Anchete
EXPLOZIV/Serviciul de Protectie si Paza a fost implicat in monitorizarea, filarea si interceptarea ilegala a oamenilor politici si a oamenilor de afaceri/Acoperitii SPP, audiati!

Iata ca in timp ce spaima fata de „fantoma” statului paralel paleste pe zi ce trece, tot mai multi politicieni si chiar membri ai structurilor informative din sistem cer cu tot mai multa insistenta dezvaluirea abuzurilor la care s-au dedat parte din liderii institutiilor de forta. Iar cel mai graitor exemplu este cel al deputatului Catalin Radulescu, care „mitraliaza” conducerea Serviciului de Protectie si Paza printr-o interpelare exploziva adresata comisiei parlamentare care verifica suspiciunile de politie politica la adresa generalului Lucian Pahontu si a altor apropiati din serviciul la a carui conducere se afla inca din anul 2005.
Astfel, pornind de la seria de dezvaluiri din „National”, deputatul Radulescu solicita printr-un document oficial Comisiei parlamentare de ancheta pentru verificarea activitatilor directorului Serviciului de Protectie si Paza, Lucian Pahontu si a modului in care este posibil ca acesta sa fi implicat institutia in activitati care exced cadrul legal de functionare recunoasterea structurilor de filaj din cadrul SPP si explicatii despre eventuala lor implicare in monitorizarea anumitor „tinte”. Iar demersul deputatului Radulescu este cu atat mai important cu cat astfel se propune Comisiei parlamentare nu doar audierea unor fosti si actuali sefi din SPP precum Ganea, Paunica, Voronean si altora, dar si invitarea unor ofiteri activi care sunt decisi sa depuna marturie despre „secretele murdare” de la varful anumitor Sectiuni. Moment din care pana si cei de la Sectiunea de Siguranta Interna ar trebui sa-si dea seama ca orice noua incercare de intimidare, presiune sau chiar inscenare asupra celor care si-au declarat disponibilitatea de a-i informa intr-un cadru legal pe membrii Comisiei parlamentare intra deja sub sfera penalului! Iar primele audieri vor produce cu siguranta un efect de domino care va fi greu de oprit…
Interpelare exploziva
Si dovada ca lucrurile incep sa se miste este nu doar „blocajul” de la Parchetul Militar, acolo unde dupa pensionarea procurorului care a „lalait” ancheta fraudarii jocului tip CAR din cadrul SPP nu mai exista siguranta ca dosarul va ajunge tot la un magistrat „de casa”, dar si faptul ca incepe sa-si intre in paine si comisia parlamentara condusa de catre deputatul Daniel Butunoiu. Careia tocmai ce i s-a ridicat mingea la fileu prin interpelarea exploziva a deputatului Catalin Radulescu, pe care o redam integral : ” Stimate Domnule Presedinte, In urma dezvaluirilor ziarului NATIONAL din data de 18 ianuarie 2018, prin care Serviciul de Protectie si Paza a fost implicat in monitorizarea, filarea si interceptarea ilegala a oamenilor politici si a oamenilor de afaceri si intrucat ziarul NATIONAL prezinta informatii cutremuratoare care il indica pe seful Serviciului de Protectie si Paza, generalul Pahontu, ca fiind personal implicat in <<executia>> omului de afaceri Puiu Popoviciu, impreuna cu fostul lucrator al securitatii ceausiste, Costin Nedelea si acoperitii colonelului Paunica, executie ordonata de fostul presedinte Traian Basescu si pusa in executare de generalul Pahontu care s-a oferit voluntar, oferindu-si serviciile.
Astfel, conform dezvaluirilor ziarului NATIONAL, <<armata>> de sepepisti din structura largita de informatii pusa la dispozitia lui Pahontu in acest scop, ca si mijloacele logistice folosite au executat o operatiune de cea mai pura politie politica folosind masini din dotarea serviciului, tehnica de ultima ora si sedii secrete din zona centrala a Capitalei, miza fiind vendeta personala a lui Traian Basescu impotriva lui Puiu Popoviciu, care s-a incapatanat sa nu cedeze presiunii privind renuntarea la imperiul imobiliar aflat in plina constructie in zona de nord a Capitalei si determinarea martorilor pentru a depune marturii mincinoase impotriva omului de afaceri Puiu Popoviciu.
In urma acestor dezvaluiri solicit verificarea lor de catre comisia parlamentara si sa imi raspundeti la urmatoarele intrebari :
- Daca au existat operatiuni de filaj ilegale, in absenta unui mandat judecatoresc, cu tehnica de monitorizare a SPP impotriva unor <<Tinte>> care nu intra sub nicio forma in sfera de activitate a serviciului, precum importanti oameni de afaceri.
- Daca la astfel de operatiuni au participat ofiteri din divizia de acoperiti a colonelului Paunica sau cei de la SSI condusi de Ganea Stefan si de Dumitru Voroneanu.
- Solicit comisiei audierea ofiterului SPP( n.r. –din motive lesne de inteles vom asigura protectia identitatii acestui ofiter), care doreste sa dezvaluie gravele nereguli efectuate la Directiile conduse de sefii de structuri….!”
Mai mult chiar, din cate reiese din informatiile intrate in posesia noastra, in afara subiectului filajului ilegal, membrii Comisieii parlamentare de control intentioneaza nu doar audierea sefilor unitatilor 0163 L si 0163 H, dar si „aprofundarea” anchetei CAR, astfel ca inclusiv alti conducatori precum Costea sau Usurelu ar putea fi chemati la Parlament. Ca si ofiterii care, iata, au inceput sa sparga „omerta” si sunt gata sa depuna marturii care se pot anunta cu atat mai devastatoare cu cat sunt unele din interior si provin de la cadre aflate in plina activitate. Plus ca in urma depozitiei incendiare a generalului Florian Coldea in fata procurorilor DIICOT, in care se pare ca pur si simplu ii „ingroapa”pe „acoperitii” din cele doua unitati ale SPP, Paunica, Ganea si Voroneanu ar putea fi audiati la randul lor in ancheta privind scandalul „Black Cube”.( Catalin Tache).
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
Anchete
M.A.I. în reconfigurare: Discuții intense cu sindicatele pentru „reforma” anunțată de Guvern

Conducerea M.A.I. s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor pentru a discuta despre „reconfigurarea” ministerului, în contextul reformei anunțate de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu.
La sediul M.A.I. a avut loc o întâlnire importantă între conducerea ministerului și sindicate, având ca subiect principal „reconfigurarea” M.A.I., în contextul „Reformei M.A.I.” anunțată anterior de premierul Ilie Bolojan și ministrul Cătălin Predoiu.
Din partea Federației Sindicatelor Democratice din România au participat președintele Gabriel GÎRNIȚĂ și prim-vicepreședintele SIDEPOL Cristian GLODEAN.
Principalele puncte de discuție:
Întâlnirea a abordat patru teme majore:
- Reconfigurarea M.A.I. și a structurilor subordonate: Restructurarea ministerului și eficientizarea activității.
- Siguranța rutieră: Măsuri pentru reducerea accidentelor rutiere.
- Intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112: Îmbunătățirea răspunsului la urgențe.
- Securizarea frontierei în contextul Schengen: Consolidarea securității granițelor.
Reconfigurarea M.A.I.: Etapă cu etapă
Cu privire la reconfigurarea structurală și funcțională a M.A.I., s-au stabilit următoarele:
- Formarea grupului de lucru: 10.10.2025;
- Prima ședință a grupului de lucru: 15.10.2025;
- Ședință pentru stabilirea unor repere destinate inspectoratelor generale: 21.10.2025;
- Data finală pentru prezentarea planului de „recalibrare”: 15.12.2025.
Direcții principale ale reconfigurării:
- Inventarierea și evaluarea activităților pentru evitarea paralelismelor;
- Stabilirea a 3 niveluri ierarhice de management;
- Preluarea unui domeniu prin comasarea structurilor cu atribuții similare;
- Dimensionarea adecvată a activităților prin debirocratizare și digitalizare;
- Recalibrarea structurilor suport pe verticală de la centru în teritoriu prin digitalizare.
Siguranța rutieră: Digitalizare și răspundere
Pentru siguranța rutieră, se vor implementa proiecte și programe care să conducă la reducerea accidentelor:
- Proiect pentru digitalizarea soluționării accidentelor ușoare soldate doar cu pagube materiale;
- Procedura simplificată pentru folosirea unui mecanism de răspundere a proprietarului auto;
- Digitalizarea comunicării între polițiști și cetățeni.
Intervenția la 112: Tehnologie de ultimă oră
În ceea ce privește intervenția la 112, s-au discutat următoarele:
- Raportarea digitalizată care va simplifica colectarea datelor;
- Dezvoltarea componentei eDAC;
- Accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea digitală a componentei 112;
- Implementare unui nou flux audio-video între polițiști și dispecerat, pentru a cunoaște în timp real istoricul stării conflictuale, profilul sau istoricul victimei sau agresorului;
- Comasarea dispeceratelor de la subunitățile cu un număr mic de apeluri și transferul polițiștilor către operativ.
Securizarea frontierelor: Comasări și tehnologie avansată
În contextul Schengen, se dorește:
- Comasarea dispeceratelor prin digitalizare și transferul polițiștilor de frontieră de la dispecerate către frontieră;
- Montarea de sisteme LPR (License Plate Recognition) pe partea de frontieră externă și auto pe partea de frontieră internă;
- Se discută comasarea IGPF (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) cu IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări).
SIDEPOL își promovează propunerile
Sindicatul SIDEPOL își va promova pachetul de propuneri, urmând a dezvolta un set complet de măsuri pentru reformarea ministerului, bazat pe experiența din teritoriu și pe modelele europene. Sindicatul invită membrii să transmită propuneri până pe data de 27.10.2025 pentru a le include în pachetul de propuneri. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 13 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!