Connect with us

Actualitate

Imitaţie ironică a vorbăriei demagogice şi făţarnice a liberalilor

Publicat

pe

Ion Luca Caragiale

Tempora…

Acum câţiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenţi ai Universităţii noastre era şi tânărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligenţă vie, caracter de bronz, temperament de erou ; pe lângă acestea, natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. Se-nţelege că posedând astfel de calităţi, Coriolan trebuia să ajungă în fruntea camarazilor lui. El conducea toate mişcările studenţimii. De câte ori generoasa tinerime universitară, nemaiputâd sta indiferentă faţă cu împrejurările politice, se hotăra să-şi spună şi ea cuvântul ei, Coriolan îi strângea rândurile, o organiza, o îmbărbăta, o înflăcăra şi o ducea — la statua lui Mihai Viteazul. Până aci, Coriolan era mare, era incomparabil ; dar aci, la statua eroului de la Călugăreni, era prodigios. Cuvântarea lui era aşa de zguduitoare, încât auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz : cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan1, spre a face şi el o demonstraţie?

De câe ori auzeam pe Coriolan înflăcărând tinerimea generoasă — şi l-am auzit de multe ori — mă gândeam că tânărul acesta şi-a întârziat intrarea în lumea terestră cel puţin cu două-trei sute de ani. A! el trebuia să se nască pe vremea când tirania sugruma popoarele2, când nu erau încă proclamate drepturile omului, când lumea gemea cu grumajii striviţi sub călcâiul despotismului. Aş fi vrut să văz pe tirani faţă-n faţă cu Coriolan Drăgănescu! Desigur, proclamarea drepturilor omului n-ar fi întârziat atâta. Dar astăzi? astăzi când ne bucurăm de atâtea libertăţi, când nu se mai pomeneşte măcar de tiranie, când opera progresului nu mai are nici o piedică… Şi cu toate astea, chiar astăzi, sunt aşa de dese împrejurările în cari ordinea publică ar fi turburată fără amestecul tinerimii generoase.

Spre a da o idee despre Coriolan Drăgănescu şi despre activitatea lui de tribun al tinerimii, nu voi face fraze pompoase; mă voi mărgini a reproduce câteva pasaje din Amicii poporului, de pe vremea când acest tânăr mergea foarte des la statua lui Mihai… Să vedem.

„Tinerimea universitară având ca totdeauna în fruntea ei pe distinsul student în drept, eminentul tânăr Coriolan Drăgănescu, a pornit din Cişmigiu în corp compact, voind să meargă la statua lui Mihai Bravul, unde dorea să aducă, în aceste momente de doliu pentru ţară, pentru popor, pentru naţiune, prinosul ei marelui erou al naţionalităţii noastre.

Deşi studenţii înaintau în cea mai perfectă ordine, la colţul bulevardului au fost opriţi de un cordon de sergenţi de agenţi secreţi şi bătăuşi.

În zadar tânărul Coriolan Drăgănescu, împreună cu toată tinerimea, a protestat în numele drepturilor înscrise în constituţie. Mizerabilii poliţişti nu i-au lăsat să treacă.

Atunci bravul tânăr Coriolan Drăgănescu a strigat : „Fraţilor! la Mihai Bravul! după mine, la Mihai Bravul!“ şi a voit să înainteze.

Tinerimea entuziastă a voit să urmeze pe bravul ei tribun. Atunci zbirii au început să lovească în dreapta şi-n stânga cu ciomegele şi cu tesacele…”

Apoi :

„Tînărul Coriolan Drăgănescu bravul student, care se afla în fruntea tinerimii universitare aseară pe bulevard, a fost arestat de către bandiţii poliţiei. El se află ţinut la secret, fără să poată comunica nici cu părinţii. Se crede că a fost lovit grav şi torturat în arest ; pentru aceea, mizerabilul jude, ruşinea magistraturii, al cărui nume ne facem o datorie de pudoare a nu-l mai pomeni în coloanele noastre, nu permite nimănui a da ochi cu tânăra victimă a acestui regim de teroare!”

Şi alta :

„Guvernul a nebunit! Mizerabilii îşi fac de cap!

Aseară, pe când studenţimea, adunată la statua lui Mihai Bravul, asculta cu inima încordată, cu sufletul transportat, patrioticul şi magistralul discurs al tânărului şi eminentului student Coriolan Drăgănescu, asupra dreptului ce-l are poporul de a protesta contra guvernului banditesc, poliţia a dat năvală asupra acelora care vor fi mâne fala ţării, şi lovind, zdrobind, zdrelind orbeşte, şi-a făcut loc până la statua eroului de pe treapta căreia vorbea oratorul.

A fost o scenă de teroare de nedescris.

La vederea agenţilor avinaţi, cari voiau să pună mâna pe el, tânărul Coriolan s-a suit repede pe statuă şi-ntr-o clipă a fost în picioare pe coapsa calului de unde a strigat : „Fie toată lumea martoră la această nouă infamie a celui mai infam dintre regimuri!“

Dar bandiţii l-au apucat de picioare. Atunci bravul tânăr a luat pe la spate în braţe trupul lui Mihai Bravul şi s-a încleştat de el cu putere. Bandiţii îl trăgeau de picioare aşa de tare, încât, dacă tânărul nu ceda şi nu-l lăsa pe Mihai Bravul din braţe, atunci ori ar fi frânt trupul de bronz al eroului, ori acele fiare sălbatice i-ar fi smuls picioarele din încheieturi.

Nu! nu! acest guvern a-nnebunit!…”

Acesta era Coriolan Drăgănescu… Şi cu toată prodigioasa lui activitate de tribun politic, el nu şi-a neglijat studiile decât foarte puţin. A frecventat regulat cursurile la Universitate şapte-opt ani, şi nu cu puţină bucurie părinţii rudele şi numeroşii săi amici au citit într-o zi în „Amicul poporului” următoarea notiţă la ultime informaţiuni :

„Aflăm cu deosebită plăcere ca tânărul Coriolan Drăgănescu, eminentul student al Universităţii noastre şi-a susţinut cu succes teza de licenţă în drept, tratând cu talent despre Ordinea publică în statul modern. Eminentul tânăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. Din parte-ne ne facem o datorie a-l felicita asemenea, dorindu-i strălucita carieră pe care desigur cu talentele sale o merită.”

Licenţiat în drept! tânăr eminent! irezistibil orator! caracter mare! idei generoase!… Desigur — mi-am zis eu — iată un cetăţean de mare viitor. Frumoasă carieră!… Îl avusesem totdeauna în vedere pe eminentul tânăr. Isprăvile lui ca student erau aşa de zgomotoase, încât mai în fiecare zi trebuia să auz, să citesc sau să pomenesc de acest frumos nume, Coriolan Drăgănescu ! Parcă a fost însă un făcut… După ce am citit notiţa despre obţinerea licenţei lui în drept, încet-încet am început să uit de numele altădată, atât de celebru, şi era firesc lucru: îl uitam fiindcă nu mai mă-mpiedecam de el la tot pasul. De mult acum îl uitasem de tot. Era vreme turbure. Chestiuni politice acute; criză economică, agricolă, finanţiară; călcări mai mult sau mai puţin grave ale pactului fundamental — toate acestea iritaseră mult opinia publică. Studenţimea era în fierbere şi pusese de gând să manifesteze. Ce s-o fi făcut astăzi la statua lui Mihai Viteazul? Ia să vedem. Am luat Amicul poporului şi am citit:

„Au trecut de culmea infamie! Săriţi, cetăţeni! Regimul a turbat!

Fapta de azi a acestor tâlhari a întrecut tot ce se putea închipui din partea unor aşa lăpădaţi de lege şi de Dumnezeu!

Studenţii au fost schingiuiţi, zdrobiţi, măcelăriţi!

Bandiţii regimului au avut ordin să tragă-n carne vie şi au tras! A fost ceva şi oribil şi murdar!

Sângele generoasei tinerimi române a roşit marmora albă pe care se ridică statua celui mai mare erou român!

Să nu crează însă bandiţii că nu va veni ceasul pedepsei! Ucigaşii tinerimii sunt notaţi şi nu vor scăpa de răspundere măcar de s-ar ascunde în gaură de şarpe…

Îndeosebi, promitem neruşinatului inspector poliţist, canaliei ordinare, mişelului fără ruşine, sălbaticului zbir şi calău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume de Coriolan Drăg…” (Cerasela N.).

Note

  1. Aluzie la legenda după care statuia comandorului ucis de Don Juan ar fi căpătat viată.
  2. Imitaţie ironică a vorbăriei demagogice şi făţarnice a liberalilor

 

Actualitate

Fortăreața Australiană: Noua strategie industrială care rescrie regulile apărării la Antipozi

Publicat

pe

De

Australia a lansat o strategie revoluționară, marcând cel mai recent efort de a-și consolida baza industrială de apărare suverană. Documentul, intitulat Strategia de Dezvoltare a Industriei de Apărare (DIDS), declanșează o reformă profundă a modului în care statul va dezvolta și achiziționa platforme militare în anii următori, adaptându-se unui context global tot mai volatil.

Infuzie de capital pentru inovație: Miza pe sectorul IMM-urilor

Un pilon central al noii strategii este investiția direcționată către sectorul privat. Guvernul a anunțat suplimentarea cu 80 de milioane de dolari australieni a programului de granturi pentru dezvoltarea industriei de apărare, ridicând plafonul total la 250 de milioane de dolari până în 2030. Această mișcare este concepută pentru a permite companiilor mici și mijlocii să inoveze, să extindă producția și să creeze locuri de muncă, oferind în același timp capacitatea de a scala soluțiile tehnologice conform cerințelor armatei.

„Cazul pentru o bază industrială suverană puternică nu a fost niciodată mai clar”, au subliniat oficialii guvernamentali, punctând necesitatea ca Australia să poată fabrica și susține echipamentele esențiale exact acolo unde și când este nevoie de ele.

Ghost Shark și ofensiva exporturilor: De la subutilizare la lider global

Strategia vizează, de asemenea, revitalizarea unui fond de 3 miliarde de dolari destinat sprijinirii exporturilor, un instrument considerat „subutilizat” de la înființarea sa în 2018. În centrul acestei noi ofensive comerciale se află vehiculul subacvatic autonom Ghost Shark, construit de Anduril, care a fost desemnat drept o capacitate de export prioritară.

Pe lângă promovarea tehnologiei pe piețele externe, marile companii contractante vor fi acum obligate prin lege să se implice activ în creșterea forței de muncă specializate din Australia, punând un accent deosebit pe programele de ucenicie și formare profesională.

Reforma structurală: Adio întârzierilor și depășirilor bugetare

Poate cea mai radicală schimbare este înființarea Grupului de Livrare a Apărării, o entitate care, în decurs de un an, se va transforma într-o agenție mamut. Aceasta va fuziona grupurile existente pentru achiziții, armament și construcții navale, într-o încercare de a corecta deficiențele sistemice care au dus, în trecut, la proiecte livrate cu întârziere și costuri mult peste așteptări.

Obiectivul final este construirea unei organizații de apărare mai agile și disciplinate, capabile să răspundă provocărilor strategice ale viitorului. Prin această resetare, Australia își propune să treacă de la un sistem birocratic greoi la unul bazat pe rezultate și responsabilitate, așa cum o cere actualul mediu de securitate.

Citeste in continuare

Actualitate

Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate

Publicat

pe

De

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.

Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc

Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.

Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.

Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO

Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.

Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale

Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.

Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației

Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.

Citeste in continuare

Actualitate

Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale

Publicat

pe

De

Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.

O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică

Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).

Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor

Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.

Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale

Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.

Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului

Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX

Din fabrica de suc, direct la tarabă În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și...

Exclusiv16 ore ago

Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor

Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există” În România, țară cu peste 900.000 de...

Exclusiv16 ore ago

Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum

Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine” De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea...

Exclusiv16 ore ago

Condiții grele și toxicitate birocratică: Sindicatul ‘Diamantul’ dă MAI în judecată pentru răspunsuri fantomă

Sindicatul vs. Ministerul: fluturașul de salariu, noul document secret de stat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a decis să scoată...

Exclusiv2 zile ago

Alarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)

„S-a stins lumina la clanuri”. Dosarele cu miros de grajd, coca-cola toxică și doctori de vite cu costume de firmă...

Exclusiv2 zile ago

„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)

După ce în episodul XV am arătat cum IPJ Prahova plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la...

Exclusiv2 zile ago

Cursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)

Doi deținuți, trei ofițeri și o demonstrație practică: „Cum să faci praf autoritatea uniformei în câteva secunde” Scena de la...

Exclusiv2 zile ago

Smiorcăială „de excelentă” la instanță: jandarmii plâng de mila bugetului, dar ascund propriile prostii și abuzuri (Document)

Lacrimi pentru buget, tăcere pentru pagubiți Într-un dosar pe majorarea de „excelență”, argumentele depuse de jandarmi la instanță sunt croite...

Exclusiv2 zile ago

Republica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului

Regionalizare pe hârtie, garduri în realitate În timp ce alte instituții intră în era digitală, Administrația Națională a Penitenciarelor se...

Exclusiv3 zile ago

Ordinul Secret S/7/2018: Cum își ascunde M.A.I. „misiunile speciale” de împărțit bani între șefi

Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu...

Exclusiv3 zile ago

Statul radioactiveșuat: cum a aruncat Guvernul 1.060 de tone de deșeuri nucleare în curtea românilor și a plecat acasă

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare România nu mai este doar „stat...

Exclusiv4 zile ago

Mafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”

Băieții cu girofar și rezervor fără fund În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și...

Exclusiv4 zile ago

Polițist la 40 de grade: dacă nu te omoară infractorul, te topește statul la serviciu

Caniculă cu 40+ grade, polițist în stradă: statul la umbră, cu OUG-ul în buzunar În timp ce în foarte multe...

Exclusiv4 zile ago

Promovări la Poliție, după un an de pauză: se mișcă melcul bugetar prin MAI

“Veste mare” în MAI: după un an de amorțeală, s-au găsit vorbele, nu și fondurile După aproape un an în...

Exclusiv5 zile ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv