Actualitate
Țopăind cu Klaus pe autostrada minții
S-a făcut lege. Unde-i lege, nu-i tocmeală. Lege pentru Autostrada Unirii. De noaptea minții. Iar președintele Klaus Iohannis a prins din zbor falsa oportunitate. Și ce s-a gândit? Să procedeze în așa fel, încât să lase impresia că măreața idee îi aparține. Și i-a chemat la Cotroceni pe câțiva parlamentari aleși pe sprânceană, cărora le-a mulțumit pentru că i-ar fi susținut demersul. Iar lingăii au tăcut. Toți. Fără excepție. Nimeni nu l-a corectat. Și a rămas așa. Autostrada Unirii egal autostrada Klaus.
Pare o nebunie absolută să faci o lege pentru o autostradă. Pentru o singură autostradă. Nu s-a mai văzut în lume. Poate că în anul alegerilor prezidențiale vom face prin lege și un pod. Și un pasaj. Iar printr-o altă lege, o autogară. Și, dacă se va întâmpla așa, ele se vor numi Klaus 1, Klaus 2, Klaus 3 ș.a.m.d..
Această idee șugubeață s-a născut în mintea unor parlamentari din toate partidele, în special proveniți din zonele interesate de această posibilă și necesară magistrală rutieră. Pe fond, bine intenționați. Pur și simplu politicieni care s-au gândit să oblige cumva acest guvern și guvernele viitoare să pună osul la treabă. Să nu mai cheltuie miliarde pentru drumuri virtuale, și să facă în fine un drum real. Și s-a potrivit de minune cu momentul. Un moment aniversar. Sărbătorim 100 de ani de istorie modernă, din 6.000 de ani de istorie. Pe fondul acestei emoții, parlamentare, dar și colective, s-a născut proiectul de lege și, minune, actul normativ a trecut. Iar președintele nu l-a trimis înapoi. Și nici la Curtea Constituțională. A doua minune. Vreun consilier specialist în strategii de imagine i-a sugerat lui Klaus Iohannis sau poate, cine știe, i-o fi venit lui însuși ideea, să privească acest act normativ ca pe o proprietate intelectuală. Pe care să și-o adjudece. Transformând-o în merit personal. Deși singura dată când a mișcat un deget pentru această lege șugubeață a fost atunci când a semnat decretul de promulgare.
Și astfel s-a născut jalnicul spectacol de la Cotroceni. În timp ce președintele se bâțâia și se ocoșea, pretinzând că această lege este după chipul și asemănarea lui și din inițiativa lui, ditamai parlamentarii României o făceau pe ghioceii. I-am privit stupefiat. Niciunul dintre ei nu a ridicat măcar o sprânceană exprimându-și consternarea, așa cum am văzut-o de multe ori procedând pe doamna Ecaterina Andronescu în situații chiar mai puțin evidente.
Și acum să pătrundem în esența lucrului bine făcut. Avem o lege votată și promulgată. Cum procedăm? Ce facem după ce ne-am fălit dinaintea poporului, arătând cât de breji am fost noi la patru ani după alegere, cum ne-am scremut noi și am ouat o mărgică? Logic ar urma ca, din respect față de acest cardinal act normativ, expresie a originalității, ba chiar a excepționalității românilor, să trecem la treabă. Să ne suflecăm mânecile, să ne punem salopetele, cizmele în picioare, casca pe cap și să așezăm pe harta României Autostrada Unirii. Cine trebuie să execute întocmai și la timp prevederile legii? Mai întâi Guvernul Dăncilă. Acest Guvern, căruia președintele Klaus Iohannis i-a cerut de nenumărate ori să plece de la Palatul Victoria. La fel ca și opoziția. Dintre care s-au recrutat ghioceii pe care i-am văzut ieri la Cotroceni. Același Guvern căruia Ludovic Orban, în numele PNL, îi oferă un frumos cadou de săbători, fix în luna în care trebuie făcut bugeul pe anul viitor. O moțiune de cenzură. Pentru care, în paranteză fie spus, din nou opoziția nu e pregătită. Dar proiectul devine obligatoriu prin lege și pentru guvernele următoare. Hopa! Tocmai ne-a ieșit o păsărică din pix. Cum adică obligatorie?
Întrebarea are rostul ei. Ce se poate întâmpla, dacă cine vine în locul domnului Șova bagă legea la sertar? Cum fac atât de des procurorii cu dosarele penale. Sau cum face mai mereu președintele atunci când trebuie să promulge o lege și întârzie până în ultima clipă sau să dea vreun decret. Sau să numească sau să revoce vreun șef de Parchet. Ce ar fi dacă Dăncilă ar ieși la declarații și ne-ar spune, după model prezidențial, că a primit actul normativ, că-l va citi și se va gândi la el cu atenție și îngrijorare și că va lua o decizie cândva după Paști, pentru a nu tulbura liniștea minștrilor? Și pentru că, oricum, pământul patriei e înghețat până atunci. Cum vom proceda dacă celelalte guverne care urmează vor face la fel? Cum se întâmplă de atâția ani cu Legea învățământului. Care obligă toate guvernele să aloce minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru Educație. Procent pe care nimeni nu l-a alocat până în prezent. S-a întâmplat ceva? A fost pus la zid vreun prim-ministru sau vreun ministru al Educației sau al Finanțelor pentru că a încălcat an de an o lege altfel foarte clară?
„DNA, DNA să vină să vă ia!” Li se va striga astfel guvernelor în succesiunea lor și indiferent de culoarea politică a acestora, dacă nu vor face Autostrada Unirii? Probabil că nu. Probabil că DNA nu va merge atât de departe încât să profite de legea lui Stalin transpusă în legislația românească, cea a abuzului în serviciu, care pune la zid funcționarii publici și demnitarii și dacă fac, și dacă nu fac ceva. Și dacă obțin, și dacă nu obțin un folos pentru ei înșiși sau pentru altcineva.
Să dea Dumnezeu să vedem în fine prima autostradă de la un capăt la celălalt al României. Să dea Dumnezeu ca semnătura celui care a promulgat să nu fie doar senătura unui păcălici. Oportunist. Din imbold electoral. Și populist. Sper să apuc să conduc cu 220 de km pe oră pe marea Autostradă a Unirii. Dar, până atunci, dați-mi voie să păstrez în memorie imaginea unei țopăieli. Cum țopăie președintele nostru pe autostrada minții.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Investiție record pentru viitorul aviației navale: Marina SUA plusează cu un miliard de dolari pentru noile avioane de antrenament
Într-o mișcare strategică menită să asigure superioritatea aeriană a viitoarelor generații de piloți, Marina Statelor Unite a decis suplimentarea bugetului pentru noul avion de antrenament cu aproape 900 de milioane de dolari. Decizia vine ca un răspuns direct la presiunile industriei de apărare, care a avertizat că subfinanțarea ar putea periclita unul dintre cele mai critice programe de modernizare ale flotei.
Programul, cunoscut sub numele de Undergraduate Jet Training System (UJTS), a suferit o modificare financiară spectaculoasă. Dacă în luna martie plafonul maxim pentru faza de proiectare și producție era stabilit la 1,8 miliarde de dolari, noile date oficiale indică o creștere la 2,7 miliarde de dolari. Această ajustare reflectă o reevaluare realistă a costurilor de producție pentru primele aeronave, într-un context economic și tehnologic tot mai complex.
Realism financiar sub presiunea gigantilor din industrie
Creșterea bugetului nu este doar o cifră într-un tabel, ci rezultatul unui dialog tensionat între oficialii militari și marii contractori de apărare. Reprezentanții Marinei au confirmat că actualizarea plafonului de preț a fost necesară pentru a integra noile estimări de cost rezultate din informațiile recente primite de la potențialii furnizori.
Criticile din partea industriei nu au fost deloc voalate. Lideri din sectorul aviației și securității au subliniat anterior că bugetul inițial de 1,8 miliarde de dolari ar fi reprezentat un „obstacol major”, riscând să sufoce programul încă din primii doi ani din cauza constrângerilor bugetare severe. Această „gură de oxigen” financiară pare să fie biletul de siguranță pentru ca următoarea generație de avioane de școală să nu ajungă un proiect eșuat înainte de a decola.
Arena competitorilor: Cine se luptă pentru contractul de miliarde
Miza este uriașă: un contract care vizează livrarea a până la 216 aeronave moderne. Printre principalii competitori se numără Textron Aviation Defense, care propune modelul Beechcraft M-346N, dezvoltat în parteneriat cu Leonardo. Compania rămâne fermă pe poziții, declarând că este concentrată pe oferirea unei soluții de antrenament probate, capabilă să răspundă nevoilor stricte ale misiunilor navale.
Pe de altă parte, consorțiul format din SNC, Northrop Grumman și General Atomics mizează pe proiectul Freedom Trainer. Deși unii oficiali ai grupului s-au arătat sceptici față de viabilitatea financiară a proiectului în formatul vechi, noua injecție de capital ar putea schimba dinamica negocierilor. Totodată, gigantul Boeing monitorizează atent situația, deși păstrează o discreție totală asupra detaliilor ofertei sale.
Surpriza Lockheed Martin: O posibilă revenire în cursă?
Unul dintre cele mai comentate momente ale competiției a fost retragerea surprinzătoare a celor de la Lockheed Martin, care plănuiau să ofere modelul TF-50N în colaborare cu Korea Aerospace Industries. În lumina noilor realități bugetare, se ridică întrebarea dacă gigantul aeronautic își va reevalua decizia.
Deși oficialii companiei nu au confirmat o revenire, aceștia au punctat că evaluează constant oportunitățile portofoliului lor pentru a se asigura că rămân aliniați cu strategiile de business și misiunile clienților militari. Cu un buget acum mult mai atractiv, competiția pentru formarea piloților de elită ai Marinei intră într-o nouă etapă, una în care excelența tehnologică trebuie să fie susținută de o finanțare pe măsură.
Actualitate
Un nou centru de inovație la US Cyber Command: Pentagonul vrea să elimine „valea morții” pentru tehnologiile digitale
Statele Unite fac un pas decisiv în modernizarea capacităților de război electronic prin lansarea Cyber Warfare Innovation Center (CWIC). Această inițiativă are scopul de a aduce împreună operatorii militari și experții din industrie pentru a accelera dezvoltarea tacticilor și a echipamentelor, eliminând blocajele care împiedicau până acum trecerea tehnologiilor noi de la stadiul de prototip la cel de utilizare pe câmpul de luptă.
Parteneriat direct pentru eliminarea decalajelor tehnologice
Noua structură a fost concepută ca un poligon de testare unde militarii și dezvoltatorii privați vor lucra cot la cot. Obiectivul principal este depășirea așa-numitei „văi a morții”, un fenomen prin care inovațiile tehnologice rămân blocate în faze experimentale fără a mai ajunge să fie folosite în operațiuni reale. Prin această colaborare strânsă, conceptele noi vor fi testate împotriva unor amenințări realiste, asigurându-se că doar cele mai eficiente instrumente ajung în dotarea forțelor cibernetice.
Proiectul CYBERCOM 2.0 și restructurarea forțelor digitale
CWIC reprezintă unul dintre cei trei piloni centrali ai planului de reformă cunoscut sub numele de CYBERCOM 2.0. Această strategie de amploare vizează îmbunătățirea modului în care sunt generate și pregătite forțele cibernetice, fiind însoțită de o organizație dedicată managementului talentelor și un centru avansat pentru educație și instruire. Departe de a fi doar o simplă facilitate administrativă, acest centru este un concept de inovare menit să creeze o legătură directă între cei care construiesc instrumentele digitale și cei care le utilizează în teatrele de operațiuni.
Dincolo de software: Modificarea doctrinelor și a tacticilor de luptă
Impactul acestui centru nu se va limita doar la achiziția de tehnologie, ci va genera schimbări profunde în modul în care armata luptă în spațiul digital. Feedback-ul rapid oferit de operatori va permite nu doar ajustarea uneltelor informatice, ci și actualizarea doctrinelor militare și a procedurilor tactice. Implementarea unei noi tehnologii va atrage după sine schimbări în politicile de apărare și în programele de instruire, asigurând o integrare completă a inovației în mecanismul de luptă.
Accelerarea circuitului informațional pentru un avantaj strategic
Scopul final este crearea unui circuit de feedback mult mai rapid, care să permită inovațiilor din sectorul privat să influențeze capacitatea de luptă aproape instantaneu. Prin eliminarea birocrației și aducerea experților privați cât mai aproape de nevoile reale ale militarilor, Pentagonul urmărește să obțină un avantaj tehnologic esențial în fața provocărilor globale moderne, transformând ideile inovatoare în capabilități operaționale într-un timp record.
Actualitate
Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea
Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.
Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate
Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.
Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia
Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.
Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare
Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.
-
Exclusivacum 2 zilePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 3 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 2 zilePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 4 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Administratieacum 3 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 4 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 3 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 2 zileConfirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro



