Connect with us

Actualitate

SGU trebuie să-i plătească daune fostului director Donald Constantin/Decizie definitiva

Publicat

pe

Înlăturat din funcție printr-o decizie a Consiliului de Administrație al SGU Ploiești, Donald Constantin a câștigat, în primă instanță procesul intentat societății aflate sub tutela Consiliului Local Ploiești. 

Dosanld Constantin a fost dat afară de la SGU, la începutul lui august 2017, printr-o decizie a Consiliului de Administrație. Fostul director a dat în judecată atât societatea, cât și Consiliului Local Ploiești, considerând decizia ca fiind abuzivă.

Prima instanță i-a dat dreptate lui Donald Constantin. Anulează parțial hotărârea și obligă SGU Ploiești la plata a 84.000 de lei, sumă aferentă perioadei în care fostul director nu și-a mai exercitat mandatul.

SGU a facut recurs si in data de 25.09.2019, instanta a decis:

“Respinge apelurile  ca nefondate. Obliga apelantii-parati la plata catre intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecata effectuate in apel, in suma de 2380 ron.”

Contactat telefonic de redactia Incisiv de Prahova, Donald Constantin a declarat:

“Consider ca aceasta decizie confirma realitatea ca si decizia tribunalului in legatura cu  constituirea ilegala a CA-ului la SGU. Ea demonstreaza ca implicarea CA-ului in demiterea mea nu a fost una tocmai ortodoxa si ca activitatea mea ca director general al SGU a fost una eficienta, benefica atat societatii, cat si orasului Ploiesti. In momentul plecarii mele societatea avea o situatie financiara buna, cu profit, precum si o imagine pozitiva in randul locuitorilor municipiului.  Starea actuala a SGU este una cu pierdere si dificultati financiare, precum si cu o imagine cam „sifonata”  si fara credibilitate.  Dupa executarea facuta de CA de la SGU am continuat sa-mi fac treaba cat pot de bine in Parcul Municipal Vest. Desi realizate cu resurse extrem de mici si cu mult efort, schimbarile sunt vizibile in imaginea de ansamblu a parcului(54 ha) , cat si in micile detalii. Aceste schimbari au fost apreciate de locuitorii Ploiestiului si semnalate de publicatii locale si nationale.
Concluzia este ca demiterea mea de la SGU a fost o mascarada politica, fara temei real si sper ca, in timp, sa iasa la suprafata tot adevarul si cei vinovati cu adevarat sa primeasca ce merita”.

Reamintim ca, HotNews.ro a remarcat realizarile fantastice din  Parcul Municipal Vest de cand la conducerea acestuia a fost numit inimosul Donald Constantin:

Uriașul parc deșertic din Ploiești își revine și începe să atragă lume – Terase, seră cu plante exotice, umbrare, patinoar”

…Dacă acum doi ani parcările erau goale în week-emd, acum sunt și zile când sunt pline, dar numai când temperatura este suportabilă (20 – 30 de grade) Și locurile de joacă, renovate de curând, sunt pline în week-end. Marele of al directorului parcului este în prezent că nu vine niciun ajutor de la Consiliul Local. Parcul are 54 ha. Spre comparație, Cișmigiu are 16 ha, iar Herăstrău, 187 ha.

…Apoi, faptul că parcul începe să își revină reprezintă o excepție într-un Ploiești plin de gunoaie din cauza certurilor dintre firma de salubritate și Primărie. Mai mult, cele mai importante parcuri din oraș sunt neîngrijite, inclusiv parcul de la Sala Olimpia unde este umbră, dar unde este mare nevoie de modernizări.

…Parcul a fost pe larg prezentat de presă ca fiind unul dintre proiectele pe bani europeni foarte prost gândite, au apărut întârzieri în implementare, iar după inaugurare parcul s-a tot degradat timp de peste un an, mai ales că nu erau suficienți angajați să se ocupe de el.

Oameni nu sunt suficienți nici acum, practic sunt angajați 7 oameni, deși ar fi nevoie de câteva zeci, dar de la final de 2017 parcul a început să-și revină și lucrurile merg din ce în ce mai bine.

Practic au fost montate umbrare, lacul a fost curățat, de trei săptărmâni există și terase cu vânzare, WC-urile au fost reparate și sunt funcționale, patinoarul poate fi folosit și el iarna și zonele cu bălării aproape au dispărut.

Lacul este unul dintre cele mai frumoase locuri pentru fotografii stil Instagram, există și o mică moară, dar și o cascadă artificială. Au început să se organizeze evenimente în parc, scena a fost și ea reparată, sera a fost pusă în folosință și în ea se găsesc bananieri, papaya, mici plante exotice și răsadurile de flori care sunt puse apoi în parc. La popularea serei a venit și un mic ajutor de la Grădina Botanică din București.

Accesul în parc este și el mai ușor fiindcă în iunie 2017, cu mare întârziere, s-a inaugurat podul care supra-traversează calea ferată și leagă cartierul Vest de Centura Ploieștiului. Multă lume ajunge însă pe jos în parc traversând liniile de cale ferată de la gara Ploiești Vest.

Copacii puși la început de 2016 s-au uscat și au mai fost de atunci sesiuni de plantare, dar destul de puțini pomi din acele prime serii au rezistat. Mai mare succes au avut plantările din ultimele 18 luni și câțiva copaci au ajuns să fie mai mărișori, dar până la umbră consistentă mai trebuie să treacă câțiva ani. Foarte mulți dintre copacii plantați și din plantele din seră au venit din donații făcute de companii sau de persoane fizice.

”De doi ani de zile ne chinuim aici cu șapte persoane cu buget sub nivelul bunului simț. Noi practic mai avem 300 de lei pentru întreținerea parcului și suntem abia în septembrie”, a spus pentru HotNews.ro, Donald Constantin, directorul parcului. El deplânge lipsa de interes a Consiliului Local față de acest parc ”Parcul este de un potențial fantastic, are 54 ha, dar dacă ne gândim bine Ploieștiul nu stă bine la capitolul parcuri (…) Parcul nu este promovat deloc de primărie, ceea ce mi se pare nefiresc”, spune directorul parcului.

În afară de cei șapte angajați, la amenajarea parcului au lucrat și beneficari ai ajutoarelor sociale.

”Sper să ajungem în stadiul în care și consiliul local să cumpere un pom măcar. Eu n-am cumpărat un pom din banii consiliului în doi ani, ceea ce este rușinos pentru că 80% din vegetația din parc a fost uscată”, spune Constantin care explică faptul că toți pomii plantați provin din sponsorizări.

Directorul mai spune faptul că 35-40% din suparafața parcului este irigabilă, dar există o problemă la sistemul de irigații pentru că pompele sunt mai puternice decât sistemul de irigat în sine ”Au funcționat anul acesta șapte zile și apoi pompele s-au ars. Am rebobinat pompele, este o problemă tehnică, am trimis și adresă către primărie, să vedem ce va fi. Practic pompa este prea puternică pentru sistem, merge forțat și se arde la un moment dat”,a eplicat Constantin, care este de aproape doi ani șef al parcului”. (Paul D.).

 

Actualitate

Motoare de război sub capotă civilă: Gigantii auto europeni cochetează cu industria apărării

Publicat

pe

De

Într-un peisaj economic marcat de tensiuni geopolitice și o concurență acerbă pe piața vehiculelor electrice, granița dintre industria auto și cea de apărare începe să se estompeze în Europa. Producători de renume, precum Renault și Volkswagen, explorează noi modalități de a-și rentabiliza spațiile de producție, transformând liniile de asamblare a mașinilor în baze de sprijin pentru tehnologia militară.

Dilema de la Paris: Drone cu ADN de automobil

Renault Group a făcut recent un pas îndrăzneț prin parteneriatul cu startup-ul Turgis Gaillard, vizând producția a 600 de drone lunar pentru forțele armate franceze. Proiectul, cunoscut sub numele de „Chorus”, este răspunsul Franței la amenințările reprezentate de dronele de tip Shahed. Cu toate acestea, gigantul francez pășește cu prudență, refuzând oficial eticheta de „jucător major” în sectorul armamentului.

Deși la uzina din Le Mans va fi instalată o linie dedicată structurilor de drone, conducerea companiei insistă că aceasta este o oportunitate punctuală. Strategia pare a fi una de tipul „un picior înăuntru, unul afară”: utilizarea expertizei în producția de serie pentru a sprijini nevoile statului, fără a altera identitatea mărcii axate pe mobilitate civilă.

Umbra „Iron Dome” asupra Germaniei și falimentul unor parteneriate

În Germania, situația este și mai nuanțată. Volkswagen a explorat posibilitatea de a utiliza fabrica sa din Osnabrück — aflată într-un impas economic — pentru a produce componente destinate sistemului israelian de apărare antirachetă Iron Dome. Deși compania a negat oficial intenția de a produce „arme”, portița pentru fabricarea de componente auxiliare rămâne deschisă, în contextul în care site-ul respectiv are nevoie disperată de proiecte pentru a supraviețui după anul 2027.

Nu toate aceste „maritaje” industriale sunt însă încununate de succes. Gigantul rachetelor MBDA a încercat un parteneriat similar cu un producător auto anonim pentru a fabrica drone de atac, însă planurile au eșuat recent, forțând sectorul apărării să revină la metodele tradiționale de producție.

Factorul chinez și excedentul de producție

Analiștii identifică două motoare principale din spatele acestei tendințe incipiente. Pe de o parte, bugetele de apărare europene au atins niveluri record, generând o cerere masivă de echipamente. Pe de altă parte, ofensiva producătorilor chinezi de mașini în Europa a erodat cota de piață a giganților locali, lăsându-i pe aceștia cu spații de producție neutilizate și o nevoie urgentă de diversificare a veniturilor.

Totuși, entuziasmul este temperat de realitate. În Germania, veniturile industriei auto depășesc 500 de miliarde de euro, în timp ce primii cinci jucători din apărare abia ating 30 de miliarde. Sectorul militar poate „îndulci” declinul economic, dar nu poate înlocui coloana vertebrală a industriei auto.

O Europă cu două viteze: Conversie versus consolidare

În timp ce Franța și Germania experimentează conversia civil-militar, alte națiuni, precum Italia, aleg o cale diferită. În loc să transforme fabricile de mașini, Roma mizează pe consolidarea campionilor săi naționali deja existenți, precum Leonardo sau Fincantieri.

Miza finală rămâne una de adaptabilitate: producătorii auto vor deveni furnizori de apărare doar atât timp cât profitabilitatea este reală, iar procesele complexe de reconversie tehnologică nu vor sufoca eficiența liniilor de asamblare.

Citeste in continuare

Actualitate

Orizont 2030: Planul strategic al Infanteriei Marine pentru blindatele de recunoaștere de ultimă generație

Publicat

pe

De

Corpul Pușcașilor Marini își trasează viitorul operațional printr-o strategie pe termen lung, vizând modernizarea radicală a capacităților de recunoaștere terestră. În centrul acestei transformări se află programul Advanced Reconnaissance Vehicle (ARV), un proiect ambițios care promite să redefinească modul în care forțele de elită vor gestiona amenințările asimetrice în deceniul următor.

Calendarul inovației: De la faza de testare la selecția finală

Dezvoltarea celei de-a doua etape a programului ARV (Increment 2) este programată să înceapă oficial la finalul acestui deceniu, marcând un moment de cotitură în înzestrarea trupelor. Conform oficialilor prezenți la expoziția anuală Modern Day Marine, anul 2029 va fi punctul de start pentru cercetarea și dezvoltarea noilor variante, proces ce se va desfășura în paralel cu finalizarea primei etape.

În prezent, prima etapă (Increment 1) se află într-un stadiu avansat de pre-producție. Giganții General Dynamics Land Systems (GDLS) și Textron se află sub contract pentru a livra câte 16 vehicule fiecare până în 2028. Decizia crucială de selecție a furnizorului unic este așteptată în 2029, urmând ca producția de serie să demareze oficial la sfârșitul anului 2030.

Arsenalul celei de-a doua etape: Drone, foc de precizie și logistică avansată

Dacă prima etapă a programului se concentrează pe variante destinate comenzii și controlului (C4/UAS), logisticii și sprijinului prin foc cu tunuri automate de 30 mm, cea de-a doua etapă ridică miza tehnologică. Aceasta va introduce trei variante specializate, concepute pentru a domina câmpul de luptă digitalizat:

  1. Sistemul Anti-Dronă (c-UAS): O platformă optimizată pentru o amenințare permanentă, capabilă să utilizeze atât soluții kinetice, cât și non-kinetice pentru a neutraliza aparatele de zbor fără pilot, rămânând în același timp eficientă împotriva țintelor terestre.
  2. Varianta de Foc de Precizie: Concepută pentru a oferi sprijin dincolo de linia vizuală (BLOS) pe distanțe de până la 40 de kilometri, acest model va fi dotat cu sisteme de atac electronic și recunoaștere avansată.
  3. Varianta de Recuperare: Un vehicul utilitar esențial, definit de o macara și un troliu performant, capabil să execute operațiuni de tăiere și sudură în condiții de front, având integrat și un sistem de realimentare rapidă.
Citeste in continuare

Actualitate

Frontul invizibil: Pentagonul deschide porțile rețelelor secrete pentru elitele Inteligenței Artificiale

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să transforme radical arhitectura defensivă a Statelor Unite, Pentagonul a anunțat oficial semnarea unor acorduri cu opt companii tehnologice de vârf. Obiectivul este clar și ambițios: desfășurarea celor mai avansate modele de Inteligență Artificială direct pe rețelele clasificate ale armatei, marcând trecerea către o forță de luptă definită de supremația algoritmilor.

Alianța celor opt: Giganții Silicon Valley preiau paza digitală

Lista partenerilor selectați pentru această misiune critică reunește nume sonore și startup-uri emergente, reflectând o dorință de diversificare a ecosistemului tehnologic militar. Grupul inițial, compus din Amazon Web Services, Google, Microsoft, OpenAI, SpaceX, NVIDIA și Reflection (un startup promițător susținut de NVIDIA), a fost completat ulterior de gigantul Oracle.

Aceste parteneriate nu sunt doar simple contracte de furnizare de servicii, ci reprezintă pilonii unei transformări structurale. Integrarea acestor capacități de frontieră în mediile militare are scopul de a fluidiza sinteza datelor și de a oferi comandanților o înțelegere situațională net superioară în teatre de operațiuni complexe.

Dincolo de „Secret”: Algoritmi în inima sistemelor de securitate maximă

Miza tehnică a acestui pas este uriașă. Modelele de IA vor fi implementate pe rețele clasificate la nivelurile Impact Level 6 (IL6), destinate datelor secrete, și Impact Level 7 (IL7), un termen care desemnează cele mai protejate și sensibile sisteme ale securității naționale. Această expansiune vine ca o continuare naturală a inițiativelor recente de a aduce inovația comercială rapidă în interiorul Departamentului de Război.

Oficialii americani subliniază că această infuzie de tehnologie va permite militarilor să mențină „superioritatea decizională” în toate domeniile de conflict, de la cel terestru la cel cibernetic. Capacitatea IA de a procesa volume masive de informații în timp real devine, astfel, un avantaj tactic indispensabil.

Ruptura de Anthropic și doctrina „diversității de aprovizionare”

O absență notabilă de pe lista oficială este compania Anthropic. Deși modelul său, Claude, este deja utilizat prin diverse kituri de instrumente în rețelele clasificate, tensiunile juridice și administrative cu actuala conducere au dus la excluderea sa din acest acord cadru. Cu toate acestea, surse din domeniu indică faptul că Agenția Națională de Securitate (NSA) ar utiliza deja un model secret al Anthropic, denumit „Mythos”, specializat în capabilități de război cibernetic.

Poziția Pentagonului față de această excludere a fost tranșantă. Subsecretarul pentru cercetare și inginerie, Emil Michael, a punctat că dependența de un singur partener este „iresponsabilă”. Noua strategie a Departamentului de Război pune accent pe o diversitate a furnizorilor, incluzând atât modele proprietare, cât și soluții open-source, pentru a garanta reziliența și securitatea lanțului de aprovizionare tehnologică.

O nouă eră: Armata „AI-first”

Deși detaliile financiare și calendarul exact al implementării rămân sub pecetea confidențialității, direcția este ireversibilă. Statele Unite fac pași decisivi pentru a deveni o forță militară „AI-first”. Prin eliminarea barierelor dintre inovația civilă și nevoile de apărare, Pentagonul nu caută doar să țină pasul cu evoluția tehnologică, ci să dicteze ritmul în care viitoarele conflicte vor fi gestionate, procesate și, în cele din urmă, câștigate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

ULTIMUL SIGILIU: CIRCUL „TRANSPARENȚEI” SAU CUM SE SPALĂ CADAVRELE POLITICE CU ȘTAMPILA „DECLASIFICAT”

De la „Blitzkrieg-ul” epurator din 2024, la pioșenia de fațadă a Ministerului de Externe din 2026, statul român a transformat...

Exclusivo oră ago

„Troznești la genunchi, eu ard la coaste!” — Spectacolul sindical între Diamantul, Europol și acuzațiile IGPR

Lead Emil Pascut, liderul Sindicatului Diamantul, descrie cu un umor negru o scenă demnă de telenovelă administrativă: atacuri coordonate, acuzații...

Exclusivo oră ago

Sânge pe pereți la final de trimestru: „Jupânul” greșește, fraierii pleacă acasă! REȚETA DEZASTRULUI LA COCA-COLA PLOIEȘTI

CUM SE TRANSFORMĂ „FABRICA DE FERICIRE” ÎN „PENSIONUL CUMETRIILOR” SUB BAGHETA BARONULUI NAN În timp ce ecranele televizoarelor ne bombardează...

Exclusivo zi ago

BALTA RECONCILIERII ȘI GOGOȘILE DE FLOREȘTI: „COMISARUL DE CARTON” Valentin MATEI A SCHIMBAT SCANERUL DE ANVELOPE PE RAMA DE BUZĂU

Epopeea penal-administrativă a fostului director de la Penitenciarul Ploiești, Valentin Matei (aici), a atins noi culmi ale ridicolului în weekend-ul...

Exclusivo zi ago

Operațiunea „gogoașa cu Epoleți”: Cum a încercat un „fantomă” de presă să lustruiască „Diamantul” cu noroi de la Interne

În laboratoarele prăfuite ale „surselor judiciare” din Ministerul Afacerilor Interne s-a născut recent un pui de kompromat, livrat cu fundă...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață...

Exclusiv2 zile ago

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la...

Exclusiv3 zile ago

Can-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani

Dacă credeați că în unitățile medicale de „renume” din Capitală se merge doar pentru tratament, vă înșelați amarnic. Mai nou,...

Exclusiv3 zile ago

Marea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți

În timp ce restul lumii civilizate se ghidează după legi clare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să fi rămas blocat...

Exclusiv3 zile ago

„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă

În timp ce interlopii se antrenează prin săli de lupte și scenarii de gherilă urbană, Ministerul Afacerilor Interne a decis...

Exclusiv4 zile ago

Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate

Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...

Exclusiv4 zile ago

Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă

Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...

Exclusiv5 zile ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv5 zile ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv