Connect with us

Actualitate

Consecințele executării lui Dan Barna

Publicat

pe

Fără penali în politică` este sloganul în spatele căruia a crescut Dan Barna. Un slogan în care au crezut mulți. După cum s-a văzut la europarlamentare. Numai că Dan Barna a fost opțiunea lui Florian Coldea. Iar un șef de serviciu secret de importanța SRI sau, mă rog, un fost șef, nu-și alege niciodată playerii dintre persoane neprihănite. Dimpotrivă. Ei sunt pătați, pentru a putea fi șantajați. Și menținuți de-a pururi sub statutul de drone.

Este clar, cel puțin pentru mine, care o viață întreagă m-am specializat ca jurnalist în domeniul anchetelor și am condus ziare de investigație, că această dezvăluire Rise Project este bine documentată. Atât de bine documentată, încât tot din experiență pot spune că documentele postate au fost livrate.

Dan Barna și USR sunt un produs soft al lui Forian Coldea, singurul fost șef al unui serviciu secret care a reușit să se mențină practic la putere prin crearea și promovarea unui partid politic, care a făcut multe valuri. Ascensiunea USR în general și a lui Dan Barna în special a fost atât de bine pilotată, încât a ajuns să amenințe în mod serios cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Dacă Florian Coldea, cu principalii săi colaboratori, a reușit să constituie o grupare puternică a statului subteran, beneficiind și utilizând toate informațiile pe care le-a obțnut pe bani publici atunci când s-a aflat la butoane, era firesc ca din cealaltă direcție a Serviciului Român de Informații să existe o contrareacție. Pentru că sper că nimeni în această țară nu-și imaginează că, odată cu debarcarea lui Forian Coldea în urma unor dezvăluiri de o gravitate extremă, făcute tot din interiorul sistemului, Serviciul Român de Informați, condus acum de o nouă echipă, a reununțat cu desăvârșire în a se implica politic în campaniile electorale. Astfel încât cealaltă parte a statului subteran i-a dat peste degete lui Coldea și flerul îmi spune că de aici provin informațiile pasate la Rise Project și apoi furnizate opiniei publice sub forma unor dezvăluiri de presă.

Întrucât ancheta care a fost declanșată vizând utilizarea frauduloasă de către Dan Barna a unor fonduri europene este efectuată de filiala OLAF din România, numită DLAF, este de presupus că DNA nu va putea intra în priză până când investigațiile DLAF nu vor fi încheiate. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Dan Barna va fi bine tăvălit, va fi pus la podea și ținut acolo, dar fără a fi numărat până la zece. În felul acesta, el este practic scos din primul rând al curse prezidențiale, nu va mai avea șansa de a intra în finală, dar în același timp nici nu va fi eliminat, pentru ca electoratul acestuia să poată fi convertit și întors către Klaus Iohannis în a doua rundă a alegerilor prezidențiale. Atunci când Klaus Iohannis se va bate cu Viorica Dăncilă. Una adversar pe care Iohannis l-a ales, având certitudinea că-l va învinge ușor. Și cine știe? Poate că presiunea psihologică, transformată în presiune politică va fi de natură să-l determine pe Barna chiar azi sau mâine să fie mai cooperant în raport cu PNL, cu Ludovic Orban și cu dorința aprigă a acestuia de a se instala la Palatul Victoria.

Sunt mai mulți iepuri împușcați cu o singură salvă de alice, iar una dintre victmele colaterale va fi și temutul ex-director executiv al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea. Acesta primește de la foștii săi colegi o lecție severă. În sensul că, dacă s-a băgat atât de abrupt în politică, se poate frige.

Cât privește prezidențialele, știu cu certitudine că Iohannis stă pe loc de multă vreme cu un procent de 35%, umflat dinadins și în mod constant la 40%, Barna scade și va avea o scădere abruptă, iar Dăncilă crește până când doar câteva procente o vor mai despărți de Klaus Iohannis. Conform rețetei clasice. Abia în aceste condiții electoratul anti-PSD, sub o relativă amenințare a pierderii prezidențialelor, se va mobiliza, oferindu-i voturile necesare lui Klaus Iohannis. Singurul avantaj al PSD, dincolo de cel creat involuntar de acțiunea SRI-Rise Project contra lui Dan Barna, vine de acolo de unde aproape nimeni nu se așteaptă. De la Mircea Diaconu. Voturile strânse de acesta în primul tur de la mulți cetățeni cu vederi de Stânga, dar neînrolați în electoratul PSD în al doilea tur al prezidențialelor, se vor îndrepta masiv în favoarea doamnei Viorica Dăncilă. În plus, din momentul în care moțiunea de cenzură a fost votată în Parlament, valul contestatar începe să schimbe direcția. Pentru că, din acel moment, instabilitatea politică, criza profundă, cu toate consecințele ei, nu-i mai este atribuită premierului pe cale de debarcare, ci celor care întârzie sau nu reușesc să instaleze un nou guvern, care să aducă stabilitate. Sau care reușesc, dar se compromit atâta vreme cât reușita este condiționată de prea multe compromisuri.

Așadar, în epicentrul operațiunii oculte desfășurate sub sloganul „Klaus Iohannis – un al doilea mandat”, a fost identificat un teren de război în persoana lui Dan Barna și o vastă țintă electorală în bazinul USR.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Ce trebuie să știi înainte de un RMN și când este recomandată investigația?

Publicat

pe

Ai primit recomandare pentru un RMN și vrei să știi la ce să te aștepți? Investigația este folosită frecvent atunci când medicul are nevoie de imagini detaliate ale structurilor interne, precum ligamente, meniscuri, discuri intervertebrale, măduvă, creier sau țesuturi moi. Rezultatul trebuie interpretat întotdeauna împreună cu examenul clinic și istoricul medical al pacientului. Iată mai multe detalii!

Ce este RMN-ul și ce informații poate oferi?

RMN-ul folosește un câmp magnetic puternic și unde radio pentru a obține imagini detaliate din interiorul corpului. Spre deosebire de radiografie sau CT, acesta nu utilizează radiații ionizante, motiv pentru care este recomandat în numeroase situații medicale, în funcție de indicația specialistului.

Pentru persoanele care au anxietate în spații închise sau își doresc un plus de confort, opțiunea de RMN deschis poate face investigația mai ușor de parcurs, deoarece oferă mai mult spațiu.

Medicul poate recomanda un RMN pentru:

  • dureri de spate care iradiază spre picior;
  • suspiciuni de hernie de disc;
  • leziuni de menisc sau ligament;
  • dureri articulare persistente;
  • simptome neurologice;
  • evaluarea unor structuri moi dificil de analizat prin alte metode.

Când este recomandată investigația?

Nu orice durere impune automat un RMN. De multe ori, medicul începe cu un consult clinic, o ecografie sau o radiografie, în funcție de simptome. RMN-ul devine util atunci când este nevoie de o imagine mai detaliată sau când simptomele persistă. Investigația poate fi indicată dacă apar:

  • dureri care nu se ameliorează după tratament;
  • amorțeli, furnicături sau slăbiciune musculară;
  • traumatisme sportive cu suspiciune de ruptură;
  • dureri de cap atipice sau simptome neurologice;
  • suspiciuni inflamatorii, tumorale sau posttraumatice.

De exemplu, în cazul unei dureri lombare care coboară pe picior, RMN-ul poate arăta dacă un disc intervertebral afectează o rădăcină nervoasă. Această informație ajută medicul să decidă următorii pași: tratament conservator, recuperare, infiltrații sau evaluare chirurgicală, atunci când este cazul.

Cum te pregătești de un RMN?

Pregătirea depinde de zona investigată. Pentru un RMN cerebral, de coloană sau articulații, de obicei poți mânca normal. Pentru RMN abdominal sau pelvin, ți se poate recomanda repaus alimentar cu câteva ore înainte.

Fie că ai nevoie de servicii de RMN în Ploiești sau într-un alt oraș, este util să verifici din timp instrucțiunile primite la programare și să comunici echipei medicale orice informație relevantă despre starea ta de sănătate.

Înainte de investigație, pregătește:

  • biletul de trimitere sau recomandarea medicală;
  • investigații anterioare, dacă există;
  • analize recente, mai ales dacă se folosește substanță de contrast;
  • lista implanturilor sau a intervențiilor medicale anterioare.

Alege haine comode, fără fermoare, capse sau elemente metalice. Înainte de examinare, vei îndepărta bijuteriile, ceasul, ochelarii sau alte obiecte metalice.

Ce informații trebuie să comunici echipei medicale?

Siguranța este foarte importantă în cazul unei investigații RMN. De aceea, trebuie să anunți personalul medical dacă ai implanturi, proteze, stenturi, valve cardiace, fragmente metalice sau dispozitive implantabile, precum pacemaker ori defibrilator.

Comunică și dacă:

  • ai insuficiență renală;
  • ești însărcinată sau suspectezi o sarcină;
  • ai alergii cunoscute;
  • ai avut reacții la substanțe de contrast;
  • suferi de claustrofobie sau anxietate.

Majoritatea protezelor moderne sunt compatibile cu RMN-ul, însă verificarea rămâne necesară. În cazul investigațiilor cu contrast, medicul poate solicita analize pentru evaluarea funcției renale.

RMN cu sau fără substanță de contrast?

Unele investigații se fac fără contrast, iar altele necesită administrarea unei substanțe pe bază de gadolinium. Decizia aparține medicului, în funcție de zona investigată și de suspiciunea clinică.

Contrastul poate ajuta la:

  • evidențierea unor inflamații;
  • diferențierea anumitor țesuturi;
  • evaluarea vascularizației;
  • analiza unor formațiuni sau modificări postoperatorii.

Administrarea se face intravenos și, în cele mai multe cazuri, este bine tolerată. Dacă ai probleme renale sau alte afecțiuni importante, este esențial să le menționezi înainte de investigație.

Ce urmează după investigație?

Durata unui RMN variază în funcție de zona examinată. În general, investigația poate dura între 20 și 60 de minute. După examinare, îți poți relua activitățile obișnuite, dacă nu ai primit sedativ.

Rezultatul este interpretat de medicul radiolog, iar concluziile trebuie discutate ulterior cu medicul trimițător. În funcție de rezultat, medicul poate recomanda:

  • recuperare medicală;
  • fizioterapie sau kinetoterapie;
  • tratament medicamentos;
  • infiltrații;
  • monitorizare sau evaluare chirurgicală, dacă situația o impune.

RMN-ul este un instrument valoros atunci când este recomandat corect și integrat într-un plan medical complet. Pregătirea atentă, comunicarea cu echipa medicală și interpretarea rezultatului de către specialist ajută la alegerea celor mai potriviți pași pentru sănătatea ta.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical sau recomandările personalizate ale medicului.

Surse de informare:

  • “MRI – Mayo Clinic.” Mayoclinic.Org, 2026, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/mri/about/pac-20384768. Accesat în data de 25 Iunie 2026.
Citeste in continuare

Actualitate

Vânătoarea din orbită: Forța Spațială alocă 615 milioane de dolari pentru detectarea țintelor aeriene ultrarapide

Publicat

pe

De

O nouă strategie de supraveghere globală: Trei companii selectate pentru a revoluționa monitorizarea spațială

Forța Spațială a Statelor Unite accelerează eforturile de monitorizare a amenințărilor hipersonice și a țintelor aeriene cu mișcare rapidă, acordând comenzi de lucru în valoare totală de 615 milioane de dolari. Contractele vizează dezvoltarea unor sateliți de ultimă generație capabili să detecteze obiecte aflate în zbor dincolo de limitele radarului convențional. Beneficiarii acestor fonduri sunt companiile Rocket Lab, STR și un al treilea actor a cărui identitate rămâne protejată sub paravanul „securității operaționale”.

Această rundă de finanțare reprezintă o etapă esențială în programul SB-AMTI (Space-Based Airborne Moving Target Indicator), un mecanism contractual flexibil lansat în luna aprilie a acestui an. Inițiativa este gestionată de biroul de portofoliu pentru detecție și țintire spațială, având ca scop final crearea unei rețele de senzori orbitali care să elimine „zonele oarbe” în fața noilor tehnologii de zbor ale adversarilor.

Dincolo de hegemonia SpaceX: Diversificarea tehnologică devine prioritate națională

Decizia de a distribui aceste fonduri către mai mulți jucători din industria aerospațială marchează o schimbare de paradigmă. Deși SpaceX a dominat prima etapă a programului cu un contract masiv de 4,6 miliarde de dolari, precum și un acord suplimentar de 1,6 miliarde pentru lansări viitoare, oficialii americani subliniază importanța de a nu depinde de o singură soluție tehnică.

Col. Ryan Frazier a explicat că nucleul acestei noi etape este diversificarea capacităților. Prin explorarea unor inovații și tehnologii unice, Forța Spațială urmărește să obțină avantaje de performanță distincte, garantând că armata va dispune de cea mai avansată tehnologie disponibilă pe piață. Această abordare multi-vectorială este văzută ca o plasă de siguranță strategică în fața evoluțiilor imprevizibile din teatrele de operațiuni.

Revoluția „Flatellites”: Rocket Lab propune o arhitectură inovatoare pentru Neutron

Dintre contractorii anunțați, Rocket Lab se detașează cu o cotă de 397 de milioane de dolari. Compania cu sediul în California va dezvolta și opera o constelație de „Flatellites” – un design revoluționar de sateliți plați, optimizați pentru comunicare de mare bandă și latență scăzută.

Aceste platforme orbitale vor fi transportate în spațiu de noua rachetă Neutron, un lansator de clasă grea programat pentru primul zbor spre finalul acestui an, de la complexul din Wallops Island, Virginia. Designul plat permite optimizarea spațiului în interiorul rachetei, facilitând desfășurarea rapidă a unor rețele vaste de senzori, esențiale pentru detectarea țintelor mobile în timp real.

Misterul celui de-al treilea jucător: Securitatea operațională ascunde identitatea unor contractori cheie

Un aspect neobișnuit al acestui anunț este menținerea sub anonimat a celui de-al treilea beneficiar al contractului. Purtătorii de cuvânt ai comandamentului au precizat că decizia este dictată strict de protocoalele de securitate operațională (OPSEC), menite să protejeze profilurile misiunilor sensibile și capacitățile specifice dezvoltate.

Această practică a Pentagonului, de a ascunde detaliile despre contractori și valorile exacte ale premiilor, devine din ce în ce mai frecventă. Justificarea oficială este nevoia de a preveni transferul de informații strategice către puteri rivale precum China. Utilizarea unor vehicule contractuale non-tradiționale permite ocolirea cerințelor standard de raportare publică, oferind armatei o mai mare libertate de mișcare, dar și un grad sporit de discreție în cursa pentru supremație tehnologică în spațiul cosmic.

Citeste in continuare

Actualitate

Senatul respinge cererile lui Trump: fără un miliard de dolari pentru cuirasatul „Trump-class”

Publicat

pe

De

Senatul a prezentat o rezoluție de continuare bipartizană care va menține finanțarea guvernului federal până pe 11 decembrie, dar a refuzat în mod clar cererea Casei Albe de a aloca un miliard de dolari pentru programul cuirasatului Trump-class. Măsura urmărește să evite închiderea parțială a guvernului la 1 octombrie, când începe anul fiscal 2027.

Diferențe majore față de varianta Camerei Reprezentanților

Rezoluția Senatului diferă substanțial de cea adoptată deja de Cameră. În timp ce varianta Camerei asigură finanțare doar până pe 4 decembrie, Senatul propune o prelungire mai lungă. Mai important, senatorii au respins majoritatea cererilor de excepții bugetare (anomalii) solicitate de Pentagon, în special cele legate de apărare.

Respingerea finanțării pentru cuirasatul Trump-class

Una dintre cele mai importante cereri respinse a fost alocarea de un miliard de dolari pentru începerea lucrărilor de propulsie nucleară a viitorului cuirasat Trump-class. Fără această excepție, Pentagonul nu ar putea demara achizițiile anticipate necesare construcției navei. Senatul a decis să nu includă această sumă în rezoluție.

Fără flexibilitate pentru contractele multianuale de muniții

Senatorii au respins, de asemenea, o cerere importantă care ar fi permis Pentagonului să angajeze fonduri pentru cinci programe majore de muniții: interceptoarele PAC-3 pentru sistemul Patriot, rachetele de croazieră Tomahawk, rachetele aer-aer AMRAAM și două variante ale rachetelor Standard Missile-3. Fără această derogare, guvernul riscă penalități de anulare a contractelor multianuale din cauza cantităților negociate anterior.

În locul acestor flexibilități, Senatul a inclus doar prevederile standard care interzic Pentagonului să inițieze programe noi sau contracte multianuale folosind fondurile din rezoluția de continuare.

Fără scutire de la reducerile automate de cheltuieli

O altă cerere respinsă a vizat scutirea fondurilor de reconciliere aprobate anul trecut de la mecanismul de sechestrare (reduceri automate). Fără această excepție, aproximativ 8% din fondurile neangajate ar deveni indisponibile.

Următorii pași în Congres

Senatul urmează să voteze rezoluția în această săptămână, înainte de începerea vacanței de august. Camera Reprezentanților, deja în pauză, și-a adoptat propria variantă pe 21 iulie. Cele două texte vor trebui fie unificate, fie una dintre camere va trebui să adopte varianta celeilalte, pentru ca proiectul să ajungă pe masa președintelui Donald Trump.

Președinta Comisiei de buget din Senat, Susan Collins, a descris rezoluția drept „un pas important” pentru evitarea închiderii guvernului, în timp ce senatoarea Patty Murray a salutat faptul că textul limitează cererile de noi fonduri și flexibilități pentru Pentagon.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXIV: CUM A RĂMAS „IUDA” CU BUZA UMFLATĂ ȘI CLANȚA LINSĂ

După ce ne-am delectat cu Academia de Cămătărie a „tăticului” Năsulea și am văzut cum pumnii în gura copiilor sunt...

Exclusiv11 ore ago

Sezonul XXXIII al „Grădiniței de Cadre”: REPUBLICA PENALĂ PRAHOVA: DE LA ACADEMIA DE CĂMĂTĂRIE, LA PUMNI ÎN GURA COPIILOR SUB PRIVIREA BLÂNDĂ A POLIȚIEI

În timp ce cetățeanul de rând plătește amenda la secundă, la IPJ Prahova sloganul „Siguranță și încredere” a devenit motto-ul...

Exclusiv11 ore ago

M.A.I. – O nouă invenție a alchimiștilor de stat: Cum să muți banii dintr-un buzunar în altul și să numești asta „revoluție”

Ingineria fiscală a OUG 79/2017: Cum s-a umflat brutul în statistici în timp ce salariații au rămas cu praful de...

Exclusiv11 ore ago

Trei ani de nepăsare cu electroșocuri: Cum refuză șefii poliției modernizarea oferită pe tavă în timp ce agenții se bat cu pumnii prin șanțuri

În timp ce polițiștii britanici oferă lecții de civilizație și eficiență în imagini care fac înconjurul internetului, imobilizând agresorii cu...

Exclusivo zi ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă

Republica de la Ploiești tremură sub pașii „Doi și-un sfert”, în timp ce visul de mărire al comisarului șef Marcel...

Exclusivo zi ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI 

IPJ PRAHOVA S.R.L., Grădinița de cadre – SEZONUL XXXI: „IUDĂ” ÎN UNIFORMĂ, BIROUL DE TOCAT PETIȚII ȘI DINASTIA SPĂGARILOR DIN...

Exclusivo zi ago

Procurorul (ex) „Portocală” la prânz, cu justiția la desert: Fostul procuror-fabrică de dosare se plimbă cu Mercedes-ul pe cazul „viața bună”

După ce a primit a doua excludere din magistratură pentru dosarul „Tigăile lui Ghiță”, eroul nostru pare să aibă o...

Exclusivo zi ago

FEUDA LUI GRECU: MAISAL, SECHESTRAT ÎN CHILOȚII CONTABILITĂȚII MAI, ÎN TIMP CE POLIȚIȘTII SUNT UMILIȚI PRIN TRIBUNALE

În timp ce România se pretinde stat de drept, la vârful Ministerului Afacerilor Interne (MAI), legea se oprește brusc la...

Exclusiv2 zile ago

„Jos labele de pe Ministrul Barbu!”: Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină

Într-o țară în care miniștrii Agriculturii au trecut de-a lungul anilor prin minister ca gâsca prin apă, Florin Barbu pare...

Exclusiv2 zile ago

Racheta de aur în fondul de ten al Guvernului: Cum să toci 100 de milioane păzind norii, în timp ce „mafia antigrindină” bombardează doar bugetul de stat

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Exclusiv2 zile ago

Marea impostură salarială din Poliție: Cum sunt „furați” legal mii de agenți printr-o grilă fantomă, înghețată de 16 ani

O investigație explozivă publicată de Sindicatul S.P.R. „Diamantul”, sub semnătura liderului sindical Emil Pășcuț, scoate la iveală un mecanism diabolic...

Exclusiv2 zile ago

Tăcerea ordinei: Când ierarhia în MAI devine scuză pentru abuz

Ierarhie, disciplină, impunere — și o cultură a tăcerii Potrivit Fundației Friedrich‑Ebert (FES) România, primul studiu național dedicat hărțuirii sexuale...

Exclusiv3 zile ago

Republica Rachetei, desființată de cerul liber: fermierii, Curtea de Conturi și Forumul APPR pun „mafia antigrindină” la zid

Când cerul face ce n‑au făcut miniștrii: doi ani fără rachete, doi ani cu adevărul în câmp Două lucruri nu...

Exclusiv3 zile ago

De la cai „intact dopați” la autobuze îngropate în datorii: Imperiul lui Nae de pe hipodrom și din TCE

Cum se face mișto de lege, de cai și de ploieșteni, cu același personaj la butoane ȚINUTUL VINULUI, ȚINUTUL DOPAJULUI,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Mediu Prahova – „Bodycam pe mute și nasul înfundat”. Tudorache, Diaconu și parfumul rusesc de Lukoil (I)

Interimat etern, competență terminală Garda de Mediu Prahova a ajuns o instituție care trăiește din improvizații, interimate și telefonul „șefului...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv