Actualitate
EXCLUSIV/Norme juridice si legi pentru PROTEJAREA PROCURORILOR
Constat cu “surprindere”, in comunicatul DNA din 11.12.2017, faptul ca niste persoane fizice si juridice sunt incriminate conform art.181 din Legii 78/2000, pentru “savarsirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave” .
Observam ca mesajul DNA este incomplet sau redat partial in raport cu continutul textului de lege abordat de procurori astfel: art.181 din Legii 78/2000 “(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi… (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”
Dar ce putem extrage din acest aspect legislativ si din intentia procurorilor DNA este faptul ca oricare cetatean/persoana fizica sau persoana juridica poate fi urmarita penal pentru folosirea sau prezentarea cu rea – credinta de documente, declaratii false, eronate/inexacte/ incomplete daca fapta a produs un prejudiciu in activitatea de gestionare a fondurilor europene…. Deci pentru o fapta exercitata cu rea-credinta, dupa apreciarea unui magistrat/procuror o persoana fizica/juridica poate fi incriminata de organe de urmarire penala si/sau sanctionata penal printr-o hotarare a unei instante judecatoreasca.
In comparatie cu aceasta sanctiune cu caracter penal descoperim prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor la art.99 urmatoarele: “Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;…
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
e) excluderea din magistratură.
Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.”
Prin urmare pentru oricare alta persoana fizica/juridica, cu exceptia magistratilor (judecatori si procurori) exista in legea nationala aplicarea de sanctiuni penale pentru aplicarea unor activitati cu rea-credinta, iar strict pentru magistrati pentru exercitarea functiei (atributiilor si sarcinilor de serviciu) cu rea-credinta sau grava neglijenta este prevazut doar sanctionarea disciplinara si nu penala a persoanelor faptuitoare.
Iata cum prin norme juridice sunt create dezechilibre si inechitati intre categorii de cetateni ai Romaniei si legea nu se aplica pentru toti in mod egal si echitabil pentru actiuni similare (prin act de vointa/intentie directa) adica actiuni/fapte realizate cu rea-credinta sau grava neglijenta.
Oare de ce legiuitorul, in speta data Parlamentul Romaniei nu i-a in dezbatere publica modificarea art.99, 100 si 101 din Legea 303/2004, in sensul scoaterii de sub sanctiunea disciplinara si modificarii textului de lege pe zona relei-credinte si gravei negijentei a magistratior si aducerea in sfera penala a acestor sintagme similar cu prevederile penale aplicabile pentru toti ceilalti cetateni, astefel incat sa se poata stabili un just echilibru juridic intre toate categoriile de persoane carora li se aplica texte de lege, conform principiului constitutional “nimeni nu este mai presus de lege”.
Cum de nu vad si cei care contesta legile justitiei dar si cei care le sprijina acest dezechilibru sau distorsiune juridica din lege nationala aplicabila?
Cum vi se pare o formulare penala si pentru magistrati de forma:
“Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, ascunderea sau neobtinerea cu rea – credinta sau grava neglijenta de mijloace de proba sau probe si in favoarea faptuitorului/suspectului, ignorarea sau interpretarea cu rea-credinta sau grava neglijenta a normelor juridice incidente cauzei… dacă fapta are ca rezultat incriminarea penala pe nedrept, respectiv afectarea drepturilor si liberatatilor fundamentale ale unui cetatean se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.” (Col ® S.R.I.-Dedu Ion).
Nr. 1154/VIII/3
COMUNICAT
În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 828/VIII/3 din 18 august 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus schimbarea încadrării juridice (în sensul reținerii formei agravante a infracțiunilor inițiale) și punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii inculpați :
–S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică
–PITIȘ PETRE și VIȘAN MIRCEA, reprezentanți ai S.C. TEL DRUM SA,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave
–S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică
–ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL,
–NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,
toți pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 16 mai 2017 a fost înregistrată sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului unor utilaje.
În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”. În urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.
A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanțare din bani europeni, TEL DRUM SA, prin reprezentanții săi Vișan Mircea și Petre Pitiș și cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL și a lui Neda Florea și Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice.
Ca urmare a procedurii de achiziție, a reieșit că ofertantul câștigător este firma WFA IMPEX SRL. În realitate, această firmă are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce privește oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL și a oferit firmei câștigătoare SC WFA Impex SRL, informații privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunțului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.
Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea finală de rambursare care conținea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizițiile publice și cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menționate expres în planul de afaceri și în obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credință, documente și declarații false, inexacte și incomplete, respectiv declarațiile privind inexistența conflictului de interese, deși exista o relație personală între Pitiș Petre, Neda Florea și Ion Florian și o relație de afiliere între TEL DRUM SA și WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziție a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce privește respectarea regulilor de derulare cât și în ceea ce privește desemnarea ofertantului câștigător și a prețului.
În consecință, pe nedrept, societatea comercială TEL DRUM SA a obținut suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din cadrul proiectului.
Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei.
În vederea recuperării sumei de bani obținute în mod injust, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, persoane fizice și juridice.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Actualitate
Revoluție tehnologică la Pentagon: Șase priorități cheie redefinesc războiul viitorului
Pentagonul, gigantul militar american, anunță o resetare strategică a priorităților sale tehnologice. Într-o mișcare decisivă, Emil Michael, șeful cercetării departamentului, a tăiat la jumătate lista „zonelor tehnologice critice” (CTA), reducând-o de la 14 la doar șase. Această „epurare” promisă de mult timp semnalează o nouă eră de focalizare și eficiență în dezvoltarea arsenalului viitor.
Mai puține priorități, mai multă eficiență: Viziunea lui Michael
„Când am preluat acest rol, biroul nostru identificase 14 zone tehnologice critice,” a declarat Michael într-un anunț video pe platforma X. „Deși fiecare dintre aceste zone are valoare, o listă atât de largă diluează concentrarea și nu reușește să evidențieze cele mai urgente nevoi ale luptătorului. Paisprezece priorități, în realitate, înseamnă deloc priorități.”
Decizia de a reduce numărul este motivată de necesitatea de a aduce viteză și precizie cheltuielilor de cercetare. „Reducem această listă la șase,” a continuat el. „Aceste șase zone tehnologice critice reprezintă prioritățile care vor oferi cel mai mare impact, cele mai rapide rezultate și cel mai decisiv avantaj pe câmpul de luptă.”
Iată cele șase direcții strategice care vor ghida investițiile Pentagonului în cercetare și dezvoltare, menite să asigure un avantaj decisiv pe câmpul de luptă:
1. Inteligență artificială aplicată (IA A): De la birou la câmpul de luptă
Această categorie acoperă Inteligența Artificială de la funcțiile de afaceri interne până la operațiunile de luptă din prima linie. Pentagonul subliniază că prioritatea acordată IA este „aliniată cu Planul de Acțiune AI al Casei Albe,” care anticipează o cursă a Inteligenței Artificiale cu sumă zero între SUA și China. Recent, Chief Digital & AI Office (CDAO) al Pentagonului a fost plasat sub controlul direct al lui Michael, subliniind importanța centrală a acestei tehnologii.
2. Biomanufactura (BIO): Resurse vitale, producție autohtonă
Biomanufactura se referă la „valorificarea sistemelor vii” pentru producția în masă a materialelor cheie. Practic, aceasta înseamnă obținerea de substanțe chimice vitale – cum ar fi lubrifianții sau acoperirile anticorozive – în recipiente gigantice, folosind microorganisme modificate genetic, în loc de procesele petrochimice tradiționale, care au fost din ce în ce mai externalizate. Această abordare ar putea „elimina orice vulnerabilități ale lanțului de aprovizionare,” a afirmat Michael.
3. Tehnologii de logistică în medii contestate (LOG): Flux neîntrerupt sub asediu
Mai puțin o tehnologie specifică și mai mult o misiune amplă, LOG vizează utilizarea oricărei tehnologii care poate ajuta la „asigurarea reaprovizionării fără întreruperi și a continuității operaționale în medii contestate.” Este important de menționat că termenul „contestat,” în jargonul Pentagonului, se aplică în special Pacificului în cazul unui conflict cu China.
4. Dominanța informațională cuantică și pe câmpul de luptă (Q-BID): Pârghii critice de comunicare
„Dominanța” în acest domeniu necesită îmbunătățirea atât a tehnologiei de radiofrecvență de lungă durată, cât și a tehnologiilor cuantice emergente, pentru a ajuta forțele americane să comunice și să navigheze. Oficialii avertizează de peste un deceniu că sunt îngrijorați de potențialul de bruiaj al GPS-ului tradițional și al radioului de către un adversar de înaltă tehnologie, precum Rusia sau China.
5. Hipersonice la scară (SHY): Viteză supraumană, producție în masă
„Scalarea” înseamnă trecerea rachetelor hipersonice de la prototipurile actuale, la scară mică, la producția în masă. Sistemele hipersonice pot atinge viteze de Mach 5 sau mai mari în atmosferă, fiind astfel mai rapide decât rachetele de croazieră actuale și mai agile decât rachetele balistice. De ani de zile, oficialii americani avertizează că Rusia și China investesc masiv și testează mai frecvent aceste tehnologii.
6. Energie dirijată la scară (SCADE): Armele viitorului impotriva roiurilor
Asemenea hipersonicelor, scalarea „energiei dirijate” înseamnă trecerea armelor laser de înaltă energie și a armelor cu fascicule de microunde de la demonstrațiile promițătoare la scară mică, la producția în masă. Pentagonul, la fel ca alte armate globale, speră că armele energetice ar putea trage un număr practic nelimitat de focuri împotriva roiurilor de drone și a barajelor de rachete, care ar putea copleși apărările existente, precum sistemele Patriot și THAAD.
Din 14 în 6: Cum se integrează vechiul în noul arsenal
Această listă de șase înlocuiește o listă anterioară care includea opt alte CTA-uri acum eliminate, însă multe inițiative specifice ar putea fi integrate sub una dintre noile categorii majore. De exemplu, vechea categorie „FutureG” – un termen umbrelă pentru tehnologiile wireless de generație următoare – ar putea fi o subcategorie logică a Dominanței Informaționale Cuantice și pe Câmpul de Luptă (Q-BID), la fel ca și părți din „Senzori Integrați & Cibernetică,” „Sisteme de Rețea Integrate” și „Spațiu.”
Aspecte ale „Calculului Avansat și Software” și „Interfețelor Om-Mașină” ar putea continua sub Inteligența Artificială Aplicată. Programele actuale din „Microelectronică” și „Materiale Avansate” s-ar putea încadra în multiple categorii. Chiar și „Energie Regenerabilă” – un subiect mai puțin preferat de Administrația Trump – ar putea vedea unele proiecte mutate sub Logistică în Medii Contestate sau Biomanufactura.
O luptă inechitabilă: Promisiunea Pentagonului
„Aceste zone tehnologice critice sunt soluții acționabile, tangibile, la provocările cu care se confruntă luptătorii noștri astăzi. Ele sunt determinate de sprinturi concentrate, concepute pentru a livra rezultate acum, nu în 15 ani,” a conchis Michael în anunțul său video. „Aceste priorități vor asigura că luptătorii noștri nu vor avea niciodată parte de o luptă echitabilă.” Pentagonul își propune să creeze un avantaj tehnologic atât de mare încât să descurajeze orice conflict, sau să asigure victoria decisivă în cazul în care acesta devine inevitabil.
Actualitate
Blue Origin aterizează cu succes, deschizând calea spre misiuni cruciale de securitate națională
Actualitate
Tipuri de ceară de epilat și avantajele fiecăruia – ghidul tău pentru o piele fină și îngrijită
Epilarea cu ceară este una dintre cele mai eficiente metode de a obține o piele fină și catifelată pentru o perioadă îndelungată. Deși metoda este folosită de zeci de ani, industria cosmetică a perfecționat constant formulele și tipurile de ceară pentru a răspunde diferitelor nevoi ale pielii. Alegerea corectă a cerii nu este doar o chestiune de preferință, ci și o modalitate de a avea grijă de sănătatea pielii și de a obține rezultate cât mai plăcute.
Ceara tradițională – metoda clasică, de încredere
Ceara tradițională este, probabil, cea mai cunoscută formă de epilare. Se prezintă sub formă de discuri sau tablete și se topește înainte de aplicare. Avantajul major al acestui tip de ceară este eficiența ridicată: prinde bine firele de păr groase și rezistente, ceea ce o face ideală pentru zone precum picioarele sau brațele.
Deși necesită puțină practică pentru a fi aplicată corect, rezultatele sunt de lungă durată. Firele sunt smulse din rădăcină, iar pielea rămâne netedă timp de câteva săptămâni. Pentru persoanele care își doresc o epilare clasică, fără compromisuri, ceara traditionala rămâne o alegere excelentă.
Ceara elastică – blândețe și eficiență pentru pielea sensibilă
Inovațiile din domeniul cosmeticii au dus la apariția cerii elastice, o formulă modernă care îmbină eficiența cu delicatețea. Spre deosebire de varianta tradițională, aceasta se aplică într-un strat mai subțire și se îndepărtează fără benzi.
Principalul avantaj al cerii elastice este faptul că se mulează perfect pe piele și prinde chiar și firele scurte sau subțiri, fără a provoca iritații majore. Este recomandată în special pentru zonele sensibile, precum axilele, fața sau zona inghinală. Pentru persoanele cu piele sensibilă sau pentru cele care își doresc o experiență de epilare mai confortabilă, ceara elastica este o alegere inspirată.
Ceara granule – modernă, practică și ușor de folosit
Tot mai populară în saloane și pentru uz casnic este ceara granule, un produs ușor de folosit și de dozat. Se topește rapid și permite aplicarea controlată chiar și pe zone mai mici, ceea ce o face ideală pentru retușuri sau pentru persoanele care nu au experiență vastă cu epilarea.
Avantajul ei constă în versatilitate: poate fi utilizată pe aproape toate zonele corpului, inclusiv pe cele delicate. În plus, fiind disponibilă sub formă de granule, permite topirea exact cantității de produs necesare, fără risipă.
Este o variantă excelentă pentru cele care caută o soluție practică, eficientă și modernă, iar formulele profesionale disponibile pe EpilatPRO.ro garantează un rezultat curat și sigur.
Cum alegi ceara potrivită pentru tine
Alegerea tipului de ceară depinde de mai mulți factori: tipul de piele, zona de epilat și sensibilitatea personală. Dacă te confrunți cu fire de păr groase și rezistente, ceara tradițională îți oferă cea mai mare eficiență. Pentru zone sensibile, ceara elastică este mai blândă și mai confortabilă. Iar pentru un echilibru între practic și eficient, ceara granule rămâne o opțiune ideală.
Nu există o singură variantă „corectă”, ci mai degrabă o alegere adaptată stilului tău de viață și nevoilor pielii. De aceea, multe persoane aleg să combine tipurile de ceară, folosind formule diferite pentru zone diferite ale corpului.
Importanța produselor profesionale
Indiferent de tipul de ceară ales, calitatea produsului joacă un rol esențial. O ceară profesională nu doar că îți oferă rezultate mai bune, dar protejează și pielea, reducând riscul de iritații. Platforme dedicate, precum EpilatPRO.ro, pun la dispoziție o gamă variată de ceruri profesionale – de la ceară tradițională, la formule elastice sau granule – care respectă cele mai înalte standarde de calitate. Alegând astfel de produse, te bucuri de o epilare sigură și eficientă, chiar și acasă.
Alegerea contează pentru frumusețea pielii tale
Epilarea cu ceară rămâne una dintre cele mai sigure și durabile metode de îndepărtare a părului. Fiecare tip de ceară aduce avantaje specifice.
Cu produsele potrivite și o tehnică corectă, epilarea devine mai mult decât o rutină – devine un ritual de frumusețe care îți oferă încredere și confort. Iar atunci când alegi să investești în calitate, cum sunt produsele disponibile pe EpilatPRO.ro, diferența se simte de la prima utilizare.
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?



