COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:

În ziua bilanțului SRI pe 2017, liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că va iniția constituirea unei comisii parlamentare speciale cu misiunea de a modifica Legea securității naționale. Nu a spus în ce sens ar trebui modificată legea și în ce fel se va răsfrânge asupra atribuțiilor Serviciului Român de Informații.

În orice caz, putem bănui că SRI-ul sau cel puțin cei care ocupă poziții de comandă au destule temeri legate de evoluțiile politice care nu le-au fost în ultimii ani pe de-a-ntregul favorabile. Să reținem seria de decizii ale Curții Constituționale împotriva așa numitelor legi ”Big Brother” care ofereau SRI accesul neîngrădit la comunicațiile electronice ale tuturor cetățenilor români sau decizia privind interceptarea suspecților în procesele penale. În decizia aceea, din februarie 2016, se arăta că mandatul de supraveghere tehnică trebuie ”să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei”. Prin urmare SRI era scos din schema interceptărilor. Nu este clar astăzi dacă transferul de competențe s-a făcut cu adevărat sau dacă măcar este în curs de a fi realizat. (Ca anecdotă, actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, pe atunci judecător constituțional, a semnat o opinie separată împreună cu judecătoarea Simona-Maya Teodoroiu.)

Un aspect îngrijorător – dacă judecăm după opiniile care au dat impresia că se fac ecoul stărilor de spirit din interiorul instituției – este că SRI nu a primit aceste decizii cu senitătate, ci ca pe niște atacuri la adresa sa. O reacție similară s-a produs la DNA, așa cum a reieșit din înregistrarea în care șefa Departamentului, Laura Codruța Kövesi, critica anumite decizii ale Curții Constituționale într-o ședință de lucru cu procurorii. Or, faptul că anumite instituții cu puteri excepționale fac opoziție mai mult sau mai puțin discretă la deciziile CCR nu este deloc un fapt anodin sau tolerabil.

Noul director al SRI, Eduard Hellvig, a avut în schimb o poziție de natură să dea speranțe că excesele nu vor fi trecute cu vederea. În ședința de bilanț pe 2016, directorul SRI spunea: ”Susțin democrația pentru că România nu poate progresa decât prin aceste valori. Este important pentru întreaga societate ca toate activitățile SRI să se încadreze strict în limitele Constituției și legilor care stabilesc clar granițele în interiorul cărora instituția noastră este chemată să opereze.”

În sfârșit, turbulențele din jurul Serviciului au continuat cu o serie întreagă de dezvăluiri privitoare la modul excesiv în care ofițerii SRI se vor fi implicat în desfășurarea proceselor penale. Prim-ministrul Viorica Dăncilă și apoi ministrul Justiției, Tudorel Toader au cerut ca protocoalele încheiate între DNA și SRI să fie desecretizate tocmai pentru a clarifica toate suspiciunile care apasă supra credibilităților cercetărilor judiciare. CSM s-a pronunțat de asemenea în favoarea desecretizării și poate nu e lipsită de interes nici reacția președintelui Iohannis care a emis un comunicat prin care explică că CSAT (și prin urmare el însuși) nu are nicio atribuție legală privind desecretizarea. Semnificativ ar fi, de fapt, nu ceea ce spune, ci mai curând faptul că nu critică aceste inițiative părând să lase cale liberă inițiatorilor.

S-a remarcat pe bună dreptate că președintele Iohannis a adoptat o poziție favorabilă față de Guvern și în privința scrisorii adresate Comisiei Europene pe tema MCV-ului. Or, documentul adresat președintelui Comisiei, avea ca subtext tot presupusele abuzuri ale investigatorilor judiciari oricare vor fi fost aceștia și de oriunde va fi venit indicația. E posibil însă să ne înșelăm și, de astă dată, președintele Iohannis să nu fi urmărit decât o abilă aplanare a conflictului.

În orice caz s-a creat o presiune asupra SRI, care ar putea culmina cu o modificare a legislației și în subsidiar cu o definire și limitare mai clară a atribuțiilor. Deocamdată sunt simple presupuneri pe care le vom putea verifica pe parcurs, dar problema, nu e deloc neglijabilă. În esență e vorba de temerea societății că, sub stindardul legitim al luptei anticorupție, s-a consolidat un sistem de putere care excede limitele constituționale.