Actualitate
EXPLOZIV/ “Am stat la masă o noapte întreagă cu Marincea, actualul purtător de cuvânt al SRI și l-am văzut cât e de implicat”/Niște Derbedei
In 2013 când am fost în Apuseni, loc in care merg de multe ori, am văzut modul lor militar de acțiune, banii dați și luați în mână, implicarea directă a lui Soroș, am stat la masă o noapte întreagă cu Marincea, actualul purtător de cuvânt al SRI și l-am văzut cât e de implicat, Goții, Iuții urcându-se-se pe tribune improvizate, capacitatea de a lansa zvonuri false. De exemplu, dacă o firmă de prelucrare a lemnului nu voia să coopereze cu „Uniții”, s-a lansat zvonul în Câmpeni și toată Țara Moților că lemnul prelucrat de firma respectivă este infestat radioactiv și au falimentat-o. Și a „ținut zvonul”
Acum pot spune cu certitudine că Roșia Montană cu „Uniți Salvăm” a fost un experiment pentru ceea ce avea să urmeze mai târziu, începând cu manifestațiile împotriva Papagalului Ponta și a Guvernului lui, care făcut pe el de frică a fugit cu guvern cu tot de a rupt pământul, și continuând cu 2016-2017, când aceste găști de derbedei bine plătiți și susținuți de alți derbedei din presă, SRI, politică, în frunte cu Maimuțoiul Iohannis și milogi precum Orbán, dau lovitură după lovitură Democrației și vor preluarea totală a Puterii în România.
Vă rog să citiți cu atenție materialul de mai jos, pentru cine mai are vreun dubiu despre acțiunile acestor derbedei. (Gelu Visan –P.M.P).
Organizatia Nationala de Guerila Rezist

Motto:
“Sandi, vrei sa intri? Sandi, nu mai injura. Sandi hai te rog eu frumos. “
Pe data de 2 decembrie 2017, un batran a fost batut de un protestatar #Rezist. Sandu Matei, l-a urmarit pe batran filmandu-l, a urmat un schimb de replici dure, batranul continuandu-si drumul, intr-un final, exasperat acesta il loveste pe protestatar cu un ghiozdan in telefonul cu care il filma. Revolutionarul #Rezist, il loveste cu un box pe batran.
Sandi, revolutionarul penal, care vrea sa dea jos Guvernul de sic! – penali, care se pozeaza cu pistoale si ne ameninta copiii, Sandi care da cu boxul in batrani, Sandi care are permis de intrare in parlament, in fine, Sandi simbolul perfect pentru miscarea #rezist.
Jandarmii, nici macar ei, nu mai au curaj sa ii opreasca pe acesti “protestatari”. Nu au curaj sau nu au ordin? Cel mai probabil, pana si Jandarmeria a fost penetrata. Cum este posibil ca un om pe care il pun jos sa il incatuseze, sa scape , si sa fie arestat dupa o ora? Se pare ca le este frica. Dar daca le este frica, de ce anume le este frica? Pai, le este frica probabil de o grupare de guerilla. Caci asta a ajuns miscarea #rezist. O grupare de guerilla. Baietilor li s-a urcat la cap. Au bani- fonduri europene, acoperire- UMDIGI24, Dilema Veche, VICE, Casa Jurnalistului, spate, ooo, da, mai ales spate. La categoria “spate” intra: Klaus Iohannis, PNL, USR, GDS…si multi multi altii.
Am sa povestesc, tot ce am vazut eu in aceste grupuri, de rezistenti in devenire. In anul 2013, cand am revenit in tara de la studiile din Germania, am fost primit cu bratele deschise de acesti oameni. Eram un tanar artist, pe val, eram de-al lor. Imi iubeau arta, apaream in revista Vice, eram prieten cu Vlad Tausance, expuneam la Claudiu Craciun in carciuma, ma expunea chiar si Cristian Neagoe organizatorul Street Delivery. Pentru cine nu stie, acesti oameni au facut parte si fac parte din “aripa dura” a protestelor.

Paul Hitter in Redactia Vice
Revista Vice, in momentul in care i-am cunoscut, in anul 2010, avea aproape acelasi format, si anume, texte libere, chestii socante, dar erau o revista neutra din punct de vedere politic. In acel moment ei s-au aratat interesati de un interviu cu mine, interviu care a si avut loc, online, deoarece eu ma aflam in Germania in acea perioada. In acel moment, redactia era formata din cu totul alte persoane, alti jurnalisti. Totul a inceput sa se schimbe, usor usor, si a culminat cu atingerea numarului de 100 de mii de likeuri pe pagina de Facebook a revistei. De atunci s-a schimbat si compenenta redactiei cat si continutul. Revista a devenit o ferventa sustinatoare a asa zisei “drepte Romanesti”, a lui Klaus Iohannis, a DNAului si o ferventa oponenta a Pesedeului. Bineinteles, toate acestea sub masca “neutralitatii jurnalistice”. De aceeasi parte se afla inca o publicatie “independenta”, Casa Jurnalistului. Acestea sunt doua din principalele motoare ale schimbarilor la care asistam in mediul online, motoare ale agresivitatii, motoare ale Globalismului, a Uniunii Europene, a neo-marxismului cultural. In aceste reviste se produc adevarate linsaje publice impotriva persoanelor care au alte pareri sau care ii critica.

Laura Codruta Kovesi in redactia VICE
In 2013, ajungeam deci, in cele mai fierbinti locuri, in comandamentul central al protestelor Uniti Salvam Rosia Montana. Ma aflam in prima zi de proteste alaturi de Mihail Bumbes, un alt ONGist si agitator profesionist. Pe Mihail Bumbes il mai vazusem in sediul Casei Jurnalistului, la o petrecere, unde se adunase bineinteles toata floarea cea vestita a ONGismului Romanesc. Nu, nu erau si batranii din GDS, aici aveam de-a face cu aripa tanara. La acea petrecere, domnul Bumbes povestea sub privirile admirative ale celorlalti de amenzile primite din partea Jandarmeriei, de diferite procese in care era citat. Claudiu Craciun se afla si el bineinteles acolo, Cristian Neagoe, Matei Barbulescu, si altii. Am intrat atunci pe pagina de Facebook a domnului Bumbes, din curiozitate, si nu mica mi-a fost surpriza cand l-am vazut in fotografii in Piata Taksim din Turcia, cu o esarfa palestiniana legata peste gura. Nu am inteles pe moment ce cauta acolo, dar aveam sa aflu o luna mai tarziu, in Piata Universitatii, la protestele Uniti Salvam.

Mihail Bumbes in Piata Taksim din Turcia in timpul protestelor din 2013
Despre Mihail Bumbes din ziarul Adevarul: Bumbeş spune că tocmai cei de la CEE Trust (cu sediul central în Polonia) i-au sugerat să facă studiul: „M-au chemat acolo şi mi-au spus că ar trebui să fac o cercetare, «fă un studiu sociologic, să vii cu nişte măsuri să redeştepţi tinerii. Vezi exact unde e problema». Am făcut şi ei mi l-au finanţat”. Una dintre concluziile studiului a fost că tinerii socializează tot mai puţin şi nu mai formează grupurile sociale care stau la baza protestelor de stradă. Aşa că, în vara acestui an, „Miliţia Spirituală” a mai obţinut o finanţare de la CEE Trust (75.000 de dolari), graţie căreia a derulat proiectul CRIM, o şcoală de activism civic bazată pe creativitate, care şi-a propus „să asambleze laboratoare sociale alternative capabile să stimuleze dialogul civic între participanţi”.
Citeste mai mult: adev.ro/mxzl8f

Protestele spontane au in spate o adevarata strategie- “Tabara de activism Crim”
In prima zi de proteste Uniti Salvam, chiar de langa mine, Mihail Bumbes, impreuna cu solistul trupei Luna Amara, Mihnea Blidariu venit special de la Cluj impreuna cu alti “activisti”, au rupt cordonul de Jandarmi, sub privirile tampe ale acestora. Efectiv de langa mine, Mihail Bumbes a rupt lantul de Jandarmi, impingand un jandarm, in timp ce o alta factiune dura a activistilor reusise sa treaca prin acelasi cordon, lumea care era adunata la fantana de la Universitate urmandu-i si cucerind bulevardul. Dupa un soi de sarbatorire a acestei victorii chiar in strada, l-am surprins pe Mihail Bumbes mergand la pas catre guvern, chiar langa jandarmul pe care il imbrancise si daramase cu cateva minute mai devreme. Trebuie sa recunosc ca acest lucru m-a uimit profund, eu ramanand cu imaginea Jandarmilor care nu pregeta in a aparea ordinea si circulatia. A fost doar o strafulgerare, m-am lasat dus mai departe de valul Uniti Salvam pana tarziu in noapte.
A doua zi de proteste insa…mi-a pus capac total…

Mihail Bumbes -stanga- alaturi de Victoria Stoiciu- dreapta
Sarim pentru o clipa peste continuarea povestii protestelor Rosia Montana, pentru a va prezenta un alt personaj bizar, personaj care s-a alaturat fara rezerve acelor proteste, si care face parte din caracatita ONGIA.
Victoria Stoiciu prezentata pe pagina ONGului Romania Curata:
Victoria Stoiciu este coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.
Intre timp, doamna Stoiciu, scrie si pentru Republica.ro, o platforma ce are ca membru fondator printre altii pe Cristian Tudor Popescu, care banuiesc ca nu mai are nevoie de prezentare. Mai adaugam deci inca o piesa acestui puzzle, inca un tentacul al caracatitei, care nu-i asa, lupta pentru “drepturile” noastre, pentru “democratie”. Doamna Stoiciu, sustine bineinteles protestele # Rezist.

A doua zi de proteste Uniti Salvam, troleibuze blocate
In a doua zi de proteste, am decis la indemnul prietenilor sa ies si eu, din nou. Aceeasi reteta de cu o seara inainte. Sub ochii blanzi ai Jandarmilor, protestatarii au rupt primul cordon, si s-au asezat pe carosabil blocand circulatia troleibuzelor in zona Piata Universitatii. Mai sa fie, imi zic…chiar asa, am ajuns mai bine ca in Suedia, jandarmii nu intervin, protestatarii pot face ce vor, ce democratie autentica. Si trecuse doar un an de la protestele din 2012. Atunci mi-a fost absolut clar ca ceva pute. Am inceput sa imi exprim ideea, dar am fost bineinteles apostrofat imediat de cei din jur, chiar si de prieteni. Am remarcat insa ca la portavoce, vorbeau cam aceleasi persoane. Adica ei le detineau, portavocile, ei vorbeau aproape tot timpul, urlau sloganuri..printre acestia Cristian Neagoe si Claudiu Craciun, dar si protestatarul Alexandru Alexe. Astfel, ajungem la un alt brat al caracatitei, Cristian Neagoe. Un personaj de-a dreptul interesant.

Cv-ul de pe pagina de pe Facebook a lui Cristian Neagoe
Prima oara am auzit de Cristian Neagoe intr-un scandal legat de ICR, Droguri, New York, si o filmare cu el in timp ce isi radea prietena intre picioare.
Apoi l-am cunoscut personal. Un tip destul de sters, dar totusi prezent peste tot, intre timp avea barba, si parea un organizator iscusit. De la Proteste pana la Festivaluri , Cristian Neagoe era peste tot. Ba chiar mi-a publicat cateva texte in Sapte Seri, revista pe care o conducea pe vremuri. Am acceptat sa expun la un moment dat, la Train Delivery, festival pe care il organiza in Gara de Nord, o varianta extinsa a Street Delivery. Eram inca pe pozitii, eram inca iubit de toata floarea hipsterimii, chiar daca aveam mici derapaje, inca nu derapasem flagrant. Dupa experienta Train Delivery pot spune ca am ramas destul de dezamagit. Un soi de betie generala, iarba, personaje care mai de care mai bizare, hipsterimea era acolo in tota splendoarea ei, iar eu am iesit destul de socat. M-am intrebat atunci, legitim cred eu, daca astia sunt oamenii cu care doresc sa imi asociez imaginea. Raspuns NU. Am scris un text atunci prin care imi exprimam dezamagirea si indignarea, si bineinteles am fost amendat imediat de Cristian Neagoe, si de o intreaga ceata de fosti admiratori de-ai mei care imi jurau ura eterna. Fiind multi, am ripostat, pe alocuri dialogurile depasind tonul si exprimarea normala.
Sa luam la puricat CVul lui Cristian Neagoe.
Deci, PR coordinator la Institutul Cultural New York. Oare ce il recomanda pe domnul Neagoe pentru aceasta pozitie? Valoarea? Sau cumva pozitia tatalui sau, Benone Neagoe, fost reporter la Revolutie, ajuns intre timp Colonel in Armata Romana? La tatal domnului Cristian Neagoe voi reveni.
In perioada in care a fost PR la ICR New York, Cristian Neagoe a publicat intr-o revista pe internet, pozele de mai sus in care ii radea parul pubian prietenei sale, alaturi de o serie de texte scabroase. Aici puteti citi textele, in revista online Tiuk, revista in care scrie si Mihnea Blidariu, solistul de la Luna Amara, pe care l-am intalnit mai sus in text, alaturi de Mihail Bumbes si Cristian Neagoe, revolutionari Rosia Montana. http://www.tiuk.reea.net/7/1.html
Cert este ca pe atunci, sefa ICR New York era doamna Corina Suteu , de care ne vom mai lovi , odata cu scandalul Poneiului Roz la ICR New York, si nu-i asa odata cu Guvernul Ciolos si campania Cumintenia Pamantului.
De la ICR New York, Cristian Neagoe ajunge direct la Carturesti. PR. Nu stim cum, pe ce cai, si ce la recomandat, mai ales in urma unui asemenea scandal. De la Carturesti, la Sapte Seri. Interesant este ca la 7 seri, il aduce si pe Matei Barbulescu un alt “jurnalist independent” de la Casa Jurnalistului. Si mai interesant este ca, sefia 7 seri va fi preluata de Ana-Maria Caia, care scrie in Dilema Veche. Din nou ne invartim in cerc…aceleasi nume: Dilema Veche, Casa Jurnalistului, si activismul #rezist ce le leaga. http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/ce-am-cautat-in-viata-lor
Trecem mai departe in CV-ul domnului Cristian Neagoe. Ne aflam probabil la acest punct in perioada in care doamna Suteu devenise ministrul Culturii in cabinetul de tehnocrati Ciolos. Si cum corectitudinea ii caracterizeaza, cine apare oare ca PR la Bienala de la Venetia? Mai vechea cunostinta a doamnei Corina Suteu, Cristian Neagoe. Frumos.
De la PR la bienala de la Venetia, sarim la traducator la Polirom. Alt job misto, la care desigur are acces doar cine trebuie.
De la Polirom ajungem la curatoriat. Desigur, dupa ce esti PR la bienala de la Venetia poti ajunge curator invitat la Muzeul National de Arta Contemporana. Caracatita are tentacule peste tot.
Cercul se inchide cu pozitia actuala a lui Cristian Neagoe, si anume Manager la Fundatia Carturesti.
Niste joburi destul de luxoase pentru un luptator anticoruptie, nu credeti? El cel care ii mana pe saracii oropsiti ai sortii, furati de guverne…eu ma asteptam ca in cv-ul sau sa vad un job normal, ceva de transpiratie maxima, chelner, ospatar, lucrator comerical la magazinul de cartier, caci baiatul lui tata a cunoscut greutatile vietii si de aceea se revolta. Amuzant este cati fraieri pun botul la discursurile sale, la integritatea morala a individului, la sforaiturile rivolutionare. P.S. nu am mai mentionat alte roluri indeplinite de baiat, organizator Fan Fest, trecut un pic si pe la Red Bull…Deci, sa trecem la Benone Neagoe.

Benone Neagoe secretar general a Uniunii Ziarstilor Profesionisti Romania
Benone Neagoe este COLONEL in Armata Romana. Pe vremuri lucra in TVR, iar la Revolutia din 1989 a fost reporter. Practic unul dintre cei care ne-au prezentat show-ul live, showul sangeros si orchestrat al Rivolutiei. Ca recompensa a primit …ceea ce puteti citi mai jos.
Potrivit unor surse apropiate lui Neagoe, el ar fi de fapt “numărul 2 din UZPR”.
“A fost adus în presa militară, la revista Pro Patria, de colonelul Valeriu Pricină. Făcea anchete de stradă, reportaje, lucruri spumoase”, spun sursele PressOne.

Valeriu Pricină este secundul colonelului Mircea Dogaru, care conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
Potrivit unui articol publicat în 2011 de către ziarul Evenimentul Zilei, Pricină și Dogaru au făcut parte, până în 1989, din Consiliul Politic Superior al Armatei, care veghea asupra respectării doctrinei comuniste în rândul cadrelor militare.Revenind la Benone Neagoe, el a fost redactor-șef al revistei Pro Patria, precum și redactor-șef al Redacției emisiunilor militare de televiziune. În 2000, a primit Premiul pentru cel mai bun reportaj de televiziune acordat de… Ministerul Afacerilor Interne.
Acum ne putem explica ascensiunea fulminanta a lui Cristian Neagoe, si lejeritatea cu care ingroapa pe cine si cum doresc. Daca te opui caracatitei, multele ei brate te vor ajunge si te vor sufoca.

Oana Boc la Protestele Rosia Montana Cluj
Voiam sa ma intorc la protestele Rosia Montana.
Dupa a doua zi, cea cu troleibuzele blocate, nu m-am mai dus la proteste dupa cum spuneam. O puteti vedea in poza de mai sus pe sotia domnului fost ministru PDL, Oana Boc. Va dati seama cata legitimitate au aceste proteste in ochii mei si in ochii oricarui om informat. Problema aici este…informarea devine tot mai dificila, deoarece Caracatita si-a intins tentaculele peste tot. Degeaba incearca cineva sa prezinte obiectiv si calm, Caracatita sare deodata cu toate bratele sale, cu toata Guerilla organizata si ataca pe oricine ar incerca sa se opuna cu argumente. Miscari de Junta Militara Africana, lipsesc doar Kalashnikovurile. Practic oricine se impotriveste este asasinat public.
Metoda de manipulare este simpla. Se cauta o cauza cu priza la public, o cauza buna, poate chiar corecta. S-a cautat aceasta cauza si a fost gasita in Rosia Montana. Gurile rele spun ca a fost vorba de un razboi venit din afara tarii. Se poate. Dar ce este clar ca lumina zilei, este ca au reusit sa uneasca bratele caracatitei si chiar sa o potenteze prin prezenta unor persoane care nici macar nu isi inchipuie carui scop servesc. Astfel, o baza de protestatari mereu gata sa intervina a fost creata. Reflex Pavlovian. Acelasi tip de sloganuri, aceleasi personaje care instiga, gata ei s-au legitimat. Cine poate sa spuna ca ei nu militeaza pentru o cauza buna? Aleg sloganurile cu cap: Coruptie. Vrea cineva o tara corupta? Nu. Nimeni. Totusi, nu aici este miza lor, miza adevarata este inlocuirea stapanilor puterii. Un personaj foarte important in caracatita, este Vlad Tausance.

Vlad Tausance cel care se ocupat de Campania Online a lui Klaus Iohannis in 2014
Vlad este specialist in comunicare, jurnalist si scriitor. Eu am lucrat intai cu el pentru un volum de-al sau de pozeii. L-am ilustrat. Apoi, cand apropierea a devenit mai mare, l-am cunoscut ca fiind una din eminentele cenusii in Uniti Salvam, pagina Rosiei Montane. Chestie care nu pot sa spun ca mi-a placut. Am tacut si am observat si cercurile in care se invartea, practic cam aceleasi. Totul se invarte in cerc. Aceiasi prieteni, aceiasi oameni, aceleasi dorinte…iar Casa Jurnalistului, iar Vice, iar Dilema Veche http://dilemaveche.ro/autor/vlad-tausance
Fireste, nu contest calitatile lui Vlad, talentul de manipulator, dar cred ca alegerile din 2014 nu de el au fost castigate, ci cu ajutorul caracatitei si a serviciilor. Caracatita a functionat perfect, multimea Uniti Salvam a iesit in strada la comanda, la o simpla apasare de buton. Va amintiti panica creata? Nu putem vota! Toate aceastea sub masca “activismului civic”.Treburi murdare coane Fanica! Jos Comunismul, jos Ciuma Rosie! Cu Vlad ne-am certat, ne-am impacat, si totusi intrebarile raman…Dupa cum puteti vedea, sarabanda continua.

Vlad sustine bineinteles Justitia DNA
Pe langa justitia DNA, Vlad si de altfel toti prietenii mai sus citati, sustin ONGul Centrul Pentru Jurnalism Independent.
Aici intram deja in chestii grele. Acest centru pentru jurnalism “independent”, este un ONG sustinut din fonduri Europene, care propune si sustine candidatii placuti de Uniunea Europeana. Bineinteles si ei sustin cu toate panzele sus lupta anti coruptie. O privire asupra siteului acestei organizatii, ne va lamuri asupra adevaratelor scopuri . Inca o mitraliera a Guerillei care incearca cu orice pret sa puna stapanire pe mintile noastre. Au deja si premii pentru Jurnalismul Independent. In cadrul unui eveniment realizat de acest ONG, apar din nou nume cunoscute si entitati cunoscute: Cristian Lupșa – Decât o Revistă, Victor Ilie – Rise Project, Luiza Vasiliu – Casa Jurnalistului și Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent vor discuta împreună cu Vlad Tăușance despre relația dintre cetățean și media. Participă la Zilele Superscrieri: ProPublica, Coda Story, Balkan International Reporting Network (BIRN), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Cercul de Donatori, The Power of Storytelling, Decât o Revistă, Scena9, Rise Project, Casa Jurnalistului, dela0.ro, Brrlog, Documentaria, Teleleu.eu, Recorder, Să fie lumină, Acasă: the film, One World România la Școală, Funky Citizens, Cărturești.
Cel mai grav este ca aceste entitati, intra deja in scoli. Centrul pentru Jurnalism Independent a fost prezent la Liceul Costache Negruzzi din Iasi, unde spun ei, au predat educatie si cultura media.

Centrul pentru Jurnalism Independent ne invata copiii care este sursa informatiilor
Si mai ales ne invata copiii caror interese servesc informatiile. Citind in josul paginii, eu unul inteleg perfect caror interese serveste acest Centru pentru Jurnalism Independent. Practic, ei sunt finantati pe langa fondurile Europene la care aplica, si de Romanian-American Foundation. Hopa, iote domne cum se complica treaba. Recunosc, deja mie mi se invarte capul. Stiu stiu, teoria conspiratiei, doar ca aceste informatii le gasiti pe siteurile lor. Deci, nici vorba de Fake News din partea mea. Desi, cu siguranta ca asa va fi prezentat acest material la care scriu.
Sa vedem ce este cu Romanian-American Foundation .
Romanian-American Foundation a fost înființată în 2009, ca un continuator al Romanian-American Enterprise Fund (RAEF). Creat în 1994 de către Congresul Statelor Unite, și finanțat prin U. S. Agency for International Development (USAID), RAEF a fost pionier al unei abordări integrate bazate pe activități de investiții și de dezvoltare. S-a dovedit o abordare inspirată și de succes. La finalul mandatului său, RAEF a returnat jumătate din grantul inițial către Guvernul Statelor Unite, iar restul de jumătate și întregul profit realizat pe durata existenței Fondului au constituit capitalul (endowment-ul) Romanian-American Foundation.
Capitalul RAF este astăzi de 120 milioane USD. http://www.rafonline.org/cine-suntem/istoric/

Unul din membrii din esalonul superior al acestei Fundatii
Trecand peste conspiratia Soros- caci nu-i asa ea nu exista!? Si daca exista face doar bine…Observam ca unul din membrii esalonului superior al acestei Fundatii este Consilier in cadrul UNDP in Ucraina. Ce-o fi UNDP? Pai ce sa fie, nimic altceva decat ONU.
Continuarea in curand. Se pare ca lucrurile se invart in acelasi fel si in tara vecina. Aceleasi “personalitati”, acelasi gen de “proiecte”, acelasi fel de “salvare”. In curand…Caracatita ONGIA are inca multe personaje in Romania si nu doar…
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 16 oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



