Actualitate
La întrebarea – dacă Justiţie independentă şi imparţială, în spiritul legii înseamnă falsificare de probe- presedintele României a refuzat să răspundă!

Din păcate, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fugit din faţa jurnaliştilor prezenţi la declaraţia sa de presă, jurnalişti care sperau că ministrul va răspunde totuşi la câteva întrebări legate de funcţionarea sistemului judiciar. Fuga ministrului s-a petrecut în vacarmul generat de zecile de întrebări ale jurnaliştilor prezenţi, puse în acelaşi timp foarte scurt, cât ministrul s-a îndepărtat de pupitru şi a pornit spre scări către biroul său de la etajul ministerului. Existau întrebări punctuale pentru ministru, însă în plin scandal pe domeniul Justiţiei, pe care dânsul îl păstoreşte ca autoritate, potrivit legii fundamentale şi legilor în vigoare, acesta a refuzat, în mod inexplicabil, orice întrebare.
La Palatul Cotroceni, altă surpriză. Preşedintele României, destul de relaxat şi bronzat, a folosit în declaraţia sa de presă referitoare la funcţionarea DNA, sintagma “nişte penali”, devenită în timp un laitmotiv prezidenţial. Cred că este de datoria demnitarilor – şi în acest caz, a demnitarului cu cel mai mare număr de voturi, preşedinte al tuturor- să explice această sintagmă folosită, având în vedere că justiţiabilii pot trece prin mai multe stadii procesuale- suspect, inculpat, condamnat în primă instanţă, condamnat definitiv, în multe dintre aceste stadii beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, fundamentul the rule of law/statului de drept fiind supremaţia legii în scopul prezervării drepturilor şi libertăţilor individuale.
Având în vedere că rolul constituţional şi legal al preşedintelui României, potrivit art 80 din legea fundamentală, este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, în acest scop Preşedintele exercitându-şi funcţia de mediator între puterile statului şi între stat şi societate, am încercat să aflu de câte ori în trei ani şi trei luni de mandat, preşedintele Iohannis şi-a execitat acest rol în ceea ce priveşte puterea judecătorească, cum a vegheat la respectarea Constituţiei când procurorul şef al unei direcţii de parchet a ignorat inteţionat, prin încălcare, două decizii ale Curţii Constituţionale, şi cum preşedintele a mediat între puterea judecătorească şi societatea care dezbate probe falsificate în ordonanţele procurorilor şi în încheieri judecătoreşti pe măsuri preventive maxime, în condiţiile în care actul de Justiţie în orice societate democratică trebuie să fie independent, imparţial şi exclusiv întru respectarea legalităţii.
Laitmotivul “nişte penali” preşedintele României nu l-a clarificat, exercitarea în trei ani de mandat a rolului prezidenţial legal şi constituţional pe funcţionarea sistemului judiciar- preşedintele României nu a clarificat-o, iar la întrebarea – dacă Justiţie independentă şi imparţială, în spiritul legii înseamnă falsificare de probe- presedintele României a refuzat să răspundă.
Meseria jurnalistului este să pună demnitarilor întrebările care frământa societatea şi publicul iar Preşedintele României- ca demnitar ales cu cel mai mare număr de voturi şi preşedinte al tuturor românilor, este să îşi exercite atribuţiile şi să ofere răspunsuri publicului, întru binele societăţii şi corecta funcţionare a autorităţilor şi puterilor statului. Atât. (Sorina Matei).
Actualitate
Palantir și Saildrone anunță parteneriat strategic pentru a îmbunătăți operațiunile navelor autonome cu ajutorul inteligenței artificiale

Gigantul tehnologic Palantir și producătorul de nave maritime autonome Saildrone vor colabora pentru a optimiza producția, lanțul de aprovizionare și operațiunile flotei de drone maritime.
Palo Alto, California – Palantir, un important jucător în domeniul tehnologiei pentru securitatea națională, și Saildrone, o companie specializată în tehnologia navelor maritime autonome, au anunțat un parteneriat strategic axat pe utilizarea inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți operațiunile Saildrone.
Optimizarea producției și a operațiunilor flotei
Richard Jenkins, CEO al Saildrone, a declarat că utilizarea instrumentelor sofisticate de fabricație și inteligență artificială ale Palantir va permite optimizarea producției și îmbunătățirea semnificativă a capabilităților flotei de drone maritime. El a subliniat necesitatea de a oferi soluții imediate pentru amenințările globale actuale.
Saildrone și Marina SUA
Saildrone a colaborat deja cu Marina SUA, utilizând drone maritime pentru colectarea de informații, monitorizarea traficului de narcotice și a pescuitului ilegal, precum și pentru colectarea de date oceanografice. În prezent, compania desfășoară operațiunea „Southern Spear” cu Flota a 4-a a SUA, utilizând vehicule autonome pentru detectarea și monitorizarea traficului ilicit.
Inițiativa Palantir „Warp Speed”
Parteneriatul se aliniază inițiativei Palantir „Warp Speed”, un sistem de operare pentru fabricație bazat pe inteligență artificială, destinat optimizării planificării producției, gestionării modificărilor inginerești și inspecției automate a calității.
Avantaj competitiv
Emily Nguyen, directorul Palantir pentru industria grea, a declarat că inițiativa „Warp Speed” este concepută pentru a accelera dezvoltarea organizațiilor implicate în reindustrializarea americană, iar parteneriatul cu Saildrone subliniază angajamentul Palantir față de furnizarea de software care să susțină avantajul competitiv al navelor autonome Saildrone. Anunțul are loc în contextul celei de-a șasea conferințe de inteligență artificială organizată de Palantir.
Actualitate
Pentagonul alege patru companii pentru dezvoltarea dronelor de lungă rază, rezistente la războiul electronic
Actualitate
Polonia ia în calcul aderarea la un scut nuclear european: o reacție la incertitudinile securității
-
Exclusivacum 3 zile
Vălenii de Munte: Caracatița corupției – Noi dezvăluiri socante despre rețeaua de polițiști, procurori și judecători
-
Exclusivacum 5 zile
Ilegalitate masivă în Poliția Română: Sute de polițiști lucrează în structuri fără temei legal
-
Exclusivacum 4 zile
Iepurila, judecătorul fără frica (dar cu urechile ciulite) -Pamflet
-
Exclusivacum 3 zile
Primarul și tunul de zăpadă: O iarnă fierbinte si o primavara plina de dezvăluiri
-
Exclusivacum o zi
Balada polițiștilor de la Prahova: Un cântec de lege, lemn și… porci! – Pamflet
-
Exclusivacum 5 zile
Dosarul White Tower: Rechizitoriul se apropie, finalul unei mega-tepe imobiliare, condamnarea escrocilor este iminentă!
-
Exclusivacum 4 zile
Mega-frauda White Tower: Contraatacul justiției – Sechestre extinse pentru inculpați
-
Exclusivacum 14 ore
Apocalipsa „Portocalei” – inculpatul Cătălin Stavri, pseudo-jurnalistul infractor sub asediul justiției