Connect with us

Actualitate

Revocarea „se face”, nu „se POATE face”, nu se negocieaza, nu se apreciaza/ Dana Gîrbovan confirma dezvaluirile Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, vine cu precizări importante în ceea ce privește refuzul de revocare prezentat de Iohannis:

Poate sau nu poate Presedintele sa refuze propunerea Ministrului Justitiei de revocare din functie a unui procuror-sef?

Aceasta intrebare a starnit ample dezbateri in spatiul public, dezbateri dominate, dupa cum ne-am obisnuit, nu de opinii de specialitate, ale profesorilor sau practicienilor dreptului, ci de opinii pseudo- stiintifice ale diversilor autoproclamati experti in drept.

In treacat spun ca, asa cum esti circumspect la consultatiile medicale oferite de un mecanic, cei interesati ar trebui sa fie circumspecti la opiniile juridice ale nespecialistilor, oricat de mult ar abunda spatiul public de ele. Nu spun ca cineva care nu e specialist in drept sa nu participe la dezbateri, ci spun ca audienta sa fie circumspecta si sa treaca prin filtrul critic orice astfel de opinie.

In drept, interpretarea legii nu e mereu facila, iar chestiunea precum cea in cauza naste dispute si controverse la nivel doctrinar, caracterizate prin evidentierea unor aspecte subtile sau argumente juridice complexe, departe de nivelul simplelor pareri aruncate in spatiul public, de multe ori si acelea vadit subiective, in functie de tabara politica sustinuta de autor.

Revenind la subiectul in discutie, subliniez o prima chestiune extrem de importanta, deja remarcata de colega mea, judecatoarea Adina Daria Lupea. Revocarea din functia de procuror-sef nu este, potrivit legii interne, si nu poate fi, conform standardelor europene, o chestiune de „oportunitate politica”.

Culmea, aceasta teorie este sustinuta de unii care se pretind mari aparatori ai independentei procurorilor.

Sustinerea ca revocarea procurorilor-sefi este o chestiune de „oportunitate politica” echivaleaza cu negarea, subminarea conditiei de baza a independentei procurorilor-sefi in exercitarea atributiilor lor.

Conform acestei sustineri inseamna ca, din considerente pur politice, pe baza unei intelegeri de culise, spre exemplu, intre Ministrul Justitiei si Presedinte, un procuror-sef ar putea fi debarcat din functie pentru ca asa au decis cei doi, din oportunitate politica.

In sprijinul acestei idei, am vazut ca este adus argumentul „simetriei” dintre procedura de numire si revocare. Desi acest argument pare unul substantial, la o privire atenta se dovedeste a fi fals.

Daca va uitati in Legea 303/2004 veti gasi ca procedura de revocare nu este deloc in „simetrie” cu aceea de numire.

Legea 303/2004 prevede o marja larga de apreciere si oportunitate, adica de subiectivism, atat pentru Ministrul Justitiei, cat si pentru Presedinte atunci cand numesc un procuror-sef.

De exemplu, art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004 prevede ca procurorii-sefi de la PG, DNA si DIICOT, adjunctii lor si procurorii sefi de sectie de la acestea „SUNT NUMITI de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

Asadar, singurele conditii exterioare pentru numire sunt ca procurorii sa aiba o vechime de 10 ani, in rest fiind aprecierea Ministrului Justitiei pe cine propune si a Presedintelui daca numeste, Presedintele putand refuza motivat propunerea Ministrului Justitiei.

Istoria recenta a dovedit ca, in aceste conditii, numirea procurorilor poate fi usor rezultatul unui blat politic, celebre fiind numirile facute in 2013, in urma pactului de coabitare Ponta-Basescu. Situatia este si mai problematica atunci cand Ministrul Justitiei si Presedintele fac parte din aceeasi tabara politica.

Situatia se schimba insa in ceea ce priveste procedura revocarii, deoarece legea prevede, la art. 54 alin. (4) din Legea 303/2004, expres si limitativ in ce conditii SE FACE revocarea din functie a unui procuror sef.

