Anchete
OPINIE/Unii Primari din România, unii șefi de consilii județene și majoritatea ordonatorilor de credite sunt niște pioni controlați de crima organizată ce conduce România
Sunt nevinovati, domnilor, pentru că, sunt vanitosi și orgoliosi (poate chiar și lacomi, cum îi stă bine unui politician parvenit !) și-au dorit puterea și nu înțeleg (sau poate că nu le pasă, bazându-se pe conjuctura politică) riscurile ! Sunt marionete promovate de o mafie care l-a promovat și pe Pandele și pe mulți alții, inclusiv pe Oprescu și care slujesc „stăpânul” până când mecanismul se blochează, după care sunt înlocuiti. Cei ca ei sunt niște instrumente prin care crima organizată – consolidată dincolo de putința justiției de a o elimina -, conduce administrația publică și devalizează bugetul public. Iar aceste personaje nu fac altceva decât să pună în practică solicitările adevăraților păpușari, adică a celor care au un singur scop: să devalizeze bugetul public. Și, până când parlamentarii nu vor deveni ceea ce ar trebui să fie, adică să concepă și să implementeze legi care să apere cetățeanul și averea publică și nu să deservească, exclusiv, crima organizată (cum se întâmplă în prezent, când mai toate actele normative sunt „dedicate”); până când administrația publică nu va redeveni performantă și eficientă – adică va fi epurată de lepre politice și clientelare, puse să asigure protecție furtului banului public -, specimene de genul acestora vor continua să fie pionii prin intermediul cărora crima organizată și mafia vor devaliza bugetul public. În pofida aparențelor este mai mult decât evident că Primăria nu este condusă din primărie și nici deciziile nu sunt luate în primărie. Urmăriți dacă activitatea PRIMARULUI are sau va avea ceva comun cu oportunitățile cetățeanului sau ale Ploiestiului. Urmăriți-i deciziile, în special cele privind alocarea banilor publici. Priviți dincolo de aparențele populiste și veți vedea că fiecare decizie presupune alocare de fonduri de la Bugetul Primariei, prin contracte dedicate (sau prelungite ori modificate prin acte adiționale), către crima organizată care controlează Primăria. Vor primi, cu siguranță, un comision pentru aport și servilism (sau poate nu ?) și, poate, în final, dacă puterea va fi acaparată total, nu vor fi nici sacrificati și nu vor avea nici soarta lui Oprescu, dar vor fi obligati să plece pentru a nu acumula prea multă putere. Pentru că adevărații păpușari, adică administratorii firmelor abonate etern la contractele publice, protejate de greii politicii românești, de SRI, SIE sau alte instituții de forță, cei ce sunt adevarații gestionari ai bugetului capitalei și cei ce hotărăsc cine și ce să facă, cui și cum să i se atribuie contractele publice, vor să rămână veșnic beneficiarii redistribuirii banului public, se servesc de „slugi” și nu le place să împartă puterea.
E o iluzie că PRIMARUL va decide asupra destinației banului public ! Acolo, adică la firmele ce câștigă consecvent licitațiile la Primărie, este cantonată atât decizia cât și corupția, respectiv: mita, traficul de influență, evaziunea fiscală, adică puterea reală. În birourile firmelor ce pun în operă „investițiile” (pseudo-investițiile), sau prestează servicii („fușeresc”, pentru cunoscători) pentru Primărie, adică sunt beneficiarii banului public, sunt cei care dirijează și-i ordonă Primarului ce decizii să ia, cui și ce contracte să-i atribuie. Și până când legislativul nu va înțelege că tarifele pentru lucrări și prestării servicii trebuie să se raporteze la tarifele pieței private ori până când banii statului nu vor fi utilizați eficient și responsabil, Primarii și toți ceilalți ordonatori de credite vor continua campania generalizată de risipă stupidă a banului public, în favoarea crimei organizate, mizând pe faptul că nu există stipulată, în lege, răspundere pentru risipă sau cheltuirea ineficientă a banului public. Pe de altă parte, vina pentru iresponsabila risipă a banului public este și lipsa de eficiență în stoparea risipei banului public, a unor instituții publice, gen: ANAF, Curtea de Conturi, DIICOT, IGPR sau DNA, care, continuând să cerceteze doar efectele cheltuirii iresponsabile a banului public, nu și cauza – adică continuă să alerge, exclusiv, după cei mituiți – funcționarii publici și nu sancționează și mituitorii – reprezentanții firmelor ce beneficiază de contracte dedicate -, bugetul public va fi, în continuare, „vaca de muls” a crimei organizate. Pentru că, precum în zicala „fraierii nu mor ci se schimbă”, fraierii sunt, de fiecare dată, primarii și ordonatorii de credite (care ajung să deconteze, respectiv să fie cercetați penal și condamnați), în timp ce beneficiarii reali ai fondurilor publice sunt, parcă eterni, aceleași firme abonate consecvent la contracte cu statul și sunt ocoliți și protejați de sistem. Iar cât timp firmele ce beneficiază de contracte publice vor beneficia de tratament „privilegiat” în raport cu restul grosul firmelor din România, adică vor fi protejațe și ocolite de fisc, Curtea de Conturi sau organele de cercetare penală, – pentru că întrețin (sponsorizează) clasa politică și vor continua să devalizeze bugetul public diminuând obligațiile bugetare prin operațiuni fictive (operațiuni derulate prin firme fantomă), va fi, în continuare, „bătaie” pentru obținerea de contracte publice (contracte care asigură profituri uriașe, de până la zece ori față de mediul privat) și numirea de primari servili. Dacă însă, servind interesul național (nu de tip Oprea, asigurându-și doar privilegii personale sau clientelare), legislativul ar face ordine în modul de gestionare a banului public și ar sancționa cu delapidare și gestiune frauduloasă cheltuirea iresponsabilă (peste prețul mediu al pieței) a banului public, iar fiscul și Curtea de Conturi și-ar face datoria și ar monitoriza (la sânge) și urmări permanent modul cum este cheltuit banul public, sancționând drastic toate firmele abonate la lucrări publice care apelează la operațiuni fictive pentru a diminua profitul impozabil, impozitând toate operațiunile fictive, cu siguranță banul public ar fi gestionat mai responsabil și mai corect. În aceste condiții nu s-ar mai înghesui nici Primarii și nici alții de aceeași teapă să ajungă primari și nici păpușarii din spatele lor nu s-ar mai „strofoca” (mituind tot ce se poate mitui) să încheie contracte publice, precum în prezent, adică păguboase pentru bugetul public, dar extrem de rentabile pentru crima organizată.
Cât însă în România administrația publică va fi controlată și manageriată de indivizi cu trecut mai mult decât dubios, care au protejat și continuă să protejeze firmele care devalizează bugetul public prin contractele cu statul, primari sau ordonatori de credite vor fi tot mai mulți și tot mai prosperi, iar România va deveni un stat falimentar, controlat în totalitate de mafia bugetară.
Din păcate, generația noastră, beneficiind de „serviciile” actualilor parlamentari, care au consolidat crima organizată cum n-a făcut-o nimeni în această țară (emițând sute de acte normative la comanda, care permit devalizarea „legală” a bugetului public), nu cred că va mai prinde ziua când o lucrare plătită din bani publici va fi decontată la aceeași valoare precum o lucrare din mediul privat și nu va include para-nărătul politico-mafiot, care a ajuns, în unele cazuri și la 1000 % raportat la valoarea reală a lucrării. Și nici ziua în care, în România, licitațiile pentru lucrări publice, se vor defășura corect, iar decontările se vor face corect, după verificarea cantității și calității lucrărilor sau prestărilor de servicii efectuate. Și nici ziua în care Curtea de Conturi și ANAF se vor ocupa, cu prioritate și nu demagogic, de modul cum devalizează socetățile abonate la contracte cu statul, bugetul public. Pentru că în acea zi, când firmele abonate la lucrări sau prestări servicii, plătite din bani publici, vor fi obligate să practice tarife echivalente cu cele din zona privată, ori vor răspunde penal pentru diminuarea profitului prin înregistrarea în contabilitate de operațiuni (cheltuieli) nereale, se va opri și para-ndărătul (adică „comisionul” sau mita pentru obținerea contractelor). Iar oprirea para-ndărătului din contractele decontate din bani public înseamnă pur și simplu exterminarea actualei clase politice a cărei existență este dependentă, direct, de înregistrarea în contabilitatea firmelor abonate la lucrări decontate din bani publici, de operațiuni nereale (cheltuieli fictive), prin care sunt diminuate ori compensate fictiv obligațiile fiscale. Operațiuni care asigură „banii negrii” ce întrețin actuala clasă politică și actualul mecanism de devalizare a bugetului public.
Așa că nu mai injurati Primarii, pentru că ei sunt doar pioni pusi să asigure, în continuare, scurgerea de fonduri din bugetul Primăriei, via crima organizată, către clasa politică (verificați cine protejează firmele abonate la contractele cu Primăria, cine țipă dacă acestea sunt luate în „vizor” și aveți dimensiunea fenomenului corupției din România !). Adevărații păpușari și beneficiari ai deciziilor (programate) ale Primarului sunt administratorii firmelor beneficiare ale contractelor cu Primăria și politicienii ce asigură protecție acestor firme (prin intermediul celor numiți în funcții la Curtea de Conturi, ANAF, etc., care ocolesc, premeditat, din control aceste societăți). Ei sunt adevărata „cauză” a stupidelor decizii ale Primarilor, a devalizării bugetului Primariilor și cancerul ce a adus țara în situația unui muribund fără nici o șansă de scăpare.
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
Anchete
Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.
Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan
Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.
Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.
Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat
În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.
Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.
Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 13 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 13 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



