Connect with us

Actualitate

STOP UMILIRII MILITARILOR ACTIVI ŞI ÎN REZERVĂ/RETRAGERE DIN SISTEMUL NAŢIONAL DE APĂRARE!

Publicat

pe

PETIŢIE, adresată tuturor partidelor politice, instituţiilor şi structurilor cu atribuţii/competenţe în asigurarea securităţii naţionale.

STOP TRANSFORMĂRII REZERVIŞTILOR ÎN MASĂ DE MANEVRĂ ELECTORALĂ.

Toate partidele politice importante, în functie de nevoia si de momentul prielnic de a capitaliza simpatie electorală, încurajează campanii mediatice de hărţuire a PENSIONARILOR MILITARI CU OBLIGAŢII MILITARE ÎN CAZ DE MOBILIZARE/RAZBOI, bazându-se pe ,,setea de sânge’’ a populaţiei învrăjbite. Cadrele militare active care ies la pensie, pensionarii militari, ÎNDEPLINESC SERVICIUL MILITAR ÎN REZERVĂ, sub incidenţa Jurământului Militar depus, fiind rezerviști operaţionali cuprinși în planurile de mobilizare ale unităților din Sistemul  Naţional de Apărare. Astfel beneficiază de pensie de serviciu sau altfel spus, ,,solde de rezervist’’.
Prin campanii mediatice regulate, pensiile militare ale rezerviştilor operaţionali, sunt transformate incorect în „pensii speciale”, sau, pentru incitarea mulțimii, în „pensii nesimțite”.
Pensiile militare de stat nu trebuie confundate cu cele 8615 pensii(conform documentelor oficiale de la Curtea de Conturi) pentru diplomați, magistrați, grefieri, personal aeronautic, auditori şi funcţionarii publici parlamentari (indemnizaţii suplimentare la pensii).
Pensiile militare de serviciu, de invaliditate şi de urmaș, care nu sunt pensii speciale, sunt acordate către circa 150.000 de persoane ( 76.000 MapN, 60.000 Interne, 14.000 servicii). Acestea nu fac parte din sistemul public de pensii ci sunt plătite din bugetele ministerelor de resort şi degrevează astfel sistemul public de pensii.
Pensionarii militari au o pensie medie de 3000 lei, după o carieră în care le-au fost îngrădite drepturile şi libertăţile de care au beneficiat ceilalţi cetăţeni (Secțiunea a 3-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare)
Din cauza mediatizării excesive a unui număr de 5-7 exemple de oportunişti cu pensii mari, oportunişti nemediatizaţi existând în toate domeniile, nu este posibil să se denigreze, hărţuiască şi să fie supuşi oprobiului public, permanent, pensionarii militari rezervişti operaţionali din SNAp, o resursa umană valoroasă pentru statul român. Acele abuzuri, punctual, trebuie analizate şi corectate. Dar pensiile militare de stat au existat( în ţara noastră din 1862), există şi vor exista în toate statele membre NATO si UE, din motivele enunţate mai sus.
Pe subiectul pensiilor militare de stat, marea majoritate a jurnaliştilor noştri, fără să generalizez, ,,patrioţi până în măduvă’’, unii racordaţi la contractele bănoase cu statul, dezinformează cu bună ştiinţă, pentru un rating crescut, făcând indirect un grav deserviciu statului român, dar un serviciu partidului în slujba cărora se pun, transformând pensionarii militari în masă de manevră electorală.. Sunt şi jurnalişti oneşti şi imparţiali, care merită tot respectul cuvenit.
Complementar, pe acest subiect, se declanşeazâ periodic acţiuni de trolling organizat în spatiul online şi audiovizual de către entităţi interesate în acest sens, persoane urcate pe valul mediatic, ţinta fiind Armata României şi pensionarii militari din SNAp.
DOMNILOR POLITICIENI care urâţi militarii, jurnalişti, trolli, pe pensionarii militari rezervişti operaţionali din SNAp, i-aţi târât prin toată mocirla existenţială a ultimilor ani.
VREȚI FĂRĂ EI? VREŢI SĂ SE DETAȘEZE DE JURĂMÂNTUL MILITAR DEPUS? VREŢI CA PENSIONARII MILITARI REZERVIŞTI OPERAŢIONALI DIN  SNAp SĂ ÎŞI PREDEA LIVRETELE MILITARE INSTITUŢIEI UNDE SUNT CUPRINŞI ÎN PLANURILE DE MOBILIZARE ALE UNITĂŢILOR? ESTE SIMPLU! Poate doreşte statul român să-si angajeze MERCENARI, dacă mai are timpul necesar la momentul agresiunii, şi să constate necesarul de pregătire a resursei umane şi resursele bugetare implicate.
Deciziile CCR si ICCJ (ex. Nr.20/20.02.2000/Dosar 5A/2000 si, repectiv nr.29/2011) stabilesc identitatea deplina de tratament juridic dintre magistrati si militari in ceea ce priveste modul de calcul al pensiilor.
În orice stat civilizat, membru NATO şi UE, militarii activi şi în rezervă/retragere sunt preţuiţi pentru spiritul lor de a-şi da viaţa pentru apărarea ţării! Şi vă sunt vii tributul lor în vieţi pierdute, cu regularitate, în misiuni, inclusiv pe timp de pace. Nici o altă categorie socio-profesională nu depune un Jurământ , prin care se obligă să îşi dea viaţa, la solicitarea angajatorului, în schimbul salariului sau pensiei de care beneficiază! Pentru pensionarii militari rezervişti operaţionali Jurământ Militar depus este încă valabil. SUNT SINGURII PENSIONARI CU OBLIGATII MILITARE DUPA PENSIONARE.
În orice stat responsabil, resursa umană înalt calificată în Sistemul  Naţional de Apărare, pe care o are ţara la dispoziţie, costă!, ne transmite Banceanu Vasile.

Incisiv de Prahova reaminteste domnului Banceanu Vasile faptul ca, la data de 30 iunie 2019, la Cercul Militar Național a avut loc evenimentul de lansare a Asociației Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, asociație profesională ce reunește, pentru prima dată, militari, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri și jandarmi – aproximativ 500.000 de rezerviști și activi din întregul sistem de securitate națională.
Conducerea Uniunii este formată din:
• Președinte – gl(r). Gabriel Oprea, fost ministru al apărării naționale, al afacerilor interne și vicepremier pentru securitate națională;
• secretar general – gl (r) Tudor Dănuț;
• vicepresedinti pe apărare – gl(retr) Iosif Bălan și col(r) Valeriu Pricină;
• vicepresedinti pe interne – gl(r) Ion Burciu și col(r) Ionel Babuș, președintele Faderației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România;
• vicepreședinți pe siguranță națională – gl(r) Ionel Marin și gl(r) Gheorghe Carp;
• membru fondator – Av. Gheorghe Ioniță
• membru fondator – Dumitru Coarnă, președintele Federației Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual din România
• membru fondator – Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.
Purtătorul de cuvânt al Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” este comisar-șef de poliție Christian Ciocan.
Printre cei prezenți la eveniment, s-au aflat și Niculae Spiroiu, fost ministru al apărarii naționale și Neculai Onțanu, fostul primar al sectorului 2.

