Anchete
Trebuie sa vada ce a spus CCR – Comisarul de Prahova
Intrebat cum vede aceasta sesizare a Comisiei de la Venetia si daca crede ca este oportuna, Florin Iordache a raspuns: „Atata timp cat avem cel putin pe doua legi faptul ca CCR a stabilit ca acele legi sunt constitutionale, e un demers politicianist pe care l-a facut PNL.
Partidul National Liberal, atata timp cat a pierdut in tara, duce aceasta lupta externa si au solicitat chiar mai mult, monitorizarea Romaniei pe Legile Justitiei si pe ceea ce se intampla in Romania, care din punctul meu de vedere nu este in regula.
In ceea ce priveste aceasta solicitare pe care o va face APCE catre Comisia de la Venetia, din punctul meu de vedere nu poate avea niciun fel de efect, pentru ca si Comisia de la Venetia inainte de toate trebuie sa vada punctele de vedere exprimate cel putin de doua ori in acest moment de catre Curtea Constitutionala”.
Chestionat daca va trimite un punct de vedere catre Comisia de la Venetia pe aceasta tema, Iordache a replicat: „Daca ne solicita, fara indoiala vom trimite, dar, repet, atata timp cat s-a constatat ca aceste legi sunt constitutionale, atata timp cat s-a constatat ca aceste legi, prin modul prin care au fost adoptate si prin articolele care modifica, nu aduc in niciun fel atingere independentei Justitiei, din punctul meu de vedere si Comisia de la Venetia nu va avea ce sa faca decat sa constate ca e un demers normal pe care Parlamentul Romaniei in final l-a adoptat”.
Comisia de Monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Venetia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificarile Legilor Justitiei propuse de PSD si ALDE.
Amintim ca CCR a admis pe 19 aprilie, mai multe sesizari ale PNL, USR si ICCJ privind neconstitutionalitatea unor articole din actul normativ ce modifica Legea 303/2004, privind statutul magistratilor, drept urmare legea urmand sa se reintoarca in Parlament.
Prin urmare, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor urmeaza sa fie reexaminate pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Anchete
Va dati seama cat de mare este disperarea?/”Intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei este anti-vaccinist”

Asa ceva este ireal! Am auzit cea mai tare aparare venita din zona #rezist in cazul afacerii cu vaccinuri anti-Covid, cu prejudiciu de peste 1 miliard de euro adus statului, caz in care DNA ii acuza de fapte de abuz in serviciu pe fostul premier Florin Citu si ministrii USR ai Sanatatii, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila, dezvaluie Lumea Justitiei. Fiti atenti: cica intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei (foto) este anti-vaccinist. Nu este o gluma, este cat se poate de serios: aceasta idee se vantura prin zonele #rezist si este prezentata drept argument pentru combaterea anchetei DNA. Doamne fereste! Va dati seama cat de mare este disperarea? (Irinel I.).
Anchete
Sunt nauciti cei de la USR dupa lovitura data de DNA/Cand ia de-ai lor, DNA face abuzuri

Sunt nauciti cei de la USR dupa lovitura data de DNA in dosarul privind achizitia de vaccinuri anti-Covid, caz in care Vlad Voiculescu (foto dreapta), lider marcant al progresistilor, este acuzat de abuz in serviciu. Brusc, procurorii DNA sunt rai, desi pana acum doua zile DNA facea dreptate, dezvaluie Lumea Juistitiei.
Ati vazut probabil reactiile furibunde din ultimele ore ale celor de la USR la adresa DNA. S-au dat de ceasul mortii, mergand pana acolo incat sa acuze ca se fac dosare la ordin politic si ca SRI controleaza Justitia.
Dar ce sa vedeti, in urma cu doua zile, tot cei de la USR erau tare incantati de activitatea DNA. Motivul fericirii era reprezentat de clasarea pe care acelasi DNA pe care acum il infiereaza a dat-o intr-un dosar mai vechi in care era vizat fostul presedinte USR Dan Barna.
Ia uitati ce scria liderul USR Catalin Drula (foto stanga), pe Facebook, marti 22 noiembrie 2023:
“Cand adevarul este de partea ta, vine si un moment pentru dreptate.
DNA a dispus clasarea dosarelor-mascarada orchestrate impotriva lui Dan Barna fix in mijlocul campaniei prezidentiale din 2019.
Cine stie sa citeasca romaneste stia de pe atunci ca asa-zisele acuzatii erau ridicole. Erau doar o instrumentare politica a unui ordin pesedisto-penelist.
Se sesizase chipurile DLAF, organism condus de un fost politist pus sef de Viorica Dancila in ultima ei zi de mandat de premier. Acest fost colaborator al Rovanei Plumb l-a pus pe un fost colaborator al lui Dragnea sa conduca ancheta. E vorba de aceeasi persoana care ii dadea lui Dragnea acces la informatii din dosare.
N-au putut ei sa inventeze pe cat a putut demonstra Dan Barna ca este nevinovat si ca a lucrat mereu corect. A stat drept in fata unei tentative de asasinat politic, iar rezultatul este confirmat azi de procurorii DNA.
Dan nu s-a plans niciodata. A explicat ori de cate ori i s-a cerut o explicatie. A suportat valul de acuzatii si injurii stiind ca dreptatea e de partea sa.
Acum e oficial”. (Irinel I.).
Anchete
Este de laudat initiativa DNA de a demara dosarul achizitionarii de vaccinuri, prin care guvernul Citu a usurat bugetul de stat cu mai mult de 1 miliard de euro

Este de laudat initiativa DNA de a demara dosarul achizitionarii de vaccinuri, prin care guvernul Citu a usurat bugetul de stat cu mai mult de 1 miliard de euro, cumparand peste 50 de milioane de doze de vaccin (dupa ce Romania mai cumparase alte 37 de milioane), fara sa i-o ceara nimeni, dezvaluie Lumea Justitiei.
Astea sunt dosarele de care trebuie sa se ocupe un parchet de nivelul DNA! Asteptam cereri de arestare dupa ridicarea imunitatii parlamentare. Dar e bine ca ancheta se face si ca, dincolo de dosarul penal, putem sa dam o dubla lovitura politico-europeana.
In primul rand, ancheta poate duce inclusiv la sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, bagata pana peste cap in scandalul achizitionarii de vaccinuri de la Pfizer, cu banii Uniunii, pe care i-a gestionat cu manuta ei, intr-o secretomanie care a scandalizat toate statele-membre.
In al doilea rand, pentru a ne imbuna sa nu continuam ancheta penala, s-ar putea sa devenim brusc acceptati in spatiul Schengen.
Astia nu isi dau seama cu cine s-au pus! Nu degeaba avem o vorba din batrani: „Buturuga mica rastoarna carul mare”. (Irinel I.).
-
Administratieacum 5 zile
România deţine cea mai modernă versiune de PATRIOT existentă acum în lume
-
Exclusivacum 5 zile
Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta
-
Featuredacum 5 zile
In urma SEDINȚEI de la A.N.P. ii raspundem, public/oficial, comisarului șef de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN
-
Exclusivacum 5 zile
Care este asemănarea dintre un penitenciar și Academia de Poliție „A. I. Cuza”?/Umilințe, nerespectarea stimei de sine, înjosire și căprărie pana si pentru studentele din Academie
-
Featuredacum 5 zile
Generalul cu patru stele(r) Silviu Predoiu, fost șef al spionajului românesc, și-a anunțat decizia de a candida anul viitor la președinția României din partea formațiunii politice pe care a înființat-o, Partidul Liga Acțiunii Naționale
-
Featuredacum 2 zile
Testarea politistilor care ieseau din serviciu si care intrau in serviciu pentru depistarea consumului de alcool si substante stupefiante
-
Exclusivacum 2 zile
Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia: Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului
-
Ancheteacum 20 de ore
Va dati seama cat de mare este disperarea?/”Intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei este anti-vaccinist”