Actualitate
DNA a refuzat sa cerceteze in mod efectiv plangerea penala impotriva ambasadorului american Hans Klemm si Valeriu Zgonea pentru cumparare si trafic de influenta
Fara a investiga efectiv faptele de cumparare si trafic de influenta ale numitilor Hans Klemm, Ambasador SUA la Bucuresti, si Valeriu Zgonea, la data faptelor presedintele Camerei Deputatilor, marturisite de acestia intr-o conferinta de presa, DNA a clasat pe data de 24 iulie 2017 plangerea penala pe care le-am facut-o celor doi motivand ca faptele nu exista.

Ordonanta de clasare poate fi citita aici.
Ca urmare a clasarii, am facut plangere pe data de 18 august 2017 la procurorul ierarhic superior DNA solicitand “sa desfiintati solutia de clasare si sa dispuneti efectuarea in continuare a urmaririi penale impotriva celor doua persoane in vederea aflarii adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei”.
Plangerea la procurorul ierarhic superior poate fi citita aici.
Procurorul ierarhic superior DNA mi-a respins plangerea pe data de 24 august 2017 ca “inadmisibila”, cu motivarea ca, prin pronuntarea solutiei de clasare, nu mi-ar fi fost vatamat vreun “interes legitim”. Ordonanta de respingere poate fi citita aici.
Suntem, asadar, in fata unei situatii fara precedent, in care doi oficiali marturisesc public in fata intregii tari ca si-au folosit influenta pentru ca anumite legi sa fie votate, iar institutia abilitata cu anchetarea si pedepsirea unor fapte de coruptie, cum sunt cumpararea si traficul de influenta, considera ca cetatenii romani nu sunt vatamati in drepturile lor in ipoteza in care procesul legislativ este viciat.
Aceasta in conditiile in care Constitutia obliga Parlamentul sa legifereze DOAR in interesul general al societatii, adica al cetatenilor.
Despre plangere
In data de 18 mai 2016 am formulat o plangere penala la DNA impotriva numitilor Hans Klemm, Ambasadorul SUA la Bucuresti, si Valeriu Zgonea, la acea data Presedintele Camerei Deputatilor, pentru comiterea infractiunilor de cumparare de influenta (art. 292 Cod penal) si, respectiv, trafic de influenta (art. 291 Cod penal).
Plangerea a urmat conferintei de presa comune a celor doi din data de 13 mai 2016, in care acestia au recunoscut public ca si-au folosit pozitiile de demnitari pentru a promova si urgenta adoptarea unor legi in Camera Deputatilor, legi care erau dorite de SUA si benefice firmelor americane.
Valeriu Zgonea a declarat, in acea conferinta de presa, ca a primit “multumiri foarte oneste din partea domnului ambasador cu privire la ordonanta 109 cu guvernarea corporativa, a institutiilor publice si companiilor publice, legile privind achizitiile publice care creaza deja un avantaj pentru toate societatile care sunt in Romania”, adica inclusiv pentru societatile americane.
Ambasadorul Hans Klemm a declarat apoi, la randul sau: “I-am multumit (lui Valeriu Zgonea, n.r.) pentru modul in care a indeplinit in ultimele saptamani mai multe prioritati legislative importante pentru Romania si SUA – referitor la restituirea proprietatilor, la exproprieri, legea managementului intreprinderilor de stat, legi foarte importante”.
Presa si societatea civila au reactionat vehement si au condamnat ferm atat declaratiile, cat si reactia celor doi, unii jurnalisti considerand chiar ca ceea ce s-a petrecut in fata camerelor a fost un “selfie pe spaga“.
Vazand reactia de oripilare a presei si a societatii civile, pentru ca nimeni nu poate fi mai presus de lege, am formulat plangere penala la DNA si am solicitat tragerea la raspundere penala a celor doi.
Plangerea integrala poate fi accesata la adresa: https://floricaroman.wordpress.com/2016/05/18/plangere-la-dna-impotriva-ambasadorului-american-hans-klemm-si-valeriu-zgonea-pentru-trafic-de-influenta-se-cere-arestarea-lor-preventiva/.
De la data formularii plangerii am fost intrebata de jurnalisti, colegi, cunoscuti, care a fost solutia data de DNA in dosarul respectiv.
Le-am spus tuturor ca atunci cand voi primi vreo solutie de la DNA o voi face publica, asa cum, pentru corecta informare a opiniei publice, e normal sa fac. Acest lucru il fac acum.
Pe data de 24 iulie 2017, ca urmare a plangerii penale pe care am facut-o, DNA a clasat cauza motivand, printre altele, ca “nu exista” date ca cei doi ar fi comis infractiunile respective, precum si ca numitul Valeriu Zgonea nu ar fi avut o influenta reala asupra deputatilor, conditie necesara pentru a se fi intrunit elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta.


In urma acestei clasari, pe data de 18 august 2017, am facut plangere la procurorul ierarhic superior in care am contrazis argumentele din ordonanta de clasare, solicitand desfiintarea acesteia si continuarea cercetarilor “in vederea aflarii adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei”.
Pe data de 24 august 2017, procurorul ierarhic superior DNA mi-a comunicat ca imi respinge plangerea ca “inadmisibila” pe motiv ca:
“In raport de aceasta situatie in plangere nu se regaseste, nici la nivel de afirmatie dar nici argumentat in vreun mod, interesul legitim al petentei care sa fi fost vatamat prin pronuntarea acestei solutii.
Legiuitorul a recunoscut dreptul de a formula plangere impotriva solutiei de netrimitere in judecata doar persoanelor ale caror interese legitime au fost vatamate.
Ori, in speta de fata nu regasim care ar fi interesul recunoscut legal al petentei care sa fi fost vatamat si nici care este vatamarea produsa acesteia prin pronuntarea solutiei de clasare.
In consecinta, petenta nu justifica calitatea recunoscuta de lege pentru a formula plangere impotriva solutiei de clasare, urmand ca aceasta sa fie respinasa ca inadmisibila.”
Altfel spus, fara a face o cercetare efectiva a faptelor sesizate, DNA a clasat plangerea pentru ca apoi sa invoce ca, prin solutia de clasare, nu mi s-ar fi vatamat nici un interes legitim.
Prezenta solutie data de DNA, de a nu-i cerceta pe cei doi, contrasteaza puternic cu sustinerile aceleasi institutii care, de exemplu, in comunicatul nr. 246/VIII/3 din 13 martie 2017, mentioneaza:
“Cercetarile au fost efectuate de procurori in concordanta cu dispozitiile legale si cu jurisprudenta constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care statueaza ca procurorul are obligatia de a desfasura o ancheta efectiva pentru aflarea adevarului, inclusiv in situatiile in care sesizarea priveste adoptarea unor acte publicate in Monitorul Oficial.”
In acelasi comunicat, DNA a citat din jurisprudenta ICCJ, care spune:
“Sub acest aspect, sunt relevante considerentele sentintei penale nr. 529 din 4 iunie 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a aratat ca:
«In cazul in care sustinerile petentului au o baza factuala decurgand din fapte notorii, orice deficienta a anchetei care ii reduce capacitatea de a stabili imprejurarile cauzei sau persoanele responsabile risca sa duca la concluzia ca ea nu corespunde cerintelor unui proces echitabil.
In acest context, cerinta de promptitudine si diligenta rezonabila este implicita.
Mai mult, in circumstante cum sunt cele in speta, in care plangerea vizeaza aspecte care decurg dintr-un act publicat in Monitorul Oficial, este de asteptat o rigoare mai mare din partea autoritatilor in ancheta desfasurata.»”
In acelasi comunicat se mentioneaza: “respectand dispozitiile legale si practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea stabilirii imprejurarilor cauzei, au fost administrate probe constand in declaratii de martori, ridicari de documente, procurorul avand obligatia de a efectua o ancheta penala efectiva“.
Daca, in speta la care a facut referire comunicatul anterior, DNA a efectuat o “ancheta penala efectiva”, in cazul plangerii penale pe care am formulat-o impotriva lui Hans Klemm si Valeriu Zgonea DNA nu s-a conformat nici uneia din exigentele la care a facut referire in comunicatul mai sus mentionat.
DNA nu doar ca nu i-a audiat pe Hans Klemm ori Valeriu Zgonea, dar nu a audiat nici o persoana in dosar pentru a afla adevarul cu privire la faptele relatate de cei doi si pe care le-am semnalat in plangere.
Este greu de inteles de ce, in acest caz, DNA a abdicat de la propriile standarde, lasand faptele numitilor Hans Klemm si Valeriu Zgonea efectiv necercetate.
Procurorul de caz si-a intemeiat solutia de clasare exclusiv pe declaratiile publice ale ambasadorului Hans Klemm si ale lui Valeriu Zgonea, declaratii care au fost citate pe larg in ordonanta, pentru ca la final DNA sa concluzioneze ca faptele cu potentiale conotatii penale despre care au vorbit public cei doi, precum si adoptarea OUG 109/2011, nu exista.
Altfel spus, DNA sustine ca fapte si acte care ne sunt accesibile tuturor si la care cei doi au facut referire in conferinta de presa, NU exista.
Am formulat in anul 2016 respectiva plangere penala apreciind ca, in calitate de cetatean, orice alterare a procesului legislativ ma vatama personal, la fel cum il vatama pe orice cetatean al Romaniei.
Conform art. 61, alin. 1 din Constitutie, “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.
Prin urmare, orice cetatean roman are interes legitim ca activitatea de legiferare sa nu exceada cadrului legal si constitutional si ca, in legatura cu legiferarea, sa nu se comita vreodata fapte penale.
In consecinta, atunci cand apreciaza ca adoptarea unor acte normative s-a facut cu incalcarea legii, orice cetatean este vatamat si, prin urmare, indreptatit sa sesizeze institutiile competente care au obligatia legala sa verifice cele sesizate si sa ia masurile ce se impun.
In cazul OUG 13/2017, de exemplu, DNA s-a sesizat la denuntul formulat de persoane din societatea civila, a declansat cercetari ample, a facut audieri, a ridicat documente si in final si-a declinat competenta catre PICCJ.
In speta ce a avut ca obiect aprobarea OUG 13/2017, DNA a retinut ca persoanele care au sesizat eventualele infractiuni aveau interes legitim vatamat prin adoptarea acelei ordonante, iar in baza denuntului formulat de respectivii cetateni procurorii DNA au declansat cu celeritate o ampla ancheta penala si au dispus in consecinta.
Orice cetatean roman, parte a poporului roman, are interes legitim sa solicite verificarea sustinerilor publice ale unor demnitari, sustineri din care rezulta posibile fapte penale comise in legatura cu legiferarea.
DNA este parte a Ministerului Public, iar art. 131, alin. 1 din Constutitie statueaza ca “Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor”.
Tocmai de aceea DNA, ca parte a Ministerului Public, are obligatia constitutionala de a ancheta orice sesizare venita din partea oricarui cetatean care reclama incalcarea ordinei de drept. Si nu exista incalcare mai grava a ordinii de drept decat alterarea procesului legislativ, adica edictarea unor acte normative ca urmare a unor eventuale fapte de trafic si cumparare de influenta.
Interesul legitim al cetatenilor ca astfel de presupuse fapte de coruptie sa fie cercetate cu celeritate si efectiv este mai presus de indoiala.
Pentru referinta, prezint mai jos documentele in cauza:
– 18 mai 2016 – plangere penala impotriva numitlor Hanms Klemm si Valeriu Zgonea;
– 24 iulie 2017 – DNA – clasare plangere impotriva lui Hans Klemm pentru trafic de influenta;
– 18 august 2017 – plangere la DNA impotriva ordonantei de clasare;
– 24 august 2017 – DNA – respingerea plangerii la ordonanta de clasare.
Judecator Florica Roman
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 21 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 21 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



