Connect with us

Anchete

EXCLUSIV/O NOUA PLANGERE PENALA IMPOTRIVA PROCURORULUI “PORTOCALA” PENTRU MARTURIE MINCINOASA – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

D E N U N Ţ LA PARCHETUL GENERAL

Punctual, dupa ce am sesizat faptele prevăzute şi pedepsite de legea penală, săvărşite în anii 2014, 2015, 2016 şi intervalul ianuarie – februarie 2017 de numitul NEGULESCU MIRCEA, în calitate de procuror al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, anterior în aceeaşi funcţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sunt în legătură cu edificarea de către magistrat a unei clădiri cu destinaţia de locuinţă în sat Strejnicu, comuna Târgşoru – Vechi, judeţul Prahova.

Apreciez că este inadmisibilă încălcarea de către un magistrat, cu atât mai mult cu cât se pretinde a fi „anticorupţie”, nu numai a statutului său profesional, a normelor deontologice care îi guvernează activitatea de serviciu şi conduita publică, dar şi a legilor la a căror respectare este chemat să vegheze.

Concret, v-am sesizat cu privire la manoperele dolosive efectuate de procurorul NEGULESCU MIRCEA în legătură cu vila edificată pe un teren cu statut juridic fraudulos dobandit în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi.

  1. Magistratul a obţinut terenul de sub construcţie şi cel aferent şi a ridicat casa în condiţii nelegale, frauduloase, interpunându-l pe fiul său, NEGULESCU DRAGOŞ ALIN.

Astfel, pe baza unor înscrisuri cunoscute a fi false, Primăria comunei Târgşoru-Vechi (prin expunerea de motive) şi consilierii locali (prin decizie), au aplicat abuziv legislaţia privind acordarea unor facilităţi tinerilor în vârstă de până la 35 de ani, concesionându-i, pe o perioadă de 90 ani, fiului procurorului NEGULESCU MIRCEA, NEGULESCU DRAGOŞ ALIN, o suprafaţă de teren cu destinaţie rezidenţial – construcţie casă.

Pentru a se face dovada domiciliului în acea localitate, s-a încheiat un contract fictiv de locaţiune / închiriere locuinţă, între o proprietară de sex feminin, bătrână,  cu handicap sever, nevăzătoare, şi numitul NEGULESCU DRAGOŞ ALIN. Proprietara-locator nu cunoaşte să-şi fi dat vreodată acordul ca numitul NEGULESCU DRAGOŞ să-şi stabilească domiciliul la ea în casă şi nici nu a semnat contractul de închiriere. Este posibil ca actul juridic să fie semnat, în locul titularei, de fiul acesteia, ŞTEFAN, fost ofiţer de poliţie, acum pensionat, aflat în relaţii de prietenie cu procurorul NEGULESCU MIRCEA, căruia, în timpul activităţii, îi înmâna „fişicuri cu bani”.

Uzând de înscrisul fals, NEGULESCU DRAGOŞ ALIN a înşelat SPCLEP Prahova care i-a emis o Carte de Identitate cu domiciliul la adresa respectivei proprietare din com. Târgşorul Vechi-sat Strejnicu.

Despre aceste fapte cunosc şi vecinii pesoanei la care NEGULESCU jr. şi-a stabilit domiciliul, dar şi primarul comunei, DRĂGAN NICOLAE, identificat cu CI seria PX nr. 173984, eliberat de SPCLEP Tirgsoru Vechi, la data de 04.06.2013, CNP: 1641010293106.

 

  1. Construcţia propriu-zisă este realizată cu încălcarea gravă a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor deconstructii republicată şi actualizată 2016, completată şi modificată prin OUG nr. 41/2015 şi a Legii nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcţii, actualizată la 6 iulie 2015 cu Legea nr. 177 /2015 publicată în M.O. nr. 484 din 2 iulie 2015 .

Procurorul NEGULESCU MIRCEA nu are acte justificative pentru materiale, manoperă lucrări şi alte prestări servicii, iar cele pe care, totuşi, le-a procurat, sunt false:

– anumite facturi au fost achitate de numitul VÂLCEA ION, cămătar din Comarnic, îndeosebi tabla acoperişului marca WETTER BEST, pe care acesta a achitat-o firmei SC DEPACO SRL Băicoi[1],

– alte lucrări şi plăţi au fost făcute de cămătarii CANTEMIR NICOLAE VASILE şi MELIU din comuna Bărcăneşti  si de catre

– VLAD CONSTANTIN, zis “ŞOMERU”, căruia NEGULESCU MIRCEA i-a cerut să-i cumpere materiale[2].

 Notă: redau, dintr-o înregistrare audio, afirmaţiile din luna ianuarie a. c. ale lui VLAD CONSTANTIN:

(V.C-tin.) – Geamurile i le-a făcut Băcanu (n.n. – de la casa construită de Negulescu Mircea în sat Strenicu, com. Târgşor, jud. Prahova)

(V.C-tin.) – Fierul beton mi l-a cerut mie.

(V.C-tin.) – A modificat proiectul fără avize / autorizaţii (n.n. – la casa din Strejnicul)…Casa a fost făcută de cămătarii Cantemir şi Melinte. Nu are acte justificative, niciunul!!

Menţionez că VLAD CONSTANTIN, alias “ ȘOMERU’ ”, care a făcut DENUNŢURI la cererea magistratului, a mai afirmat că procurorul i-ar fi cerut să evite anumite nume, printre care cel al lui CANTEMIR NICOLAE VASILE din Bărcăneşti, jud Prahova.

In context, va sesizez ca NEGULESCU MIRCEA a mai dobandit, recent, tot in conditii frauduloase, un alt teren in comuna vecina, Târgşorul Nou.

  1. De remarcat este faptul ca, NEGULESCU MIRCEA a actionat pentru obtinerea terenului cu statut juridic fraudulos dobandit în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi, chiar la confierile judecatorului TEISANU D. FLORENTIN de la CURTEA DE APEL PLOIESTI, conform unor inregistrari audio aparute in spatiul public si difuzate pe mai multe posturi Tv, dar si din discutiile purtate cu mai multi oamnei de afaceri din Prahova.

Astfel, procurorul Negulescu Mircea a achizitionat acest teren cu statut juridic fraudulos dobandit în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi, dupa ce acest „pont” a fost vandut de judecatorul mentionat si dupa ce acesta si sotia sa Teisanu Mihaela, grefier la Judecatoria Ploiesti au obtinut in acelasi mod fraudulos un teren în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi.

De mentionat ca, la data comiterii faptei cei sus mentionati erau in functie, respectiv Teisanu D.Florentin-judecator la Curtea de Apel Ploiesti si, Teisanu Mihaela – grefier la Judecatoria Ploiesti.

Unul dintre criteriile de atribuire al acestor terenuri era ca conform 1.4. din Caietul de Sarcini:

Conditii cumulative pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele care se vor inscrie la licitatia publica organizata in vederea vanzarii

– sa fie persoane fizice (casatorite sau necasatorite), cu varsta de minim 18 ani, avand domiciliul in comuna Tirgsoru Vechi;

– sa nu detina alt imobil (teren intravilan sau casa) in proprietate, indiferent de locul amplasarii acestora; in acest sens, persoana care se va inscrie la licitatia publica va depune la dosar o declaratie data in forma autentica din care sa rezulte ca nu detine alt imobil in proprietate.

Conform declaratiei de avere a judecatorului Teisanu D.Florentin-judecator la Curtea de Apel Ploiesti, din anul 2015 reiese ca impreuna cu sotia sa detineau un apartament in Ploiesti inca din anul 2005, existand indicii temeinice ca acestia au dat o declaratie pe propia raspundere in fals.

DECLAVERE

III. In mod similar a procedat si deputatul PNL George Ionescu care a aobtinut prin membrii familiei sale in acelasi conditii frauduloase teren în satul Strejnicu, comuna Târgşorul Vechi.

EXTRASCF

De remarcat este faptul ca, George Ionescu, Ionescu Catalina, Ionescu George Catalin si Ionescu Mihai Sebastian detineau la data faptei proprietatea din Valea Doftanei, conform Extrasului de Carte Funciara nr 21389 eliberate ca urmare a cererii nr 16494 din 24.07.2017.

CTR

Cazul lui Mircea Negulescu este doar primul dintr-o listă lungă care cuprinde magistrați, politisti, oameni de afaceri și persoane cu funcții de decizie în instituțiile de forță ale județului Prahova, toate acestea urmând să fie dezvăluite în viitorul apropiat, chiar daca primaria si cei care au initiat aceasta hotarare a consiliului local sunt opaci si incearca musamalizarea cazului (normal, „papusarul” care a initiat aceasta manevra dolosiva este „carpa” unui deputat).Vom reveni!(Cerasela N.).

05-06martie2014_caiet_de_sarcini

05-06martie2014_caiet_de_sarcini(1)

hot.17.2014

[1] Cu sediul în Băicoi, str. Înfrăţirii, nr. 76 B, J/29/843/1999, CIF RO 12347950, cont RO3333BTRL03001202560235XX

[2] “L-a trimis pe nepotu-său, să vezi cât e de jegos. L-a trimit pe nepot să îi dau lemn mai ieftin. M-a pus să îi iau fier beton şi să îi dau pentru casă. I-am zis că nu îi iau, că nu am bani.”

Anchete

Penitenciarul Mioveni: Oază de speranță și punte către reintegrare – Un model de implicare comunitară și transformare umană!

Publicat

pe

De

În ultimele două zile, Penitenciarul Mioveni s-a transformat într-un veritabil epicentru al implicării comunitare și al transformării sociale, demonstrând că un program încărcat poate genera rezultate cu adevărat semnificative. Dincolo de zidurile instituției, s-a scris o poveste despre dialog, înțelegere și speranță, o demonstrație concretă a faptului că schimbarea este posibilă atunci când comunitatea se unește pentru un scop comun.

„Biblioteca vie”: Cărți deschise, destine schimbate la Mioveni

Devenit deja o tradiție de suflet, evenimentul „Biblioteca Vie” a adus astăzi, în inima Penitenciarului Mioveni, o gură de aer proaspăt și o lecție de umanitate. Timp de trei ore intense, peste 140 de elevi și studenți au avut ocazia unică de a „citi” povești autentice, lipsite de prejudecăți. Nu au fost cărți tipărite, ci oameni: polițiști de penitenciare, foști angajați, colegi de la I.P.J. Argeș (Compartimentul de Prevenire), reprezentantul D.A.S. Mioveni, personal medical de la Spitalul Penitenciar Mioveni, voluntari de la Fundația Living Hope și, poate cel mai emoționant, cinci persoane private de libertate.

Sub egida Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, participanții au renunțat la orice etichetă socială, întâlnindu-se pur și simplu, de la om la om. Fiecare „carte” vie a dezvăluit pagini pline de trăire, greșeli, durere, dar și de curaj, speranță și determinare. Tinerii „cititori” au absorbit povești reale și sincere, înțelegând, poate mai bine ca oricând, greutatea unei alegeri, impactul consecințelor și drumul anevoios, dar posibil, spre schimbare. Mesajul central a rămas clar și puternic: fiecare om este o poveste, iar ascultarea sinceră are puterea de a schimba destine.

Armonizarea instituțională: Un pas crucial spre reintegrare eficientă

Ziua precedentă a marcat un alt moment esențial în demersul de reintegrare socială. Penitenciarul Mioveni a reușit să aducă la aceeași masă toate instituțiile partenere, consolidând colaborarea vitală pentru succesul procesului de schimbare. Reprezentanții diferitelor entități au avut ocazia să discute și să clarifice interpretări legislative diverse, explorând soluții inovatoare pentru armonizarea acestora în contextul continuu al modificărilor normative. Acest dialog inter-instituțional reprezintă un pilon fundamental pentru crearea unui cadru coerent și eficient, adaptat nevoilor complexe ale persoanelor private de libertate pe drumul lor spre reintegrare în societate.

Proiectul „Tabor”: Spirit și tradiție pentru sufletele aflate în căutare

Tot ieri, într-un amplu demers de asistență religioasă și sprijin social, Penitenciarul Mioveni, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a derulat proiectul „Tabor – Tradiție și Actualitate în Biserica Ortodoxă Română”. Inițiativa a culminat cu o slujbă deosebită, oficiată de un sobor impresionant, format din șapte preoți. Aceste momente de spiritualitate și reflecție oferă un suport moral și emoțional esențial, contribuind la echilibrul interior și la reconstrucția speranței pentru persoanele aflate în detenție.

Pagină cu pagină, Penitenciarul Mioveni își scrie propria poveste de succes, iar mesajul puternic transmis prin toate aceste acțiuni este unul simplu, dar fundamental: implicarea înseamnă schimbare! Prin dedicare, dialog și parteneriate solide, comunitatea Mioveni demonstrează că se pot construi punți solide către un viitor mai bun, pentru toți membrii săi. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!

Publicat

pe

De

O pagină importantă din cariera judiciară a procurorului Alin Mihăiță Mocioi, de la Parchetul Judecătoriei Constanța, este pe cale să se încheie. Potrivit informațiilor dezvăluite de publicația Lumea Justiției, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a transmis Președintelui României, Nicușor Dan, propunerea oficială privind eliberarea din funcție a magistratului. Acest demers survine în urma unei decizii irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Excludere din sistem: O decizie fără drept de apel

Soarta profesională a procurorului Mocioi a fost pecetluită în urmă cu doar câteva zile, când Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Sectiei pentru procurori a CSM în materie disciplinară. Această hotărâre viza, conform surselor citate, excluderea din magistratură a lui Alin-Mihăiță Mocioi, confirmând astfel sancțiunea disciplinară supremă. Măsura subliniază rigoarea și intransigența sistemului judiciar în fața abaterilor grave.

Ultimul pas: De la CSM la Palatul Cotroceni

Transmisia propunerii de eliberare din funcție către Președintele României reprezintă ultimul pas formal în încheierea carierei de magistrat. Odată ce decretul prezidențial va fi semnat, Alin Mihăiță Mocioi nu va mai face parte din sistemul judiciar. Această succesiune de evenimente marchează nu doar deznodământul unui caz individual, ci și reiterarea principiului responsabilității profesionale în magistratură, un pilon esențial pentru credibilitatea justiției. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați

Publicat

pe

De

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se pregătește pentru momentul anual al alegerii conducerii, însă ediția din acest an, programată pentru azi- joi, 27 noiembrie 2025, se anunță lipsită de orice urmă de suspans. Potrivit dezvăluirilor publicației Lumea Justiției, competiția electorală va fi, din nou, inexistentă, consolidând o cutumă ce a marcat recenta istorie a instituției.

O „alegere” fără emoții: Sistemul consolidat al desemnărilor

În contradicție cu vremurile trecute, când mai mulți candidați își disputau fotoliile de președinte și vicepreședinte, scena politică internă a CSM pare să fi atins un echilibru, caracterizat de absența candidaturilor multiple. Această realitate, semnalată de Lumea Justiției, sugerează o înțelegere tacită sau o rotație prestabilită a funcțiilor, eliminând elementul competitiv din procesul de selecție.

Președinția CSM: O rotire predictibilă la nivelul Curților de Apel

Urmând o cutumă bine stabilită, după ce funcția de președinte al CSM a fost deținută succesiv de reprezentanți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (judecătorii Daniel Grădinaru și Denisa Stanisor) și apoi de un reprezentant al curților de apel (judecătoarea Elena Costache), rolul de lider al Consiliului va reveni unui alt judecător de la curțile de apel. Conform informațiilor, este vorba despre judecătorul Liviu Odagiu, un nume familiar în rândul magistraților.

Vicepreședinția: Continuitate asigurată de procurori

Nici în privința funcției de vicepreședinte nu se anticipează surprize. După ce aceasta a fost ocupată de procurori din diverse structuri – Daniel Horodniceanu (reprezentant al parchetelor de pe lângă ÎCCJ), Emilia Ion (reprezentantă a parchetelor curților de apel) și Claudiu Sandu (reprezentantul parchetelor tribunalelor) – tradiția se va menține. Viitorul vicepreședinte va fi desemnat din rândul procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale, funcția urmând să-i revină procurorului Bogdan Staicu.

Acest mod de operare, departe de a fi o competiție deschisă, ridică întrebări despre dinamica internă a CSM și despre modul în care sunt garantate reprezentativitatea și pluralismul de opinii în cadrul forului menit să asigure independența justiției. Alegerile de joi vor oficializa aceste desemnări, consolidând structura de conducere a CSM pentru anul 2026. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv17 ore ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusiv2 zile ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusiv2 zile ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv4 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv4 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv4 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv5 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv5 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv5 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv5 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv6 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv6 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv