Actualitate
EXCLUSIV/„Noi suntem Statul”, la ordinul repetentului, plagiatoarea l-a executat după ce, cu ceva timp în urmă, în biroul ei, de faţă fiind şi generalul Coldea, l-a întrebat dacă intenţionează să aresteze pe aproape toţi din conducerea SRI centrală şi locală!
Războiul fratricid în care protagonişti sunt foşti ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, Direcţia Judeţeană de Informaţii Prahova, început încă din perioada în care aceştia erau activi, pare a fi departe de final.
Motto: „Mi-erai coardă, ți-eram pește / Și împărțeam patul frățește. / Dar tu, coardă, m-ai trădatu’ / Și cu altu’ te-ai culcatu’ / Ti dam, ti dam, ti dadada dam.”(Cântec de jale și arest)
Cu un debut furtunos în 2005, atingând apogeul prin 2007 şi continuând cu o prelungită „fază de platou”, această confruntare s-a purtat în instanţele militare şi civile din Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi Găeşti (de la judecătorii până la curtea de apel), care au fost investite a soluţiona pe bandă rulantă peste o duzină de cauze penale şi civile avându-l ca inculpat sau, după caz, pârât pe colonelul SRI în rezervă PĂLTÂNEA CORNELIU, singur ori secondat de compania sa selectă.
În multe, de partea cealaltă, a fost şi încă este fostul său tovarăş, devenit duşman ireconciliabil, colonelul SRI în rezervă BREAJĂN MARIN, cel care a dat zeci de chefuri gratuite, toate oferite la cabana „Caprioara” de la Cheia, preţul acestora fiind calitatea de ofiter sub acoperire al SRI („deplin conspirat” în termeni tehnici).
Astfel, acesta a devenit ofiţer acoperit al SRI în 1991, după ce a luat în locaţie de gestiune vilele de lux „Vânatorul” şi „Căprioara” de la Cheia, folosite pâna atunci de nomenklatura de la Bucureşti. Potrivit acestuia, maiorul PĂLTÂNEA, proaspăt numit atunci şef al SRI Prahova, i-a propus să devină ofiţer acoperit şi, în schimb, să poată folosi gratuit cele două vile de cate ori avea nevoie. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Abia în 2007, BREAJĂN a început să vorbească despre trocul pe care l-a acceptat la începutul anilor ’90, fiind nemulţumit că a fost trecut în rezervă în mod abuziv (ceea ce, la SRI, pe vremea lui Coldea, îndeosebi, a devenit trendy!). Astfel, omul de afaceri a devenit martor important al unei anchete penale de răsunet, cu ramificaţii mai complicate, dusă la bun sfârşit de tenacele procuror militar al DNA, colonelul magistrat VASILE DOANĂ, devenit spaima SRI, având la activ multiple dosare cu „floarea” generalilor şi coloneilor corupţi din sistem. A fost mazilit într-o noapte de vară din 2014 de doctoriţa Koveşi, pe care o apucase disperarea văzând că rebelul subaltern din Secţia militară îşi suflecase din nou mânecile şi-şi scuipase gospodăreşte în palme şi se pregătea de un nou asalt asupra a vreo cinci generali, în frunte cu COLDEA, cinci colonei, un maior şi doi căpitani, toţi din SRI. Având în vedere tandreţurile „instituţionale” şi protocolare dintre Steaua Polară şi Ordinul Jartierei, cărora li se încurcau rău de tot socotelile din grupul ocult „Noi suntem Statul”, la ordinul repetentului, plagiatoarea l-a executat după ce, cu ceva timp în urmă, în biroul ei, de faţă fiind şi generalul Coldea, l-a întrebat dacă intenţionează să aresteze pe aproape toţi din conducerea SRI centrală şi locală!
Dar, să nu o mai lungim pentru că, de-a lungul vremii, presa a scris masiv despre matrapazlâcurile penale de la SRI Prahova şi să încercăm să conturăm, prin dosarele penale şi civile identificate, dimensiunea dezastrului şi efectele remanente. În fapt, acest tablou al situaţiei penalilor din SRI Prahova, cu conexiuni complice la Bucureşti, este o hidoasă caricatură:
- Începem, pentru a vă introduce în atmosfera de chantal, cu ds. nr. 12718/281/2008 al Judecătoriei Ploieşti, în care reclamanta, doamna locotenent-colonel SRI în rezervă ANDRONACHE CRISTINA, l-a dat în judecată pe tatăl copilului ei, pârâtul colonel SRI în rezervă PÂLTÂNEA CORNELIU, pentru stabilire domiciliu minor. Două menţiuni complet “nesemnificative” avem a vă face: doamna reclamantă era măritată cu subofiţerul (ulterior ofiţer) SRI ANDRONACHE FLORIAN TEODOR (cel care a ajuns, prin utilizarea de pile tip bastard – pentru cunoscători! –, consilier al ministrului Justiţiei, ROBERT CAZANCIUC), iar domnul pârât este căsătorit cu … soţia dânsului, pe care nu o numim din respect pentru câte a pătimit. Curat murdar, coane Fănică!
- Ds. nr. 7959/105/2007 judecat pe fond de Tribunalul Prahova şi în apel de Curtea de Apel Ploieşti. Este prima “bijuterie a Coroanei”! În acest dosar, trimişi fiind în judecată de procurorul militar DNA DOANĂ VASILE, PĂLTÂNEA CORNELIU, BUCUR DANIEL şi NAN OCTAVIAN au fost condamnaţi la câte 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi b) Cod penal, pentru infracţiuni de corupţie.
- Ds. nr. 30/753/2009 al Tribunalului Militar Bucureşti, penal, infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000), art. 257 C. p. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a C. p. şi art. 41 alin. 2 C. p., este a doua mare “bijuterie a Coroanei”, în care, prin Sentinţa penală nr. 45 din 14 iulie 2010, inculpatul colonel rez. SRI PĂLTÂNEA CORNELIU a fost condamnat la diferite alte pedepse cu închisoarea (ulterior decontopite şi recontopite).
- Ds. nr. 4959/2/2011 (2026/2011) al Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect soluţionarea plângerii lui BREAJĂN MARIN împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 ind. 1 C.p.p.) a făptuitorilor: PĂLTÂNEA CORNELIU, CREŞTIN VASILE, PALADE GHEORGHE, ANDRONACHE CRISTINA, POPESCU VIORICA, HELMAN DUMITRU şi MARIN STERIAN.
- Ds. nr. 165/120/2012 ajuns până în apel la Curtea de Apel Ploieşti, cauză pornită de SC BLIND ROMANA SRL, având o distribuţie selectă, cu participarea extraordinară a fostului director al SRI, VIRGIL MĂGUREANU, în celelalte roluri de pârâţi jucând magistral: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, PĂLTÂNEA CORNELIU, BUCUR DANIEL, RIZEA MARIAN, PILERI SERGIO, MIHAI ADRIAN şi BORDEA ADRIAN, un melanj din organe ale statului, securişti, sereişti şi un cetăţean italian din temuta Cammora siciliană etc. Servim Patria!;
- Ds. nr. 28011/281/2013 penal, început la Judecătoria Ploieşti şi finalizat la Tribunalul Prahova, având ca obiect plângerea lui BREAJĂN MARIN împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 ind. 1 C.p.p.) a următorilor: PĂLTÂNEA CORNELIU, ANDRONACHE CRISTINA, POPESCU NICULAE, APASCO SA Mâneciu şi STERIAN MARIN;
- Ds. nr. 21879/281/2013 ajuns până la Curtea de Apel Ploieşti, în care a fost târât şi SRI, căruia i s-au cerut pretentii civile de către BREAJĂN;
- Ds. nr. 153/232/2014, cerere de liberare condiţionată formulată de deţinutul PĂLTÂNEA CORNELIU, colonel SRI în rezervă (art.450 C.p.p., art. 55 ind.1 şi următoarele C.p.), al Judecătoriei Găeşti, ulterior la Tribunalul Dâmboviţa;
- Ds. nr. 2880/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa, o cauză civilă în pretenţii cerute SRI-ului, lui PĂLTÂNEA CORNELIU etc. de SC BLIND ROMANA SRL;
- Ds. nr. 4889/120/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, început pe la instanţele din Dâmboviţa, având ca obiect pretenţii cerute SRI – UM 0198 Bucureşti, MAI şi lui PĂLTÂNEA CORNELIU, de către reclamanta SC BLIND ROMANA SRL;
- Ds. nr. 22588/281/2015 al Tribunalului Prahova (cu fond la Judecătoria Ploieşti) având ca obiect contestaţie (pe NCPP) la o desfiinţare de înscrisuri;
- Ds. nr. 27752/281/2016 (înregistrat pe 06.03.2017 la Curtea de Apel Ploieşti) – apel la un fond având ca obiect plângere împotriva soluţiei de neurmărire penală (de clasare) cu următorii beligeranţi tradiţionali:
– în colţul roşu, MARIN BREAJĂN, colonel conspirat al SRI, acum în rezervă, petent, parte vătămată;
– în colţul albastru: PĂLTÂNEA CORNELIU, fost comandant al SRI Prahova, colonel deconspirat al SRI, acum în rezervă; ANDRONACHE CRISTINA, locotent-colonel SRI la (re)vedere, acum în rezervă, fosta amantă a domnului doctor (în ştiinţe) CORNELIU, mamă a copilului lui, trecută anterior, pentru a dobândi expertiză operaţională la aşternut, cu tot cu port-jartieră, şi pe la domnul ex-director COSTIN GEORGESCU; POPESCU NICULAE, alias „NINI”, fost colonel SRI cvasi-acoperit, acum în rezervă, proprietarul vilelor „Căprioara” şi „Vânătorul” din Cheia, luate de la celălalt colonel acoperit, BREAJĂN, locaţia din staţiunea prahoveană fiind polivalentă: cuibuşor de nebunii, loc de întâlniri operative, de odihnă şi refugiu strategic în vremuri de răstrişte şi jale, ca de exemplu pentru „dosirea” combinativă de sorginte mafiotă a focşăneanului Costel Bobic, un interlop cvasi-analfabet, pripășit pe lângă Adrian Năstase și care, în numele acestuia, vămuia contractele cu statul.
Încă din prima repriză, desfăşurată pe 21.03.2017, arbitrii de scaun au dat verdict de knock-out, dând câştig de cauză colţului albastru!
- Ds. nr. 5028/120/2016 al Tribunalului Dâmboviţa, în troacă fiind băgat, din nou, şi MAI!
- Ds. nr. 41897/3/2015 (436/2017) şi ds. nr. 449/42/2015 – de departe cele mai interesante, care, prin bătălia juridică, trancede vremurilor (un fel de „arc peste timp”), pârâţi fiind împreună, caz unic în practica judiciară!, şi doi directori ai SRI: actualul EDUARD HELLVIG şi unul din foştii, VIRGIL MĂGUREANU, dar şi, pentru deliciul celor cu gusturi rafinate în materie judiciară: Serviciul Român de Informaţii; Statul Român; Consiliul Superior al Magistraturii; fostul membru al acestui organism, judecătorul BORDEA ADRIAN, de la ÎCCJ; Camera Notarilor Publici etc. Plutonul reclamanţilor este condus detaşat de SC BLIND ROMANA SRL Târgovişte.
Prima cauză, începută la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, urmează a fi soluţionată de Tribunalul Bucureşti, astfel cum a stabilit Curtea de Apel Bucureşti când a soluţionat, pe 15.03.2017, un conflict negativ de competenţă. A doua este originea primei cauze.
Aşa-i trebuie lui MĂGUREANU că, fost securist fiind, s-a bazat tot pe … securişti ! Hai, că iar ne-am adus aminte: la vremea sa, VIRGIL MĂGUREANU ne aburea că în serviciul din subordinea sa ponderea securiştilor nu depăşea 15 la sută. Acelaşi procent ni l-a comunicat, triumfător, la distanţă de un deceniu, şi RADU TIMOFTE (Dumnezeu să-l ierte!). Oare, toţi directorii SRI ne cred idioţi?!
- Ds. nr. 14866/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti, tot un dosar penal, părţile făcând parte din fostul trio romantic al SRI: BREAJĂN-PĂLTÂNEA-POPESCU;
Preluarea, menţinerea şi, mai grav, promovarea de către SRI a foştilor ofiţeri de securitate pe o perioadă exagerat şi nejustificat de mare (27 de ani !!, ultimul dinozaur plecând prin decembrie 2016). Asta, în condiţiile în care, nici MAI, nici Securitatea Poporului, care preluaseră în 1945 cvasitotalitatea cadrelor şi agenţilor SSI, Direcţiunii Poliţiei de Siguranţă şi ale Secţiei a II-a a Marelui Stat Major al Armatei nu le-a păstrat decât vreo trei ani. SRI şi-a făcut singur un rău colosal, care îşi produce şi astăzi, din plin, efectele nefaste. În realitate, nu s-au menţinut în SRI (nici SIE nu face excepţie) acei ofiţeri de securitate care şi înainte de 1989 s-au distins prin comportament civilizat şi simţ al măsurii, ci aceia care nu s-au sfiit să dea voiniceşte din coate ca să iasă în faţă, slugarnicii care au lustruit pantofii cui trebuia dintre politicienii noştri de paie, să umple aerul cu vorbe şi să le poarte de colo-colo, cu aerul că sunt buni şi ei de ceva, să întocmească rapoarte false în care să-şi denigreze colegii consideraţi contracandidaţi la funcţia lor sau să scoată la licitaţie documente pretabile la operaţiuni de şantaj.
Dacă nu s-a înţeles, până aici, mesajul pe care, cu toată onestitatea, dorim să-l transmitem, atunci să fim expliciţi:
Ar fi salutar ca SRI să înveţe din aceste greşeli ale trecutului şi să nu mai cotizeze şi azi la propria compromitere, făcându-se că nu vede sau minimalizând astfel de comportamente, cum au fost cazurile: Păltânea Corneliu, Bucur Daniel, Soare Ovidiu, Dumitrache Şt. Gheorghe, Zanfir Dumitru, Marin Ionel, Cândea Petrache, Grigorescu Eugen (despre morţi, numai de bine!), Popescu Gioni (semianalfabet, fost subofiţer înainte de 1989, devenit, peste noapte, absolvent de studii superioare, doctor, general cu foarte multe stele, adjunct al directorului SRI), Istode Elena („Anaconda” lui Cozma), Coldea Dorina, Giupană Valentin, Popescu Tiberiu, Târnu Ioan, Dincă Nicolae, etc. etc. şi, cel mai recent şi grav, Coldea Mihail Florian.
SRI încă acţionează iraţional consumându-şi resursele pe acţiuni abuzive şi inutile, fiind într-o continuă „vânătoare de vrăjitoare”, inventând diferiţilor ofiţeri incomozi tot felul de abateri disciplinare, ajungând la excluderea din sistem în mod arbitrar şi abuziv a unor ofiţeri de valoare, numai pentru că aceştia au demascat mafia şi impostura din SRI.
Dacă ne uităm pe ECRIS, constatăm că numărul proceselor intentate SRI de foşti ofiţeri trecuţi abuziv în rezervă în trista perioadă de conducere a tandemului împotriva naturii Maior-Coldea, a explodat.
Pe de altă parte, este de neînţeles ce beneficiu profesional urmăreşte să-şi apropie SRI atunci când promovează oportunişti şi mici şmecheraşi şi, până în 2016, a menţinut în funcţii de conducere nişte securişti cocliţi, politruci şi semidocţi, un soi de Gică Petrescu ai SRI-ului, precum şi pe protejaţii acestora.
Este necesar ca domnul director Hellvig să conştientizeze că mizerii de acest gen nu mai pot fi băgate sub preș, așa cum s-a întâmplat până acum. Ele trebuie măturate și apoi trebuie să se asigure că nu se vor regenera. Acest lucru se poate face doar dacă va reuși să schimbe marionetele din sistem. Păstrându-l (sau doar cosmetizându-l), actualul sistem va genera, la infinit, aceeași clică de generali, coruptă sau idioată (sau şi una, şi alta).
Şi, vă implorăm, domnule Hellvig, să nu ne spuneţi că la mijloc au fost “interese majore de securitate naţională”, ca explicaţie pentru mânăriile ordinare şi abuzurile inimaginabile ale lui Coldea, pentru că ar fi prea mult pentru noi s-o mai înghiţim şi pe asta! V-am înţelege dorinţa de a nu macula şi mai mult imaginea instituţiei (dacă, cumva, se poate şi mai mult!), dar nu şi pe cea de a-l scuza pe Sămădăul de la Târnova care, 10 ani, a decredibilizat o structură strategică a României.
Paradoxal, astăzi, în 2017, pe SRI îl paşte tot pericolul Securităţii, chiar dacă nu o mai fi picior de securist prin serviciu, sorgintea acestui risc localizându-se atât în dezvoltarea ouălelor eclozate de-a lungul vremii de securiştii bătrâni, care au trecut de faza de pui, cât şi în aşa zisa nouă generaţie de ofiţeri (chiar neadusă/nerecomandată în SRI de securişti) care, total inexplicabil pentru noi, are nişte exponenţi cu o mentalitate securistică care ne înfioară (avem suficiente exemple, dar nu dorim să dezvoltăm acum).
În final, dorim să transmitem şi o pildă, pentru ca demersul nostru jurnalistic să fie corect recepţionat de mai marii SRI: adevăratul prieten este cel care are curajul şi determinarea de a te critica când greşeşti, oricât de dureroasă ar fi atenţionarea; duşmanul nu te va trage de mânecă niciodată: se va bucura că persişti în prostie, se va amuza şi te va sancţiona când simte că este momentul oportun.
Nu vrem să credem că scoaterea valorii „Onoare” de pe sigla SRI, în 02 februarie 2012, la sfatul „înţelept” al doamnei specialiste PR, Mihaela Nicola, în condiţiile în care onoarea prevăzută în deviza iniţială a SRI, prin legea de înființare, avea o anume importanță, le permite acum ofiţerilor SRI să nu o mai aibă! Patria și onoarea îl așază pe om la întîlnirea între cele mai importante valori. Îl leagă de țară, de familie, de ansamblul de legi, de cultură, de instituții, dar și de toate celelalte.
Transmitem cu această ocazie calde salutări Direcţiei de Securitate Internă şi-i dorim spor la treabă! (Ec Adrian Radu).
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 3 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



