COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

O veste care a cam luat lumea prin surprindere: PSD a băgat o propunere de lege care ar impune repatrierea rezervelor de aur din străinătate, pe motiv că așa stă bine unei țări care se respectă și, totodată, asta ar duce și la economii bănești. Ideea deja face valuri cît casa, inclusiv de indignare, mai ales în mediul politic. Numai că, spre ghinionul adversarilor PSD, social-democrații au toate șansele să fi dat o triplă lovitură, prin legea respectivă.

Una, mai măruntă, ține de ocuparea agendei publice cu o temă spumoasă, și ea deja a acaparat media.
A doua, e o lovitură electorală care s-ar putea dovedi extrem de eficientă, mai ales prin atragerea adversarilor într-o capcană. Ideea repatrierii unui bun aparținînd țării noastre și înstrăinat – în secret – cu ani în urmă va rezona, categoric, cu largi categorii de cetățeni, cărora le vine greu să înțeleagă explicațiile savante ale unor specialiști ori politicieni privind beneficiile plasării aurului în altă țară.
În plus, a mai venit și vestea că noi nu primim dobînzi, ci plătim comisioane de întreținere. Într-o țară care și-a trimis acum cîteva decenii aurul în Rusia, ca să îl protejeze, și a rămas fără el, e greu să susții avantajele repetării manevrei.

Marșînd pe ideea că România nu e în stare să-și gestioneze propriul avut, PNL, USR, PLUS ori PMP ar comite – au cam făcut-o, deja – o gravă eroare, cel puțin în planul imaginii. Cît despre ideea că aurul depus în Anglia reprezintă o garanție pentru alte state ori instituții internaționale care creditează România e, cel mult, o glumă: valoarea întregului tezaur românesc din afara țării e de vreo 2 miliarde de euro, o sumă infimă raportată la marile credite ori la datoria externă de vreo 100 de miliarde de euro a țării noastre.
Desigur, e posibil să existe rațiuni economice justificate pentru expatrierea aurului, dar, cum spuneam, e greu de crezut că ele ar convinge cetățeanul român. Mesajul PSD vine într-un moment de creștere a naționalismului, a scepticismului față de bunele intenții ale altor state și tocmai de aceea va prinde, inclusiv pe mîna adversarilor.

În fine, o altă lovitură a PSD e șahul dat guvernatorului BNR, pentru că, bunăoară, modificările impuse de noua lege includ prezentarea unui raport amănunțit și imediat al băncii către parlamentul și guvernul României în legătură cu rezervele financiare și alte active ale statului.
Un asemenea raport poate deschide, însă, o cutie a Pandorei de mari proporții, pentru că problema aurului de la BNR, cel puțin, a avut aspecte extrem de controversate în ultimii 20 de ani.
În 2002, unii își mai amintesc, poate, de scandalul monstru declanșat în Parlament de către Corneliu Vadim Tudor pe tema expatrierii aurului. Un scandal în care, cum rar se întîmpla, liderul PRM a prezentat și dovezi foarte solide și concrete, puse la dispoziție de legendarul general SRI Dan Gheorghe, pe atunci comandant adjunct al aeroportului Henri Coandă.
Senatorul afirma în plenul parlamentului, pe 15 aprilie 2002, că, în ultimii 3, din România ieșiseră cantități imense de aur și valută expediate de BNR ori de bănci comerciale, cu acordul BNR, prin curse speciale de pe aeroportul Coandă.
Un asemenea transport avusese loc cu trei săptămîni înainte, cînd 20 de tone de lingouri de aur plecaseră cu destinaţia Germania, Vadim Tudor prezentînd și documentele doveditoare. Mai mult, el susținea că guvernatorul Mugur Isărescu îl informase că, trimestrial, sunt depuse în bănci străine diferite cantităţi de lingouri pentru a se obţine dobândă. În cazul pomenit de el, ar fi fost vorba de circa 20 milioane de dolari.

”S-ar putea ca afirmaţiile domnului Mugur Isărescu să fie corecte, dar ce ne facem că, în vreme ce am aflat de ieşirea aurului din ţară, nu mai există nici o evidenţă a repatrierii sale?
Aşa cum Aeroportul Otopeni are o evidenţă riguroasă a scoaterii aurului, de ce nu se găseşte nici o hârtie cu privire la revenirea lui în România? Asta, ca să nu mai vorbim de faptul că nimeni nu ştie care este destinaţia sutelor de milioane de dolari care se încasează anual ca dobânzi pentru aceste documente” mai spunea senatorul PRM.

Îi arăta SRI, sau o parte a lui, pisica, lui Mugur Isărescu, prin vocea lui Vadim?

Scandalul declanșat de peremist avea să se multiplice în zeci de altele similare, în anii care au urmat.
În 2010, o serie de articole din presă care marșau pe ideea volatilizării misterioase a aurului băncii naționale l-au speriat într-atît pe Isărescu încît guvernatorul a recurs la o manevră neobișnuită: el a permis unui grup de ziariști să intre în subsolurile BNR și să vadă cu ochii lor aurul aflat acolo. „Sigur că o parte din aur îl ținem la Banca Reglementelor Internaționale, în Elveția, dar în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din țară” spunea Isărescu.
Pe atunci, nu se suflase o vorbă despre transferul aurului din Elveția în Marea Britanie. Diverse materiale de presă incluzînd declarații ale oficialilor acreditează ideea că plasamentele la Londra au apărut din 2010, sub formă de depozite la termen, cu dobîndă.

În orice caz, după Brexit, în 2016, vestea că jumătate din aurul țării e în Anglia a lovit ca un taifun opinia publică, pentru că pînă atunci se ținuse secretă informația, fiind necesare nenumărate asigurări publice că ieșirea britanicilor din UE nu periclitează avutul României.

Nu comentăm aici oportunitatea menținerii aurului în Anglia, e dreptul specialiștilor să o facă. Nu prea se întrevede vreun cîștig din mutarea rezervelor înapoi în țară, iar costurile de transport și de supraveghere ar fi, la noi, poate mai mari decît la englezi.

Sigur e, însă, că Mugur Isărescu și BNR nu s-au dovedit deloc transparenți în privința rezervelor de aur și a transferării lor, și a fost nevoie de scandaluri precum cele amorsate de Vadim Tudor ori de diverse mass-media pentru ca oficialii băncii naționale să catadicsească să dea vreo informație publicului.

Dacă totul era atît de firesc și de benefic, de ce s-a practicat asemenea secretomanie?
Cumva, operațiunile de plasare a aurului în străinătate, în Anglia, Germania, Elveția ori pe unde s-or mai fi derulat, au inclus și aspecte mai puțin ortodoxe?

Și cînd anume exact – și de ce – s-a pierdut dobînda în favoarea plății comisioanelor de întreținere?

Un raport al BNR către guvern și parlament, conform legii pesediste, ar putea confirma unele asemenea bănuieli, iar un eventual scandal ar fi decontat sever de Mugur Isărescu.
Un personaj care se speră să iasă la pensie în toamna acestui an și să elibereze locul la BNR, dar care ar putea forța încă un mandat, totuși. Ori, mai rău, s-ar putea reorienta către Cotroceni, dînd peste cap anumite socoteli politice.
Faptul că legea privind repatrierea aurului e inițiată de Liviu Dragnea însuși și de liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, pare să indice o anume greutate dată proiectului, iar solicitarea dezbaterii sale în regim de urgență întărește această impresie. Liviu Dragnea, în general, nu se ocupă decît de legi cu șchepsis, cum a fost cea privind declasificarea protocoalelor între SRI și instituții din justiție, cea a defăimării ori cea privind casa regală.

Cunoscînd modul de acum tradițional de acțiune al PSD, e greu de crezut că operațiunea de repatriere a aurului va fi dusă vreodată, efectiv, la capăt, dar e aproape sigur că se va dovedi o fumigenă extrem de utilă social-democraților, alimentînd sentimentele naționaliste și ținîndu-l la respect, totodată, pe guverantorul BNR.  (Bogdan Tiberiu Iacob)