Anchete
S-au descoperit primii oameni care au o adaptare genetica pentru scufundari. Iata unde traiesc – Comisarul de Prahova
Nu e de mirare ca, in final, organismul lor a evoluat, ajungand sa aiba adaptari genetice ce nu se intalnesc la alti indivizi, se arata intr-un studiu publicat de jurnalul Cell si citat de Science Alert.
Se pare ca, chiar daca ne vedem la apogeul existentei noastre, ne credem omul suprem, inca evoluam, cel putin cand vine vorba de unele grupuri de oameni. Oamenii se schimba neincetat, pentru a se adapta mediului in care traiesc.
Oamenii Bajau Laut duc o viata nomada, traind practic pe niste barci sau plute. Se hranesc cu ce le ofera natura, iar cel mai adesea isi culeg hrana din reciful de corali. E adevarat ca in secolul XX mai multi reprezentanti acestei comunitati s-au stabilit pe mal, dar continua sa-si ia hrana din apa, folosind metode traditionale.
Splina marita
Inarmati cu niste greutati, pentru a se putea scufunda mai bine, totul depinde de abilitatea lor de a-si tine respiratia cat mai mult timp. O echipa internationala de oameni de stiinta i-a supus unor examene medicale, descoperind ca toti au o splina mult mai mare decat a locuitorilor satului vecin, care nu au astfel de preocupari.
S-a descoperit ca si oamenii Bajau care nu se scufundau prezentau aceasta caracteristica.
Dimensiunea splinei este importanta cand vine vorba de scufundari, pentru ca, mai mare fiind, elibereaza mai mult oxigen atunci cand organismul este supus stresului, asa cum se intampla atunci cand ne tinem respiratia mai mult timp.
Oamenii Bajau spun ca isi pot tine respiratia sub apa si 13 minute, ceea ce este cu adevarat surprinzator.
Nu e singura adaptare descoperita. S-au descoperit si diferente la nivel de ADN. Concret, la indivizii din aceasta comunitate apareau variatii ale unei gene care controleaza hormonul T4, produs de glanda tiroida. Acest hormon e in stransa legatura cu marimea splinei, dar si cu gestionarea situatiilor in care nivelul oxigenului din organism e prea mic.
O alta variatie genetica descoperita face ca sangele incarcat de oxigen sa ajunga mai degraba la creier, plamani si inima si mai putin la membre si alte zone ale corpului considerate neesentiale, iar o alta face sa nu se stocheze mari cantitati de dioxid de carbon in sange. Sunt adaptari care au aparut timp de generatii, care sa slujeasca modului de viata ale acestei populatii.
Citeste si despre o adaptare a oamenilor care traiesc la mare altitudine.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Anchete
Gabriela Scutea este acum Inalt Consilier UE pe probleme de justitie si procuratura pentru Republica Moldova

Plecata din sistem in urma cu cateva luni, desigur cu o pensie consistenta, semnatara nelegalului Protocol PICCJ-SRI (care a stat la baza constituirii echipelor mixte dintre procurori si ofiteri SRI) a ajuns Inalt Consilier al UE, dezvaluie Lumea Justitiei. Ne referim la Gabriela Scutea (foto), fost Procuror General al Romaniei si fosta mana dreapta a Laurei Kovesi. Gabriela Scutea este acum Inalt Consilier UE pe probleme de justitie si procuratura pentru Republica Moldova. Scutea isi desfasoara activitatea in cadrul unui proiect finantat de Uniunea Europeana, al carui obiectiv este de sprijinire a autoritatilor de la Chisinau in implementarea agendei de reforma, in cadrul procesului de aderare la UE. Va dati seama ce reforma va face Scutea. Saracii moldoveni…(Irinel I.).
Anchete
Va dati seama cat de mare este disperarea?/”Intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei este anti-vaccinist”

Asa ceva este ireal! Am auzit cea mai tare aparare venita din zona #rezist in cazul afacerii cu vaccinuri anti-Covid, cu prejudiciu de peste 1 miliard de euro adus statului, caz in care DNA ii acuza de fapte de abuz in serviciu pe fostul premier Florin Citu si ministrii USR ai Sanatatii, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila, dezvaluie Lumea Justitiei. Fiti atenti: cica intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei (foto) este anti-vaccinist. Nu este o gluma, este cat se poate de serios: aceasta idee se vantura prin zonele #rezist si este prezentata drept argument pentru combaterea anchetei DNA. Doamne fereste! Va dati seama cat de mare este disperarea? (Irinel I.).
Anchete
Sunt nauciti cei de la USR dupa lovitura data de DNA/Cand ia de-ai lor, DNA face abuzuri

Sunt nauciti cei de la USR dupa lovitura data de DNA in dosarul privind achizitia de vaccinuri anti-Covid, caz in care Vlad Voiculescu (foto dreapta), lider marcant al progresistilor, este acuzat de abuz in serviciu. Brusc, procurorii DNA sunt rai, desi pana acum doua zile DNA facea dreptate, dezvaluie Lumea Juistitiei.
Ati vazut probabil reactiile furibunde din ultimele ore ale celor de la USR la adresa DNA. S-au dat de ceasul mortii, mergand pana acolo incat sa acuze ca se fac dosare la ordin politic si ca SRI controleaza Justitia.
Dar ce sa vedeti, in urma cu doua zile, tot cei de la USR erau tare incantati de activitatea DNA. Motivul fericirii era reprezentat de clasarea pe care acelasi DNA pe care acum il infiereaza a dat-o intr-un dosar mai vechi in care era vizat fostul presedinte USR Dan Barna.
Ia uitati ce scria liderul USR Catalin Drula (foto stanga), pe Facebook, marti 22 noiembrie 2023:
“Cand adevarul este de partea ta, vine si un moment pentru dreptate.
DNA a dispus clasarea dosarelor-mascarada orchestrate impotriva lui Dan Barna fix in mijlocul campaniei prezidentiale din 2019.
Cine stie sa citeasca romaneste stia de pe atunci ca asa-zisele acuzatii erau ridicole. Erau doar o instrumentare politica a unui ordin pesedisto-penelist.
Se sesizase chipurile DLAF, organism condus de un fost politist pus sef de Viorica Dancila in ultima ei zi de mandat de premier. Acest fost colaborator al Rovanei Plumb l-a pus pe un fost colaborator al lui Dragnea sa conduca ancheta. E vorba de aceeasi persoana care ii dadea lui Dragnea acces la informatii din dosare.
N-au putut ei sa inventeze pe cat a putut demonstra Dan Barna ca este nevinovat si ca a lucrat mereu corect. A stat drept in fata unei tentative de asasinat politic, iar rezultatul este confirmat azi de procurorii DNA.
Dan nu s-a plans niciodata. A explicat ori de cate ori i s-a cerut o explicatie. A suportat valul de acuzatii si injurii stiind ca dreptatea e de partea sa.
Acum e oficial”. (Irinel I.).
-
Ancheteacum 3 zile
Va dati seama cat de mare este disperarea?/”Intregul dosar al DNA este vulnerabilizat din cauza ca procurorul de caz George Adrian Matei este anti-vaccinist”
-
Exclusivacum 2 zile
Caracatita BUZATU si Justitia Sa Privata: TRIBUNALUL VASLUI, ultima veriga de lupta impotriva coruptiei generalizate, inainte de Consiliul JAI
-
Featuredacum 2 zile
Cresc exigențele pentru funcționarii publici. Testări scrise în fiecare an
-
Featuredacum 4 zile
Testarea politistilor care ieseau din serviciu si care intrau in serviciu pentru depistarea consumului de alcool si substante stupefiante
-
Exclusivacum 4 zile
Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia: Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului
-
Administratieacum 3 zile
Are 29 de ani, iar 15 din aceştia i-a petrecut în sistemul militar.
-
Administratieacum 4 zile
Exerciţiul PATRIOT SPARK a urmărit și alte obiective subsecvente: dislocarea forțelor și a mijloacelor în cadrul tactic, testarea sistemului de comandă-control pe care sistemul PATRIOT îl folosește
-
Ancheteacum 4 zile
Sunt nauciti cei de la USR dupa lovitura data de DNA/Cand ia de-ai lor, DNA face abuzuri