Actualitate
În cadrul Binomului, practic, SRI întocmea dosarul de corupție/ Procurorii DNA doar îl semnau
De ceva timp asistăm la o serie de dezvăluiri spectaculoase despre abuzurile comise de ceea ce eu am numit Binomul SRI-DNA, poreclă devenită la ora actuală un bun de folosință mediatică pe scară largă.
Desigur, cei care au studiat anomalia care a fost folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote, în ultimul deceniu mai ales, au dezvăluit că logodnei dintre SRI și DNA, care a dat posibilitatea Serviciului conceput ca net opus Securității să devină fosta Securitate prin dobîndirea dreptului de a face anchete penale grație DNA, i s-a dat poleiala unei legalități. În realitate, deoarece Protocoalele dintre SRI și DNA au avut drept temei legal decizii CSAT adoptate în secret și păstrate în regim de secret, putem vorbi de o gravă încălcare de către SRI a prevederilor constituționale. Nu știm deocamdată (nu s-a dat drumul încă la informația asta) cine a avut inițiativa implicării SRI în domeniul penal al luptei împotriva corupției. SRI-ul condus de Florian Coldea sau CSAT-ul condus de Traian Băsescu. Sigur e că la temelia acestei abateri de la Constituție a stat proclamarea corupției drept pericol care amenință statul român, un pericol de talia dușmanului de clasă din vremurile Tătucului Stalin. Și ca și pe timpul Tătucului, ilegalitățile, abuzurile, și-au găsit justificarea în interesul național. Că- lăii regimului stalinist nu numai că n-au regretat crimele comise în numele luptei de clasă, dar, mai mult, ei au fost mîndri de postura lor de sacrificați pe altarul înaltelor țeluri ale socialismului. După abdicarea lui Carol al II-lea a urmat în presă o serie de dezvăluiri zguduitoare despre crimele și abuzurile comise de Siguranță, de Jandarmerie sub coordonarea directă a lui Armand Călinescu și la sugestia lui Carol al II-lea.
Păstrînd proporțiile – cei acuzați de corupție n-au fost strangulați de jandarmi precum legionarii de la Tîncăbești – dezvăluirile din prezent despre abuzurile comise de Binom pot fi raportate la dezvăluirile de după abdicare a abuzurilor din perioada carlistă. Ca și atunci:
- Abuzurile au fost justificate prin interesul național. În dictatura lui Carol al IIlea, prin interesul național de a salva țara de pericolul legionar. În ultimii 10 ani, prin interesul național de a salva țara de pericolul corupției.
- Abuzurilor li s-a dat o poleială legală. Corneliu Zelea Codreanu a trecut, înainte de a fi asasinat, prin toate procedurile judiciare: de la arestarea preventivă din noaptea de Florii a anului 1938 pînă la condamnarea de către o instanță judecătorească. Da, dar toate procedurile judiciare au fost viciate. Rechizitoriul e o capodoperă de vorbe mari, goale, fără acoperire în dovezi. Procesul a fost strîmb de la un capăt la altul. Asemănător, țintele Binomului, alese din demența ștabilor SRI de a face din Serviciu un fel de juntă militară parvenită în secret la cîrma țării, au fost trecute prin procedurile judiciare ale unei Justiții independente. În realitate, așa cum se vede din documentele apărute în ultima vreme, procedurile erau viciate de ceea ce generalul Dumbravă numea acoperirea cîmpului tactic.
- Abuzurile, crimele din anii carlismului au fost ținute departe de ochii opiniei publice. După abdicarea lui Carol al II-lea au fost date publicității fapte și documente secrete. Acțiunea n-a fost o inițiativă a presei. Presa a primit de la oamenii noului regim documentele găsite prin seifuri. La fel, documentele publicate în ultima vreme au fost date presei de cei care au succedat la SRI după alungarea echipei Coldea. Dintre toate dezvăluirile de pînă acum cele două documente publicate de Grupul de Investigații Politice mi se par de o importanță ieșită din comun. Publicarea lor de către Mugur Ciuvică a fost pusă în chip propagandistic sub semnul eroismului manifestat de Trustul lui Dan Voiculescu în anii ilegalității anti-Băsescu. Nu e prima dată cînd Trustul lui Dan Voiculescu micșorează semnificația unui document descoperit făcînd din el un argument publicitar. Scoțînd documentele respective de sub tendențiozitatea prezentării, vom descoperi cele mai solide dovezi ale relației nefirești dintre SRI și DNA sub semnul Binomului.
Pentru a le putea reliefa semnificația se cuvine ale reproduce.
„Ministerul Public Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Secţia de combatere a corupţiei Dosar nr. 129/P/2013 Operator de date nr. 4472 21.05.2013 Către, Serviciul Român de Informaţii în atenţia domnului prim adjunct general maior Florian Coldea
Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie toate materialele apărute în mass-media aparţinînd Intact Media Group, în intervalul 19.04.2013 – la zi, cu privire la RCS&RDS şi la eventuale anchete jurnalistice privitoare la fapte de corupţie pendinte de domeniul fotbalului şi RCS&RDS.
Cu stimă, Procuror Şef Secţie, Lucian Papici Procuror, Iuliana Bendeac SRI Către, Direcţia Naţională Anticorupţie – doamnei procuror-şef Laura Codruţa Kovesi –
În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr. 003064 din 04.02.2009 şi urmare solicitării dumneavoastră nr. 129/P/2013 din data de 21.05.2013, vă comunicăm următoarele aspecte: În intervalul 19.04-27.05.2013, prin intermediul posturilor de televiziune şi a publicaţiilor deţinute, conducerea trustului de presă INTACT MEDIA GROUP a declanşat o campanie mediatică negativă la adresa companiei RCS&RDS. Astfel, începînd din data de 22.04.2013, surse aparţinînd trustului INTACT MEDIA GROUP au mediatizat aspecte legate de «neînţelegerile» firmei RCS&RDS cu Primăria Municipiului Bucureşti, generate de unele modificări legislative care prevăd relocarea tuturor cablurilor aeriene în subteran. Prin acest demers, trustul media a vizat inocularea la nivelul opiniei publice a faptului că societatea RCS&RDS (controlată de omul de afaceri ).
Urmează 20 de pagini de exemple scoase de SRI din monitorizarea tendențioasă a presei. Se cuvine a reaminti, pentru o mai dreaptă înțelegere a celor două documente, contextul în care s-a petrecut schimbul de adrese.
Pe 30 mai 2013, DNA anunta printr-un Comunicat punerea sub acuzare a directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, și a altor persoane pentru șantajarea Grupului RCS&RDS în perioada 16 aprilie-24 mai 2013. Mai precis, la comanda lui Sorin Alexandrescu și cu știința Cameliei Voiculescu, televiziunile Trustului lui Dan Voiculescu ar fi difuzat un clip publicitar despre contractul dubios dintre RCS&RDS și omul de afaceri Dumitru Dragomir pentru a forța Grupul RCS&RDS să semneze un contract favorabil Grupului Antena. Din punct de vedere juridic, constituțional, și al bunului simț, afacerea viza în exclusivitate DNA. Pentru a dovedi că s-a folosit un clip publicitar ca mijloc de șantaj, DNA urma să monitorizeze activitatea publicistică a televiziunilor conduse de Sorin Alexandrescu și, pe baza și a interceptărilor și a denunțului, să întocmească un Rechizitoriu. Dat fiind că spotul publicitar și alte momente de promo se constituiau în dovezi ale șantajului, Rechizitoriul trece în revistă materialele considerate suspecte.
Ce ne spun cele două adrese?
Că pentru a realiza partea cea mai însemnată a Rechizitoriului, DNA apelează la SRI pe 21 mai 2013. Ioan Bendei depusese denunțul pe 19 aprilie 2013. Prin adresa din 21 mai 2013, cei doi procurori responsabili cu ancheta solicită SRI, mai precis lui Florian Coldea să le pună la dispoziție toate materialele publicate de Antena Group între 19 aprilie-21 mai 2013 despre RCS&RDS.
Normal ar fi fost ca SRI să dea cu tifla DNA răspunzînd că prin Constituție nu se ocupă cu înregistrarea emisiunilor date de o televiziune în legătură cu un subiect, decît dacă subiectul ține de siguranța națională. Șantajarea unei companii de către o televiziune ține exclusiv de penal. Să fi făcut bine DNA să monitorizeze emisiunile Antenei Group.
În chip suprinzător, SRI, prin Florian Coldea răspunde prompt în 27 mai 2013. Nu printr-o trecere în revistă neutră a materialelor date de post, ci printr-un adevărat rechizitoriu făcut activității postului sub semnul șantajării.
Ce se desprinde din materialul de 20 de pagini?
Că SRI monitorizase și înregistrase încă din 19 aprilie 2013 activitatea Antena Group sub semnul suspiciunii de șantaj. O activitate care depășește în timp perioada reclamată de adresa DNA. Ioan Bendei depusese denunțul pe 19 aprilie 2013. Cum de s-a apucat SRI din 19 aprilie 2013 de strîngerea materialului probator împotriva Antena Group? A fost solicitat SRI să facă asta de către DNA? În virtutea Protocolului? Dar Protocolul se referă la acțiuni pe care DNA nu le poate face, deoarece nu are instrumente. Nu cumva SRI s-a ocupat de Dosar și nu DNA? Posibil, cîtă vreme adresa invocă un caz de siguranță națională. Cele două adrese ne arată în ce mizerie vîrîse SRI fosta conducere. În locul Siguranței naționale, în locul prevenirii terorismului, al prinderii agenților stră- ini, SRI se ocupa cu întocmirea unui Dosar de șantaj în care era implicată o instituție de presă. Astfel de situații au fost cu zecile sub fosta conducere a SRI. Practic, SRI întocmea dosarul de corupție. Procurorii doar îl semnau. Astfel SRI a desfășurat anchete penale, asemenea fostei Securități, implicîndu-se prin asta în viața politică a țării. Noile documente, adăugate altora, numeroase în ultimul timp, ne atrage atenția că actuala conducere a SRI nu mai poate rămîne nepăsătoare la dezvăluirile incredibilelor abuzuri sub fosta conducere. S-ar impune constituirea unei comisii de anchetă internă pentru a descoperi, printre altele, și cauzele care au făcut ca SRI să revină la practicile fostei Securități și mai ales pentru a stabili răspunderile. (Ion Cristoiu)
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 5 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 20 de oreClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 5 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 20 de oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!



