Connect with us

Anchete

Procurorii care anchetau cazuri de “siguranță națională” treceau sub autoritatea noii Securități – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

COMENTARIU DE ION CRISTOIU (EVENIMENTUL ZILEI ȘI PRELUARE BLOG):

Miercuri, 4 aprilie 2018, vicepreședintele CSM, Codruț Olaru, a anunțat în cadrul ședinței de plen a CSM că, asemenea Parchetului General, Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au încheiat protocoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii.

Știrea privind existența unui protocol între SRI și Parchetul General a avut asupra opiniei publice efectul unui cutremur.

Cea privind existența unui protocol între SRI și Instanța Supremă, instituție către care toate privirile se îndreaptă ca spre întruchiparea independenței de esență a Justiției, a avut efectul unui cutremur catastrofal. Imediat s-au auzit voci autorizate care au cerut desecretizarea Protocolului. Nu știu dacă acest fapt se va petrece sau nu.

Sînt sigur că Protocolul dintre SRI și ÎCCJ stipulează colaborarea în chestiunea infracțiunilor de siguranță națională.

Prin acest Protocol, SRI a vrut să se asigure că sesizările sale în materie de infracțiuni contra securității naționale sînt nu numai transformate în dosar de trimitere în judecată de către Parchetul general, dar și încununate de o sentință.

Știu însă sigur că Protocolul dintre SRI și ÎCCJ se bazează pe aceeași teză care a făcut SRI să lanseze inițiativa unui protocol cu Parchetul general. Teza, jucînd rol de convingere intimă a celor care lucrează în Servicii peste tot în lume că, în materie de siguranță națională scopul scuză mijloacele.

Acum, cînd ne dăm seama că Scandalul n-ar fi fost posibil dacă actuala conducere a SRI n-ar fi decis desecretizarea Protocolului din februarie 2009, se cuvine a reaminti, obligați de condiția de istoric al clipei, că știrea privind desecretizarea de vineri a fost anunțată de Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvînt al SRI, joi seara, la 22.30, în cadrul unui lung interviu, difuzat în două părți de B1tv, luat de Sabin Orcan. Am ținut să precizez acest amănunt nu numai din necesități ținînd de exactitatea cerută de un eveniment, dar și pentru că interviul, aprobat de conducerea SRI, n-a fost dat întîmplător în preziua desecretizării Protocolului. Prin el SRI a vrut să intervină cu un punct de vedere propriu în dezbaterea națională, prevăzută că va avea loc în chip inevitabil.

Ovidiu Marincea, prezentînd punctul de vedere al SRI, a înscris Protocolul în seria de protocoale încheiate de SRI și cu alte instituții din România democratică.

Aceste protocoale au fost justificate cu două argumente:

  1. Multe instituții lucrează cu documente secrete.
  2. Multe instituții lucrează cu date pe calculator, expuse hărțuielilor cibernetice.

Sincer să fiu, argumentele privind cele 53 de instituții care au semnat protocoale cu SRI m-au convins.

Nu m-au convins argumentele că Protocolul cu Parchetul General se înscrie în hotarele acelorași argumente.

Pentru că una e un Protocol cu Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, și alta e un Protocol cu Parchetul General. Protocolul cu Agenția respectivă, indiferent de motivare, nu aduce atingere unui principiu țînînd de esența democrației: Independența magistratului – fie acesta procuror sau judecător- în întocmirea unui dosar, plecînd de la o sesizare, indiferent de infracțiunea cu care a fost sesizat.

În cadrul constituțional, SRI și Parchetul nu sînt părți ale unui cuplu, nu sînt instituții ale aceluiași domeniu, ci instituții diferite, dinadins diferite. Prin legea de înființare a SRI s-a luat SRI dreptul de a face anchete penale în cazurile de siguranță națională tocmai pentru că, spre deosebire de Securitate, care a avea și atribuții de poliție politică prin dreptul de a ancheta, SRI trebuie să fie un simplu autor de sesizări ale Justiției, egal în drepturi cu oricare altă instituție în fața procurorului, chiar dacă, de pildă, ANAF sesizează cazuri de evaziune fiscală, în timp de SRI, de cazurile de siguranță națională.

Documentul desecretizat instituie un soi de cooperare între SRI și Parchet în chestiuni de infracțiuni privind securitatea națională. Ori, așa cum am mai scris, cele două instituții nu pot coopera prin Protocol mai mult decît ar coopera Parchetul cu Jandarmeria sau ANAF, instituții care, potrivit articolului 61 Cod de procedură penală, pot sesiza Parchetul. Cît despre ÎCCJ nici vorbă de posibilitatea unui protocol între ea și SRI. Desigur, SRI e un serviciu secret al democrației. Asta nu înseamnă că el e creditat din start ca lipsit de orice tentație de a face abuzuri, chiar și din intenții corecte. Să luăm un exemplu. Noul Cod penal numără printre infracțiunile contra securității naționale și Comunicare de informații false:

„Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscînd caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Ca ziarist sînt unul dintre cei care pot fi acuzați de comunicare de informații false.

Să zicem că SRI e convins că am comis această infracțiune. Nu mă întreb dacă face asta pentru că șefii au ciudă pe mine, sau pentru că într-adevăr ei consideră că informațiile publicate de mine sînt false și pun în pericol securitatea națională. Potrivit Codului de Procedură penală, SRI sesizează Parchetul. Parchetul declanșează o investigație. Pe vremuri ancheta penală ar fi fost desfășurată tot de SRI. În democrație, tocmai pentru a evita abuzurile fostei Securități, dar și paranoia oricărui Serviciu secret cînd vine vorba de siguranța națională, doar Parchetul anchetează și eventual trimite în judecată. Cum să am eu încredere în caracterul independent al anchetei dacă între SRI și Parchetul general e un Protocol de colaborare. Să zicem că dosarul e trimis în judecată. Cum să fiu eu liniștit că voi avea parte de un proces corect, echitabil, dacă între SRI, care a făcut sesizarea și ÎCCJ e un Protocol de colaborare?

Peste tot în lume, Serviciile secrete sînt convinse că Securitatea națională depinde numai și numai de ele și în consecință tot ce cred ele că e infracțiune la securitatea națională și este de adevăratelea.

De aceea, în lumea democratică, Serviciile doar sesizează, iar cel care e anchetează e Parchetul.

Peste tot în lumea democratică, Serviciile sînt convinse că ele au dreptate și că Justiția le pune bețe în roate.

Numai că peste tot în lume, dată fiind respectarea Constituției, Serviciile secrete n-au încotro:

Se supun deciziilor Justiției.

Numai la noi, prin Protocoale, SRI a reușit să-și impună voința și dincolo de sesizarea infracțiunii.

Cine e principalul vinovat pentru această încălcare a Constituției? Evident, instituțiile Justiției care au fost de acord să devină simple instrumente ale paranoiei SRI prin semnarea de protocoale care supun procurorul sau judecătorul, în cazul infracțiunilor la securitatea națională, voinței ofițerilor SRI.

Cine a urmărit marți seara emisiunea lui Ionuț Cristache România9 dedicată dialogului cu Victor Ponta, va fi observat că aveam cu mine un dosar pe care l-am arătat fostului premier. Era vorba de interviul acordat de domnia sa site-ului știri pe surse, mai precis lui Iosif Blube. Interviul, de a cărui stenogramă am făcut rost și pe am citit-o cu creionul în mînă, punîndu-mi, așa cum s-a văzut chiar din emisiune, semne pentru ținere de minte, reprezintă, după opinia mea, una dintre cele mai puternice documente de dezvăluiri privind trecutul recent, trecut care ne obsedează mai ceva decît pe cei din anii 1965-1971 Obsedantul deceniu. În cadrul emisiunii am abordat cu Victor Ponta una dintre cele mai tari dezvăluiri din interviul acordat site-ului. Aflînd că Dan Șova e chemat la procurorul Uncheșelu de la DNA în pregătirea unui dosar, Victor Ponta merge la SRI, la Florian Coldea:

„Victor Ponta: Și am avut o relație normală, nu, pînă cînd a venit Dan Șova la mine și mi-a zis: „Vezi că mă cheamă unul Uncheșelu la DNA să spun de tine”. Zic: „Spune, Dan, ce vrei, ce…” Zice: „Nu am ce să spun”. Zic: „Bă, te cheamă să…” M-am dus la Maior și la domnul Coldea și le-am zis: „Vouă vi se pare normal că la DNA sunt chemați prieteni de-ai mei ca să spună de mine ceva?” „Stai să vorbim cu Kövesi să…” Aia a fost ultima dată cînd am vorbit cu Kövesi în viața mea.

Realizator: Cînd? A venit acolo?

Victor Ponta: Da, a venit la K2, și a zis: „Nu e adevărat”.

Realizator: Chemată de cei doi?

Victor Ponta: A chemat-o domnul Coldea, da. Și a venit în birou și a zis…

Realizator: Și v-a dat impresia că era raport de subordonare sau de prietenie?

Victor Ponta: Hai să nu vorbim de impresii, să vorbim de lucruri care s-au întîmplat.

Realizator: E important de zis: vino încoace sau…

Victor Ponta: Și am zis: „Doamna procuror șef, înțeleg că subordonații dumneavoastră cheamă senatori, deputați să facă denunțuri despre mine”. „A, nu, nu, nu, nici vorbă de așa ceva. Cred că e o greșeală, o vorbesc eu, să…” Bine, era evident că mă minte.”

Ascultîndu-l pe Victor Ponta n-am avut nici o întrebare față de gestul lui Florian Coldea de a o chema pe Codruța Kovesi. În definitiv, prim adjunctul SRI poate invita la K2 pe cine dorește și în orice chestiune.

În cazul de față, era vorba de un dosar întocmit de procurorii DNA lui Victor Ponta.

Normal, constituțional ar fi fost ca șefa DNA, aflînd despre ce-i vorba să refuze invitația.

Nu de alta, dar era invitată să dea seamă în fața unui viitor penal de ancheta inițiată de un procuror.

Codruța Kovesi răspunde invitației, ba chiar se grăbește și să dea socoteală unei chemări la ordine din partea SRI.

Așa cum a făcut și cînd a aprobat Protocolul cu SRI, deși știa că prin el procurori care anchetau cazuri de siguranță națională treceau sub autoritatea noii Securități. (Rizea I.).

 

Anchete

Cursa pentru șefia Parchetelor: Nume vehiculate pentru funcțiile de Procuror General și șef DNA

Publicat

pe

De

Pe măsură ce se apropie termenul oficial pentru depunerea candidaturilor la șefia marilor parchete din România, speculațiile din culise se intensifică. Potrivit publicației Lumea Justiției, mai multe nume cunoscute din sistemul judiciar ar fi interesate de funcțiile de Procuror General al României și de șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Pretendenti la funcția de Procuror General

Unul dintre numele vehiculate pentru poziția de Procuror General al României este cel al procurorului Nicolae Solomon. Actual adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Solomon este o figură familiară, fiind fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în perioada așa-numitului „Binom DNA-SRI”. Lumea Justiției menționează, de asemenea, un zvon, lansat chiar din proximitatea acestuia, conform căruia ar exista o legătură de rudenie cu Mirabela Grădinaru, concubina primarului Capitalei, Nicușor Dan. Deși legătura de rudenie nu este confirmată, se știe că Solomon și partenera lui Nicușor Dan sunt născuți în același an, 1984, și au absolvit același liceu, „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Rămâne de văzut dacă acest trecut comun va influența percepția în procesul de selecție.

Pentru aceeași funcție de șef al PICCJ ar mai candida, conform sursei citate, și procuroarea Maria Magdalena Militaru, de asemenea de la PICCJ. Aceasta este sora procurorului DNA Mihai Prună și cumnata fostului ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună.

Candidaturi pentru șefia DNA

În ceea ce privește conducerea DNA, Lumea Justiției informează că funcția ar fi vizată de procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan, cunoscută și sub porecla „Veverița”. În prezent, Lăncrănjan activează la PICCJ, fiind subordonată lui Nicolae Solomon, și a colaborat anterior cu acesta la Parchetul Tribunalului București. Acest context a generat speculații despre un posibil „tandem” Solomon – șef PICCJ, Lăncrănjan – șefă DNA.

Lumea Justiției își exprimă preferința pentru continuitate

În ciuda acestor nume nou apărute, publicația Lumea Justiției își menține poziția editorială, considerând că cele mai bune opțiuni pentru Parchetul General și DNA sunt actualii șefi ai celor două instituții. Conform opiniei exprimate, Alex Florența (pentru Parchetul General) și actualul șef al DNA au reușit să „pună pe picioare” cele două instituții și să le „mai credibilizeze” după o perioadă considerată „ani negri”, în care au fost conduse de personaje precum Augustin Lazăr, Gabriela Scutea, Laura Codruța Kovesi și Crin Nicu Bologa. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!

Publicat

pe

De

Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!

Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.

Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!

Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.

Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?

Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.

Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?

Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:

  • Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
  • Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
  • Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
  • Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!

În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!

Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!

Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.

Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept

Publicat

pe

De

Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.

Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis

Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.

Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!

Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.

Cererea de clarificare, venită de la Cluj

Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv4 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv