Actualitate
Care e miza reală a europarlamentarelor?
Va trebui să alegem 33 de persoane din diferite partide, care vor avea sarcina de a reprezenta România în Parlamentul Uniunii Europene. Un parlament în care vor exista 705 membri, după ultimele ajustări determinate de Brexit. În ce anume constă împortanța acestei competiții electorale? În definitiv, de ce se vorbește atât de mult despre primele alegeri care urmează?
Din patru în patru ani, România face un efort financiar și logistic uriaș pentru a alege treizeci și ceva de parlamentari, care vor pleca la Bruxelles și la Strasbourg, vor fi distribuiți în grupurile parlamentare existente, în funcție de familia lor politică și, după cum ne place să ne imaginăm, vor reprezenta acolo interesele reale ale României. Aceasta este prima minciună. Realitatea e că, după cum s-a dovedit din experiențele anterioare, odată integrați în familile europene și în comsiile de specialitate, cei mai mulți dintre parlamentari, indiferent ce partid politic i-a livrat, și chiar și puținii parlamentari independenți uită cu desăvârșire care sunt interesele României și care este mandatul real de reprezentare cu care au fost investiți de cetățeni. Aproape nimic din ceea ce ei și partidele pe care le reprezintă promit în campania electorală nu va fi realizat. Dimpotrivă. După cum s-a putut lesne observa, un mare număr de parlamentari români acționează chiar împotriva statului, care i-a trimis acolo. Așa se și explică de ce rezoluții împotriva României au fost nu numai votate, ci chiar inițiate de parlamentari români. Și, totuși, pentru desemnarea acestora prin vot, cetățenii României fac în continuare mari eforturi și continuă să aibă speranțe pe măsură. De ce? Cum se explică acest fenomen? Nu care cumva miza reală, cel puțin a acestor europarlamentare, este diferită?
În spatele primei runde de alegeri se ascunde o cu totul altă miză decât cea pe care partidele ne-o comunică oficial. Niciun partid politic nu-și imaginează că reprezentanții lui în Parlamentul European ar putea să facă acolo vreodată front comun, pentru a susține interesele României. Toate staff-urile partidelor politice sunt conștiente că, odată plecați la Bruxelles și la Strasbourg, reprezentanții lor se integrează unui mecanism infernal, dominat în proporție de 90% de birocrație și prea puțini dintre ei vor mai reuși să ridice capul deasupra apei, pentru a susține interesele statului care i-a trimis. Iar grupurile parlamentare, dominate de marile familii europene, sunt la rândul lor puse pe pilot automat nu de partidele politice din statele care i-au trimis, nici de interesul național, ci, aproape exclusiv, de grupurile de afaceri financiare și politice care funcționează la nivelul continentului și din care, din nefericire, România nu face sub nicio formă parte.
Așadar este declanșat deja, chiar de la începutul anului, un întreg război politic, pentru ca la capătul lui să ne alegem cu 33 de persoane, dintre care, în următorii patru ani, vom auzi cel mult trei patru voci și acestea mai degrabă pe posturile televiziunilor de știri românești. Qui prodest? Adică „cui îi folosește?”
Aceste alegeri pentru Parlamentul European au o valoare mai degrabă simbolică decât practică. Toate persoanele inițiate știu că cei 33 de parlamentari, indiferent din ce partide provin, nu vor putea face mare lucru în beneficiul României. Cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre ei nici măcar nu vor încerca. Iar unii, așa cum s-a
întâmplat și până acum, vor aduce chiar daune acestei țări. Dar competiția în sine are, în mod paradoxal, o importanță colosală. Pentru că este prima confruntare electorală după trei ani. Trei ani extrem de importanți în istoria României. Trei ani în care, în mod continuu, rezultatul alegerilor a fost contestat. Trei an în care s-a spus în mod insistent, atât din stradă, cât și de la Palatul Cotroceni, ca să nu ne referim și la staff-urile unor partide, că majoritatea rezultată din alegeri nu reprezintă de fapt voința reală a cetățenilor acestei țări. Este posibil ca cetățenii României să se fi înșelat la ultimele alegeri parlamentare, plasându-se masiv de partea frontului PSD și, imediat după alegeri, să fi conștientizat aceeași cetățeni că s-au înșelat? Cum altfel ar putea fi explicate presiunile interne exercitate asupra majorității parlamentare stabilite prin alegeri libere și insistența infernală depusă atât în plan intern cât și în plan extern pentru schimbarea din mers a acesteia? Și în afara unui mecanism electoral? De atât de multe ori s-a repeat și s-a insistat că actuala structură a Parlamentului este în contratimp cu aștepările reale ale cetățenilor, încât, iată, alegeri prea puțin importante în substanța lor, cu efect redus sau chiar inexistent în plan intern, devin extrem de importante în plan psihologic și propagandistic.
Orizontul de așteptare pentru aceste europarlamentare este disproporționat de mare față de rezultatele concrete pe care scrutinul le va aduce. De fapt, singurul rezultat notabil cu adevărat relevant și important, este că fiind prima rundă electorală dintr-o serie de patru, europarlamentarele care urmează să se desfoare peste câteva luni vor măsura mușchii partidelor politice. Rezultatul lor ne va spune dacă este sau nu adevărat că actuala majoritate parlamentară mai reprezintă sau nu voința majoritară a populației României. Mai are sau nu mai are susținere frontul PSD? Nu care cumva țara ar fi trebuit să fie condusă în acest interval de timp de către reprezentanții frontului anti-PSD? Sau înșelat românii în urmă cu trei ani, când au ales așa cum au ales?
În jurul acestei întrebări cheie se va juca pariul europarlamentarelor. Concret, vom afla două lucruri. 1). Dacă în acest moment frontul PSD se mai bucură sau nu de popularitatea necesară pentru a fi susținut în continuare la putere până la expirarea mandatului dat de cetățeni de din toamna anului viitor? 2). Dacă PSD mai are energia și forța de convingere necesare pentru a-și mobiliza la vot propriul electorat.
În eventualitatea în care ambele întrebări de mai sus primesc răspunsuri negative – și aceasta se va vedea în rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European – atunci calendarul politic trebuie cumva devansat. Constatându-se prin rezultatul votului că nu mai sunt suficient de reprezentative, forțele politice, care compun frontul PSD, vor trebui să cedeze în fața unei moțiuni de cenzură și să le predea puterea executivă celor care se vor dovedi mai reprezentativi prin rezultatul alegerilor europarlamentare. Iată cum structura politică, așa cum va rezulta ea, a minuscului grup de 33 de europarlamentari români, va putea măsura noua temperatură a electoratului și va constitui un indicator al capacității sau incapacității partidelor de a conduce țara în viitorul ciclu electoral.
Fiind primele alegeri dintre cele patru, europarlamentarele vor da tonul. Ne vor arăta ce vor în acest moment cu adevărat cetățenii României și care este capacitatea organizatorică a fiecărui partid politic în parte. Cum vor ști să-și mobilizeze activiștii, să-i miște în teren și să-i determine să aducă electoratul partidelor la urnele de vot, într-o competiție într-un fel simulată, în condițiile în care românii nu sunt în mod real interesați de europarlamentare.
Am consemnat mai sus ce s-ar putea întâmpla într-un stat democratic în condițiile în care frontul anti-PSD va câștiga această rundă simbolică de alegeri. Dar dacă nu va câștiga? Dacă, din nou, PSD și ALDE vor deține o pondere decisivă a celor 33 de mandate de europarlamentari? Dacă, din nou, opoziția, atât de eterogenă, atât de fragmentată, atât de confuză, va eșua? Dacă rezultatul votului va reflecta actuala distribuție a puterii politice din România, atunci acest semnal al europarlamentarelor va influența în aceeași direcție și rezultatul alegerilor locale și rezultatul alegerilor parlamentare, runde electorale care urmeză să aibă loc anul viitor. Ce se va întâmpla în aceste condiții cu alegerile prezidențiale, programate la sfârșitul acestui an? Am lăsat la urmă această întrebare și această temă, întrucât, spre deosebire de toate celelate runde de alegeri, prezidențialele nu sunt doar despre partide, ci mai ales despre persoane. Prezidențialele, în mod firesc, prin statutul conferit de Constituție cetățeanului care obține cele mai multe voturi dintre români, sunt atât de personalizate, încât pe lângă credibiitatea unor partide politice, a modului în care sunt ele capabile să se organizeze, și a capacității lor de a mobiliza cetățenii la vot, intervine și această nouă componentă a profilului moral, psihologic și intelectual al candidatului desemnat. Tocmai de aceea cred că partidele amână momentul desemnării candidatului prezidențial după consumarea europarlamentarelor. Astfel încât, în prealabil, să poată fi studiat cu atenție și electoratul, pentru a identifica mai corect care ar putea fi profilul candidatului de succes.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 13 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!



