Un moment uluitor pentru mine, unul șocant, a fost de curând când, la sesiunea omagială din Parlamentul României, l-am văzut pe fostul președinte Traian Băsescu alături de ceilalți șef de stat și în proximitatea MS Margareta. Nu mi-a venit să cred că așa ceva este posibil. Președinte fiind și chiar în această calitate, Băsescu i-a adus una dintre cele mai grave ofense Regelui Mihai, nu numai opunându-se ca acesta să se adreseze poporului român prin intermediul Legisativului, dar mai mult chiar, acuzându-l pe nedrept de fapte extrem de grave.

Și, totuși, zilele trecute, același Traian Băsescu, fără să-și fi exprimat între timp vreun regret, fără să fi retractat nimic din afirmațiile anterioare, s-a pus moț în rând cu cei mai importați reprezentanți ai stului român. La omagierea Regelui Mihai. Ce a căutat acolo?
Traian Băsescu i-a succedat la Președinția României lui Ion Iliescu. Acesta din urmă avusese două mandate prezidențiale întregi și o jumătate de mandat imediat după evenimentele din decembrie 1989. În jumătatea de mandat și în primul mandat, apărându-și cu dinții puterea nu prea legitimă obținută în calitate de emanat al așa-zisei revoluții, a avut un comportament mai mult decât inadecvat față de Majestatea Sa regele Mihai I al României. Nu i-a permis acestuia accesul în țară și l-a împachetat cu brutalitate de două ori. Prima dată chiar în Aeroportul Otopeni, a doua oară după ce l-a fugărit și i-a organizat o ambuscadă pe autostrada București-Pitești. Dar Ion Iliescu, chiar dacă nu a regretat în mod sincer ceea ce a făcut, măcar s-a prefăcut că regretă. Iar ulterior a găsit formula de a-și prezenta scuzele.

Cel de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu a însemnat o reconciliere cu țara, o reconciliere cu Majestatea Sa, dar și o desprindere a României de orbita Rusiei, căreia Ion Iliescu i-a rămas întotdeauna dator, precum și o accelerare a drumului României către Uniunea Europeană și NATO. Este adevăat că între cele două mandate pline ale lui Ion Iliescu a existat, prin voința cetățenilor României, și un mandat al Dreptei, prin Președinția lui Emil Constantinescu. Acesta, înainte de a fi susțimut pentru cea mai înaltă funcție în stat, i-a promis lui Corneliu Coposu, care l-a desemnat pentru candidatură, că în eventualitatea în care va câștiga alegerile, va iniția un referendum pentru ca românii să se pronunțe asupra formei de stat, republică sau monarhie, iar dacă românii urmau să opteze pentru monarhie, s-ar fi retras, lăsând-o pe Majestatea Sa în cea mai înaltă poziție din stat. Nu a fost onorat acest angajament. În schimb, Adrian Severin, aflat azi în penitenciarul de maximă siguranță de la Rahova, la acea dată ministru al Afacerilor Exterene, a avut două inițiative, ambele încununate de succes. Și la care am fost nu numai martor, ci și implicat. El a găsit soluția juridică pentru ca Majestatea Sa să primească înapoi cetățenia română, fără să facă o solicitare în acest sens și a avut excepționala idee, pe care i-a transmis-o Regelui prin intermediul meu, de a întreprinde un lung și dificil periplu în statele monarhiste ale Uniunii Europene, pentru a pleda în favoarea intrării României în NATO. Ceea ce Majestatea Sa a și făcut, după ce proiectul lui Severin a fost omologat de președintele Emil Constantinescu și de Guvernul Ciorbea.

Și iată că după cel de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, după ce Majestatea Sa revenise în țară și lucra pentru țară, un așa-zis lider al Dreptei, Traian Băsescu a ieșit public și l-a acuzat pe Regele Mihai că și-a trădat țara punând la cale evenimentele din 23 august 1944, ordonând arestarea lui Ion Antonescu, întoarcerea armelor de către România în urma insurecției și că apoi i-a trădat a doua dată pe români, abdicând. L-a acuzat, nici mai mult nici mai puțin, decât de lașitate pe ultimul mareșal al României, pe cel care a reușit să evite o distrugere cvasi-totală a acestei țări și a salvat milioane de vieți prin scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu opt luni.
Cel trădat de istorie, cel abandonat de marile puteri în mâinile Moscovei, fără să fi fost prevenit asupra înțelegerilor de la Yalta, cel alungat de către comuniști pentru a face loc cu forța unei dictaturi proletare și pentru a converti o monarhie într-o republică, cel care, în întreg exilul, a continuat să reprezinte cu cinste și demnitate poporul român iar apoi s-a pus din nou în mod direct și nemijlocit în slujba acestuia, declanșând o veritabilă ofensivă pro-NATO, a fost taxat de un vremelnic politician de la București, cu o pronunțată precaritate intelectuală și culturală, drept un trădător de neam.

Acesta fost comportamentul lui Traian Băsescu, care îi va marca veșnic Președinția, un comportament pe care nu l-a regretat niciodată, pentru care nu și-a cerut scuze nici direct și nici indirect și care a însemnat o nouă rușine trăită în direct de către români.

Iar acum, când Regele Mihai nu mai este printre noi, când s-a sfârșit practic cea mai glorioasă dinastie din istoria României, când are loc o sesiune solemnă de comemorare a Regelui Mihai, Traian Băsescu vine și, cu o nesimțire uluitoare, se pune moț lângă Coroană, în speranța că mediatizarea maximă a acestui eveniment îi va reface cât de cât imaginea veștejită.

Cum de nu i-a fost rușine lui Traian Băsescu să se prefacă în urmă cu câteva zile că îl omagiază pe Regele Mihai I al României? Cum de nu i-a fost rușine să se așeze în linie cu MS Margareta, cu Patriarhul Daniel, cu monseniorul Robu, cu Emil Constantinescu sau chiar, culmea, cu Ion Iliescu? Cât de jos a căzut acest individ? Cât de josnic poate fi?

Sorin Rosca Stanescu