Actualitate
De ce a fost distrusă armata
De aproximativ 10 ani, clasa politică din România a început o ofensivă împotriva militarilor în special a pensionarilor militari pe care i-a lovit în mai multe tranșe de parcă ar fi reprezentat o amenințare la adresa securității naționale. Începând cu decembrie 2010, când a apărut Legea 263 care desființa pensiile militare, până în prezent, trecând prin ordonanțe și ordine mai mult sau mai puțin legale, pensionarii militari au fost despuiați sistematic, pas cu pas, fără nici o remușcare, uneori cu o ură de neînțeles. De neînțeles este atât ura politicienilor care au luat bucată cu bucată din drepturile pensionarilor militari chiar și când au pretins că repară nedreptățile făcute de predecesorii lor, sau chiar de ei înșiși, dar mai ales cooperarea împinsă până la trădare a personalului activ al armatei aflat pe diferite funcții de decizie sau execuție în sistemul financiar și al pensiilor militare, care fără a ține cont de faptul că lovesc nu doar în drepturile și interesele colegilor sau mentorilor lor ci chiar ale lor, din dorința de a-și păstra pozițiile sau chiar a primi altele mai înalte, au oferit ”expertiza”, avizul și mijloacele, procedeele de punere în aplicare a draconicelor măsuri. Acest lucru face ca vina acestora să fie chiar mai mare decât a inițiatorilor proiectelor, pentru că politicienii aveau măcar scuza că nu știau în ce lovesc, nu cunoșteau rigorile, privațiunile și vicisitudinile vieții de militar. Dar militarii care cu bună știință au oferit călăilor securea, funia și săpunul, le-au ascuțit și pregătit pentru asasinare, ce scuză au? Tăcerea lor, complicitatea, oferirea căilor de obținere a tăierilor și înghețărilor de pensii, răspunsurile în doi peri date la toate întrebările și contestațiile pensionarilor privind pensiile militare, batjocura cu care au tratat problemele foștilor colegi fac din ei, cei care au pus în aplicare planul politic privind batjocorirea armatei, complici și călăi.
Primul exemplu, primul act neconstituțional
La inițierea legilor și actelor normative cu impact social deosebit (cum este si domeniul financiar, al salarizării și pensiilor), conform art 30 alin 1 lit. d din legea 24/2000, sunt obligatorii studiile de impact. Art. 33 alin 1 din aceeași lege spune că studiile de impact sunt necesare pentru a estima costurile și impactul economic și SOCIAL precum și DIFICULTĂȚILE care ar putea apărea în aplicarea legii.
În continuarea legea, la art. 32 alin 2, arată că aceste studii trebuie întocmite de ministerele de resort, la solicitarea comisiilor de specialitate comune din Parlament.
Întrebare: A fost solicitat și înaintat acest raport din partea MApN la emiterea ordonanțelor 57/2015, 59/2017 și 114 2018? Dacă da, care a fost opinia SPECIALIȘTILOR din MApN privind impactul social și –mai ales- operativ al Ordonanței 59, care a decimat efectiv structurile MApN PÂNĂ LA CEL MAI ÎNALT NIVEL, unul din efecte fiind chiar criza privind prelungirea mandatului Șefului SMAp? Avizele respective nefiind secrete, ar trebui publicate să vedem și noi cine, ce și cum a avizat aceste proiecte de lege. Dacă aceste avize nu au fost cerute sau date, înseamnă că actele respective sunt ilegale, chiar neconstituționale, prin prisma art. 1 (5) din Constituție, care prevede că în România respectarea Constituției și a legilor este obligatorie.
Al doilea exemplu, a două încălcare a legii și Constituției
O altă lege, Legea 346/2006 prevede la art 5(3) că ”elaborarea proiectelor de acte normative din domeniul său de competență” intră în atribuțiunile și responsabilitatea MApN.
În același timp, Legea 223/2015 , la art 2(e) în enunțarea principiului autonomiei, specifică faptul că acest principiu se bazează pe ”organizarea, conducerea și administrarea, DE SINE STĂTĂTOARE a sistemului PENSIILOR MILITARE DE STAT de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.”
Întrebare : au fost ordonanțele 57/2015, 59/2017 și 114/2018, în întregimea lor, sau măcar în articolele și capitolele cunoscute care se referă la pensiile militare, întocmite de unul din ministerele menționate în legea 223? Dacă da, vrem să se spună cine le-a inițiat și întocmit, iar dacă nu, ne confruntăm cu aceeași ilegalitate și neconstituționalitate, în formă continuată, comisă de un grup infracțional.
Statistici alarmante
Mai sunt câteva aspecte de lămurit de către domnii din conducerea ministerului și Casa de Pensii a MApN. De exemplu, în noiembrie 2019, Casei de Pensii Sectorială a MApN, răspunzând unei întrebări, prezintă o situație cu primele 5 pensii, pe categorii de personal din MApN. După cum se vede din foto, la acea dată MApN, avea în plată un număr de 79676 pensii, din care 64204 de serviciu.

Pe 16.05.2019 însă, dintr-un răspuns dat unei solicitări de informații, cerute de președintele Sindicatului ”Diamantul” de către aceeași Casă de Pensii, aflăm că la data respectivă, în evidența CPS a MApN se aflau un număr de 34624 de ofițeri și 19585 subofițeri, ceea ce duce la un total de 54109 de pensionari militari, adică cu 10000 mai puțin asta în situația în care datele nu cuprind și pensiile de invaliditate și de urmaș. Se pune întrebarea absolut logică, unde au dispărut cel puțin 10000, dacă nu cumva 25000 de pensii, dacă includem și pensiile de urmaș și invaliditate. Să înțelegem că în 6 luni au trecut ”în rezerva” pensiile a 10000 de militari ? Tare aș vrea să cunosc de unde e această diferență și care este la ora aceasta suma pensionarilor pentru că dacă trec pe lumea cealaltă 1700 de pensionari militari situația este gravă pentru ei, dar înfloritoare pentru bugetul MApN și Guvernului și nu m-ar mira să aud la sfârșitul anului că MApN a donat BOR o sumă uriașă, reprezentând pensiile ce au fost ”economisite” din bugetul pentru pensii, pentru a se cumpăra tămâie. Deci care este situația exactă a pensiilor militare, câți pensionari nu mai sunt pe ani, începând din 2017 încoace și care este suma totală economisită la bugetul CPS prin decesul pensionarilor, anual din 2010 ?

Militari sau civili?
Tot un document statistic scoate în relief o altă ciudățenie. Pe ”Știri pe surse” a fost publicat un document privind evoluția primelor 100 de pensii plătite de Casa de Pensii Sectorială a MApN din 2011 până în 2017. De acolo aflăm un lucru interesant.

Nu mă refer la acela că primele 25 locuri au fost întotdeauna ocupate de ”magistrații militari” la diferențe incomensurabile față de plebe, iar celelalte cu sume peste 10000 sunt formate de piloți, dar nu neapărat de pe avioanele de luptă. Nu! Foarte interesant și ciudat este faptul că MApN plătește unele pensii magistraților care au optat pentru altă lege a pensiilor, care nu are nici o legătură cu armata. Păi dacă domnii magistrați au decis să iasă la pensie pe legea 303/2004, ce treabă au ei cu Casa de Pensii Sectorială a MApN, de ce le plătește Armata pensiile dacă ei se consideră civili, se supun principiilor de calcul civil (acele pensii speciale) și pensiile le sunt calculate pe cu totul alte baze? De ce să plătească armata pensii speciale? Ca să se poată spune că pensiile militarilor sunt pensii speciale? Și de aici pleacă confuzia, și de aici suntem priviți drept beneficiari ai unor pensii speciale nesimțite. Ar trebui ca aceste pensii să fie plătite de Casa Națională de Pensii, cea care plătește celelalte pensii, nemilitare. Magistrat militar sau nu, dacă a optat pentru pensia civilă, să îi fie plătită din fondul de pensii civile, ca să nu se mai creeze confuzia dintre pensiile militare de stat și cele speciale. Mâine, când primarii care provin din cadre militare în rezervă sau retragere, abia blagosloviți cu pensii (indemnizații) speciale vor beneficia de noua OUG dată de Veorica pentru a fi votată șef de partid, parcă văd că și acele pensii vor fi plătite de MApN și vor fi dați exemple militarii că au pensii nesimțite, fără a se preciza în baza cărei legi și pentru care fapte au acele pensii.
Explicația
În seara zilei de 06.07.2019, la Antena 3, la emisiunea domnului Gâdea, doamna Viorica Dăncilă, premierul României și președintele partidului aflat la guvernare, a declarat că ” SUA ESTE PARTENERUL NOSTRU STRATEGIC, CARE NE ASIGURĂ SIGURANȚA NAȚIONALĂ”. Aș dori să știu dacă noi mai avem doctrină națională, dacă mai avem Armată sau structuri care să aibă în atribuțiuni siguranța națională, dacă ARMATA SUA ȘI STRUCTURILE DE SECURITATE ALE ACESTEIA sunt component ale sistemului de securitate națională a României, unde este prevăzut acest lucru și eventual ce rost mai are să dăm bani pe aceste structuri naționale, dacă SUA le asigură? Trebuie să admit că abia acuma, după această declarație a doamnei Dăncilă înțeleg și eu de ce de 10 ani guvernele României își bat joc de militari. Este clar, considerând că SUA ne asigură Siguranța națională, guvernanții au decis să desființeze armata, să distrugă industria de apărare, să decimeze rezerva armatei, să vândă resursele strategice ale țării, să desființeze rezerva armatei și să își bată joc pe pensionarii militari. Doamna prim-ministru și toată clasa politică nu vor să înțeleagă că prezența americană în zonă nu asigură securitatea României ci apără interesele SUA, folosindu-se de România, nu asigurându-i securitatea sau apărându-i granițele. Americanii vor interveni doar pentru a-și apăra propriile baze, oameni și interese. Doamna prim ministru și politicienii români nu vor să țină cont de avertismentele atâtor politicieni și analiști politico-militari printre care George Friedman, care au anunțat românii în diverse ocazii că ” nimeni nu vă va apăra granițele”. Iată ce spune Friedman în 2014: „O armată pe hârtie nu vă va salva. Nu spun că ruşii au de gând să invadeze România, spun că nu am idee cum se vor desfăşura lucrurile. Iar în istoria României, de obicei cel mai rău dintre lucruri se întâmplă.” Ei bine, toți știu asta, numai Viorica Dăncilă și guvernanții români, nu .
Această ultimă declarație a Vioricăi Dăncilă explică mai bine decât orice alte declarații, de ce politicienii români din 89 încoace au dus această politică criminală la adresa Armatei, a militarilor, a Sistemului Național de Apărare. EI SE CRED APĂRAȚI DE AMERICANI AȘA CĂ NU MAI AU NEVOIE DE ARMATĂ.
Un prieten mi-a atras atenția că în statistica dată de CPS a MApN președintelui sindicatului ”Diamantul”, sunt trecuți doar ofițeri și subofițeri, lipsind celelalte categorii de militari, respectiv maiștri militari, generali( care au capitol aparte) și militari angajați. Cum numărul MM este destul de mare, este mai mult decât probabil ca acea diferență de 10000 de oameni dintre Octombrie 2018 și Aprilie 2019, să fie dată tocmai de aceste pensii care lipsesc din statistică, deci nu ne prăpădim chiar așa cum vor câinii. (Neacsu Marin).
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
Actualitate
Armata americană îşi rafinează sistemul de achiziții: O nouă etapă în eficientizarea birocrației
La doar un an după o restructurare majoră a sistemului de achiziții, Armata americană a implementat noi ajustări la nivelul portofoliilor de armament. Măsura, deşi de o amploare mai redusă, urmăreşte optimizarea proceselor interne şi conformarea la cerințele legislative recente.
Eliminarea barierelor birocratice
Principalul obiectiv al noii strategii este eliminarea unui nivel de birocrație care intermedia relația dintre Executivii de Portofoliu pentru Achiziții (PAE) și managerii de program. Această reorganizare vine ca răspuns direct la prevederile Legii Autorizării Apărării Naționale (NDAA) pentru anul 2026, având rolul de a asigura o sincronizare mai strânsă între echipele care se ocupă de achiziții și componentele operaționale ale forțelor armate.
Rolul esențial al noilor structuri: Program Manager Executives
În cadrul acestor schimbări, structurile cunoscute anterior sub numele de Capability Portfolio Executives (CPE) au fost redefinite ca Program Manager Executives (PME) și au fost repoziționate pentru a lucra direct alături de PAE. Această schimbare strategică vizează o mai bună gestionare a programelor, fără a crea o structură de raportare ierarhică rigidă care să blocheze activitatea managerilor de program, aceștia din urmă fiind cei care interacționează nemijlocit cu militarii din teren. Oficialii subliniază că PME-urile sunt vitale pentru gestionarea sarcinilor zilnice și pentru sprijinirea managerilor de program, oferind o structură similară cu cea din mediul corporativ (CEO/COO), menită să accelereze luarea deciziilor.
Profesionalizarea achizițiilor și rezultate imediate
Un alt pilon al reformei impuse de legislația din 2026 vizează certificarea riguroasă a tuturor oficialilor implicați în procesul de achiziții. Dacă anterior doar o parte dintre aceştia dețineau acreditările necesare, noua directivă impune ca toți executivii să fie „oficiali de achiziții certificați”, în timp ce adjuncții acestora vor proveni din roluri operaționale sau din centre de excelență. Prin concentrarea cerințelor, resurselor și autorității decizionale sub umbrela PAE, Armata elimină „transferurile secvențiale” care încetineau procesele în trecut, oficialii raportând deja primele rezultate concrete ale acestei abordări integrate.
Actualitate
Cine controlează piața jocurilor de noroc online din România și ce obligații au operatorii licențiați
Un cazino sau o casă de pariuri nu poate accepta legal jucători din România doar pentru că deține o licență emisă într-o altă țară. Pentru a opera pe piața locală, compania trebuie să îndeplinească cerințele legislației românești și să dețină licența și autorizațiile necesare emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Controlul nu se oprește, însă, în momentul autorizării. Operatorii trebuie să respecte în continuare reguli privind verificarea jucătorilor, protecția minorilor, plățile, autoexcluderea, securitatea platformei și desfășurarea jocurilor.
ONJN este instituția care supraveghează piața jocurilor de noroc
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este autoritatea specializată care reglementează și supraveghează această industrie în România. Instituția acordă licențe și autorizații, verifică activitatea operatorilor și intervine atunci când aceștia nu respectă legislația.
În cazul jocurilor de noroc online, nu este de ajuns ca un site să fie disponibil în limba română, întrucât nu demonstrează automat că operatorul funcționează legal. Platforma trebuie să aibă dreptul de a oferi servicii jucătorilor din România. Cei care vor să înțeleagă mai bine rolul ONJN și reglementarea jocurilor de noroc pot găsi informații suplimentare pe InfoCazinouri.ro.
Legislația face și o distincție între companiile care organizează efectiv jocurile și firmele care furnizează servicii industriei. Operatorii care exploatează jocuri de noroc dețin licențe clasa I, în timp ce clasa a II-a acoperă anumite activități conexe, precum software-ul specializat, găzduirea platformelor sau procesarea plăților.
O licență nu este același lucru cu autorizația de exploatare
Pentru a funcționa legal nu este suficient ca un operator să obțină doar licența de organizare. OUG 77/2009 prevede obligativitatea deținerii atât a licenței de organizare, cât și a autorizației de exploatare corespunzătoare activității desfășurate.
În procesul de autorizare sunt analizate compania, persoanele implicate în administrarea acesteia, infrastructura tehnică și modul în care vor fi organizate jocurile. Pentru activitatea online există cerințe adiționale legate de sistemele informatice.
Operatorii de jocuri de noroc la distanță trebuie, de asemenea, să opereze printr-un sediu permanent înregistrat aici. Prin urmare, faptul că o companie are sediul principal într-un alt stat nu o scutește de obligațiile impuse pentru piața românească.
Jucătorii trebuie să aibă minim 18 ani
Una dintre obligațiile de bază ale operatorilor este împiedicarea accesului minorilor la jocurile de noroc. O persoană trebuie să aibă cel puțin 18 ani pentru a participa legal.
În mediul online, operatorii trebuie să verifice identitatea jucătorilor pentru a confirma, printre altele, că aceștia au împlinit vârsta de 18 ani. Platforma trebuie să știe cine folosește contul și să poată solicita informațiile și documentele necesare pentru verificarea identității.
Contul de joc este personal și nu poate fi creat, transferat sau utilizat în numele altei persoane. Datele furnizate la înregistrare trebuie să aparțină jucătorului care folosește contul.
Verificarea identității are și un rol financiar
KYC sau „Know Your Customer” este procesul prin care operatorul confirmă identitatea jucătorului și verifică dacă datele furnizate la crearea contului sunt reale. Aceste controale sunt necesare atât pentru respectarea limitei de vârstă de 18 ani, cât și pentru prevenirea fraudelor și a spălării banilor.
De regulă, jucătorului i se pot solicita un act de identitate și, în anumite situații, documente suplimentare. Verificări mai amănunțite pot apărea dacă există diferențe între informațiile din cont și documentele prezentate, dacă sunt identificate tranzacții neobișnuite sau dacă operatorul trebuie să stabilească proveniența fondurilor.
Astfel de verificări pot avea loc inclusiv înaintea procesării unei retrageri. Solicitarea documentelor nu înseamnă automat că operatorul refuză plata, ci poate face parte din verificările obligatorii înainte ca retragerea să fie aprobată.
Depunerile și retragerile trebuie să poată fi urmărite
Controlul unei platforme online include și circuitul banilor. Operatorul trebuie să păstreze evidențe privind conturile jucătorilor, sumele depuse, mizele, câștigurile și retragerile.
Acest lucru este important atât pentru supravegherea activității, cât și în cazul unei dispute. Dacă un jucător reclamă, de exemplu, că o retragere nu a fost procesată sau că soldul contului s-a modificat incorect, istoricul operațiunilor poate fi verificat.
Și jucătorul ar trebui să păstreze confirmările tranzacțiilor și mesajele primite de la operator atunci când apare o problemă. În cazul unui conflict, data, suma și istoricul comunicării sunt esențiale.
Autoexcluderea trebuie respectată de operatori
Legislația românească prevede mecanisme prin care o persoană poate solicita autoexcluderea de la jocurile de noroc.
Operatorii au obligații privind persoanele autoexcluse și nu pot trata solicitarea ca pe o simplă preferință a clientului. Sistemul urmărește să împiedice continuarea participării atunci când jucătorul a cerut în mod expres să nu mai aibă acces.
Pe lângă autoexcludere, platformele pot oferi și alte instrumente de joc responsabil, precum limite pentru depuneri, pierderi sau sumele pariate într-o anumită perioadă.
Site-urile fără licență pot ajunge pe lista neagră
ONJN poate identifica platformele care oferă jocuri de noroc în România fără dreptul legal de a face acest lucru. Domeniile respective pot fi incluse pe lista neagră a instituției, iar accesul la acestea poate fi restricționat.
Din 2025, legea interzice și anumitor furnizori licențiați să ofere servicii domeniilor aflate pe această listă atunci când accesul jucătorilor din România nu este blocat.
Prin urmare, supravegherea pieței nu urmărește numai operatorii care au deja licență. Sistemul încearcă și să limiteze accesul companiilor neautorizate la infrastructura, serviciile și clienții de care ar avea nevoie pentru a funcționa pe piața românească.
Licența presupune obligații pe toată perioada de funcționare
Autorizarea unui operator nu reprezintă o aprobare permanentă acordată fără alte verificări. Respectarea legislației trebuie să continue atât timp cât compania oferă jocuri de noroc în România.
Operatorii care nu respectă legislația riscă amenzi, iar în cazurile mai grave pot rămâne fără licență sau autorizație. OUG 82/2023 a prevăzut, de exemplu, revocarea licenței pentru operatorii existenți care nu făceau dovada, în termenul stabilit, că îndeplinesc noile cerințe privind societatea înregistrată în România sau sediul permanent.
Pentru jucător, acesta este și motivul pentru care verificarea unui operator nu ar trebui să se rezume la logo, reclame sau notorietatea brandului. Elementul decisiv este dacă platforma are dreptul să funcționeze în România și se află sub supravegherea autorităților competente.
-
Exclusivacum 2 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 14 oreBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 4 zileLa MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!
-
Featuredacum 3 zilePrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea
-
Exclusivacum 4 zilePolițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!
-
Exclusivacum 3 zileGuvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov




