Actualitate
La câtă suveranitate renunțăm?

La toate facultățile de științe juridice și la toate cursurile de diplomație, fără excepție, a fost susținut principiul conform căruia politica externă este o prelungire a politicii interne. Astăzi, o parte cel puțin din această axiomă nu mai stă în picioare. Generații întregi am învățat că suveranitatea unui stat, a oricărui stat, este sacrosantă. Nici acest principiu fundamental nu mai este adevărat în întregime. Și dacă pilonii care susțin întregul eșafodaj al gândirii moderne încep să se clatine sau chiar dispar, atunci tot ceea ce știm trebuie reevaluat. Și analizat dintr-o cu totul și cu totul altă perspectivă. Prin urmare, mai este România un stat suveran? Mai este politica noastră externă o expresie a politicii interne? Da sau nu?
Este clar – și știam acest lucru – că din momentul aderării la Uniunea Europeană România, ca orice alt membru, renunță în mod deliberat la o parte a suveranității sale, în beneficiul suveranității colective. Care este în principiu echivalentul unei securității colective. Acesta fiind beneficiul care compensează amputarea de suveranitate. Tocmai de aceea, a trebuit să ne însușim un IQ comunitar. Să ne reglăm regulile după regulile Uniunii Europene. Chiar dacă uneori sau chiar de multe ori acest reglaj a fost și încă mai este dureros. Și uneori chiar păgubos. Dar am făcut-o. Să vedem cu ce rezultat. Într-un alt plan, integrarea noastră în NATO, care este nu numai o organizație militară de securitate colectivă ci și o organziație politică, ce impune abordări comune ale statelor în chestiuni esențiale ținând de politicile externe, mai cu seamă de cele vizând securitatea și apărarea colectivă, a impus din ce în ce mai multe măsuri de politică internă generate de decizii de politică externă. România a ajuns să-și schimbe mai mult politica internă urmând exigențele politicii externe colective decât politica externă, urmând interesul politicilor sale interne. Cu ce ne-am ales? Am câștigat sau am pierdut?
Suntem obligați, nu pentru că am fi cinici, nu pentru că am fi excesiv de circumspecți și nicidecum fiindcă am fi sceptici, să cântărim rezultatele în raport cu ceea ce am oferit. Și ceea ce implicit am pierdut în alte planuri. Ei bine, pentru a măsura aceste rezultate, pozitive sau negative, pentru a pune în balanță pe de-o parte câștigul, pe de altă parte pierderea și pentru a trage o concluzie cât de cât rezonabilă, este obligatoriu să răspundem la cele două capitole abordate unei întrebări esențiale. Iar această întrebare sună așa: am cedat suveranitate națională în beneficiul unei suveranități colective sau, cel mai adesea, am făcut-o nu în folos comunitar ci spre câștigul unor alte state, aflate în postura de lideri europeni? Am inversat raportul dintre politica internă și externă în beneficiul securității colective sau asigurată de apartentența noastră la NATO și în general la structurile euroatlantice sau am ajuns să ne modelăm politica internă în funcție nu de intersul colectiv, ci în funcție de politicile externe și obiectivele acestor politici ale unor state lider? Cât timp la ambele capitole ne aflăm în primul scenariu, lucrurile stau bine și putem trage concluzia că România se află acolo unde trebuie și că face finalmente politici în interes național. Dar dacă ne aflăm în cel de-al doilea scenariu?
Chiar în această săptămână, un lider politic european, care nu este prea bine văzut la București și devine aproape indezirabil pentru nucleul dur al Uniunii Europene a ținut un discurs fulminant. Viktor Orban, omul numărul unu al Ungariei, căci despre el este vorba, s-a referit la tendințele europene conform cărora culturile diferitelor popoare trebuie să se contopească, să se estompeze, în numele unui principiu conform căruia, astfel, cultura și spiritualitatea europeană devin mai bogate. Liderul maghiar afirmă că acest lucru este fals. Un fals grosolan. Și că istoria Europei a dovedit și dovedește în continuare că acest continent devine mai puternic și mai bogat doar în măsura păstrării identităților naționale. Așadar conform lui Orban, viitorul aparține statelor națiune și nicidecum unei Europe distrugătoare a identităților naționale. El leagă această temă de o îngrijorare mai veche a sa privind utilizarea migrației masive în Europa ca un instrument de ștergere a identităților culturale și naționale. Și aici vorbește argumentat despre rolul nefast jucat de miliardarul George Soros, care a construit nu numai în Ungaria ci în toată Europa, dar începând cu Ungaria, o amplă rețea de fundații, care încurajează migrația și ștergerea pe orice cale a identităților statelor națiune din Europa. Este, afirmă Viktor Orban, un proiect extrem de abil de acaparare a Europei, căruia Ungaria i se opune pe toate căile.
Am deschis această paranteză pentru a mă face mai bine înțeles atunci când afirm lucruri asemănătoare și în raport cu viziunea oamenilor politici din Polonia de azi, ori a celor din Slovacia. State mai mult sau mai puțin îngrijorate de ceea ce se întâmplă, în raport cu cele două teme principale pe care le-am enunțat la începutul acestei analize, au creat așa numitul Vișegrad 8. Opt state din fosta Europă de Est, care pe de-o parte refuză hegemonia Germaniei – o Germanie aflată azi într-o profundă criză politică – pe de altă parte refuză migrația masivă programată de Angela Merkel și, în fine, în al treilea rând, încearcă să-și edifice inclusiv cu sprijinul Marii Britanii, cu care au încheat un pateneriat stategic, o politică unitară de apărare pe flancul sud-estic al Uniunii Europene. Firește, cu sprijinul partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii.
Ce înseamnă asta? Că în planul securității colective dar și al integrăiri în Uniunea Europeană, România are de pierdut dacî stă lipită de nucleul dur al Uniunii Europene, care nu va trata acest stat niciodată ca pe un stat suveran ci ca a cincea roată la căruță. Și face bine România dacă își concertează politiciile, așa cum a început să facă, cu statele de la Vișegrad. Asăzi România face parte din Vișegrad 8 și procedează bine din perspectiva interesului național.
În ceea ce privește politica de securitate colectivă, e clar că trebuie să facem sacrificii și le și facem, alături de partenerii noștri, pentru că nu putem să fim doar beneficiari ai securității, ci avem obligația să generăm noi înșine securitate. Dar în nicio direcție nu avem dreptul să cedăm din suveranitatea națională, indiferent cât cedăm, decât în schimbul suveranității colective. Prin urmare, în niciun caz nu trebuie să cedăm suveranitate și nu trebuie să ne modelăm politica internă după politici externe, făcând asta în beneficiul unor state, indiferent cum se numesc ele. Dacă învățăm lecția de mai sus, ne luăm România înapoi. Dacă nu, e bine să știm încă de pe acum că am dat-o pe nimic.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
Actualitate
Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.
Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.
Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă
Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.
„Nu mai putem aștepta”
„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.
„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”
Exemplu concret: O valvă de anvelopă
Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.
„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”
Progrese în imprimarea 3D la scară largă
Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.
În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.
„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”
Economii substanțiale și piese mai rezistente
Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.
„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.
„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.
El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.
Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă
În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.
De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.
„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”
Actualitate
Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 5 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 18 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi