Actualitate
EXPLOZIV/”Cancerul” plagiatului lucrarilor de doctorat se intinde/Executie copy-paste la varful SPP!

”Cancerul” plagiatului lucrarilor de doctorat se intinde la nivelul mai multor structuri, credibilitatea a noi si noi nume grele ale sistemului fiind ”roase” de aceste suspiciuni. Iar daca Academia Nationala de Informatii a ales sa-si faca ordine in propria ograda, dupa perioada ”decaparilor” din sistem tocmai pe aceste ”vulnerabilitati” aflate sau ”pierdute” prin arhivele a diverse institutii de invatamant superioare aceasta nu inseamna ca nu se va mai bate si in continuare moneda pe acest subiect atat de fierbinte si cu atata presa la public.
Mai nou, dupa ce lideri ai clasei politice si sefi de structuri din diverse ministere de forta, urmati de chiar grei ai serviciilor secrete au fost ”ingenuncheati” de scandalurile si chiar anchetele penale aferente, iata ca in plin ”bombardament” al SRI-ului pe aceasta tema este pe cale a fi ”detonata” o noua ”bomba”. Si anume ca bratul lung al verificarilor nu va mai atinge doar ”pepiniera de doctori” din ”Padure”, dar si pe cei care si-au sustinut lucrarile si in cadrul universitar civil. Iar la vaful sistemului se vorbeste deja de o iminenta implicare in itele acestor scandaluri fara de sfarsit si a generalului Daniel Ion Balasa, nimeni altul decat adjunctul sefului Serviciului de Protectie si Paza pe atat de sensibilul domeniu al informatiilor si protectiei interne. Iar cei care verifica acum cu pixul in mana lucrarea ”Armonizarea managementului Politiei de Frontiera Romane cu cel al structurilor similare din unele state ale Uniunii Europene” nu sunt deloc interesati ca inlocuitorul ”creierului” Alexandru Burian in calitate de prim sfetnic al generalului Lucian Pahontu si-a inceput fulminanta cariera din servicii tocmai la Politia de Frontiera, multumindu-se sa sublinieze paginile tot mai ”mazgalite” cu observatii de copy – paste. Iar daca expertii ”autosesizati” din oficiu cu privire la lucrarea sustinuta la Academia de Studii Economice din Bucuresti in anul 2011 vor da verdictul mult asteptat de unii, atunci chiar ca miroase a remaniere si la varful SPP. De fapt mai mult a ”executie”… In folosul cui, ramane desigur de analizat ulterior de catre initiatii sistemului. Care acum stiu doar ca scaunul generalului Balasa nu mai este chiar atat de sigur ca atunci cand transferul sau de la cabinetul fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost girat de presedintele Klaus Iohannis…
IGPFR – SDI – MAI – SSI
Acesta este, pe scurt, traseul profesional al fostului ”frontierist” care are acum greaua misiune de a-l inlocui pe generalul Alexandru Burian, cel considerat multa vreme adevaratul ”creier” care a tinut SPP-ul departe de ”implozia” din ultimul timp. Deci, de la Politia de Frontiera actualul general Daniel Ion Balasa a ajuns la SPP, unde a activat in cadrul Sectiunii de Informatii – SDI, dupa care, indiferent daca o fi rupt sau nu legatura cu ”firma mama” a fost detasat la cabinetul lui Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne si vicepremier deopotriva. Dupa care, chiar inainte de caderea in dizgratie a acestuia, Balasa s-a intors la SPP, unde a fost numit adjunct, raspunzand pe linie informativa mai ales de SSI, contrainformatiile serviciului. Uite insa ca, vazut la un anumit moment chiar de cei din alte structuri drept succesor al lui Pahontu, generalul Balasa se poate trezi acum oricand in itele unui scandal care ii vine manusa sefului SPP…(Catalin Tache).
Actualitate
Australia achiziționează torpile MK-48 pentru modernizarea flotei sale submarine
Actualitate
Forțele Spațiale ale SUA: Priorități aliniate cu administrația Trump în fața unor reduceri bugetare
Actualitate
UE exclude SUA din pachetul de finanțare SAFE de 150 de miliarde de euro: drumul spre autonomia strategică

Inițiativa SAFE, parte a programului Readiness 2030, marchează o schimbare semnificativă în politica de apărare europeană, prioritizând reînarmarea și reducerea dependenței de Washington.
Uniunea Europeană a exclus Statele Unite din accesul la noul pachet de finanțare de 150 de miliarde de euro (163 de miliarde de dolari) pentru acțiuni de securitate în Europa (SAFE), demonstrând angajamentul său față de autonomia strategică, reînarmarea accelerată și o mai mică dependență de Statele Unite pentru armament. Inițiativa SAFE face parte din programul mai amplu Readiness 2030, anunțat de Comisia Europeană. Finanțarea se va realiza prin intermediul piețelor de capital, iar fondurile vor fi redistribuite statelor membre sub formă de împrumuturi, în funcție de cerere și de planurile naționale de înarmare.
Autonomie strategică și achiziții comune
SAFE va permite statelor membre să își mărească semnificativ investițiile în apărare prin achiziții comune din industria europeană de apărare, concentrându-se pe capabilitățile prioritare. Acest lucru va contribui la interoperabilitate, predictibilitate și reducerea costurilor pentru o bază industrială europeană de apărare puternică. Achizițiile comune SAFE necesită implicarea a cel puțin două țări, una dintre acestea fiind membră UE. Pe lângă statele membre UE, sunt eligibile Ucraina, țările Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – și țările Spațiului Economic European (SEE). SUA și Regatul Unit sunt excluse.
Îndoieli privind dependența de sistemele de armament americane
Decizia de a exclude SUA reflectă îngrijorările legate de independența operațională a unor sisteme de armament americane, precum avioanele de luptă F-35. Vicepreședintele Comisiei Europene, Kaja Kallas, a subliniat necesitatea ca armata să aibă „mâini libere” în situații de criză, sugerând limitări impuse de utilizarea armelor străine.
Pachetul ReArm Europe și noul document alb de apărare
SAFE reprezintă o parte importantă din pachetul ReArm Europe de 800 de miliarde de euro, restul urmând să fie alocat în patru ani printr-o clauză de excepție pentru bugetele naționale de apărare, până la maximum 1,5% din PIB. Noul document alb de apărare al UE se concentrează pe închiderea decalajelor de capacitate, consolidarea bazei industriale de apărare, sprijinirea Ucrainei și creșterea rapidă a gradului de pregătire până la sfârșitul deceniului. Documentul evidențiază ritmul accelerat al retragerii aliaților tradiționali, inclusiv SUA, de pe scena europeană, subliniind decizia ca fiind mai rapidă decât anticipat. Acest lucru este corelat cu declarațiile pro-ruse ale președintelui Donald Trump, precum și cu suspendarea ajutorului militar și a schimbului de informații cu Ucraina.
Priorități și proiecte viitoare
Printre decalajele de capacitate vizate se numără sistemele de apărare aeriană și antirachetă, munițiile, sistemele anti-drone, dronele, echipamentele de război electronic și tehnologiile emergente precum inteligența artificială și calculul cuantic. Documentul propune o serie de proiecte comune de apărare, detaliile urmând a fi stabilite ulterior de statele membre. Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a menționat că Consiliul European își propune să prezinte opțiuni pentru proiecte comune de apărare statelor membre în jurul lunii iunie. Documentul subliniază importanța programelor collaborative pentru a accelera livrarea echipamentelor și pentru a spori capacitatea de producție a industriei europene de apărare. Kubilius a evitat să ofere ținte precise pentru cheltuielile de apărare ale statelor membre, sugerând totuși că o cotă de peste 2% din PIB este în concordanță cu un „nou nivel de ambiție”.
-
Exclusivacum 4 zile
Scandal electoral în penitenciar: Acuzații grave de manipulare și presiuni
-
Exclusivacum 2 zile
Haos și bădărănie în Penitenciarul Botoșani: un ofițer ANP jignit de colegi
-
Exclusivacum 3 zile
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, vizită inedită la Penitenciarul Deva: un semnal puternic pentru reforma sistemului penitenciar
-
Exclusivacum 2 zile
Un milion de euro pentru plimbări în parc: Luxul de la ANP în contrast cu realitatea din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zile
Muntele corupției: Iepuri și capcane în Vălenii de Munte
-
Exclusivacum 2 zile
Castelul de cărți de joc in scandalul White Tower & City Gate-Rețeaua de corupție imobiliară: Milioane furate, acte fără număr
-
Exclusivacum 4 zile
Scenariul fraudelor imobiliare: Figuri si umbre în dosarul White Tower & City Gate
-
Exclusivacum 3 zile
Mandat eșuat al ANP în asigurarea siguranței penitenciarelor