină în echipe mixte cu platforme cu și fără pilot.

În această viziune, IA este prezentă de-a lungul întregii rețele de lovire, nu doar într-un singur punct decizional. Studii anterioare ale Universității de Inginerie a Forței de Rachete a PLA descriau deja o arhitectură similară, care combină:

  • imagini video de la drone;
  • informații de semnal (SIGINT);
  • imagini satelitare;
  • surse deschise;
  • date de război electronic,

pentru a genera planuri și acțiuni rapide „sensor–shooter”. Multe dintre aceste lucrări preced actualul conflict, ceea ce oferă PLA ocazia de a vedea cum se comportă în luptă concepte pe care le adoptase deja la nivel doctrinar și tehnologic.

Lecția costurilor: cum armele ieftine consumă interceptori scumpi

Războiul a accentuat și interesul chinez pentru economia apărării aeriene și antirachetă.

Tian și Wang au evidențiat folosirea de către Iran a sistemelor fără pilot ieftine pentru a epuiza interceptori mult mai costisitori. Cercetătorii chinezi analizaseră aceeași asimetrie și înainte de actuala campanie:

  • un studiu din 2025 modela comportamentul sistemului israelian Iron Dome sub atacuri tot mai dense cu rachete;
  • un articol din 2026, semnat de cercetători ai PLA, extraa lecții din confruntări anterioare SUA–Iran și Iran–Israel, identificând ca puncte critice: acoperirea defensivă limitată, reziliența redusă după lovituri, costurile mari de producție și lipsa interceptorilor.

Autorii analizau în paralel modul în care apărările antirachetă americane pot folosi IA pentru:

  • a identifica simultan multiple amenințări;
  • a lansa interceptori din poziții dispersate.

Război de uzură cu drone: volum mare, cost redus, colaborare autonomă

Autori afiliați Forțelor Aeriene ale PLA descriu conflictul din Iran ca pe un nou tip de război de uzură, ofensiv-defensiv, purtat la scară largă cu sisteme fără pilot. Combinând experiența Iranului cu războaiele din Ucraina și Gaza, ei extrag trei teme centrale:

  • operații distribuite, multi-domeniu;
  • combinație între sisteme avansate și arme ieftine, în volum mare;
  • colaborare autonomă extinsă între platforme.

Un articol complementar susține asocierea sistemelor sofisticate cu senzori și interceptori mai ieftini, în timp ce nodurile critice sunt dispersate în întreaga rețea de apărare.

Industria de apărare chineză promovase deja o abordare similară, prin sisteme de contracarare a dronelor care combină:

  • rachete;
  • artilerie;
  • război electronic;
  • lasere;
  • sisteme cu microunde de mare putere.

Obiectivul nu este doar distrugerea armelor inamice, ci și îmbunătățirea raportului cost–efect și menținerea capacității de apărare în timpul unor atacuri de saturare prelungite.

De la lanțuri de ucidere liniare la „kill webs” reziliente

Analiștii chinezi scot în evidență și o lecție critică despre supraviețuire. Comentarii și studii anterioare criticau lanțurile de lovire liniare, vulnerabile la:

  • întreruperea comunicațiilor;
  • distrugerea unuia sau a câtorva noduri cheie.

În locul lor, PLA propunea „kill webs” dinamice, capabile să redirecționeze informația și să continue să funcționeze chiar și după pierderi locale. Războiul din Iran oferă un exemplu concret al acestor probleme.

Tian și Wang insistă asupra comenzii distribuite și a nodurilor de decizie de rezervă, în timp ce lucrări tehnice explorează modul în care nodurile locale pot menține comanda și controlul după pierderea contactului cu centrul. Ținta comună: menținerea funcționalității întregului sistem de luptă în ciuda pierderii unor componente individuale.

Când lanțul de lovire se întâlnește cu lanțul de aprovizionare

Aceeași logică lărgește setul de ținte mult dincolo de aeronave, rachete sau centre de comandă.

Într-un articol din 12 aprilie în cotidianul Guangming Daily, Zhao Lei și Liu Ning, de la Universitatea Națională de Apărare, arată că războiul modern conectează tot mai strâns lanțul de lovire cu lanțul de aprovizionare. Ei identifică drept ținte operaționale cheie:

  • aerodromuri;
  • porturi;
  • depozite;
  • oleoducte și infrastructură energetică;
  • centre de date.

Distrugerea acestor noduri poate degrada întregul sistem de luptă.

Un raport publicat în mai 2026 de un think tank afiliat Ministerului Securității de Stat extinde această schemă la nivelul „războiului împotriva infrastructurilor”. Țintele vizate includ:

  • energie;
  • transporturi;
  • infrastructură financiară;
  • infrastructură digitală.

Autorii acordă o atenție deosebită cloud-ului comercial și centrelor de date, argumentând că rolul tot mai mare al IA în culegerea de informații, identificarea țintelor și loviturile de precizie transformă aceste infrastructuri în obiective fizice de interes militar.

Consens strategic: rachete, drone, IA și A2/AD

Comentarii mai ample din comunitatea chineză de securitate națională reiau aceleași idei.

La un simpozion din aprilie 2026 publicat în revista Modern International Relations:

  • Tang Zhichao, directorul Biroului de Cercetare Politică al Institutului de Studii pentru Asia de Vest și Africa al Academiei Chineze de Științe Sociale, subliniază războiul la distanță bazat pe rachete și UAV, operații asimetrice și utilizarea la scară largă a IA, anticipând un interes crescut pentru rachete, drone și capabilități A2/AD;
  • Chen Wenxin, director al Institutului de Studii Americane din cadrul think tank-ului CICIR, legat de Ministerul Securității de Stat, insistă pe dezechilibrul dintre costul redus al dronelor și rachetelor și costul ridicat al interceptorilor de tip Patriot sau THAAD;
  • Chen Qinghong, adjunct al Institutului de Politică Mondială de la CICIR, atrage atenția asupra stocurilor de muniții, capacității industriei de apărare și vulnerabilității bazelor americane avansate.

Deși aceste voci nu definesc oficial doctrina PLA, ele arată că problemele ridicate de conflict se află în centrul dezbaterii strategice chineze.

Mai multă analiză decât doctrină: ce contează pentru planificatorii americani

Publicațiile citate nu dovedesc că PLA a tradus deja lecțiile din Iran în doctrină, structură de forțe sau decizii de achiziție. Ele arată însă un proces sistematic:

  • combatul real este comparat cu concepte de modernizare deja adoptate;
  • rezultatele sunt folosite pentru a identifica vulnerabilități și priorități de dezvoltare.

Pentru planificatorii americani, această abordare merită atenție. Analiștii chinezi nu au nevoie ca fiecare tactică iraniană să reușească pentru a extrage valoare din conflict:

  • lovituri eșuate pot dezvălui limite ale senzorilor;
  • penetrații reușite pot scoate la iveală breșe în apărare;
  • consumul de interceptori poate clarifica necesarul de muniții;
  • atacurile asupra bazelor sau centrelor logistice pot testa ipoteze privind reziliența sistemului.

Fiecare episod furnizează date pentru probleme pe care PLA le studiază deja.

Marea lecție: interacțiunea dintre informație, IA, drone și costuri

Cea mai importantă concluzie pentru armata chineză nu pare să vină dintr-o singură armă sau tactică, ci din interacțiunea dintre:

  • pregătirea informațională prealabilă;
  • viteza deciziei asistată de IA;
  • sisteme fără pilot distribuite;
  • salve menite să impună costuri disproporționate;
  • rețelele care leagă toate aceste elemente într-un sistem coerent.

Cercetătorii chinezi au intrat în analiza conflictului cu un cadru deja format despre cum ar putea arăta un război de înaltă intensitate în viitor. Evaluările lor despre Iran, în loc să schimbe radical această viziune, par să o confirme, întărind argumentele pentru investiții continue în capabilități care fac sistemele de luptă:

  • mai rapide;
  • mai distribuite;
  • mai reziliente;
  • mai eficiente din punct de vedere al costurilor.
Citeste in continuare

Actualitate

Generali de top închid summitul cu mesaje despre viitorul apărării aerospatiale

Publicat

acum o zi

pe

august 17, 2026

De

Ediția din acest an a Space and Missile Defense Symposium s-a încheiat astăzi la Huntsville, Alabama, cu intervențiile a doi dintre cei mai importanți lideri militari americani din domeniul apărării aerospatiale: locțiitorul comandantului NORAD, locotenent-generalul Joseph Jarrard, și directorul Missile Defense Agency, locotenent-generalul Heath Collins.

Discursurile lor au pus accent pe evoluția accelerată a amenințărilor aeriene și spațiale și pe necesitatea ca Statele Unite să își adapteze rapid atât tehnologia, cât și concepțiile de luptă pentru a menține avantajul strategic.

Expoziția, un barometru al viitoarelor capacități de luptă

În timp ce dezbaterile din paneluri s-au concentrat pe doctrine, scenarii operaționale și cooperare internațională, podeaua expozițională a oferit o privire concretă asupra tehnologiilor care ar putea defini următoarele decenii de apărare antirachetă și spațială.

În ultima zi, participanții au continuat să umple standurile, discutând cu reprezentanții industriei și analizând prototipuri, mock‑up‑uri și sisteme deja aflate în diverse stadii de testare sau implementare.

Muniții inteligente la sol: de la SDB la interceptoare IFPC

Printre punctele de atracție s-au numărat soluțiile propuse pentru lovituri de precizie și apărare împotriva rachetelor și dronelor. În prim-plan s-a aflat Ground-launched Small Diameter Bomb, versiunea lansată de la sol a binecunoscutei bombe de mic diametru ghidate cu precizie.

Alături de aceasta, un interceptor candidat pentru programul Indirect Fire Protection Capability (IFPC) Increment 2 a ilustrat modul în care industria încearcă să ofere armatei americane o apărare flexibilă împotriva unei game largi de amenințări – de la rachete cu rază scurtă la drone și proiectile de artilerie.

Electronica invizibilă care declanșează acțiunea

La nivel de detaliu tehnic, vizitatorii au putut vedea și componente mai puțin spectaculoase vizual, dar esențiale în funcționarea sistemelor de armament moderne.

Printre acestea, G‑switch-urile MEMS produse de Circor – senzori miniaturizați care declanșează o acțiune atunci când accelerația atinge un anumit prag în timpul zborului – au ilustrat cum tehnologia micro-electromecanică controlează secvențe critice în traiectoria rachetelor și a aeronavelor.

De asemenea, o gamă variată de amortizoare de șoc a demonstrat cât de multă inginerie se ascunde în protejarea echipamentelor sensibile și a structurilor militare expuse vibrațiilor extreme și șocurilor la lansare, la impact sau în timpul transportului.

O privire înapoi: echipamente de zbor de mare altitudine din anii ’60

Pe lângă tehnologiile de vârf, expoziția a oferit și o fereastră către trecut. Un set de echipamente format din casca și mănușile Mk IV Model 1, folosite de US Navy în anii 1960 pentru zboruri la mare altitudine, a amintit de începuturile aviației de mare performanță și de originile protecției pentru piloți în condiții extreme.

Aceste exponate au subliniat cât de mult au evoluat atât materialele, cât și designul echipamentelor de protecție – de la primele sisteme presurizate la actualele costume pentru zbor hipersonic și spațial.

Computație cuantică pentru securitate națională

Un alt punct de interes a fost procesorul de calcul cuantic prin recoacere (annealing) al companiei D‑Wave, integrat într-un sistem de calcul cuantic utilizat în Huntsville pentru nevoi de securitate națională.

Prezența acestei tehnologii la un salon dedicat apărării antirachetă și spațiale sugerează modul în care calculul cuantic este văzut ca un multiplicator de capacitate – de la optimizarea traiectoriilor și a rețelelor logistice, până la rezolvarea unor probleme complexe de planificare operațională sau analiză de date în timp real.

Sateliți mai „puternici”: extinderea capacității METEORITE

Pe segmentul spațial, un alt anunț a atras atenția: extinderea capacității de „bus” a satelitului METEORITE, dezvoltat de Moog. Platforma, prezentată pe podeaua expoziției, a fost actualizată pentru a transporta mai multe echipamente la bord și pentru a oferi o flexibilitate mai mare în configurarea misiunilor.

Astfel de îmbunătățiri indică tendința spre sateliți modulari, capabili să susțină sarcini utile diverse, fie că este vorba de senzori de avertizare timpurie, comunicații securizate sau suport direct pentru operațiuni de apărare antirachetă.

Simpozionul ca oglindă a competiției tehnologice globale

Ultima zi a Space and Missile Defense Symposium a confirmat că linia de demarcație dintre „apărarea clasică” și tehnologiile emergente devine tot mai difuză.

De la muniții inteligente și senzori miniaturizați, la calcul cuantic și sateliți modulari, expoziția din Huntsville a oferit o radiografie a felului în care Statele Unite încearcă să își mențină superioritatea tehnologică într-un mediu de securitate tot mai complex și mai contestat – atât în aer, cât și în spațiu.

Citeste in continuare

Actualitate

Trump vrea nave americane construite în străinătate: revoluție sau risc pentru flota SUA?

Publicat

acum 2 zile

pe

august 16, 2026

De

Președintele Donald Trump a declanșat una dintre cele mai controversate dezbateri din ultimii ani în domeniul naval american, după ce a semnat, joi, un memorandum de securitate națională care deschide calea pentru construcția unor nave ale Marinei SUA în șantiere navale străine. Decizia lovește direct în dogma de zeci de ani potrivit căreia navele de război americane se construiesc exclusiv pe teritoriul SUA și pune pe masă o întrebare esențială: cât de departe poate merge Washingtonul în externalizarea propriei puteri maritime?

„Modelul Finlanda” devine șablon pentru flota viitorului

Documentul prezidențial promovează extinderea așa-numitului „model Finlanda”, folosit în prezent pentru navele de securitate arctică ale Pazei de Coastă, în care:

  • primele nave sunt construite în străinătate, în șantiere partenere;
  • unitățile următoare sunt realizate în șantiere americane, cu transfer de tehnologie și investiții externe.

Noul memorandum prevede că șantierele navale străine ar putea construi, în propriile docuri, până la două nave în trei clase diferite, cu obligația clară de a aduce ulterior o parte substanțială a lucrărilor și a investițiilor în Statele Unite.

Cele trei tipuri de nave vizate sunt:

  • nave de luptă de suprafață capabile să execute:
    • luptă antisubmarin (ASW),
    • luptă la suprafață,
    • misiuni de escortă pentru convoaie;
  • nave de realimentare la mare, care să îndeplinească cerințele pentru petroliere de tip CONSOL (Consolidated Cargo Replenishment at Sea);
  • nave de tip Roll-On/Roll-Off (Ro-Ro), esențiale pentru transportul rapid de echipamente și vehicule militare.

Înainte de acest memorandum, administrația Trump făcuse deja presiuni asupra Congresului pentru a obține aprobarea construirii a patru nave în șantiere străine prin Legea de Autorizare a Apărării pentru anul fiscal 2027 și ceruse, de asemenea, alocarea de fonduri de reconciliere pentru studii și, eventual, pentru achiziția unei prime nave din afara SUA. Parlamentarii au reacționat însă prudent, ambele Camere introducând limitări în versiunile lor de proiect legislativ.

Un precedent aproape inexistent: americanii învață să opereze nave „de import”

Chiar dacă administrația ar reuși să depășească opoziția de pe Capitol Hill, drumul către integrarea navelor construite în străinătate în flota SUA este, după toate standardele, complicat. Specialiștii atrag atenția că:

  • Marina americană nu are, practic, experiență în operarea de nave de luptă proiectate și construite în întregime în afara SUA.
  • Obstacolele sunt de două tipuri majore: tehnice și politice – și nu este deloc clar care categorie va pune mai multe probleme.

„În primul rând, nu am mai făcut asta niciodată cu o navă de tip combatant. Apoi, standardele sunt diferite, iar Statele Unite ar trebui să decidă că unele lucruri pur și simplu nu mai sunt la fel de importante”, avertizează un fost căpitan de marină devenit analist de politici publice.

Obstacole tehnice: când standardele SUA nu se potrivesc cu șantierele străine

Proiectarea de la zero: cheia pentru evitarea unui dezastru de integrare

Experții sunt de acord asupra unui punct: dacă Washingtonul alege să construiască nave de luptă în străinătate, proiectarea trebuie gândită de la bun început pentru standardele și sistemele americane.

  • Marina SUA operează cu cerințe stricte de:
    • supraviețuire în luptă (rezistență la șoc, compartimentare, protecție la avarii),
    • redundanță a sistemelor vitale.
  • Majoritatea navelor străine nu sunt proiectate nativ pentru aceste cerințe, astfel că ar fi nevoie de modificări structurale încă din faza de proiect.

În plus, tipurile de sisteme de armament și de luptă utilizate de SUA nu sunt integrate, în mod normal, în proiectele străine:

  • dacă nava este construită mai întâi în străinătate, iar integrarea armamentului se face ulterior în șantiere americane, există riscul:
    • unor adaptări dificile,
    • întârzieri semnificative,
    • creșteri de cost neașteptate.

„Cel mai bun scenariu ar fi să cumperi o navă concepută de la chilă în sus pentru integrarea sistemelor americane. Dacă încerci să faci asta ulterior, ca un fel de ‘back‑fit’, lucrurile se complică și apar întârzieri peste întârzieri”, subliniază un analist.

Limite în comunicații și compatibilitate în luptă

Marina SUA operează frecvent alături de nave NATO sau ale altor aliați, însă integrarea nu este perfectă:

  • multe nave străine nu dispun de aceleași rețele și sisteme de comunicații ca navele americane;
  • lipsesc, de exemplu, capacități precum Cooperative Engagement Capability (CEC), care permite schimbul de date de țintire pentru apărarea antirachetă.

Teoretic, o navă construită în străinătate pentru SUA ar putea fi echipată cu:

  • rețele și datalink‑uri compatibile cu flota americană.

Problema mai dificilă apare la nivelul sistemelor de luptă:

  • deși unele marine – cum ar fi cele din Spania, Coreea de Sud sau Japonia – folosesc sistemul Aegis, versiunea și configurația lor diferă de cele americane;
  • pentru războiul antisubmarin sau alte domenii, sistemele pot fi complet diferite ca arhitectură și furnizori.

Integrarea unei nave construite după standarde străine în ecosistemul logistic și tehnic al SUA ar presupune:

  • includerea pieselor de schimb și a documentației pentru:
    • structură,
    • sistemele mecanice,
    • sistemele electrice,
  • în rețeaua logistică americană, deja extrem de complexă.

Standardele americane de testare: cine renunță la ce?

Orice navă de război americană este supusă unui amplu proces de:

  • testare post‑livrare,
  • certificare pentru condiții de luptă,
  • probe de șoc și evaluări de siguranță.

Acest proces se bazează pe:

  • standarde tehnice interne ale SUA, consacrate prin reglementări și practică.

Navele construite în străinătate se raportează la:

  • clasificări și standarde naționale sau comerciale diferite.

Marina ar fi obligată să decidă:

  • ce standarde americane rămân obligatorii,
  • unde se acceptă abateri sau adaptări.

Un exemplu recent ilustrează dificultățile:

  • programul fregatelor clasa Constellation, bazate pe un proiect italian,
  • a fost afectat de:
    • depășiri de costuri,
    • întârzieri,
    • numeroase modificări de proiect,
  • astfel încât, la finalul lui 2025, programul a fost redus la două nave, în pofida așteptărilor inițiale mult mai ambițioase.

Riscul „claselor orfane”: lecția Zumwalt

Un alt avertisment important vizează dimensiunea seriei de nave străine:

  • dacă SUA ar cumpăra doar două sau trei unități bazate pe un proiect străin:
    • acestea ar deveni o „clasă orfană”, cum s‑a întâmplat cu cele trei distrugătoare clasa Zumwalt;
    • întreținerea ar necesita:
      • linii de instruire separate,
      • stocuri de piese de schimb dedicate,
      • echipamente de antrenament și mentenanță specifice.

În schimb, un lot de 10–20 de nave:

  • ar putea justifica o infrastructură logistică proprie,
  • apropiată de ceea ce se întâmplă la introducerea oricărei noi clase de nave.

Chiar și așa, dependența de furnizori străini pentru componente esențiale ar complica:

  • partea de achiziții,
  • securitatea lanțurilor de aprovizionare.

Soluțiile propuse de unii experți includ:

  • investiții masive inițiale în stocuri de piese de schimb critice;
  • alegeri de proiecte străine gândite explicit pentru:
    • facilitatea întreținerii,
    • acces rapid la sistemele de bord.

De altfel, unele șantiere europene și asiatice sunt considerate mai atente decât cele americane la proiectarea pentru mentenanță, ceea ce face ca această componentă să depindă mult de partenerul ales.

Flotă obosită: navele străine ar rezista ritmului american?

Un alt punct sensibil este ritmul de operare:

  • multe marine străine operează navele la un tempo redus,
  • deseori pe standarde apropiate de sectorul comercial în privința:
    • rezistenței structurale,
    • durabilității echipamentelor.

Marina SUA folosește:

  • un ciclu de 36 de luni (Optimized Fleet Response Plan – OFRP),
    • cu perioade de mentenanță,
    • pregătire,
    • desfășurare operațională – adesea o misiune de aproximativ șapte luni.

În acest cadru, o navă:

  • poate petrece până la jumătate din timp pe mare,
  • ceea ce pune o presiune considerabilă asupra structurii și sistemelor.

Multe proiecte străine, dacă nu sunt modificate substanțial, riscă să:

  • nu reziste la aceeași uzură,
  • ceară mai multă mentenanță,
  • genereze costuri suplimentare neprevăzute.

Lupte politice aprinse: Congres vs. Casa Albă

Camera Reprezentanților blochează construcția în străinătate

Chiar dacă administrația Trump insistă asupra nevoii de noi nave cât mai rapid, opoziția din Congres este puternică și bipartizană în anumite puncte:

  • versiunea adoptată de Camera Reprezentanților pentru Legea Apărării pe 2027:
    • interzice explicit construcția de:
      • nave de război,
      • nave din flota de logistică de luptă,
    • în șantiere navale străine.

Casa Albă a reacționat printr‑un comunicat dur al Biroului pentru Management și Buget (OMB), care acuză:

  • o măsură „incompatibilă” cu propunerea executivului,
  • o afectare directă a:
    • securității naționale,
    • economiei americane,
  • o împiedicare a eforturilor de:
    • extindere a competiției,
    • creștere a capacității șantierelor americane prin investiții externe.

Senatul lasă o portiță deschisă pentru nave auxiliare

Versiunea proiectului de lege din Senat:

  • menține interdicții similare pentru navele de luptă;
  • permite, totuși, achiziția a cel mult două nave auxiliare din șantiere străine, cu condiția:
    • realizării unor investiții concrete în baza industrială maritimă americană pentru construcția navelor ulterioare în SUA.

Chiar și așa, procesul legislativ este blocat temporar, în contextul dezbaterilor mai largi privind:

  • nivelul total al cheltuielilor militare,
  • gestionarea crizelor internaționale, inclusiv conflictul cu Iranul.

Bani pentru studii și posibilă primă navă construită în Asia

În paralel, bugetul Marinei include:

  • o solicitare de 1,85 miliarde de dolari din fonduri de reconciliere:
    • pentru a studia folosirea șantierelor străine la construcția navelor americane,
    • și, eventual, pentru a finanța o primă navă construită în Japonia sau Coreea de Sud.

Din punct de vedere legal:

  • președintele ar putea emite o derogare de la Codul SUA 8679, care limitează construirea navelor militare în străinătate,
  • justificând măsura prin rațiuni de securitate națională – procedură deja folosită în acordurile pentru spargătoarele de gheață realizate în cooperare cu Finlanda.

Șantierele americane reacționează: „Fiecare navă construită afară înseamnă locuri de muncă pierdute”

Pe lângă rezistența din Congres, administrația se lovește și de opoziția industriei navale interne:

  • Consiliul Constructorilor de Nave din America, organizație ce reprezintă șantierele americane, a cerut explicit:
    • renunțarea la planul de construcție în străinătate,
    • redirecționarea fondurilor către șantierele din SUA.

Argumentul central al industriei:

  • fiecare navă construită în afara SUA:
    • înseamnă cerere pierdută pentru șantierele americane,
    • duce la reducerea locurilor de muncă,
    • slăbește capacitatea industrială pe termen lung.

Reprezentanții șantierelor atrag atenția că această abordare:

  • subminează planurile federale de revitalizare a bazei maritime comerciale și militare,
  • contrazice promisiunile politice de „renaștere” a industriei de apărare americane.

Miza reală: viteză și capacitate acum, sau autonomie industrială pe termen lung?

În spatele jargonului tehnic și a disputelor legislative se află o dilemă strategică fundamentală:

  1. De ce împinge administrația pentru externalizare?
    • flota SUA are nevoie de:
      • mai multe nave,
      • mai repede,
      • pentru a face față simultan presiunilor Chinei, Rusiei și altor crize regionale;
    • șantierele străine, în special din:
      • Europa de Nord,
      • Japonia,
      • Coreea de Sud,
    • sunt recunoscute pentru:
      • eficiență,
      • experiență în producție în serie,
      • inovații în proiectare;
    • ideea este de a folosi:
      • capacitatea existentă din afara SUA,
      • transferul de tehnologie,
      • investițiile externe,
      • pentru a „turbo‑alimenta” șantierele americane.
  2. De ce se tem criticii?
    • pierderea controlului asupra unei capacități industriale vitale,
    • posibilitatea ca, odată spart „tabu‑ul” externalizării, presiunea bugetară să împingă și mai multe programe navale în afara SUA,
    • riscul ca economiile de timp să fie anulate de:
      • probleme de integrare,
      • incompatibilități tehnice,
      • întârzieri generate de adaptarea la standardele americane.

Între două lumi: compromisuri inevitabile

În esență, dezbaterea se reduce la un schimb greu de evitat:

  • mai multă viteză și capacitate pe termen scurt, obținute prin cooperare cu șantiere străine,
  • contra
  • protejării și reconstruirii autonomiei industriale navale americane, chiar cu prețul unor costuri și întârzieri suplimentare.

Memorandumul semnat de președinte nu oferă încă răspunsul final. El deschide însă o ușă care, odată trecut pragul, ar putea schimba profund modul în care Statele Unite își proiectează și își construiesc puterea navală – fie accelerând modernizarea flotei prin cooperare internațională, fie expunând Marina SUA la riscuri tehnice, logistice și politice greu de reversat.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Episodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata

Sau cum s-a transformat poliția într-o pepinieră de protejați, bolnavi strategici, amante ale funcției și specialiști în dosare făcute scrum...
Exclusiv8 ore ago

Cai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”

„Nae Comisionaru’ și „Troaca de Aur – TCE”: de la Vijelia dopată la troleibuzul beat Cum s-a transformat Ploieștiul în...
Exclusiv8 ore ago

STATUL PARALEL LA PRIZE: CUM S-A ÎNFIPT SRI ÎN PRIZA TRANSELECTRICA

De la epoleți la ștechere: România, țara în care „rezerva de cadre” nu se pensionează, doar își schimbă badge-ul În...
Exclusiv8 ore ago

„Ți-ai făcut meseria? Acum plătești!” — noua normalitate pentru polițistul român?

La Buhuși, un episod de ultraj și distrugere stârnește indignare: polițiști amenințați, mașină personală avariată, iar mesajul transmis pare să...
Exclusiv8 ore ago

Pietre aruncate, mașină distrusă, atacatorii încă liberi: șase zile de tăcere după agresiunea de la Buhuși

Sindicatul Europol acuză lipsa unei reacții ferme după un atac violent asupra polițiștilor din Buhuși, județul Bacău. Deși dosarul este...
Exclusivo zi ago

Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public

„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea După ce trei articole au radiografiat, pe rând: dopajul grotesc...
Exclusivo zi ago

Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?

Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu...
Exclusivo zi ago

COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA

Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni,...
Exclusiv2 zile ago

Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu

Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”,...
Exclusiv2 zile ago

Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural

Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul....
Exclusiv2 zile ago

„Stat de drept, dar să nu supărăm derbedeii” – pamflet despre România în care polițistul plătește din buzunar pentru că aplică legea

Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii...
Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...
Exclusiv3 zile ago

România secretelor de serviciu: statul cu două legislații – una oficială și una pentru fraieri

Barbaria legislativă la nivel de minister: norme secrete, salarii pe ghicite În anul 2026, România reușește performanța rușinoasă de a...
Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)

În episodul 41 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, producătorii de prostie instituțională ne oferă un nou moment...
Exclusiv4 zile ago

O nouă operațiune la Poliția de Frontieră: „Un frigider pentru domnul chestor cu 20.000 de lei pe lună”

O nouă misiune la granița bunului-simț: salvarea cărnii domnului chestor Poliția de Frontieră Română pare să fi primit, pe lângă...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv