Connect with us

Actualitate

Scenarii în oglindă despre Kovesi, Iohannis și Cioloș

Publicat

pe

O decizie privind nominalizarea procurorului șef al Uniunii Europene ar putea fi luată urgent. Dar există și varianta pasării acestui cartof fierbinte în grădina viitorului Parlament European, care va avea o compoziție diferită. Dacă se ia acum decizia, indiferent care ar fi aceasta, efectele vor viza în mod direct România. Unda de șoc va atinge alegerile europarlamentare, dar va lovi în plin prezidențialele. Viitorul celor trei actori enumerați în titlu depinde, într-o măsură nemaiîntâlnită până acum, de o decizie exclusiv externă luată la nivel european. Cine și cum iese din pălărie?

Firesc ar fi ca persoana care va conduce noua structură a Parchetului European, începând din 2020, să fie negociată nu de către un parlament aflat la sfârșit de mandat, ci de căre noul parlament UE, așa cum va reieși el în urma alegerilor din această primăvară. Nu se întâmplă însă întotdeauna așa cum e firesc. Marii jucători politici ai Uniunii Europene se pare că sunt deciși să apese pe pedala de accelerație și să finalizeze acum și nu mai târziu desemnarea șefului acestei structuri.

Negocierile reale am fi naivi să ne imaginăm că se vor purta între reprezentanți ai statelor membre și reprezentanți ai Parlamentului European. Acesta va fi clar spectacolul oferit opiniei publice. În spatele scenei, decizia o iau reprezentanții a două state, Germania și Franța, care reprezintă motoarele Europei și care au o influență covârșitoare în ambele direcții. Atât asupra guvernelor, cât și asupra familiilor politice care domină Parlamentul European. Prin urmare, urmează o negociere între Angela Merkel și Emmanuel Macron. Cancelarul german are handicapul că va părăsi în curând pupitrul de comandă de la Berlin, dar dispune și de două atuuri. Va deține, așa cum se vorbește din ce în ce mai insistent, una dintre pozițiile cheie în structura de putere a Uniunii Europene. Va deveni probabil președintele familiei popularilor. Dacă nu care cumva țintește și mai sus, la șefia Uniunii. Președintele Franței are avantajul unei relative continuități în această funcție, în ciuda unor presiuni interne în sens contrar și a posibilității reale de a-și realiza proiectul conturării în jurul persoanei sale a unei noi Drepte europene. Dintre cele două state, indiscutabil Germania este mult mai puternică. Deci ce decizie va fi adoptată legat de persoana viitorului procuror șef UE și de ce alte avantaje ar putea beneficia la schimb cei doi lideri europeni?

Merkel poate obține câștig de cauză, profitând de modul în care Germania a știut să meargă la sacrificiu legat de propriul candidat și de unitatea de care au dat dovadă reprezentanții popularilor europeni, care, în comisiile parlamentare, au răsturnat scorul în favoarea Laurei Codruța Kovesi, transformând-o practic în candidatul lor. Pentru atingere acestui obiectiv, va fi însă necesar un consens. Iar consensul înseamnă ca, sub influența celor două mari puteri ale motorului european, Germania și Franța, statele care nu au votat-o pe Kovesi să cedeze rând pe rând în favoarea acesteia. Ceea ce înseamnă că nu numai Berlinul, ci și Parisul vor trebui să-și exercite influența, iar asta presupune costuri. Costuri direcționate, firește, către acele state care vor ști să ridice pretenții. Franța însă, la rândul ei, în final, ar trebui să se aleagă cu ceva. Cu un premiu pe măsură. Acordat de partenerul german. Iar premiul cel mai probabil vizează România. Și se numește Dacian Cioloș. Dacian Cioloș este cel mai important asset politic de care dispune fără echivoc Parisul la București. Omul este lansat – și nu doar de capul lui – într-o campanie frenetică politică. Pentru început, cum spune el, având drept obiectiv alegerile pentru Parlamentul European. Este însă evident că, până una alta, Cioloș are drept obiectiv și – sau în primul rând – alegerile prezidențiale. Unde, pentru a câștiga, îi este necesară susținerea întregului front anti-PSD. Ceea ce presupune nici mai mult nici mai puțin decât înlăturarea lui Klaus Iohannis din competiție, chiar înainte de desfășurarea acesteia. Fără niciun fel de discuție, dintre ce doi, Germania îl preferă pe Iohannis. Prin urmare, soarta lui Iohannis ar putea fi jucată în meciul Berlin-Paris. În schimbul victoriei lui Kovesi și a altor garanții legate de loialitatea viitorului președinte, Germania va putea influența în acest scenariu aducerea lui Dacian Cioloș la Cotroceni în funcția de președinte al României.

Ce instrumente are Berlinul în această direcție? În primul rând, va pune din nou în mișcare întreaga mașinărie de propagandă și influență a parlamentarilor europeni și mai ales a puternicei familii a popularilor. Din care fac parte, practic, toate partidele din frontul anti-PSD. Inclusiv UDMR. În al doilea rând, Germania mizează pe acțiunile conjugate ale diplomaților, nu numai cei de la București, ci și din capitalele altor state europene. În al treilea rând, nu trebuie să ne ascundem după degete, din diverse motive și în mod tradițional, serviciile secrete germane sunt extrem de bine poziționate în România și, prin utilizarea informațiilor pe care le obțin, pot contribui în forță atât la o campanie electoală pozitivă cât și la o campanie electorală negativă. În al patrulea rând, Germania dispune în România de o minoritate destul de activă și de implicată politic, precum și de rețele de influență generată de școlile și de fundațiile pe care le patronează. Și, în fine, în al cincilea rând, o parte semnificativă a presei germane, cu ecou și la București, ar fi probabil dispusă ca, la acest capitol, să meargă pe mâna politicienilor de la Berlin. Pentru a îl scoate din joc pe Iohannis, este suficient un semnal transmis din direcția Angelei Merkel. După care liniile de forță nu vor face altceva decât să-l pompeze electoral pe Dacian Cioloș, care nu va avea altceva de făcut decât să se angajeze, bătând palma cu Berlinul și sub arbitrajul Parisului că, în calitate de președinte, va fi egal loial față de Germania și Franța. Iar lui Kaus Iohannis, Berlinul îi va oferi o relativă compensație.

Se poate întâmpla însă și invers. Să vedem cum arată aceeași realitate pusă în oglindă. Germania renunță în favoarea candidatului francez la șefia viitorului Parchet European. Franța, în această eventualitate, va trebui să compenseze Germania. Cum? Parisul va asigura întreaga cooperare pentru alegerea într-un nou mandat prezidențial a lui Klaus Iohannis. Preferatul doamnei Angela Merkel. Ce mijloace are Franța pentru a susține acest proiect? În primul rând, îl poate retrage din proiectata cursă electorală pe Dacian Cioloș, astfel încât acesta nu-i va mai sta între picioare lui Klaus Iohannis, rupând o parte din voturile frontului anti-PSD. Sub presiunea Parisului, am putea vedea o opoziție unită, mergând pe mâna lui Klaus Iohannis. Premiul pentru Franța și Dacian Cioloș ar putea fi un eventual nou mandat de premier în favoarea preferatului Parisului, care, din nou, va lucra în tandem cu Klaus Iohannis. Mijoacele pe care le are Franța pentru a influența politica de la București sunt similare cu cele ale Germaniei, minus existența unei comunități etnice cât de cât consistente.

A se observa însă că, în scenariul renunțării la Kovesi, aceasta rămâne disponibilă și eligibilă intern din punct de vedere electoral. Pentru o parte consistentă a frontului politic, dar și a frontului electoral anti-PSD, Kovesi, beneficiind de o imagine excepțională, dispune de un potențial care nu poate fi ignorat de nimeni. Nu întâmplător, în urmă cu câteva zile, ea a beneficiat chiar și de un afiș sută la sută electoral, realizat și asumat de către PNL. Și iată că din nou, așa cum s-a întâmplat adesea în istoria recentă, Germania își rezervă avantajul de a juca la mai multe capete. În funcție de ceea ce convine cu Parisul, Berlinul are opțiuni în materie prezidențială. Cine va fi candidatul preferat? Poate fi Klaus Iohannis, dar poate fi și Laura Codruța Kovesi. Cine dintre cei doi oferă mai mult? Cine e mai loial? Cine are un potențial mai mare? Cine poate uni mai substanțial frontul anti-PSD? Cine este mai dispus să execute fără ezitare ordinele venite de la Berlin și de la popularii europeni? Iată cum, din desfășurarea pe masă și la vedere a acestor cărți, poate ieși din pălărie în anumite circumstanțe Laura Codruța Kovesi. Dar Cioloș? Ce se va înâmpla cu el? Ce compensații i se acordă Parisului? Aceleași compensații. Cioloș ar putea funcționa la fel de bine ca prim-ministru – sau poate chiar mai bine – și în parteneriat cu Laura Codruța Kovesi.

Să observăm în final trei lucruri. 1). În toate aceste scenarii pe care le discutăm, actualul front PSD este inamicul numărul unu al celor două mari puteri europene. Iar toate liniile de forță converg în a instala la putere așa-zisele partide de dreapta. 2). Jocurile care vizează reconfigurarea politică a României pentru viitorii patru-cinci ani se fac de către Berlin și Paris prin ignorarea partenerului strategic al Bucureștiului, care este și rămâne Washingtonul. Ceea ce înseamnă că motorul franco-german încearcă să diminueze influența Statelor Unite în România și să pună între paranteze impactul electoral pe care l-ar putea avea la București implementarea unor decizii strategice luate de Washington. 3). Toate aceste scenarii, cât se poate de realiste și, deci, cât se poate de probabile, conduc la ideea că decizia politică internă este comandată din exterior. Ceea ce trasformă iremediabil România într-un stat vasal. Când fac această afirmație, mă gândesc în primul rând la principalul partid din opoziție, care încă este PNL, un partid pe care nu-l mai întreabă nimeni ce-și dorește. Un partid în care vom vedea foarte curând mișcări spectaculoase. Dar care se vor desfășura în linii mari în aceleași direcții descrise mai sus. Cu sau fără Ludovic Orban la pupitru. Cu sau fără noua stea a politicii liberale, Rareș Bogdan, propulsat la vârf.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Traficul trimis de ChatGPT a crescut de peste patru ori în cinci luni: ce arată datele pe septembrie de pe trafic.dwf.ro

Publicat

pe

Un studiu DWF pe 400.000 de răspunsuri ChatGPT explică saltul: traficul pe chatgpt.com a rămas același, dar răspunsurile au început să trimită direct către site-uri.

București, 15 octombrie 2026 – Cele 782 de site-uri românești monitorizate de DWF pe trafic.dwf.ro au primit în septembrie 2026 aproximativ 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie, când erau circa 312.000. În aceeași perioadă, traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut, iar la căutările de cumpărare ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri direct în text a urcat de la sub 1% la 49%.

Saltul traficului din AI a început în iulie, odată cu linkurile din răspunsuri

  • Față de septembrie 2025, traficul din asistenții AI e de 4,3 ori mai mare (+328%), iar septembrie este a 15-a lună la rând peste nivelul anului anterior.
  • Creșterea nu a fost constantă. Între iunie 2025 și iunie 2026, traficul din AI a stat aproape pe loc, între 284.000 și 385.000 de sesiuni pe lună, în medie circa 333.000.
  • Din iulie 2026, traficul a urcat la 533.000 de sesiuni, apoi la 854.000 în august și la 1,36 milioane în septembrie.
  • Peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie 2026. Din cele 1,36 milioane de sesiuni din septembrie, aproximativ 1 milion sunt peste nivelul de dinainte de linkuri.

Legătura se vede în timp: momentul saltului coincide cu apariția linkurilor, iar studiul DWF nu a găsit o altă schimbare în răspunsurile ChatGPT în această perioadă. Click-urile individuale nu pot fi atribuite unui anumit tip de răspuns.

Graficul 1. Sesiunile din asistenții AI pe lună și ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri în text. Surse: trafic.dwf.ro, studiul DWF.

ChatGPT căuta și înainte, dar sursele nu apăreau în text

Studiul DWF a analizat 400.000 de răspunsuri ChatGPT la căutări în limba română, făcute din România, din ianuarie până în septembrie 2026. Un singur lucru s-a schimbat în această perioadă: locul în care stau sursele.

  • În ianuarie, ChatGPT căuta deja pe internet la întrebările de cumpărare. Fiecare răspuns avea în medie 24 de surse, cam jumătate site-uri străine precum Alibaba, Wikipedia sau Reddit, dar toate stăteau într-un panou separat, deschis cu butonul „Sources”.
  • În septembrie, 49% din răspunsuri aveau linkuri direct în text, în medie 2,8 pe răspuns.
  • Nouă din zece linkuri din text duc către site-uri românești.

 

Căutarea „camere dvr” în ChatGPT 15 ianuarie 2026 10 septembrie 2026
Linkuri în textul răspunsului 0 3
Unde ajunge cine dă click nicăieri, sursele stau în butonul „Sources” pe site-urile respective

Tabelul 1. Aceeași căutare în ChatGPT, la opt luni distanță. Sursa: studiul DWF.

Vizitele sunt reale: în GA4 cresc în același ritm atât sesiunile marcate cu parametri UTM, cât și cele identificate după site-ul de proveniență, iar rata de engagement a rămas aceeași.

Schimbarea nu e doar locală. ChatGPT a început să afișeze linkuri mai vizibile către branduri în mai 2026, iar Similarweb a măsurat atunci, la nivel global, o creștere de peste 150% a traficului trimis către site-uri într-o singură săptămână.

„Până acum, prezența în răspunsurile AI era o curiozitate de măsurat. Acum e un canal care trimite click-uri importante, iar nouă din zece duc pe site-uri românești. Dacă brandul tău nu apare în răspuns, concurentul care apare ia traficul”, spune Radu Mărcușu, Search Director DWF.

O vizită din AI la fiecare 30 din Google

  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Traficul din AI înseamnă 3,19% din traficul de search și 0,89% din traficul total, cu 59% peste august.
  • ChatGPT aduce 98,9% din acest trafic și trimite deja mai mult decât Bing, al doilea motor de căutare din datele studiului.

Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des, dar cumpără mai scump

Magazinele online din studiu AI, aprilie 2026 AI, septembrie 2026 Google organic, septembrie 2026
Rata de conversie 3,44% 2,09% 1,91%
Coșul mediu 282 lei 391 lei 303 lei

Tabelul 2. Conversia și coșul mediu pe magazinele online din studiu. Sursa: trafic.dwf.ro.

Graficul 2. Rata de conversie din AI și din Google organic, ianuarie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

  • În aprilie, vizitatorul venit din AI cumpăra de aproape două ori mai des decât cel din Google organic. În septembrie, diferența aproape a dispărut.
  • Comenzile din AI sunt însă mai mari: coșul mediu a urcat la 391 de lei, cu 29% peste organic.
  • Veniturile aduse de AI magazinelor, de 2,1 milioane de lei în septembrie, sunt de peste patru ori mai mari decât acum un an, dar reprezintă încă doar 0,8% din vânzări.
  • Ipoteza DWF, de urmărit în lunile următoare: linkurile din text aduc pe site și oameni care încă explorează, nu doar pe cei care au ales deja ce cumpără.

Piața: scăderea traficului încetinește a treia lună la rând

Traficul total este cu 4,8% sub nivelul din septembrie 2025, după scăderi de 10,7% în iulie și 7,1% în august. Search-ul rămâne canalul cu cea mai mare scădere, dar ritmul s-a redus de la 20% în iulie la 12,6%.

Canal Sesiuni septembrie 2026 Evoluție anuală iulie Evoluție anuală august Evoluție anuală septembrie
Trafic total 153,3 mil. −10,7% −7,1% −4,8%
Search 42,8 mil. −20,0% −18,3% −12,6%
Paid 44,7 mil. −1,7% +7,0% +7,6%
Social 3,6 mil. −1,0% +9,8% +11,1%
Direct 30,7 mil. −6,5% −10,9% −3,1%
Asistenți AI 1,36 mil. +47,6% +154,4% +327,8%

Tabelul 3. Traficul pe canale și evoluția față de anul anterior, iulie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

Magazinele online cresc puțin peste inflație

  • Veniturile din septembrie sunt cu 7,4% mai mari decât acum un an, la 268 de milioane de lei.
  • Inflația anuală a fost de 6,6% în septembrie, iar mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,1%, potrivit INS. În termeni reali, vânzările sunt deci aproape la nivelul de anul trecut.
  • Comenzile au crescut cu 2,8%, iar coșul mediu cu 4,4%, la 333 de lei, mai puțin decât inflația.
  • Tabloul se potrivește cu datele INS pentru întregul comerț cu amănuntul, care a avut în august prima creștere anuală după 12 luni, de 0,9%.
  • Organicul continuă să aducă mai puține vizite, dar mai mulți bani: sesiunile scad cu 18,1%, iar veniturile cresc cu 2,2%.

De reținut

  • Site-urile din studiu au primit în septembrie 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie (circa 312.000).
  • Traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut: stă între 20 și 26 de milioane de vizite pe lună de 16 luni, potrivit Similarweb.
  • Canalul AI crește, dar peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie, după ce ChatGPT a început să pună linkuri în răspunsuri: la căutările de cumpărare, de la sub 1% în ianuarie la 49% în septembrie.
  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des decât cel din Google, dar lasă un coș cu 29% mai mare.
  • Magazinele online cresc cu 7,4%, puțin peste inflația de 6,6%.

Notă metodologică

  • trafic.dwf.ro agregă anonim datele din Google Analytics 4 a 782 de site-uri din portofoliul DWF, cu 153,3 milioane de sesiuni în septembrie, mai ales companii active în marketing (magazine online, firme de servicii, advertiseri), fără portaluri de știri. Cifrele descriu aceste site-uri, nu întregul internet românesc.
  • Cohorta se recompune la fiecare ediție: procentele de evoluție sunt comparabile între ediții, volumele absolute nu.
  • De la această ediție, cifrele lunare sunt calculate pe luna calendaristică întreagă. Ediția pe august folosea o fereastră de 30 de zile și raporta 995.000 de sesiuni din AI, față de aproximativ 855.000 pe luna calendaristică.
  • Traficul din AI include sesiunile identificate în GA4 după site-ul de proveniență sau parametrii UTM. Click-urile din reclamele ChatGPT sunt măsurate separat, iar cele din Modul AI al Google sunt numărate la Search.
  • Studiul despre linkuri: 400.000 de răspunsuri colectate din interfața ChatGPT în ianuarie-septembrie 2026, pentru 36.318 căutări în limba română, făcute din România. Vizitele pe chatgpt.com: Similarweb. Inflația și comerțul cu amănuntul: INS.

Despre DWF

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Studiul complet despre linkurile din ChatGPT este disponibil la trafic.dwf.ro/ai.

f.ro | BĂNĂȚEANUL

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Blue, drona autonomă Northrop Grumman, a efectuat primul zbor

Publicat

pe

De

Demonstrație autonomă în deșertul Mojave

Demonstratorul de dronă „wingman” Talon Blue, dezvoltat de Northrop Grumman, a zburat pentru prima dată deasupra deșertului Mojave din California. În cadrul testului, desfășurat la o dată care nu a fost precizată, aparatul a executat autonom rulajul, decolarea, manevrele în aer și aterizarea, potrivit companiei.

Craig Woolston, vicepreședinte și director general pentru cercetare și proiectare avansată în cadrul Northrop Grumman, a descris zborul drept un pas către o nouă generație de capabilități autonome. El a adăugat că fiecare test oferă lecții utile pentru dezvoltarea viitoare a acestor tehnologii.

Proiect finanțat de companie, în afara primului val al programului CCA

Northrop Grumman a finanțat până acum din resurse proprii dezvoltarea Talon Blue, după ce nu a fost selectată pentru contractele inițiale ale Forțelor Aeriene ale SUA privind aeronavele autonome de tip Collaborative Combat Aircraft (CCA).

În iunie, Anduril și General Atomics au fost alese pentru construirea dronelor din prima etapă a programului. Separat, în competiția dedicată software-ului de autonomie, au avansat Anduril, Shield AI și Collins Aerospace, filială a RTX.

Cu toate acestea, autoritățile americane au manifestat interes pentru Talon Blue, iar Forțele Aeriene i-au atribuit indicativul militar YFQ-48A.

Arhitectură modulară și software aflat în teste

Northrop Grumman promovează designul modular al aeronavei și afirmă că compartimentul său pentru armament poate fi adaptat pentru misiuni diferite. Compania dezvoltă, de asemenea, o suită software de autonomie numită Prism, testată pe Model 437, o dronă produsă de filiala Scaled Composites.

Nu este clar dacă Talon Blue a fost pilotată în primul zbor folosind software-ul Prism. Un purtător de cuvânt al companiei nu oferise încă o precizare în acest.

Competiția pentru drone autonome continuă

O a doua etapă a programului CCA este în curs de dezvoltare. În paralel, și alți producători, inclusiv Lockheed Martin, și-au prezentat conceptele de drone „wingman”, fără să le asocieze în mod public cu programe specifice.

Primul zbor al Talon Blue marchează astfel o etapă importantă pentru proiectul Northrop Grumman, într-un domeniu în care companiile încearcă să transforme autonomia aeriană într-o capabilitate operațională.

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite

Publicat

pe

De

Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.

O forță de elită pentru un nou tip de război

Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.

Diplomația tehnologică și culisele puterii

Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.

Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?

În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?

Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv2 zile ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv3 zile ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv3 zile ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv