Anchete
Elena Udrea despre gențile de bani cărate la SRI – Comisarul de Prahova

Conform Flux 24, Elena Udrea a declarat duminică seara, în cadrul emisiunii ”Controverse” de la B1 că oamenii de afaceri ”se îmbulzeau” la SRI, în vremea lui Florian Coldea, ducând genți de bani, pentru a scăpa de dosare și a primi protecție în plan economic.
”Eu constat că jurnalul acesta, deși atunci doar intuiam niște lucruri, a fost confirmat, ceea ce într-un fel mă bucură. Au fost mai multe discuții din care eu știam că Dorin Cocoș ajuta cu bani pe cei care îi erau indicați de Coldea și Maior, unul dintre ei fiind Sebastian Ghiță și postul RTV. Eu am făcut un denunț oficial. Din toată lupta asta anticorupție, mai există două persoane corupte, eu și Bica. În rest, lupta anticorupție s-a fâsâit. La vremea la care am scris acest jurnal, imediat după am facut două denunțuri, unul împotriva domnului Coldea și unul împotriva doamnei Kovesi, în care eu spuneam despre cadouri primite, genți cu bani duse în sediul din Băneasa. Denuțurile au fost închise pe repede înainte, s-au soluționat cu neînceperea urmăririi penale, dar consecința pentru mine au fost șase cereri de arestare, trei dosare pe care le am în instanță și un război pe care îl duc de atunci cu doamna Kovesi și cu domnul Coldea. Eu cred că toată lumea își dorea să fie în anturajul celor de la SRI. Era o îmbulzeală și o competiție, cine ajunge să fie băgat în seamă. Sebastian Ghiță a fost un fel de băiat de mingi al lui Coldea și al lui Maior. Le făcea diverse servicii acestora, inclusiv financiare. Ca Sebastian Ghiță erau mulți și mai mulți și-ar fi dorit să fie ca Sebastian Ghiță. Pe de o parte, era ideea că dacă ești apropiat de cei de la SRI, ești protejat de dosare, dar ști protejat și de concurență, în plan economic, și ești susținut să primești contracte, să primești licitații, dar nici nu cred că cei de la SRI aveau nevoie să recruteze oameni de afaceri pentru că, pur și simplu, oamenii de afaceri se îmbulezeau să fie chemați de șefii de la SRI pe la diverse chermeze ca să aibă de unde alege. Probabil că erau și bani care rămâneau la dispoziția domnului Coldea, dar în mod cert vă vorbesc despre cadouri pe care le cunosc”, a declarat Udrea. (Francu Elena).
Anchete
România și Franța cer amânarea Acordului UE-Mercosur de teama pentru fermierii europeni
Anchete
Sindicatele Cartel Alfa mobilizează: Marș de protest în jurul Parlamentului împotriva politicilor guvernamentale

Confederația sindicală Cartel Alfa organizează azi, 14 iulie 2025, începând cu ora 14:30, un marș de protest în jurul Parlamentului, lansând un apel la unitate către toate organizațiile sindicale pentru a acționa împreună împotriva a ceea ce consideră a fi „atacuri asupra lucrătorilor, pensionarilor și a celor mai vulnerabili dintre cetățeni”. Sindicaliștii denunță politicile sociale și economice promovate de actuala clasă politică, pe care le văd ca un atac direct asupra demnității și drepturilor salariaților.
Apel la unitate sindicală împotriva „ipocriziei guvernamentale”
„Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa consideră că este momentul unei acţiuni unite, ferme şi neîntârziate, pentru a apăra interesele generale ale lucrătorilor din toate sectoarele de activitate – bugetar şi privat deopotrivă”, se arată într-un comunicat de presă al confederației. Sindicaliștii invocă acordul confederațiilor sindicale pentru organizarea de acțiuni coordonate la nivel național, conștienți de „gravitatea situației actuale”.
Solidaritate și sprijin dincolo de apartenența sindicală
Așa cum s-a întâmplat la acțiunea de protest a sindicatelor din învățământ în 7 iulie, unde s-au solidarizat membri din diverse structuri sindicale, elevi și cetățeni neafiliați, Cartel Alfa invită toate organizațiile sindicale, indiferent de apartenența lor confederală, să se alăture marșului de protest. Acesta se va desfășura în jurul Parlamentului între orele 14:30 și 18:30. Sindicaliștii văd acest eveniment ca un moment „simbolic și necesar” pentru a transmite un „semnal puternic împotriva ipocriziei guvernamentale și a atacurilor sistematice asupra celor care, cu profesionalism și responsabilitate, își desfășoară activitatea în toate sectoarele de activitate”.
„Unitatea, cea mai puternică armă”
CNS Cartel Alfa consideră că unitatea este „cea mai puternică armă” pe care o au sindicaliștii „în fața abuzurilor și a disprețului decidenților politici față de munca cinstită”. Confederația își reafirmă angajamentul de a construi un „front comun sindical” pentru a apăra demnitatea, drepturile și viitorul salariaților din România, încheind comunicatul cu sloganul: „UNITATE PENTRU DEMNITATE!”. (Irinel I.).
Foto: Facebook/ Cartel Alfa
Anchete
Scandal la „Beach Please!”: Dosar penal deschis după ce un adolescent a fost rănit

Un incident grav petrecut la festivalul „Beach Please!” a dus la deschiderea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Un adolescent a ajuns la spital după ce a căzut de pe scenă, iar autoritățile investighează circumstanțele exacte ale incidentului.
Ancheta se concentrează pe stabilirea vinovățiilor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a preluat cazul, iar anchetatorii vor să stabilească gradul de vinovăție al tuturor părților implicate, inclusiv organizatorii și firma de pază și securitate BGS, responsabilă cu asigurarea ordinii și siguranței la festival. Incidentul a avut loc pe data de 12 iulie, în jurul orei 03:00, când polițiștii din Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 15 ani a sărit de pe o scenă.
Selly, organizatorul, promite măsuri dure
În urma incidentului, Selly, unul dintre organizatorii principali ai festivalului, a anunțat că vor fi luate măsuri ferme. Se pare că, cu puțin timp înainte, băiatul ar fi fost îndemnat de artistul său preferat, rapperul american Destroy Lonely, să sară de pe scenă în mulțime. Adolescentul s-a lovit de gardul de protecție și a ajuns la terapie intensivă. Într-o filmare apărută ulterior, se aude clar cum artistul îl încurajează pe tânăr să sară de la o înălțime considerabilă.
Avertismentul autorităților: Prioritate pentru siguranța minorilor
Autoritățile au transmis un mesaj clar, subliniind că siguranța participanților, în special a minorilor, este o prioritate absolută. Se monitorizează cu atenție desfășurarea evenimentelor publice de amploare și se colaborează cu organizatorii pentru a preveni incidentele. În cazul „Beach Please!”, ancheta va determina dacă au fost încălcate norme legale privind protecția minorilor și dacă artistul a avut un comportament iresponsabil sau instigator. Festivalul atrage anual zeci de mii de tineri, motiv pentru care măsurile de siguranță trebuie să fie riguroase și adaptate specificului publicului. (Sava N.).
-
Administratieacum 5 zile
Schimbare majoră în Penitenciare: Apelul de Dimineață devine „treaba tuturor”, ofițerii coboară pe secții
-
Exclusivacum 2 zile
FSANP către magistrați: „A venit și rândul vostru! Ați fost complici, nu ați acționat în numele legii”
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Penitenciar, impotmolit in trecut: „Groparii” incă păzesc cimitirul ANP, Directorul General Burcu, singur impotriva „grelei moșteniri”
-
Exclusivacum 6 ore
Culmea nesimțirii: De la dans cu hoții, direct adjunct la IPJ Prahova!
-
Exclusivacum 5 zile
Sistemul Antigrindină sub lupa: Adevăruri incomode și intâlniri decisive
-
Featuredacum 5 zile
De cine se tem magistrații? Poliția va asigura protecție totală pentru judecători și procurori, inclusiv pensionari, familiile și avuțiile lor
-
Exclusivacum 21 de ore
EXCLUSIV! Fermierii prahoveni DEMASCĂ mafia antigrindină printr-o sesizare-BOMBĂ: „Furt de ploaie” și infracțiuni grave!
-
Exclusivacum 3 zile
Antigrindina, o bombă cu ceas pentru agricultura prahoveană: Prefectul Nicodim promite, dar fermierii rămân în alertă!