Iata discursul pe care l-a susținut la evenimentul de lansare, Presedintele Gabriel Oprea :
Dorim să informăm opinia publică despre înființarea Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”. Uniunea este persoană juridică de drept privat, înscrisă astfel în registrul special al instanței, prin Încheierea din 30.05.2019 a Instanței Judecătoriei sectorului 5 și constituită în temeiul dreptului la liberă asociere. Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” este o asociație profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât și în activitate și este prima asociație de acest fel.
Și pentru a fi foarte clar pentru toată lumea, fac următoarele precizări:
Potrivit Statului polițistului, “polițiștii se pot asocia și pot constitui asociații cu caracter profesional, umanitar, tehnico-științific, cultural, religios și sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinirii atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu”.
Potrivit Statutului cadrelor militare, “constituirea în diferite forme cu caracter profesional, cultural, tehnico-științific, sportiv, recreativ sau caritabil, cu excepția celor sindicale oricare contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin regulamentele militare”.
Vreau să amintesc și să subliniez faptul că în anul 2014, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a stabilit că „personalul militar poate face parte din asociații”. Potrivit deciziei CEDO, interzicerea inscrierii personalului militar în anumite tipuri de asociații reprezintă încălcarea dreptului la liberă asociere.
Principiile fundamentale după care funcționează Uniunea sunt: democrație, interes național, respectarea drepturilor omului, respect față de lege, unitate de acțiune, loialitate și disciplină, onoare și demnitate.
Ca ministru al apărării naționale în două guverne, ca ministru al afacerilor interne de doua ori și de trei ori numit vicepremier pentru securitate națională, am fost, în toată activitatea mea, aproape de cei din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională.
Cred că astăzi pot să spun că sunt un foarte bun cunoscător al fenomenului, sub toate aspectele sale, cunosc în mod real problemele, nevoile, frămânatările, lipsurile, constrângerile și privațiunile pe care le au, de-a lungul întregii cariere profesionale, militarii, polițiștii, jandarmii și pompierii; și împreună cu mine, toți ceilalți colegi din conducere, prezenți aici, fiecare pe palierul său de competență.
Am căutat să fiu un bun manager și cred că am reușit, dar am fost aproape de oameni și cu sufletul, am considerat că e important să existe unitate de corp, camaraderie și am făcut tot ceea ce am considerat necesar să-i aduc pe acești oameni mai aproape unii de alții.
M-am implicat în viața acestor instituții și am reușit să creez punți care fuseseră rupte sau care n-au existat vreodată.
Am considerat că e important ca urmașii eroilor din teatrele de operatii să aibă un sprijin real.Soțiile eroilor sunt, din perioada mandatelormele, angajate în sistem, iar copiii acestora au fost integrați, fără examen, în școlile militare.
Am considerat,de asemenea, că soldații și gradații voluntari merită să devină profesioniști și să aibă aceleași drepturi cu ceilalți militari, inclusiv după ieșirea din activitate.
De aceea, am facut modificări importante de legislație pentru ca ei să beneficieze astăzi de aceste drepturi asigurate. Când am preluat mandatul de la apărare, soldații și gradații voluntari ieșeau din sistem la 40 de ani.
Prin modificarea Statutului, le-am redat acestor oameni demnitatea, transformându-i din soldați și gradați voluntari în militari profesioniști și prelungind la 55 de ani vârsta până la care pot lucra în Armată, cu drept de pensie. Beneficiarii, din tot sistemul, sunt aproximativ 50.000 de oameni.
În anul 2015, din poziția de premier interimar, am realizat, împreuna cu sindicatele din poliție și armată, legea 223 privind pensiile militare de stat, pentru întregul sistem de apărare, ordine publicăși siguranță națională si am asigurat, prin măsurile adoptate, drepturile pentru personalul militar și civil activ din toate instituțiile din domeniu. O lege bună, care și-a produs efectele până la 15 septembrie 2017.
După plecarea Guvernului Ponta, Legea 223/2015 a suferit numeroase modificări, care au afectat drepturile rezerviștilor, deoarece politicieni ajunși în anumite funcții, care, din necunoaștere și din rea-voință, au introdus pensiile militare în categoria „speciale și nemeritate”.
Pensiile militare nu sunt speciale și nici privilegii, ci reprezintă recunoașterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară și își slujesc țara sub jurământ.Iar România are obligația să-și trateze militarii cu onoare și recunoștință, așa cum o fac toate statele membre NATO.
Am fost și sunt un susținător al intereselor legitime ale militarilor, polițiștilor, jandarmilor, pompierilor și ale tuturor funcționarilor care lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru români și pentru România.
Ca o recunoaştere a rolului militarilor rezervişti în societatea românească, de-a lungul istoriei, în 2010, am instituit “Ziua Rezervistului Militar”.
Și tot ca ministru al apărării, am ridicat un monument cu o importanță deosebită – Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național. Monumentul se află în Parcul Tineretului, din sectorul 4, în fața Palatului Copiilor,ca un exemplu de patriotism pentru tânăra generație.
El a fost realizat de către specialiștii de la Armată, prin contribuția personală a mea și a primarului Piedone, ca un omagiu veșnic adus militarilor care și-au onorat cu demnitate jurământul făcut față de Patrie. Acolo se organizează majoritatea ceremonialelor militare. Am donat acest monument Ministerului Apărării Naționale.
Alături de mulți colegi de la apărare și de la interne, în activitate sau în rezervă, am decis că este momentul să luptăm împreună, în această formă de asociere, pentru a sprijini oamenii care și-au pus viața în slujba țării.
Am format Uniunea Militarilor și Polițiștilor Mihai Viteazul pentru ca fiecare militar, polițist, polițist de frontieră, jandarm, pompier să aibă o voce puternică și să se poată reprezenta în mod direct.

Toți cei din domeniu, indiferent că sunt în activitate sau în rezervă, se pot înscrie în această platformă și pot produce o schimbare în ceea ce privește legislația care li se aplică.
Uniunea va milita pentru apărarea și consolidarea democrației, precum și pentru respectarea drepturilor omului și mai ales ale drepturilor celor care provin din acest domeniu.
Uniunea promovează patriotismul, cunoașterea și păstrarea tradițiilor naționale, culturale și militare, îndeosebi în rândul tinerei generații și sprijinămembri săi în realizarea dezideratelor de protecție socială și a altor drepturi și interese legale ale acestora.
Vom asigura o legătură permanentă cu instituțiile abilitate și vom asigura activitățilenecesare pentru îmbunătățirea legislației și acordarea de drepturi și facilități care să asigure membrilor și familiilor lor o protecție socială reală și condiții decente de viață.
Vom dezvolta și ne vom preocupa de menținerea legăturilor de solidaritate și camaraderie între membrii Uniunii.
De asemenea, Uniunea va acorda sprijin moral și material, precum și consiliere psihologică și juridică, prin persoane atestate legal, membrilor săi aflați în situații deosebite. Vom iniția demersuri pentru îmbunătățirea asistenței medicale și a condițiilor de viață membrilor și familiilor acestora.
O Românie Unită nu poate exista fără o societate unită, fără un sistem de securitate puternic și fără solidaritate. Haina militară trebuie sa-și recapete prestigiul pe care îl merită, iar oamenii din sistem trebuie să aibă un nivel corespunzător al condițiilor de viață și de muncă.
Ei trebuie sprijiniți în continuare cu măsuri care vizează drepturile lor de salarii și pensii, precum și dotările, echipamentele și tehnica militară cu care își desfășoară activitatea.
Asta își propune Uniunea, să fie alături de militari, de polițiști, de pompieri, de jandarmi activi și în rezervă, să îi primească în rândurile sale și să vină cu soluții pentru aceștia. Vă mulțumesc!

Penisiile militare NU sunt speciale si nici privilegii:

 

 

 

Actualitate

Schimbare de putere navală: China comisionează Portavionul Fujian, primul cu catapulte

Publicat

pe

De

China a inaugurat oficial o nouă eră pentru capabilitățile sale navale prin comisionarea celui de-al treilea și cel mai avansat portavion, Fujian. Ceremonia, desfășurată la Baza Navală Yulin de pe insula Hainan miercuri, a fost onorată de prezența Președintelui Chinez Xi Jinping, semnalând importanța strategică a acestei noi achiziții pentru Marina Armatei de Eliberare a Poporului (PLAN).

Un salt în proiecția navală: Avantajul catapultei

Portavionul Fujian, cu o lungime de aproximativ 316 metri și o lățime de circa 76 de metri, are o deplasare estimată la 80.000 de tone la încărcare maximă, plasându-l printre cele mai mari portavioane din lume. Caracteristica sa cea mai semnificativă este, totuși, integrarea a trei catapulte electromagnetice pentru lansarea aeronavelor. Această tehnologie de ultimă generație sporește dramatic flexibilitatea operațională a portavionului, permițându-i să lanseze aeronave mai grele sau mai puțin puternice, cum ar fi vitalul avion de avertizare timpurie Xi’an KJ-600 (AEW), care erau anterior limitate de rampele de tip „ski-jump” de pe portavioanele mai vechi ale Chinei.

Poziționare strategică: Vizează regiuni maritime cheie

Denumit după provincia estică chineză situată direct vizavi de strâmtoarea Taiwan, locația de comisionare a Fujian la Yulin sugerează puternic desfășurarea sa în cadrul Flotei Mării de Sud a PLAN. Zona de responsabilitate a acestei flote include zone maritime critice, cum ar fi Marea Chinei de Sud, puternic disputată, și sensibila strâmtoare Taiwan. Baza Yulin este bine pregătită pentru această nouă adăugire, dispunând de un doc uscat nou construit, suficient de mare pentru a găzdui portavionul, și servind deja ca port de origine pentru un alt portavion chinez, Shandong. Mai mult, baza aeriană din apropiere de Lingshui a fost modernizată în ultimii ani pentru a găzdui și a desfășura antrenamente pentru aeronavele portavionului PLAN, indicând o strategie cuprinzătoare de integrare a Fujian în operațiunile regionale.

De la Șantier Naval la realitate operațională: Un calendar de dezvoltare rapid

Fujian a fost construit la șantierul naval Jiangnan Changxing din Shanghai și lansat inițial în iunie 2022. Drumul său către statutul operațional a fost rapid, mass-media de stat publicând clipuri cu doar două luni înainte de comisionare, prezentând aeronave ale PLAN efectuând operațiuni de zbor la bordul Fujian în timpul testelor pe mare. Acestea au inclus lansări reușite cu catapultă ale avioanelor de vânătoare avansate, cum ar fi Shenyang J-15T și J-35, precum și crucialul avion AEW KJ-600, demonstrând pregătirea și capabilitățile portavionului.

Comisionarea Fujian marchează un moment esențial în eforturile de modernizare navală ale Chinei. Fiind al treilea portavion care intră în serviciul PLAN, alături de Liaoning și Shandong, care sunt mai puțin capabile (ambele lipsite de catapulte și cu aripi aeriene mai mici), Fujian consolidează semnificativ capabilitățile de proiecție a puterii Chinei și subliniază ambițiile sale maritime în creștere în regiunea Indo-Pacifică și nu numai.

Citeste in continuare

Actualitate

Criza din Penitenciare: Soluția „salvarea rezerviștilor”, blocată în sertarele ANP?

Publicat

pe

De

O inițiativă crucială, menită să combată deficitul dramatic de personal din sistemul penitenciar românesc, pare să fie pe cale de a se pierde în hățișurile birocrației. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a propus o soluție pragmatică, aplaudată de sindicate, dar care, conform acuzațiilor, este ignorată de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) cere reacție rapidă, avertizând asupra riscului de colaps al sistemului.

O măsură salutară, ingropată în inerția instituțională?

Proiectul, asumat în „planul de guvernare Bolojan” și susținut de ministrul Radu Marinescu, vizează reîncadrarea fără concurs a polițiștilor de penitenciare pensionați în ultimii șapte ani. Această inițiativă, considerată de mulți cea mai concretă și aplicabilă măsură din ultimii ani pentru combaterea deficitului acut de personal, este, însă, departe de a deveni realitate. Potrivit FSANP, măsura „salvatoare a fost abandonată în sertarele Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP)”, deși instituția ar fi putut acționa rapid pentru transpunerea ei în practică.

Mecanismul „reîntoarcerii” – O propune cu dublu impact

Conform detaliilor puse în dezbatere, reîntoarcerea în activitate se va face la cerere, fără concurs, cu menținerea categoriei și a gradului profesional de la momentul pensionării. Polițiștii reîncadrați vor ocupa funcții identice sau inferioare celor deținute anterior. Pentru a stimula reintegrarea, salariului de bază i se va adăuga un procent de 15% din pensia actuală, venituri ce ar depăși media națională. Un alt avantaj important este posibilitatea recalculării pensiei de serviciu la o nouă încetare a activității, incluzând perioada suplimentară lucrată.

Deficit crunt de personal: Peste 3.000 de posturi vacante

Ministerul Justiției estimează că această măsură ar avea un dublu efect pozitiv. Pe de o parte, ar diminua cheltuielile bugetare prin reducerea plăților simultane de pensii și salarii. Pe de altă parte, ar ameliora semnificativ deficitul de personal, care, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Justiției, depășește în prezent 3.000-4.000 de posturi vacante în rețeaua ANP.

Experiență prețioasă, pe loc, fără costuri suplimentare

Un argument forte al acestei inițiative este experiența vastă a foștilor angajați. „Oamenii s-au pensionat la 47-50 de ani, în plină putere de muncă,” a declarat ministrul Radu Marinescu. Acești rezerviști „știu deja meserie și nu mai necesită formare profesională”, reprezentând o soluție rapidă și imediat aplicabilă. Această abordare este vitală, mai ales în contextul suspendării recrutărilor din sursă externă prin ordonanță de urgență până în 2027.

O gaură de oxigen pentru sistem și prevenirea condamnărilor CEDO

Ministrul Marinescu subliniază și componenta strategică a proiectului: personalul pensionat ar crește capacitatea de intervenție în situații de criză, revolte sau urgențe medicale, unde experiența practică este crucială. Mai mult, reducerea deficitului ar contribui la evitarea unor condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cauzate frecvent de lipsa de personal și de condițiile necorespunzătoare din penitenciare.

FSANP cere acțiune imediată: „Inerția ANP, pericol de colaps”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră demersul ministrului Justiției ca fiind „un pas curajos și absolut necesar pentru deblocarea sistemului”. Sindicatul avertizează că reîncadrarea rezerviștilor ar reduce presiunea uriașă asupra polițiștilor activi, care acum efectuează milioane de ore suplimentare și lucrează la limita epuizării. FSANP solicită ANP „să depună efortul minim necesar pentru redactarea proiectului de lege promis de ministrul Radu Marinescu”, considerând „inadmisibil ca, din cauza inerției și indiferenței ANP, o măsură vitală pentru sistem să nu ajungă pe masa Guvernului chiar săptămâna viitoare.”

Un rezervist transmite: „O reformă reală, nu doar discursuri”

Un polițist de penitenciare rezervist, citat de FSANP, subliniază importanța măsurii: „Este o măsură pragmatică, gândită cu cap, care nu trebuie să rămână o promisiune electorală, deoarece l-ar decredibiliza maxim pe ministrul Marinescu. ANP trebuie să se miște rapid și să implementeze proiectul ministrului, altfel, riscăm ca Poliția Penitenciară să intre într-un colaps din care nu se mai iese doar cu discursuri despre reformă și atât. Acest demers înseamnă o reformă reală a sistemului penitenciar, nu tăieri de posturi.”

Implementarea rapidă a acestei inițiative ar putea transforma sistemul penitenciar românesc, trecând de la o stare de suprasolicitare la una de funcționare normală. Rămâne de văzut dacă Administrația Națională a Penitenciarelor va reuși să depășească inerția acuzată de sindicate și să pună în aplicare demersul ministrului Radu Marinescu, sau dacă va lăsa o măsură cheie să eșueze, subminând credibilitatea eforturilor de reformă. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

Lumen propulsează transformarea digitală a apărării Pentagonului pentru era AI

Publicat

pe

De

Pe măsură ce Pentagonul își reorientează strategic atenția către adversari redutabili din Asia și Europa, rețelele sale fundamentale sunt supuse unui test de stres fără precedent. Armata Statelor Unite ale Americii se angajează într-o transformare digitală monumentală, renunțând la infrastructura învechită pentru a îmbrățișa un viitor în care inteligența artificială și cloud computing-ul sunt esențiale pentru securitatea națională.

Arhitecturile invechite ale războiului: O criză iminentă

Timp de decenii, rețelele de comunicații ale armatei Statelor Unite s-au dezvoltat organic, un amalgam eterogen de linii de cupru vechi, sisteme de multiplexare prin diviziune în timp (TDM) îmbătrânite și protocoale inconsistente. Această arhitectură moștenită, deși odinioară suficientă, se dovedește acum incapabilă să țină pasul cu cerințele războiului modern. Pe câmpul de luptă de astăzi, unde AI, cloud computing-ul și dispozitivele de la periferie (edge devices) necesită conexiuni de bandă largă cu latență ultra-scăzută, infrastructura existentă reprezintă o vulnerabilitate critică.

„Provocarea nu este doar tehnică – este strategică”, subliniază analiza. Acest lucru este valabil mai ales în condițiile în care Pentagonul se confruntă cu o amenințare cu ritm accelerat din partea Chinei în regiunea Indo-Pacifică, necesitând rețele reziliente care se extind de la terestru la spațial, asigurând un flux de date fără întreruperi și securizat în domenii de luptă vaste și complexe.

De la cupru la lumină: Revoluția fibrei optice

Pentru a depăși aceste obstacole formidabile, Departamentul Apărării (DoD) apelează la parteneri industriali precum Lumen Technologies. În calitate de furnizor global de nivel zero pentru trafic IP și de furnizor de încredere pentru operatorii hyperscale, Lumen a devenit un partener de misiune critic pentru DoD, având sarcina de a furniza transport securizat, cu latență scăzută, prin ceea ce numește o „Rețea Privată de Conectivitate” (Private Connectivity Fabric – PCF).

„Petrecem mult timp ajutând DoD să treacă de la sistemele și rețelele vechi, precum și de la TDM pe bază de cupru, la fibră”, a declarat Scott Barnett, vicepreședinte al practicii Departamentului Apărării la Lumen. Problema se extinde dincolo de tehnologia învechită; ea include natura fragmentată a mediului de comunicații al DoD. „Rețeaua DoD este compusă din sute, dacă nu mii, de componente de rețea introduse pe parcursul mai multor decenii”, a adăugat Josh Finke, vicepreședinte senior pentru Sectorul Public la Lumen.

Prin contracte precum acordul Servicii de Transport Indo-Pacific (Indo-Pacific Transport Services – IPTS) cu Agenția pentru Sisteme Informaționale a Apărării (Defense Information Systems Agency – DISA), Lumen contribuie esențial la construirea unei noi coloane vertebrale din fibră. Această coloană vertebrală promite nu doar o capacitate vastly crescută, ci și o flexibilitate și securitate fără precedent. Inovații precum lungimile de undă criptate și senzorii încorporați în fibră, care pot detecta perturbări fizice sau manipulări malițioase, „pur și simplu nu existau acum câțiva ani”, conform lui Finke, inclusiv capacitatea de a rula fibră optică pe distanțe extrem de lungi fără repetoare.

În plus, fibra modernă oferă o scalabilitate remarcabilă. Spre deosebire de implementările mai vechi care necesitau noi fire de fibră pentru fiecare creștere a lățimii de bandă, optica de astăzi poate trimite mai multe fluxuri de date, criptate individual, pe un singur fir de sticlă, folosind diferite lungimi de undă ale luminii. „Fiecare lungime de undă conține o porțiune complet separată de trafic de rețea și putem cripta la nivel de undă”, a explicat Finke. „Fibra, până în prezent, continuă să fie metoda de transport numărul unu pentru fiabilitate, securitate cu latență ultra-scăzută și capacitatea de a se integra în lumea în continuă evoluție a cererii de GovCloud și AI.”

AI la marginea rețelei: Când fiecare milisecundă contează

În timp ce fibra formează fundamentul robust, inteligența artificială (AI) și edge computing-ul sunt forțele care remodelează fundamental infrastructura de rețea. Sarcinile AI sunt rareori limitate la un singur centru de date; ele sunt distribuite în mai multe locații, cerând conectivitate fără întreruperi, de mare viteză, între depozitele de date, aplicații și utilizatorii finali.

„Aplicațiile AI cer deja latență extrem de scăzută, iar piesa de latență este cea care conduce explozia edge-ului – aducerea procesării, stocării și calculului cât mai aproape de utilizatorul final”, a subliniat Barnett. În terminologia apărării, aceasta se traduce prin „senzor-către-trăgător” și „JADC2 (Comandă și Control Unificată în Toate Domeniile)”, evidențiind modul în care toate elementele trebuie să lucreze împreună într-o „rețea” coezivă.

În practică, aceasta înseamnă stocarea temporară (caching) și procesarea datelor mai aproape de locurile unde au loc misiunile. O forță operativă bazată în Pacific, de exemplu, nu își poate permite să aștepte ca datele senzorilor să fie transmise către Statele Unite continentale și apoi returnate. „Dacă operezi în Pacific, nu are prea mult sens să extragi datele din centrele de date din Statele Unite continentale”, a remarcat Barnett. „Are mai mult sens să ai acele date disponibile în Pacific, mai aproape de personalul care are nevoie de ele.”

Această capacitate crucială este întruchipată în Rețeaua Privată de Conectivitate (PCF) de la Lumen, o arhitectură securizată care integrează fibră, Ethernet și unde optice – inclusiv cele criptate – pentru a muta volume masive de lucru cu fiabilitate și viteză de neegalat. PCF este proiectată să conecteze orice utilizator, aplicație sau locație la datele de care are nevoie, oriunde s-ar afla acele date, eliminând dependența de internetul public sau de conexiunile punct-la-punct costisitoare. Pentru Pentagon, PCF asigură nu doar conectivitate, ci și reziliență, cu instrumente bazate pe AI capabile să ruteze automat traficul ocolind vulnerabilitățile.

Mănușa Indo-Pacifică: Un imperativ strategic

Miza strategică din spatele acestei modernizări a rețelei este poate cel mai acut resimțită în regiunea Indo-Pacifică. „Auzim la știri în fiecare zi că China este amenințarea cu ritm accelerat”, a comentat Barnett. „Lucrăm într-un mediu în care asistăm la cea mai mare acumulare militară din Pacific de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Trebuie să pregătim DISA și DoD pentru a fi gata în toate domeniile.”

Această pregătire implică mai mult decât simpla instalare de fibră. Ea necesită parteneriate sofisticate cu operatori aliați din Australia, Japonia și Coreea pentru a țese rețelele peste granițe, integrând cabluri submarine, sateliți și sisteme terestre într-un întreg rezilient. Într-un teatru de operațiuni unde milisecundele contează, necesitatea de a stoca date temporar (cache) pentru edge computing poate face diferența între informații acționabile și un răspuns întârziat, ineficient.

Contractul IPTS oferă DoD ceva ce i-a lipsit istoric în regiune: un singur furnizor unificat responsabil pentru interconectarea unui ecosistem vast și divers de operatori și infrastructură. Pentru Lumen, provocarea nu este doar tehnică, ci operațională – asigurarea accesului forțelor comune și de coaliție la datele de care au nevoie, în siguranță și în mod fiabil, indiferent de condiții.

Rețeaua ca senzor: Reziliență fără precedent

Dincolo de rolul său principal de conductă de date, infrastructura modernă de fibră optică poate acționa și ca un senzor în sine. Cu modemurile avansate care acționează laserele din optoelectronică, „sensibilitatea acelor lasere ar putea detecta cele mai mici mișcări”, a explicat Barnett. Această capacitate are aplicații largi, de la avertismente de siguranță publică pentru cutremure sau tsunamiuri, până la detectarea manipulării fizice sau a tăierii accidentale a fibrei.

Această capacitate de a trata rețeaua însăși ca un senzor, cuplată cu o orchestrare bazată pe AI care poate reruta traficul fără intervenție umană, reprezintă un nou nivel de reziliență. Pentru DISA și DoD, aceasta oferă conștientizarea situațională a rețelei necesară pentru a menține continuitatea chiar și în medii contestate, unde întreruperile nu sunt doar posibile, ci probabile.

Rezultate decisive într-o lume contestată

Pe măsură ce DoD intră într-o eră a domeniilor contestate și a competiției marilor puteri, transportul securizat și rezilient al datelor nu mai este o problemă de fundal. Este o cerință de primă linie. Pentru misiuni unde milisecundele pot defini rezultatele, capacitatea de a muta datele în siguranță și în mod fiabil – de la periferie la cloud și la luptător – este decisivă. Fibra optică, lungimile de undă criptate și o Rețea Privată de Conectivitate oferă coloana vertebrală pentru această transformare.

Prin contractul IPTS și parteneriatele globale cu operatorii hyperscale, Lumen ajută DISA și DoD-ul în sens larg să-și pregătească rețelele pentru viitor împotriva amenințărilor în evoluție. Făcând acest lucru într-o eră în care transportul securizat, cu latență ultra-scăzută, al datelor este decisiv, se poate dovedi la fel de critic precum armele pe care le desfășoară.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

Șefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor

Șefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor: Liderul Sindicatului „Diamantul” denunță o „sesizare mincinoasă” cu tenta de abuz în serviciu...

Exclusiv2 zile ago

Jilava, pușcăria statului: Între clanuri, cadavre și caricatura justiției!

Benzi desenate? Nu, e realitatea cruntă din Penitenciarul Jilava, transformată într-un festin grotesc de abuzuri, teroare și o tăcere atât...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, Mecca nepotismului: Justiția română, o pagină de bisericuță!

De la altar la tribunal, și de acolo, cine știe, poate direct la… pensie specială! În România anului de grație...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Constanța: Academia de hărțuire, sub umbra epoleților grei!

În cel mai recent episod al serialului „Poliția Română: Oglinda Societății”, difuzat fără audiență dar cu un impact devastator, se...

Exclusiv3 zile ago

MAFIA DIPLOMATICĂ: CUM MINISTERUL DE EXTERNE A DEVENIT FEUDA „SIRENEI” ȘI A „CONSULILOR” DE PLASTIC, CU PARLAMENTUL PE POST DE TEATRU DE PĂPUȘI!

Când impostura își dă întâlnire cu sinecura, iar disprețul față de românii din străinătate devine sport național, nu e de...

Exclusiv3 zile ago

Miliarde de lei vărsați la buget: Sindicatul Diamantul demontează „minciunile” despre contribuțiile polițiștilor și militarilor

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul” a rupt tăcerea cu privire la contribuțiile individuale ale polițiștilor și militarilor...

Exclusiv4 zile ago

Dezastru la Academia de Poliție: Reabilitare de 8,3 milioane de euro, mistuită de vânt și birocrație

Un proiect de reabilitare de peste 41 de milioane de lei (aproximativ 8,3 milioane de euro) la Academia de Poliție...

Exclusiv4 zile ago

Investiție de peste 16 milioane lei ingropată într-un proiect IT nefuncțional la MAI: REN-FEC, un eșec costisitor?

Un proiect IT cu o valoare de peste 16 milioane lei, menit să modernizeze sistemul de evidență a populației, pare...

Exclusiv4 zile ago

Valentin Matei: De la imputernicitul etern la ejectatul toxic – O cronică a incompetenței cu inimioare pe Instagram

„Breaking news de la Ploiești! După ani de „împuterniciri” care au sfidat logica și bunul simț, Valentin Matei, eternul și...

Exclusiv5 zile ago

Antigrindina S.R.L.: Cum să furi ploaia cu binecuvântarea Guvernului – Ediția fermierii detectivi!

Un memoriu exploziv dezvăluie jaful antigrindină și incompetența crasă a autorităților. Guvernul Boc, direct la Bălăcăneanca? HG 256/2010: De la...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Abuzuri și hărțuire în Serviciul pentru Acțiuni Speciale al Poliției Capitalei – Un polițist rupe tăcerea! (I)

Dezvăluiri șocante: Presiuni, intimidări și discriminare în unitatea de elită a Poliției Capitalei Un agent șef de poliție din Serviciul...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova: De la păpuși gonflabile la flori furate – Un circ al incompetenței care continuă!

Marcel Bălan, Eroul incompetenței, veghează de la vârf (aici)! După ce ne-a uluit cu promovarea comisarului Marcel Bălan, cel care...

Exclusiv5 zile ago

Sindicatul Diamantul denunță opacitatea salarizării în MAI și MApN: Guvernul, acuzat de complicitate cu interesele securiștilor vopsiți

Emil Păscuț: Transparența, un principiu călcat în picioare în administrația publică Emil Păscuț, reprezentant al Sindicatului Diamantul, acuză Guvernul de...

Exclusiv6 zile ago

Jilava, infernul din spatele gratiilor: Abuzuri, alcool și teroare intr-un penitenciar scăpat de sub control (inregistrari audio )

Un sistem putred, lăudat pe nedrept în trecut, iese la iveală odată cu primele măsuri luate de noul ministru al...

Exclusiv6 zile ago

Justiția prahoveană, teatru absurd cu mafioți și victime: Când sfidează averea și rânjetul, iar adevărul se ascunde pe portaluri mincinoase!

Schimbarea orelor, adrenalina și rânjetul batjocoritor: O zi tipică la Curtea de Apel Ploiești Prahova, tărâm al afacerilor dubioase și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv