Connect with us

Anchete

Scandal pe funcții la IPJ Cluj/ Căprioare pentru mușamalizare – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Preluare https://www.cotidianul.ro

Pentru a avea acces la funcţiile din Poliţia clujeană, recomandarea rudelor rezolvă tot

Modul în care se fac angajările în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj ridică multe semne de întrebare, chiar în rândul polițiștilor. Ba, mai mult, surse judiciare spun că posturile ar fi scoase cu dedicație.

Spre exemplu, spun sursele citate, cumnatul șefului Serviciului Resurse Umane – totodată, frate cu fostul șef de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – ar fi primit undă verde pe toate planurile pentru a fi angajat la Serviciul Financiar. Fostul șef de la Arme este trimis în judecată pentru favorizarea infractorului.

Potrivit surselor citate, deși sunt încadrați ca polițiști și vor primi grad, candidații vor fi scutiți de probele sportive. În rest, toate celelalte cerințe rămân ca și pentru polițiști. Acest lucru, spun aceleași surse, s-ar fi făcut pentru că cel care vrea să obțină postul, Ciprian Bob, este fratele fostului șef al Serviciului Arme și Substanțe Periculoase și fost șef al Serviciului de Poliție Rutieră Lucian Traian Bob. Soția acestuia din urmă, comisar-șef Ioana Paula Bob, este șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Cluj.

Interesant este, mai spun sursele, că Ciprian Bob este angajat ca informatician la Compania de Transport Public din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și, totodată, patronul firmei CSI Pirotehnic din satul Luna de Jos, comuna Dăbâca, județul Cluj. Societatea înființată în anul 2009 are ca obiect de activitate „alte activități recreative și distractive“, iar pe pagina de Facebook se laudă: „Focuri profesionale de artificii, interior și exterior, profesionalism, calitate, seriozitate și prețuri de criză“. Aceleași surse spun că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ar fi avut interdicție să verifice firma fratelui șefului, în schimb erau trimiși în control la competitorii firmei CSI Pirotehnic, în special la cea patronată de un fost colonel de Geniu, dar omul, fiind de meserie, avea toate cele necesare și era găsit tot timpul în regulă. De când Lucian Traian Bob a fost scos la pensie ca urmare a unui scandal, societatea CSI Pirotehnic SRL este în declin. Ultimul bilanț, pe anul 2016, arată astfel: active circulante – 10.136 lei; creanțe – 8.710 lei; casa și conturi în bănci – 1.426 lei; datorii – 54.071 lei; cifră de afaceri netă – 12.083 lei; cheltuieli totale – 18.063 lei și pierdere netă – 6.342 lei.

 

Lucian Bob şi Marius Vana, încurcaţi de-o căprioară

Favorizarea infractorului

Fostul șef de la Poliția Rutieră Cluj Lucian Traian Bob și polițistul Felician Mărincuș sunt acuzați de favorizarea infractorului după ce ar fi fost prinși că ar fi favorizat un braconier. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Cluj. Procurorii susțin că Lucian Bob, în perioada în care era șef la Serviciul Arme, l-a ajutat cu bună știință pe un vânător din Cluj, omul de afaceri Marius Vana, care a braconat trei căprioare. Bob l-ar fi învățat pe Marius Vana, zis „Vănocu“, cum să-și distrugă armele pentru ca acestea să nu mai poată fi expertizate, iar în paralel, Bob a dat dispoziții ca dosarul să fie clasat cu rezoluție „autor necunoscut“, cu toate că exista o expertiză balistică prin care s-a stabilit că cele patru cartușe găsite la locul braconajului au fost trase cu arma omului de afaceri Marius Vana. „Se reține că, în perioada 2009-2011, inculpatul, în calitate de comisar-șef de poliție, șef al Serviciului Arme, Explozibili din cadrul IPJ Cluj, ar fi favorizat pe Vana Marius Ovidiu, autorul unei infracțiuni de braconaj, făcând demersurile pentru trecerea dosarului în evidența cauzelor cu autor necunoscut, cu toate că existau probe și indicii temeinice privind comiterea faptei de către Vana Marius Ovidiu“, susțin procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În 2013 dosarul a fost redeschis. Marius Vana a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare și la plata sumei de 36.000 euro, în favoarea Direcției Silvice Cluj, fiind acuzat că a braconat, pe 6 august 2009, trei căprioare care valorau 12.000 euro bucata. Ancheta a fost declanșată de un pădurar care a sesizat poliția după ce a descoperit resturile a trei ciute pe fondul de vânătoare de la Dumbrava, județul Cluj. Ancheta a confirmat faptul că braconierul a tranșat, la fața locului, animalele braconate, după care a luat carnea, în timp ce oasele și intestinele le-a lăsat acolo. Polițiștii au descoperit, cu un detector de metale, patru tuburi ale unor cartușe trase cu o armă cu calibrul 8x68S. Braconierul a folosit o armă marca Steyr Mannlicher. „A predat arma de vânătoare, aceasta având patul din lemn rupt în mai multe bucăți, țeava îndoită la capătul dinspre cătare și retezată prin tăiere în dreptul cutiei mecanismelor și fisuri la cutia mecanismelor“, precizează procurorii. Pe armă era rugină, iar oțelul prezenta urme de arsură produsă de acidul sulfuric.

Cuiul percutor a trădat

Vană a spus că a deteriorat arma în data de 2 august 2009. Aceasta a fost rezemată de zidul garajului și a lovit-o cu mașina. „Arma a căzut în canalul colector. Țeava s-a îndoit în dreptul mecanismelor, iar patul de lemn s-a spart. Inculpatul a mai precizat că, întrucât s-a enervat, a retezat țeava armei, cu un flex, lângă cutia mecanismelor“, se mai arată în sentință. Expertiza a arătat că arma a fost folosită la braconaj, cu toate încercările de distrugere. Expertul a luat o armă identică, a montat cuiul percutor, care lasă, la rândul lui, urme specifice și unice, și a stabilit, fără echivoc, că arma folosită la braconarea celor trei ciute îi aparține lui Marius Vana. Pentru a scăpa de condamnare, Vana a făcut tot posibilul, dar probele adunate l-au înfundat și mai tare. Inițial a declarat că a fost la vânătoare pe data de 2 august 2009, deși el avea autorizație să împuște un cerb, valabilă în perioada 10 iulie – 8 august 2009. Potrivit probelor adunate, a rezultat că Vana a împușcat cerbul pe data de 28 iulie 2009 și că în acel moment autorizația și-a pierdut valabilitatea. „A rămas neclar la ce vânătoare a participat inculpatul în data de 2 august 2009, fiind știut că organizarea unei vânători presupune o serie întreagă de condiții nu ușor de îndeplinit“, spun magistrații.

Hotelul Colina, preferat de anchetatorii veniţi de la centru

Cum a blocat ancheta

Ancheta a fost demarată de agentul Gelius Mărincuș, care s-a dus acasă la Marius Vana și a ridicat armele gata deteriorate. Pe 7 septembrie 2009, dosarul a ajuns la inspectorul Sorin Trif, dar din dispoziția lui Lucian Traian Bob, a fost reatribuit agentului Mărincuș. Un alt polițist, comisarul Iosif Curt, condamnat pentru luare de mită, a spus, în timpul audierilor ca martor, că Lucian Bob se interesa tot timpul de acest dosar penal. Curt a mai explicat că pentru o perioadă a lucrat personal în acest dosar și că a dispus și el efectuarea unei expertize balistice, dar a renunțat după ce comisarul Bob i-a dat ordin în acest sens. După doi ani de tergiversări, pe data de 17 august 2011, agentul Gelius Mărincuș, la care s-a întors ancheta, a clasat urmărirea penală împotriva lui Vana, deși una dintre expertizele balistice a indicat arma acestuia ca fiind aceea cu care s-a braconat. „Au fost epuizate toate versiunile de anchetă și au fost efectuate toate verificările necesare care se impun pentru descoperirea autorului faptei, încă nu s-a reușit identificarea acestuia“, a scris agentul Mărincuș în referatul de clasare a urmăririi penale. Comisarul-șef Lucian Bob a explicat că a fost de acord cu clasarea urmării penale deoarece au fost epuizate toate variantele de lucru și că „nu mai există nicio variantă de lucru și nicio posibilitate de identificare a autorului infracțiunii“. Procurorii au preluat cazul și au făcut propria anchetă. A fost făcută o altă expertiză care a demonstrat că arma a fost distrusă intenționat şi că proprietarul a încercat deteriorarea acesteia cu acid sulfuric. Culmea culmilor este că în timp ce își așteaptă sentința de la Curtea de Apel Cluj, Lucian Traian Bob s-a angajat la Poliția Locală, la Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății, cu gradul de inspector clasa I. Or, legea spune că nu te poți angaja în această funcție dacă ești trimis în judecată sau în curs de urmărire penală, mai ales pentru favorizarea infractorului. Aceleași surse afirmă că arma personală a lui Lucian Traian Bob a fost vândută soției sale, Ioana Paula Bob…

Căprioare pentru mușamalizare

Sursele noastre din IPJ Cluj afirmă că, deși a fost sesizat Corpul de Control din IGPR, reprezentanţii acestuia au plecat satisfăcuți de la Cluj, iar ancheta a fost închisă cu „sesizarea nu se confirmă“. Aceleași surse au declarat că cei de la Corpul de Control au fost cazați la Hotel Colina (cămin-garnizoană care aparține de MAI), iar polițiștii i-au omenit cu un mistreț și o căprioară trasă în țiplă, pe care le-au pus în portbagajul unei mașini cu care veniseră cei de la București. Mai mult, acestora le-ar fi fost oferite pentru „delectarea ochiului“ și „căprioare bipede“. (Cutov Ina).

 

Anchete

Situație controversată la o instanță din provincie: o judecătoare și-a cerut abținerea în dosare în care figurează părinții partenerului său

Publicat

pe

De

O situație prezentată de publicația Lumea Justiției readuce în atenție posibilele probleme de integritate și aparență de imparțialitate din cadrul unei instanțe din provincie.

Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, o judecătoare ar avea o relație cu un grefier din cadrul aceleiași instanțe, fără ca acesta să fie grefierul magistratului respectiv.

Părinții grefierului, avocați în dosare repartizate judecătoarei

Conform relatării Lumea Justiției, ambii părinți ai grefierului sunt avocați și ar fi avut cauze pe rolul instanței la care activează judecătoarea.

În unele dintre aceste dosare, magistratul ar fi formulat cereri de abținere, invocând, potrivit informațiilor publicate, relația cu fiul celor doi avocați și dorința de a evita apariția unei situații care ar putea ridica semne de întrebare cu privire la imparțialitate.

Cererile de abținere ar fi fost respinse de colegi

Publicația susține că solicitările de abținere formulate de judecătoare ar fi fost respinse în mod repetat de colegii săi din cadrul instanței.

În aceste condiții, cauzele în care ar fi fost implicați părinții grefierului ar fi rămas în atenția aceleiași instanțe, iar situația s-ar fi repetat pe parcursul a cel puțin unui an, potrivit relatării citate.

O situație care ridică întrebări despre aparența de imparțialitate

Cazul descris de Lumea Justiției readuce în discuție necesitatea gestionării cu maximă atenție a situațiilor care pot genera suspiciuni privind conflictele de interese sau aparența de lipsă a imparțialității în actul de justiție.

Informațiile prezentate nu reprezintă concluzii definitive privind existența unei abateri disciplinare sau a unei încălcări a legii. Persoanele menționate beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv de prezumția de nevinovăție. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Cererea de pensionare a unei procuroare de la Tecuci, amânată de Secția pentru procurori a CSM

Publicat

pe

De

Alina Topală nu a respectat termenul de notificare de 90 de zile

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, marți, 8 septembrie 2026, analizarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare formulată de procuroarea Alina Topală, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, potrivit publicației Lumea Justiției.

Motivul amânării îl reprezintă nerespectarea termenului legal de notificare. Conform art. 218 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, solicitarea trebuie transmisă CSM cu cel puțin 90 de zile înainte de data la care magistratul dorește să înceteze activitatea prin pensionare.

CSM: Cererea poate fi analizată după împlinirea termenului legal

În minuta ședinței, Secția pentru procurori a CSM a precizat că analiza cererii formulate de Alina Topală a fost amânată până la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.

Decizia a fost adoptată în unanimitate.

Prevederea legală stabilește că magistratul care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare trebuie să notifice în scris președintele instanței, conducătorul parchetului sau al instituției și, după caz, CSM. Totodată, conducerea unității trebuie să ia măsuri pentru finalizarea lucrărilor aflate în curs până la data eliberării din funcție.

O singură pensionare aprobată în ședința din 8 septembrie

În aceeași ședință, Secția pentru procurori a aprobat înaintarea către președintele României a propunerii de eliberare din funcție prin pensionare a Elisabetei-Cristina Irimia.

Aceasta este delegată în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și are gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pensionarea ar urma să producă efecte începând cu 1 octombrie 2026. Și această hotărâre a fost adoptată în unanimitate. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

USR-istul de lux de la gunoaie: când un șef de salubritate câștigă mai mult decât un judecător

Publicat

pe

De

„Regimul Bolojan” și propaganda anti-magistrați: până la bani, totul e moral

Dacă v-ați lăsat vreodată vrăjiți de propaganda anti-magistrați a așa-numitului „regim Bolojan”, cu refrenul lor preferat „judecătorii sunt prea bine plătiți”, merită să vă opriți un minut și să vă uitați la niște cifre foarte concrete. Nu vin din „bula magistraților”, ci din realitatea administrativă în care un userist ajuns șef peste gunoaie încasează mai mult decât un judecător de Curte de Apel cu peste două decenii de vechime.

Publicația Lumea Justiției dezvăluie o situație care face praf discursul anti-magistrați: în timp ce vedem zilnic atacuri la adresa judecătorilor, în curtea administrațiilor „salvatoare” se aruncă cu bani publici în personaje de partid care ajung să fie plătite regește.

Șeful de la salubritate: 35.000 lei pe lună ca să „salveze” gunoaiele

Personajul principal: useristul Ionuț Inași (foto dreapta). În august 2025, primarul USR al Timișoarei, Dominic Fritz, îl numește la conducerea SALUT – firma de salubritate a municipalității, aflată în subordinea Primăriei Timișoara.

Funcție „tehnică”, responsabilitate mare, desigur, dar și un salariu pe măsură: nici mai mult, nici mai puțin de 35.000 de lei pe lună. Pentru o firmă de salubritate. Din bani publici. Sub umbrela „fără corupți în funcții publice”, slogan repetat până la sațietate de aceeași zonă politică ce defilează cu lupta pentru „moralizare” și „reformă”.

35.000 de lei lunar pentru șeful de la gunoaie – asta este măsura reală a „austerității” și „eficienței” clamate în conferințe de presă și postări inflamatorii împotriva altora.

Judecătoarea cu 22 de ani vechime: 20.000 lei pe lună pentru a aplica legea

În colțul opus al ringului: judecătoarea Adriana Stoicescu (foto stânga), de la Curtea de Apel Timișoara. Un magistrat cu 22 de ani vechime, definitiv pe funcție, cu carieră construită în timp, în sistemul care, ne place sau nu, ține în picioare statul de drept de care se agață toată lumea în discursuri.

Salariul ei: 20.000 de lei pe lună.

Așadar, în România spectacolului politic, un judecător cu 22 de ani de muncă în spate valorează – la nivel de venit – semnificativ mai puțin decât un userist instalat la vârful unei firme de salubritate controlate de primărie. Aceasta este „corectitudinea” pieței muncii în varianta celor care tună și fulgeră împotriva „privilegiilor” magistraților.

Cifrele care ard: 35.000 vs 20.000, direct de pe Facebook

Nu vorbim despre zvonuri, ci despre cifre clare, publice. Luni, 7 septembrie 2026, timișoreanul Corneliu Neculau publică pe Facebook datele referitoare la veniturile lui Ionuț Inași și ale judecătoarei Adriana Stoicescu, însoțite de descrierea: „fără corupți în funcții publice”.

Postarea nu rămâne anonimă. Judecătoarea Adriana Stoicescu distribuie informațiile, cu următorul comentariu: „Nu o spun eu…. SALUT e firma de salubritate din subordinea Primăriei… Hai, jos corupțea!”

Dintr-odată, sloganul „fără corupți în funcții publice” capătă o tentă amar-comică, atunci când este pus lângă un salariu de 35.000 lei lunar pentru un șef de firmă de salubritate numit politic, și un salariu de 20.000 lei pentru un magistrat cu 22 de ani vechime.

„Jos corupțea!”: când gunoaiele devin mai valoroase decât dreptatea

Comentariul judecătoarei Stoicescu – „Hai, jos corupțea!” – lovește exact în ipocrizia discursului public. Ani de zile, aparatul de propagandă anti-magistrați a vândut imaginea unui sistem judiciar „plin de privilegii”, în timp ce pe tăcute, prin consilii de administrație, firme publice și direcții subordonate primăriilor, se împart salarii de zeci de mii de lei pentru oameni de partid.

SALUT, firma de salubritate subordonată Primăriei Timișoara, devine simbolul acestei „noi lumi”: una în care șeful de la gunoaie, numit de primarul USR Dominic Fritz, este mai bine plătit decât un judecător de Curte de Apel. Nu pentru că justiția ar fi ieftină, ci pentru că loialitatea de partid, în unele structuri locale, pare mai scumpă decât competența juridică.

Concluzia usturătoare: nu magistrații sunt problema, ci „selectați” de partid bine plătiți

Din toate aceste date – relevate în spațiul public, inclusiv de Lumea Justiției și amplificate prin postarea lui Corneliu Neculau și reacția Adrianei Stoicescu – se conturează o imagine simplă și dureroasă:

  • Ionuț Inași, userist, numit în august 2025 de primarul USR Dominic Fritz la conducerea SALUT, firma de salubritate a municipalității Timișoara, încasează 35.000 lei pe lună.
  • Judecătoarea Adriana Stoicescu, Curtea de Apel Timișoara, magistrat definitiv cu 22 de ani vechime, câștigă 20.000 lei pe lună.
  • Cifrele sunt făcute publice pe 7 septembrie 2026, pe Facebook, de Corneliu Neculau, sub sloganul: „fără corupți în funcții publice”.
  • Judecătoarea Stoicescu distribuie și comentează: „Nu o spun eu…. SALUT e firma de salubritate din subordinea Primăriei… Hai, jos corupțea!”

Pamfletul nu trebuie să inventeze nimic. E suficient să pună cifrele una lângă alta. Pentru că, atunci când un șef userist de la gunoaie este plătit mai bine decât un judecător de Curte de Apel, întrebarea nu mai este „de ce sunt magistrații prea bine plătiți?”, ci „cine a decis că loialitatea politică face mai mult decât 22 de ani de justiție?”

Restul este doar propagandă. Și un imens „SALUT” ipocriziei, plătit cu 35.000 de lei pe lună. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv4 ore ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv4 ore ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv4 ore ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusivo zi ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv2 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv2 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv3 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv3 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv3 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv4 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv5 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv