Anchete
Dacă nu ești de partea ”serviciilor” în disputa zilei, nu pari suficient de anti-rus, de prooccidental, de liberal, de anti-corupție șamd.
COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAŢIU PEPINE:
Generalul Florian Coldea va fi audiat marţi de către Comisia de Control al Serviciului Român de Informaţii, numele său fiind legat de cele mai grave acuzații îndreptate împotriva Serviciului (N.RED- AUDIEREA S-A AMÎNAT).
Probabil că nu vom afla cu această ocazie mare lucru. Dar este important că după ultimele alegeri Parlamentul și-a luat pentru prima dată misiunea în serios, chemându-i să dea socoteală pe unii dintre cei care au ocupat funcții de comandă în SRI. Faptul însuși de a răspunde la întrebările unor membri ai Parlamentului este un început de responsabilizare pentru un serviciu care, după toate aparențele, nu dă socoteală nimănui în politica internă. Să observăm totuși că atât George Maior (fost director până la ultimele alegeri prezidențiale), cât și generalul Florian Coldea nu mai au astăzi nicio răspundere în cadrul SRI. De aceea, audierea lor pare întrucâtva lipsită de miză. Totuși clarificarea trecutului apropiat nu este de prisos, cu atât mai mult cu cât am asistat la o deplină continuitate în politica statului care face ca deciziile de ieri să se regăsească inevitabil în situația de astăzi, precizeaza Flux 24.
Presupoziția care animă aceste audieri și care își caută fie și cea mai mică confirmare este că SRI a căutat să influențeze, pe diferite căi, cursul politicii românești. Nu-i chemi pe foștii conducători ai Serviciului dacă nu îi crezi vinovați. S-au adunat până acum multe mărturii care nu pot fi considerate dovezi suficiente, dar să observăm totuși că există la dispoziția publicului, în plină lumină, un fapt care confirmă cel puțin reaua conduită a generalului Coldea. Nu este o confirmare explicită, dar trecerea sa în rezervă este indubitabil o probă că a comis erori grave care nu mai puteau fi acoperite. Versiunea oficială este că s-a retras de bună voie și din proprie inițiativă, ca să nu pună serviciul în pericol prin faptul expunerii sale, dar pe bună dreptate nimeni nu a crezut acest lucru. Nu se retrage nimeni, mai ales dintr-o asemenea poziție, dacă se știe invulnerabil, iar dacă a devenit vulnerabil înseamnă că, într-un fel sau altul, a greșit. O analiză logică ne duce la concluzia că retragerea sa nu putea fi decât rezultatul unei negocieri. În orice caz, scandalul Ghiță a încetat subit după retragerea lui Coldea, ca și cum nu ar fi fost și nu există semne că autoritățile românești ar depune mari străduințe să-l readucă pe fugar acasă.
Partea cea mai delicată a poveștii este însă una care ține de politica generală. Impresia creată în ultimul an este că există în viața publică românească destule persoane (politicieni, formatori de opinie etc) care fie știu, fie intuiesc care a fost sensul implicării SRI în politică și aprobă acest lucru. Unii nu au ezitat să ia explicit apărarea SRI, cu subînțelesul că România fără un control cvasi-polițienesc nu ar reuși să se conducă destul de bine. Paradoxal, apologia serviciilor secrete a devenit în România un indiciu al bunei așezări în politică, al ”europenității”, al ”bunelor” partizanate. Dacă nu ești de partea ”serviciilor” în disputa zilei, nu pari suficient de anti-rus, de prooccidental, de liberal, de anti-corupție șamd. Unii aproape că au spus-o pe șleau.
Cu siguranță că SRI-ul de astăzi e ceva foarte diferit de Securitatea comunistă. Dar, indiferent de opțiunile care îi animă pe conducători, instituția lucrează în ascuns, cu tactici care nu au nicio legătură cu dezbaterea democratică, ci mai mult cu constrângerea și manipularea. Acestea nu sunt supoziții malițioase, ci adevăruri valabile pentru orice serviciu secret de oriunde și dintotdeauna. Este posibil și este de dorit ca serviciile să fie benigne, dar, odată scăpate de sub control, nimeni nu mai poate garanta care va fi cursul evoluției lor. De aceea presiunea constantă asupra serviciilor este binevenită, căci ea poate eventual să preîntâmpine derapajele, în schimb apologia serviciilor secrete este mai curând o formă de sinucidere civică, dacă nu e pur și simplu o formă de colaborare.
În fine, o capcană în care cad aceia care privesc cu maximă indulgență serviciile secrete este că, dacă PSD se manifestă ofensiv și conduce toate operațiunile din Parlament, înseamnă că SRI este anti-PSD și prin urmare este ”bun”. Prin acest raționament acești concetățeni ai noștri aprobă senin implicarea serviciilor secrete în politică și nu fac decât să se abandoneze dezarmați unor riscante evoluții viitoare. Căci, așa cum am văzut de atâtea ori în politica românească, o derogare de azi în folosul tău se va întoarce mâine împotriva ta. (Simona R.).
Anchete
Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!
Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!
Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.
Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!
Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.
Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?
Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.
Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?
Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:
- Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
- Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
- Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
- Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!
În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!
Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!
Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.
Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).
Anchete
O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept
Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.
Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis
Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.
Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!
Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.
Cererea de clarificare, venită de la Cluj
Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).
Anchete
Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.
Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan
Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.
Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.
Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat
În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.
Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.
Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 12 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!



