Actualitate
Tariceanu si Hotnews, avertisment la unison: Kovesi – arma anti-romaneasca a UE

(PRELUARE INPOLITICS.RO):
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, emite o teorie incendiară despre adevăratul rol pe care ar urma să-l joace Laura Kovesi, dacă va ajunge procuror european, mai precis lichidarea ultimelor zvîcniri ale capitalului românesc, în favoarea celui străin. Interesant de remarcat, însă, o teză asemănătoare susține, tot azi, și siteul Hotnews, prin unul dintre cei mai experimentați analiști politici.
”Constatare: ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă. După împărțirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania și Franța în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensație, șansele de a avea postul de procuror șef european pentru Laura Kovesi.
Dincolo de faptul că Vestul nu îmi pare deloc interesat în acest moment în a acorda „compensații” Estului, ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post – presupunând că l-am obține – nu e, de fapt, un măr otrăvit. Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene. Cu alte cuvinte, UE ne-ar da cu o mână și ne-ar bloca cu două.
Să reamintim câte firme autohtone au fost lichidate prin suspectarea și anchetarea la nesfârșit a patronilor ori a managerilor?
Să reamintim cum a fost capitalul românesc călcat efectiv pe cap și au fost forțați să lase locul liber pentru investitorii străini care au avut drum presărat cu petale de flori? Așa cum azi românii află cum au lovit în subvențiile agricultorilor români deciziile comisarului european Dacian Julien Cioloș, mi-e să nu descoperim peste ani cum a îngropat procuroarea europeană Kovesi ce a mai rămas din capitalul românesc.” scrie Tăriceanu pe Facebook.
Că Laura Kovesi ar urma să fie folosită împotriva României e și teza Hotnews, care mai punctează și apropierea tot mai mare dintre Franța, Germania și Rusia:
”Cert este că noul mandat european de cinci ani va fi marcat de o creștere a suspiciunilor și tensiunilor din interiorul UE, cu precădere pe axa Est – Vest. Și nu e vorba doar de faptul că în final nu s-a regăsi nici un reprezentant din Est pe lista cu nominalizări care a ieșit din Consiliul European. Sunt destule alte motive. Cum este reapropierea vizibilă față de Moscova în special a Germaniei dar si a Franței, răsplătită cu recentul aranjament politic din Moldova și cu previzibila abandonare a Ucrainei, cu reluarea poziției Federației Ruse de membru cu drepturi depline în APCE și cu semnarea recentă la Sankt Petersburg a unor ambițioase acorduri de cooperare economică ruso-germană. Ne-am putea aștepta oare, pe acest fond, și la o probabilă sporire a criticilor Comisiei Europene la adresa unor țări din Est, mai ales dacă un Frans Timmermans resentimentar va rămîne, așa cum se estimează, un influent vicepreședinte al acesteia. Inclusiv prin utilizarea poziției de Procuror General European” scrie analistul Alexandru Lăzescu.
Actualitate
Australia achiziționează torpile MK-48 pentru modernizarea flotei sale submarine
Actualitate
Forțele Spațiale ale SUA: Priorități aliniate cu administrația Trump în fața unor reduceri bugetare
Actualitate
UE exclude SUA din pachetul de finanțare SAFE de 150 de miliarde de euro: drumul spre autonomia strategică

Inițiativa SAFE, parte a programului Readiness 2030, marchează o schimbare semnificativă în politica de apărare europeană, prioritizând reînarmarea și reducerea dependenței de Washington.
Uniunea Europeană a exclus Statele Unite din accesul la noul pachet de finanțare de 150 de miliarde de euro (163 de miliarde de dolari) pentru acțiuni de securitate în Europa (SAFE), demonstrând angajamentul său față de autonomia strategică, reînarmarea accelerată și o mai mică dependență de Statele Unite pentru armament. Inițiativa SAFE face parte din programul mai amplu Readiness 2030, anunțat de Comisia Europeană. Finanțarea se va realiza prin intermediul piețelor de capital, iar fondurile vor fi redistribuite statelor membre sub formă de împrumuturi, în funcție de cerere și de planurile naționale de înarmare.
Autonomie strategică și achiziții comune
SAFE va permite statelor membre să își mărească semnificativ investițiile în apărare prin achiziții comune din industria europeană de apărare, concentrându-se pe capabilitățile prioritare. Acest lucru va contribui la interoperabilitate, predictibilitate și reducerea costurilor pentru o bază industrială europeană de apărare puternică. Achizițiile comune SAFE necesită implicarea a cel puțin două țări, una dintre acestea fiind membră UE. Pe lângă statele membre UE, sunt eligibile Ucraina, țările Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – și țările Spațiului Economic European (SEE). SUA și Regatul Unit sunt excluse.
Îndoieli privind dependența de sistemele de armament americane
Decizia de a exclude SUA reflectă îngrijorările legate de independența operațională a unor sisteme de armament americane, precum avioanele de luptă F-35. Vicepreședintele Comisiei Europene, Kaja Kallas, a subliniat necesitatea ca armata să aibă „mâini libere” în situații de criză, sugerând limitări impuse de utilizarea armelor străine.
Pachetul ReArm Europe și noul document alb de apărare
SAFE reprezintă o parte importantă din pachetul ReArm Europe de 800 de miliarde de euro, restul urmând să fie alocat în patru ani printr-o clauză de excepție pentru bugetele naționale de apărare, până la maximum 1,5% din PIB. Noul document alb de apărare al UE se concentrează pe închiderea decalajelor de capacitate, consolidarea bazei industriale de apărare, sprijinirea Ucrainei și creșterea rapidă a gradului de pregătire până la sfârșitul deceniului. Documentul evidențiază ritmul accelerat al retragerii aliaților tradiționali, inclusiv SUA, de pe scena europeană, subliniind decizia ca fiind mai rapidă decât anticipat. Acest lucru este corelat cu declarațiile pro-ruse ale președintelui Donald Trump, precum și cu suspendarea ajutorului militar și a schimbului de informații cu Ucraina.
Priorități și proiecte viitoare
Printre decalajele de capacitate vizate se numără sistemele de apărare aeriană și antirachetă, munițiile, sistemele anti-drone, dronele, echipamentele de război electronic și tehnologiile emergente precum inteligența artificială și calculul cuantic. Documentul propune o serie de proiecte comune de apărare, detaliile urmând a fi stabilite ulterior de statele membre. Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a menționat că Consiliul European își propune să prezinte opțiuni pentru proiecte comune de apărare statelor membre în jurul lunii iunie. Documentul subliniază importanța programelor collaborative pentru a accelera livrarea echipamentelor și pentru a spori capacitatea de producție a industriei europene de apărare. Kubilius a evitat să ofere ținte precise pentru cheltuielile de apărare ale statelor membre, sugerând totuși că o cotă de peste 2% din PIB este în concordanță cu un „nou nivel de ambiție”.
-
Exclusivacum 4 zile
Scandal electoral în penitenciar: Acuzații grave de manipulare și presiuni
-
Exclusivacum 2 zile
Haos și bădărănie în Penitenciarul Botoșani: un ofițer ANP jignit de colegi
-
Exclusivacum 3 zile
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, vizită inedită la Penitenciarul Deva: un semnal puternic pentru reforma sistemului penitenciar
-
Exclusivacum 2 zile
Un milion de euro pentru plimbări în parc: Luxul de la ANP în contrast cu realitatea din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zile
Muntele corupției: Iepuri și capcane în Vălenii de Munte
-
Exclusivacum 2 zile
Castelul de cărți de joc in scandalul White Tower & City Gate-Rețeaua de corupție imobiliară: Milioane furate, acte fără număr
-
Exclusivacum 4 zile
Scenariul fraudelor imobiliare: Figuri si umbre în dosarul White Tower & City Gate
-
Exclusivacum 3 zile
Mandat eșuat al ANP în asigurarea siguranței penitenciarelor