Cu putin timp in urma, Centrul de Resurse Juridice publica un articol-analiza cu privire la dovada ca CSAT si SRI lucreaza de peste doisprezece ani in afara Constitutiei, confirmand in totalitate dezvaluirile Incisiv de Prahova (si dezvaluirile directorului general al ziarului nostru, inclusiv declaratiile de presa ale acestuia de cca 3 ani de zile\).

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a publicat luni, 16 ianuarie 2017, punctul de vedere al Departamentului Securității Naționale (DSN) din cadrul Administrației Prezidențiale cu privire la activitatea SRI în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției. Documentul, emis în urmă cu aproape un an, a fost redactat în contextul în care UNJR a solicitat CSAT, în baza Legii nr. 544/2001, comunicarea tuturor hotărârilor CSAT care privesc relația dintre serviciile de informații ale statului și justiție.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a adresat o solicitare similară CSAT la data de 16 februarie 2016, adică exact în ziua redactării răspunsului adresat UNJR, dar non-răspunsul Administrației Prezidențiale nu clarifică niciuna dintre problemele pe care le-am ridicat. Considerăm îngrijorător modul discreționar în care Administrația Prezidențială înțelege să comunice sau nu informații esențiale despre buna funcționare a statului și a instituțiilor sale și ne întrebăm de ce punctul de vedere menționat nu a fost comunicat și către CRJ, din moment ce era deja redactat la data formulării solicitării noastre.

Ceea ce reprezintă însă un semnal de alarmă mult mai grav relevat de adresa DSN este disprețul față de normele constituționale și principiile democratice care reiese din modul în care CSAT a angajat SRI în lupta anticorupție, dispreț care cu timpul a evoluat și s-a constituit într-un veritabil sistem de legiferare secret și nedemocratic, ce funcționează în paralel cu și independent față de statul de drept instituit prin Constituție.

Practic, comunicatul DSN admite că CSAT a „completat” Legea nr. 51/1991 privind Securitatea Națională pe căi extra-legale, adică prin intermediul hotărârilor acestui for și a diverselor strategii din domeniul securității și apărării naționale, cu scopul de a permite, facilita și spori implicarea serviciilor de informații în domeniul luptei împotriva corupției, în afara cadrului legal existent.

Motivul pentru care CSAT a decis să recurgă la astfel de mijloace este că „elaborarea și adoptarea Legii nr. 51/1991 s-a realizat într-o perioadă incipientă a democrației post-comuniste, în care corupția nu căpătase valențe de fenomen”. Justificarea halucinantă oferită de CSAT denotă o gravă lipsă de respect față de principiile constituționale ce guvernează exercițiul democrației în România, care nu permit unei instituții a statului să desconsidere și să ignore o lege aflată în vigoare. Chiar dacă Legea nr. 51/1991 ar fi inadecvată în contextul amenințărilor curente la adresa securității naționale a României, ea reprezintă în continuare expresia voinței Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a țării, fiind obligatorie, în forma sa curentă, inclusiv pentru SRI și CSAT. Inadecvarea unei legi la situația de fapt se corectează doar prin mecanismele prevăzute de Constituție, adică prin modificarea ei în Parlament, în mod transparent, nu prin completarea ei ilegală prin intermediul unor acte cu forță juridică inferioară emise ca urmare a aprecierilor unilaterale venite din partea instituții care nu poate legifera.

Și mai îngrijorător este faptul că din 2005 (adică de când „CSAT a integrat problema corupției în structura Strategiei de securitate națională, ca factor de risc si obiectiv de securitate”) și până în prezent s-a preferat ca „legiferarea” în domeniul anti-corupției să rămână în afara cadrului legal și deci a condițiilor de transparență esențiale pentru orice democrație funcțională. Nu vorbim deci de o conduită neconstituțională izolată a CSAT, ci de participarea acestei instituții la crearea și menținerea unui sistem paralel de acțiune a statului în domeniul anticorupției, sistem a cărui întindere, practici și efecte nu pot fi cunoscute pe deplin din cauza caracterului său predominant clasificat.

Nici motivele invocate pentru justificarea acțiunilor nedemocratice ale CSAT nu sunt convingătoare. Astfel, punctul de vedere al DSN vorbește despre dezideratul „prevenirii accesului in funcții publice a persoanelor corupte”, dar nu explică de ce este necesară implicarea SRI pentru atingerea acestui obiectiv, fiind vorba de o problemă care ține exclusiv de înfăptuirea justiției. Singurele condiții necesare pentru prevenirea accesului unei persoane corupte într-o funcție de conducere sunt o prevedere legală în acest sens coroborată cu o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru o faptă de corupție, a cărei pronunțare și aplicare exclud prin definiție intervenția vreunui serviciu de informații. Rămân astfel de lămurit motivul pentru care CSAT consideră că sistemul de justiție din România nu este suficient pentru a preveni accesul persoanelor corupte în funcții de conducere, motivul pentru care această lacună percepută de CSAT nu poate fi corectată decât prin înfăptuirea unei justiții paralele prin intermediul SRI precum și modul efectiv în care SRI acționează pentru a preveni accesul persoanelor corupte în funcții de conducere.

O altă gravă problemă a activității CSAT o reprezintă recunoașterea și acceptarea colaborării extralegale dintre serviciile de informații și organele de urmărire penală, prin intermediul așa numitelor „echipe mixte” la care face referire răspunsul DSN. O astfel de colaborare nu poate reprezenta rezultatul aplicării prevederilor legale existente sau trecute, întrucât acestea delimitează clar sfera culegerii de informații de sfera urmării penale, cele doua activități având obiective, mijloace și proceduri diferite. Ca atare, confuzia de atribuții între cele două domenii este tot o consecință a modului nedemocratic în care CSAT a modelat cadrul legal existent cu nesocotirea principiilor constituționale, o astfel de imixtiune a serviciilor de informații în sfera urmăririi penale nefiind acceptabilă într-o societate democratică.

În consecință, atragem atenția că practica CSAT de a completa cadrul legal existent în domeniul securității naționale prin intermediul unor acte normative clasificate, cu forță juridică inferioară legii, este neconstituțională și pune în primejdie gravă caracterul democratic al statului român. Faptul că sistemul instituit de CSAT există necontestat de mai bine de doisprezece ani denotă că nu avem de-a face cu o simplă omisiune ocazională din partea acestei instituții, ci cu o practică bine înrădăcinată care sfidează principiile democratice înscrise în Constituție.

Amenințări la adresa siguranței sau stabilității statului există în absolut orice democrație, dar combaterea lor nu se poate realiza decât tot prin mecanisme supuse controlului democratic, în caz contrar existând riscul subminării democrației chiar prin acțiunile menite să o protejeze.

În sfârșit, solicităm CSAT să adopte și să publice cât mai rapid un punct de vedere oficial privind caracterul neconstituțional al practicii sale din ultimii doisprezece ani, precum și măsurile ce urmează a fi luate pentru a readuce integral în legalitate politica statului român în domeniul luptei anticorupție. (Cerasela N.).