Voi încerca în cele ce urmează să demonstrez de ce România a devenit o pradă a monopolurilor. Și care sunt consecințele asupra dezvoltării generale a acestei țări și, implicit, asupra nivelului de trai al cetățenilor. Cum a învins în România capitalismul sălbatic. Scăpat de sub orice fel de control. Cum s-au format marile carteluri și cine le apără. De ce nu avem o economie concurențială de piață. În epicentrul acestui triunghi al morții economice, al acestui triunghi al carnagiului financiar din perspectiva cetățeanului obișnuit, se află o instituție numită Consiliul Concurenței. Condusă de un domn numit Bogdan Chirițoiu. Numit de președintele României.

Am renunțat, sper, pentru totdeauna la unul dintre cele mai urâte experimente prin care au trecut mai multe state europene și non-europene. La comunism și la economia planificată. Am revenit cu arme și bagaje la singurul sistem viabil în această etapă istorică, la sistemul capitalist. Numai că acest capitalism este de două feluri. Exstă un capitalism sălbatic, dominat de marile monopoluri, care fixează prin înțelegeri oculte prețurile, inclusiv prețul forței de muncă, jecmănindu-l pe cetățean și încetinind evoluția economică, și există capitalismul de tip concurențial, care nu permite înțelegeri între carteluri și fixarea de către acestea în mod abuziv a prețurilor în diferite domenii. Acest al doilea sistem, agreat de Uniunea Europeană, a fost una dintre condițiile aderării României. România nu îndeplinește la peste zece ani de la aderare această condiție indispensabilă. Iar situația este tolerată chiar de către partenerii noștri din UE, pentru că astfel este asigurată accesarea de uriașe venituri necuvenite de către multinaționale.

Ce înseamnă o economie de tip neconcurențial, așa cum este în prezent economia României? Înseamnă că, în relațiile bancare și interbancare, prețul dobânzilor și nivelul schimbului valutar sunt fixate arbitrar, niciodată în funcție de realitățile de pe piață, niciodată în beneficiul cetățeanului și întotdeauna în funcție de interesele instituțiilor bancare care domină piața românească. Și astfel românii, persoane fizice sau juridice, sunt spoliați. În toate celelalte domenii, situația e identică. Și prețul la carburanți este fixat arbitrar, în baza unor înțelegeri secrete încheiate între marile companii. La fel și prețul la grâu, fixat nu de jocul dintre cerere și ofertă, ci de cei zece principali traderi. În toate domeniile, inclusiv ce al audovizualului și al pieței de publicitate sau al telefoniei mobile, se întâmplă la fel. În toate aceste situații, cetățeanul e victimă iar economia se dezvoltă poticnit. Cum scăpăm de acest cancer?

Pentru a răspunde la această întrebare, voi utiliza câteva informații cheie furnizate de un raport al Comisiei economice administrative și pentru servicii a Parlamentului României, pe care l-am publicat în premieră și care, pentru prima dată, încercând să radiografieze nodul gordian într-un singur domeniu, cel bancar, ajunge la o concluzie cel puțin dramatică. Teoretic, jandarmul sub aspect instituțional al modului corect sau incorect în care funcționează piața românească este Consiliul Concurenței. Președintele Consiliului Concurenței, ca de altfel întreg consiliul este numit și poate fi demis de președintele României. Când președintele României este însă la rândul său prizonier al multinaționalelor, Consilul Concurenței, condus de mulți ani de un domn pe nume Bogdan Chirițoiu, în loc de jandarm al pieței, se transformă în apărător al monopolurilor. În loc să fie promotor al economiei concurențiale de piață, a devenit promotor al capitalismului sălbatic. Culmea este că acest Consiliu al Concurenței, care doar se face că își exercită un control asupra monopolurilor, și-a atașat și un consiliu consultativ, care teoretic ar fi trebuit să fie constituit din experți ai luptei împotriva practicilor neconcurențiale. Iar acest consiliu consultativ este alcătuit, culmea, chiar din reprezentanții celor care trebuie controlați. Pentru a mă opri asupra unui singur exemplu, extrem de ilustrativ pentru ancheta efectuată recent de Parlament, îl voi nominaliza în calitate de membru al acestui organism pe domnul Steven van Groningen, nimeni altul decât președintele executiv al Raiffeisen Bank. Fix una dintre principalele instituții bancare care trebuie în mod obligatoriu controlată, atunci când discutăm de stabilirea arbitrară a dobânzilor sau a cursurilor de schimb. Exemple de acest fel sunt nenumărate.

Consilu Concurenței condus de Bogdan Chirițoiu, astfel cum este el conceput și cum își desfășoară activitatea, nu face alteva decât o pantomimă în materie de control al pieței din România. Și asta se întâmplă de ani de zile. În oricare alt stat al lumii, cu o economie funciționană de piață, există asemenea organisme care intervin în forță împotriva practicilor neconcurențiale, aplicând sancțiuni drastice, care au drept scop eliminarea tuturor monopolurilor din piață. Indiferent cât de dură este operația chirugicală efectuată în acest scop. La noi nu se întâmplă așa ceva. Sancțiunile, atunci când există, sunt mai mult simbolice și nu afectează niciodată centrul răului. Pur și simplu pentru că acest Consiliu al Concurenței este în cârdășie cu cei care au transformat acest stat într-un stat al monopolurilor, al capitalismului sălbatic.

Iar cel care are pânea și cuțitul este conform legii președintele României. Acum, domnul Klaus Iohannis. Căruia Parlamentul României, după ce concluziile anchetei comisiei de specialitate vor fi validate, îi va solicita să-l demită pe Bogdan Chirițoiu și, odată cu el, întreaga conducere a Consiliului Concurenței. Și în scurt timp vom vedea și vom avea și dovada în acest sens, de partea cui se plasează președintele Klaus Iohannis. Este el cu adevărat interesat ca România să respecte angajamentele asumate față de Uniunea Europeană în domeniul economiei funcționale de piață? Este el interesat să împiedice marile corporații să încalce în România ceea ce respectă în țările de origine? Este sau nu este interesat Klaus Iohannis ca dobânzile bancare din România să devină comparabile cu cele din UE, ca prețurile la carburanți și la toate celelalte surse de energie sau resurse să fie fixate în condiții concurențiale sau nu? este sau nu este interesat Klaus Iohanmis, care își dorește un al doilea mandat, ca românii să plătească mai puțin pentru diverse produse și servicii? Sau dorește ca românii să fie în continuare spoliați? Vom vedea. Vom vedea și cine sunt sponsorii lui Klaus Iohannis. Este sponsorizat de cetățenii României în forme legale sau este sponsorizat în forme mascate, de alții?

Sorin Rosca Stanescu