Legiuitorul foloseste imperativul „se face” tocmai pentru a exclude orice factor subiectiv, personal din acest proces.

Odata indeplinite conditiile din lege, revocarea „se face”, nu „se POATE face”, nu se negocieaza, nu se apreciaza.

Solutia legiuitorului este fireasca, pentru ca cel numit trebuie ferit de presiunile ulterioare ale celor ce l-au numit, iar cea mai mare presiune ar fi tocmai posibilitatea revocarii sale pe criterii de „oportunitati politice”.

Introducerea in ecuatie a criteriului „oportunitatii politice” ar fi sursa unei potentiale surse de santaj si presiune asupra procurorului-sef, fapt ce trebuie, in mod incontestabil, evitat.

In aceleasi sens sunt si recomandarile Comisiei de la Venetia, aceasta stipuland in mod expres ca este necesar ca revocarea procurorilor sa se faca in cazuri specifice prevazute de lege.

Potrivit art. 54 alin. (4) raportat la art. 51 alin. (2) din Legea 303/2004, revocarea din functia de procuror-sef se face pentru urmatoarele motive:

„a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;

  1. b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;
  2. c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.”

Limitele de decizie ale Presedintelui sunt mai usor de inteles daca ne referim la lit. a) si c).

Astfel, daca un procuror-sef este sanctionat disciplinar, chiar si cu o sanctiune usoara, gen avertisment, revocarea din functie, potrivit legii, „se face” obligatoriu.

Singura situatie in care Presedintele ar putea refuza revocarea ar fi cea in care s-ar dovedi ca sanctiunea disciplinara nu exista, fie pentru ca nu a fost aplicata, fie pentru ca a fost ulterior anulata.

Mai simplu spus, Presedintele NU are un drept propriu de apreciere cu privire la oportunitatea masurii revocarii, aprecierea sa sub acest aspect fiind irelevanta. Daca procurorul-sef a fost sanctionat disciplinar, revocarea „se face”.

Concluzia este valabila pentru toate cele trei cazuri de revocare: decizia Presedintelui trebuie sa se limiteze la verificarea existentei conditiei prevazute de lege si atat.

Daca in situatia lit. a) si c) situatia este mai clara, stabilirea existentei conditiei prevazute la lit. b) impune o verificare, ce se va finaliza printr-un raport.

Cel ce face aceasta verificare este Ministrul Justitiei – sub a carui autoritate isi desfasoara activitatea procurorii –, acesta fiind singurul in drept sa propuna revocarea, declansand in acest fel procedura.

In urma verificarilor, Ministrul Justitiei trebuie, pe baza acestora, sa concluzioneze daca este indeplinita conditia „exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale”.

In mod inevitabil, aceasta concluzie implica o doza de subiectivism, insa aceasta trebuie sa fie una extrem de limitata, pentru ca orice verificare se refera la FAPTE si nu la opinii sau aprecieri personale.

Aceeasi concluzie este valabila si in cazul Presedintelui care, avand raportul de verificare al Ministrului Justitiei si avizul sectiei de procurori al CSM, trebuie sa analizez foarte serios si pe deplin toate motivele de revocare invocate si, in consecinta, sa decida daca sunt sau nu sunt indeplinite conditiile de la lit. b) pentru revocare.

Daca aceste conditii sunt indeplinite, Presedintele nu mai are nici o marja de apreciere proprie, nici un criteriu de „oportunitate politica”, ci este obligat „sa faca” revocarea.

Daca, in urma analizei, constata ca nu sunt indeplinite conditiile de la lit. b), Presedintele trebuie sa respinga revocarea, inlaturand argumentat/motivat concluziile verificarilor facute de Ministrul Justitiei.

In concluzie, decizia de revocare nu este in nici un caz una de „oportunitate politica”, Presedintele neputand respinge cererea pentru ca asa apreciaza el ca e oportun, dupa cum nu este nici obligat sa admita automat cererea de revocare.

Presedintele este tinut strict sa verifice, obiectiv si tehnic, daca sunt sau nu indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a „se face” revocarea; in cazul in care conditiile sunt indeplinite acestea trebuie sa dea curs propunerii de revocare, iar daca conditiile nu sunt indeplinite, sa motiveze punctual de ce ar fi astfel. (Irinel I.).

 

Actualitate

Dincolo de performanță: Reconfigurarea capabilităților aeriene pentru teatrele de operațiuni moderne

Publicat

pe

De

Forțele armate care vizează modernizarea flotelor aeriene nu mai caută doar aeronave cu performanțe tehnice superioare la costuri competitive. Nevoia actuală este de a găsi un partener de misiune capabil să livreze nu doar tehnologie „future-ready”, ci și expertiza inginerească necesară adaptării acestor platforme la cerințe operaționale specifice, totul într-un cadru de timp și buget strict definit. Esențială în acest ecosistem este continuitatea: suportul și mentenanța pe tot parcursul ciclului de viață al misiunii.

Platforme versatile pentru misiuni strategice

Avioanele de afaceri, prin caracteristicile lor remarcabile – viteză, autonomie, disponibilitate rapidă și eficiență operațională – au devenit soluția ideală pentru noua generație de platforme aeriene. Aceste aeronave, odată echipate cu radare avansate, senzori și încărcături utile complexe, sunt desfășurate pentru misiuni de Inteligență, Recunoaștere și Supraveghere (ISR), dar și pentru avertizare timpurie (AEW&C).

Capacitatea lor de a fi redeployate rapid în noi zone de operațiuni sau de a fi realocate dinamic le transformă în active strategice. Mai mult, prin interioare modularizate, o singură platformă poate îndeplini roluri multiple, de la patrulare maritimă și evacuare medicală, până la transport strategic, demonstrând o adaptabilitate crucială într-un peisaj al amenințărilor în continuă evoluție.

Succesul programelor critice: Dovezile eficienței

Eficiența acestui tip de platformă este demonstrată prin programe militare de mare succes. Un exemplu elocvent este flota utilizată de forțele aeriene americane pentru programul Battlefield Airborne Communications Node (BACN). Cunoscute drept „Wi-Fi-ul cerului”, aceste avioane acționează ca un gateway de comunicații la mare altitudine, asigurând interoperabilitatea între forțele aeriene și cele terestre, surmontând bariere geografice precum munții sau distanțele vaste.

Un alt punct de cotitură este sistemul High Accuracy Detection and Exploitation System (HADES). Această platformă este pilonul următoarei generații de senzori aerieni, permițând monitorizarea la distanțe strategice de siguranță. HADES transformă radical modul în care este colectată și livrată inteligența militară, oferind acoperire persistentă asupra unor zone întinse și susținând operațiunile multi-domeniu, fără a expune echipajele la riscuri inutile.

Parteneriatul dincolo de hardware

Succesul acestor programe se bazează pe colaborarea strânsă cu lideri în inovația tehnologică de apărare. Abordarea nu este una de tip „one-size-fits-all”, ci una adaptată: de la furnizarea platformei brute până la expertiză inginerească complexă, modificări structurale și servicii de mentenanță integrată.

Cu un suport global care acoperă peste 100 de locații, mentenanța predictibilă devine o realitate, permițând clienților guvernamentali o vizibilitate mai clară asupra cerințelor bugetare pe termen lung. Într-o lume în care cerințele se schimbă rapid, filozofia centrată pe client asigură nu doar o soluție tehnică personalizată, ci un partener care rămâne alături de forțele armate pe toată durata de viață a misiunii.

Citeste in continuare

Actualitate

Traficul trimis de ChatGPT a crescut de peste patru ori în cinci luni: ce arată datele pe septembrie de pe trafic.dwf.ro

Publicat

pe

Un studiu DWF pe 400.000 de răspunsuri ChatGPT explică saltul: traficul pe chatgpt.com a rămas același, dar răspunsurile au început să trimită direct către site-uri.

București, 15 octombrie 2026 – Cele 782 de site-uri românești monitorizate de DWF pe trafic.dwf.ro au primit în septembrie 2026 aproximativ 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie, când erau circa 312.000. În aceeași perioadă, traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut, iar la căutările de cumpărare ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri direct în text a urcat de la sub 1% la 49%.

Saltul traficului din AI a început în iulie, odată cu linkurile din răspunsuri

  • Față de septembrie 2025, traficul din asistenții AI e de 4,3 ori mai mare (+328%), iar septembrie este a 15-a lună la rând peste nivelul anului anterior.
  • Creșterea nu a fost constantă. Între iunie 2025 și iunie 2026, traficul din AI a stat aproape pe loc, între 284.000 și 385.000 de sesiuni pe lună, în medie circa 333.000.
  • Din iulie 2026, traficul a urcat la 533.000 de sesiuni, apoi la 854.000 în august și la 1,36 milioane în septembrie.
  • Peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie 2026. Din cele 1,36 milioane de sesiuni din septembrie, aproximativ 1 milion sunt peste nivelul de dinainte de linkuri.

Legătura se vede în timp: momentul saltului coincide cu apariția linkurilor, iar studiul DWF nu a găsit o altă schimbare în răspunsurile ChatGPT în această perioadă. Click-urile individuale nu pot fi atribuite unui anumit tip de răspuns.

Graficul 1. Sesiunile din asistenții AI pe lună și ponderea răspunsurilor ChatGPT cu linkuri în text. Surse: trafic.dwf.ro, studiul DWF.

ChatGPT căuta și înainte, dar sursele nu apăreau în text

Studiul DWF a analizat 400.000 de răspunsuri ChatGPT la căutări în limba română, făcute din România, din ianuarie până în septembrie 2026. Un singur lucru s-a schimbat în această perioadă: locul în care stau sursele.

  • În ianuarie, ChatGPT căuta deja pe internet la întrebările de cumpărare. Fiecare răspuns avea în medie 24 de surse, cam jumătate site-uri străine precum Alibaba, Wikipedia sau Reddit, dar toate stăteau într-un panou separat, deschis cu butonul „Sources”.
  • În septembrie, 49% din răspunsuri aveau linkuri direct în text, în medie 2,8 pe răspuns.
  • Nouă din zece linkuri din text duc către site-uri românești.

 

Căutarea „camere dvr” în ChatGPT 15 ianuarie 2026 10 septembrie 2026
Linkuri în textul răspunsului 0 3
Unde ajunge cine dă click nicăieri, sursele stau în butonul „Sources” pe site-urile respective

Tabelul 1. Aceeași căutare în ChatGPT, la opt luni distanță. Sursa: studiul DWF.

Vizitele sunt reale: în GA4 cresc în același ritm atât sesiunile marcate cu parametri UTM, cât și cele identificate după site-ul de proveniență, iar rata de engagement a rămas aceeași.

Schimbarea nu e doar locală. ChatGPT a început să afișeze linkuri mai vizibile către branduri în mai 2026, iar Similarweb a măsurat atunci, la nivel global, o creștere de peste 150% a traficului trimis către site-uri într-o singură săptămână.

„Până acum, prezența în răspunsurile AI era o curiozitate de măsurat. Acum e un canal care trimite click-uri importante, iar nouă din zece duc pe site-uri românești. Dacă brandul tău nu apare în răspuns, concurentul care apare ia traficul”, spune Radu Mărcușu, Search Director DWF.

O vizită din AI la fiecare 30 din Google

  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Traficul din AI înseamnă 3,19% din traficul de search și 0,89% din traficul total, cu 59% peste august.
  • ChatGPT aduce 98,9% din acest trafic și trimite deja mai mult decât Bing, al doilea motor de căutare din datele studiului.

Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des, dar cumpără mai scump

Magazinele online din studiu AI, aprilie 2026 AI, septembrie 2026 Google organic, septembrie 2026
Rata de conversie 3,44% 2,09% 1,91%
Coșul mediu 282 lei 391 lei 303 lei

Tabelul 2. Conversia și coșul mediu pe magazinele online din studiu. Sursa: trafic.dwf.ro.

Graficul 2. Rata de conversie din AI și din Google organic, ianuarie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

  • În aprilie, vizitatorul venit din AI cumpăra de aproape două ori mai des decât cel din Google organic. În septembrie, diferența aproape a dispărut.
  • Comenzile din AI sunt însă mai mari: coșul mediu a urcat la 391 de lei, cu 29% peste organic.
  • Veniturile aduse de AI magazinelor, de 2,1 milioane de lei în septembrie, sunt de peste patru ori mai mari decât acum un an, dar reprezintă încă doar 0,8% din vânzări.
  • Ipoteza DWF, de urmărit în lunile următoare: linkurile din text aduc pe site și oameni care încă explorează, nu doar pe cei care au ales deja ce cumpără.

Piața: scăderea traficului încetinește a treia lună la rând

Traficul total este cu 4,8% sub nivelul din septembrie 2025, după scăderi de 10,7% în iulie și 7,1% în august. Search-ul rămâne canalul cu cea mai mare scădere, dar ritmul s-a redus de la 20% în iulie la 12,6%.

Canal Sesiuni septembrie 2026 Evoluție anuală iulie Evoluție anuală august Evoluție anuală septembrie
Trafic total 153,3 mil. −10,7% −7,1% −4,8%
Search 42,8 mil. −20,0% −18,3% −12,6%
Paid 44,7 mil. −1,7% +7,0% +7,6%
Social 3,6 mil. −1,0% +9,8% +11,1%
Direct 30,7 mil. −6,5% −10,9% −3,1%
Asistenți AI 1,36 mil. +47,6% +154,4% +327,8%

Tabelul 3. Traficul pe canale și evoluția față de anul anterior, iulie-septembrie 2026. Sursa: trafic.dwf.ro.

Magazinele online cresc puțin peste inflație

  • Veniturile din septembrie sunt cu 7,4% mai mari decât acum un an, la 268 de milioane de lei.
  • Inflația anuală a fost de 6,6% în septembrie, iar mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,1%, potrivit INS. În termeni reali, vânzările sunt deci aproape la nivelul de anul trecut.
  • Comenzile au crescut cu 2,8%, iar coșul mediu cu 4,4%, la 333 de lei, mai puțin decât inflația.
  • Tabloul se potrivește cu datele INS pentru întregul comerț cu amănuntul, care a avut în august prima creștere anuală după 12 luni, de 0,9%.
  • Organicul continuă să aducă mai puține vizite, dar mai mulți bani: sesiunile scad cu 18,1%, iar veniturile cresc cu 2,2%.

De reținut

  • Site-urile din studiu au primit în septembrie 1,36 milioane de sesiuni din asistenții AI, de peste patru ori mai multe decât în aprilie (circa 312.000).
  • Traficul pe chatgpt.com din România nu a crescut: stă între 20 și 26 de milioane de vizite pe lună de 16 luni, potrivit Similarweb.
  • Canalul AI crește, dar peste 95% din creșterea față de anul trecut s-a produs între iulie și septembrie, după ce ChatGPT a început să pună linkuri în răspunsuri: la căutările de cumpărare, de la sub 1% în ianuarie la 49% în septembrie.
  • Acum un an, la 146 de vizite din Google venea una din asistenții AI. În septembrie, una la 30.
  • Vizitatorul din AI nu mai cumpără mai des decât cel din Google, dar lasă un coș cu 29% mai mare.
  • Magazinele online cresc cu 7,4%, puțin peste inflația de 6,6%.

Notă metodologică

  • trafic.dwf.ro agregă anonim datele din Google Analytics 4 a 782 de site-uri din portofoliul DWF, cu 153,3 milioane de sesiuni în septembrie, mai ales companii active în marketing (magazine online, firme de servicii, advertiseri), fără portaluri de știri. Cifrele descriu aceste site-uri, nu întregul internet românesc.
  • Cohorta se recompune la fiecare ediție: procentele de evoluție sunt comparabile între ediții, volumele absolute nu.
  • De la această ediție, cifrele lunare sunt calculate pe luna calendaristică întreagă. Ediția pe august folosea o fereastră de 30 de zile și raporta 995.000 de sesiuni din AI, față de aproximativ 855.000 pe luna calendaristică.
  • Traficul din AI include sesiunile identificate în GA4 după site-ul de proveniență sau parametrii UTM. Click-urile din reclamele ChatGPT sunt măsurate separat, iar cele din Modul AI al Google sunt numărate la Search.
  • Studiul despre linkuri: 400.000 de răspunsuri colectate din interfața ChatGPT în ianuarie-septembrie 2026, pentru 36.318 căutări în limba română, făcute din România. Vizitele pe chatgpt.com: Similarweb. Inflația și comerțul cu amănuntul: INS.

Despre DWF

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Studiul complet despre linkurile din ChatGPT este disponibil la trafic.dwf.ro/ai.

f.ro | BĂNĂȚEANUL

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Blue, drona autonomă Northrop Grumman, a efectuat primul zbor

Publicat

pe

De

Demonstrație autonomă în deșertul Mojave

Demonstratorul de dronă „wingman” Talon Blue, dezvoltat de Northrop Grumman, a zburat pentru prima dată deasupra deșertului Mojave din California. În cadrul testului, desfășurat la o dată care nu a fost precizată, aparatul a executat autonom rulajul, decolarea, manevrele în aer și aterizarea, potrivit companiei.

Craig Woolston, vicepreședinte și director general pentru cercetare și proiectare avansată în cadrul Northrop Grumman, a descris zborul drept un pas către o nouă generație de capabilități autonome. El a adăugat că fiecare test oferă lecții utile pentru dezvoltarea viitoare a acestor tehnologii.

Proiect finanțat de companie, în afara primului val al programului CCA

Northrop Grumman a finanțat până acum din resurse proprii dezvoltarea Talon Blue, după ce nu a fost selectată pentru contractele inițiale ale Forțelor Aeriene ale SUA privind aeronavele autonome de tip Collaborative Combat Aircraft (CCA).

În iunie, Anduril și General Atomics au fost alese pentru construirea dronelor din prima etapă a programului. Separat, în competiția dedicată software-ului de autonomie, au avansat Anduril, Shield AI și Collins Aerospace, filială a RTX.

Cu toate acestea, autoritățile americane au manifestat interes pentru Talon Blue, iar Forțele Aeriene i-au atribuit indicativul militar YFQ-48A.

Arhitectură modulară și software aflat în teste

Northrop Grumman promovează designul modular al aeronavei și afirmă că compartimentul său pentru armament poate fi adaptat pentru misiuni diferite. Compania dezvoltă, de asemenea, o suită software de autonomie numită Prism, testată pe Model 437, o dronă produsă de filiala Scaled Composites.

Nu este clar dacă Talon Blue a fost pilotată în primul zbor folosind software-ul Prism. Un purtător de cuvânt al companiei nu oferise încă o precizare în acest.

Competiția pentru drone autonome continuă

O a doua etapă a programului CCA este în curs de dezvoltare. În paralel, și alți producători, inclusiv Lockheed Martin, și-au prezentat conceptele de drone „wingman”, fără să le asocieze în mod public cu programe specifice.

Primul zbor al Talon Blue marchează astfel o etapă importantă pentru proiectul Northrop Grumman, într-un domeniu în care companiile încearcă să transforme autonomia aeriană într-o capabilitate operațională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv20 de ore ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv20 de ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv20 de ore ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv20 de ore ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv20 de ore ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv20 de ore ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv4 zile ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv4 zile ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv