Connect with us

Actualitate

Amante plimbate la înălţime cu elicoptere MAI!

Publicat

pe

Operatia” de control de la IGAV a reusit, numai ca „pacientul” este in continuare mort si la dispozitia ultimilor mohiocani din „clubul comandorilor”. Pentru ca, dupa ce membrii acestei „fratii” au fost aspru infierati in raportul final al Corpului de control al ministrului de Interne, care a trimis o plangere penala catre Parchetul Militar, Reliu Ion Cristinel a fost lasat in ofsaid, nu toti comandorii facand pasul inapoi, asa cum au promis.

 

 

Amante plimbate la înălţime

Astfel ca, in timp ce conducerea ministerului se cacaie inca sa impuna barem masurile administrative care se impun, cel putin pana ce vor face toti pasii legali pentru recuperarea prejudiciului de la cei care aproape ca au pus Aviatia Internelor pe butuci, Colcigeanu si compania fructifica din plin de „vidul de conducere” din jur, avand deja un fel de excluivitate asigurata mai cam pe toate zborurile care se mai fac.

Ceea ce, desigur, inseamna bani, multi bani care se adauga deja lefurilor de nababi, unele burdujite cu nenumarate sporuri, dar si lasarea la sol, unul cate unul, a elicopterelor care sunt bagate in reparatii caapitale pe capete de catre „distrugatorul IGAV”.

Insa cum semnalele noastre arata ca Protectia Interna din cadrul „Doi s’ un sfert” parca face primii pasi spre revenirea la fisa postului si monitorizarea unor cazuri halucinante care continua sa se petreaca la varful multora dintre structurile MAI, initiatii sistemului dau ca sigura explozia, cat de curand, a unui fierbinte „SEXGATE” care va zgaltai din temelii ministerul condus de Carmen Dan. Pentru ca deja ploua cu sesizari despre increngaturile de amantlacuri in care sunt prinsi sefi de la diverse structuri, in frunte chiar cu DGA sau alte inspectorate generale. Iar uniid intre sotii care au aflatc a sunt incornorati si au devenit „sogori” cu sefii nevestelor jura deja razbunare trimitand plangeri dupa plangeri structurilor abilitate de control. Asa ca este doar o chestie de timp pana la izbucnirea celui mai incendiar „SEXGATE” din istoria sistemului. Si pentru ca IGAV-ul nu avea cum sa nu fie prinsa in tenebrele acestor scandaluri sexuale ce tocmai stau sa rabufneasca, se verifica acum si informatiile privind escapadele amoroase pe la Tulcea sau alte destinatii „scurte”, efectuate cu putinele elicoptere grele de zbor ramase in functiune si pe banii statului. Zboruri in care, sub pretextul semnarii unor hartii care s-ar putea face si din unitatea centrala, birocratii din birouri fac adevarate escapade amoroase. Si poate chiar nu i-ar interesa nici macar pe cei de la contrainformatii cine cu cine si-o mai trage prin minister, mai ales ca sunt si alte scandaluri pe rol, inclusiv la structuri de elita, daca o astfel de aventura nu ar costa bugetul MAI nu mai putin de 6-7.000 de euro…

Cu amanta la inaltime

Inconstienta anumitor ofiteri superiori, fie ei operativi sau simpli „soareci de birou” nu se aseamana decat cu cea a politicienilor care, cu DNA-ul suflandu-le in ceafa, continuau sa-si vada cu un tupeu inconstient de combinatii. Si chiar daca procurorii anticoruptie nu au dat inca iama prin IGAV, raportul intocmit de Corpul de control al ministrului de Interne, in urma seriei de dezvaluiri din „National” este pur si simplu devastator, cu acuze extrem de grave aduse la adresa mai multor comandori si alti ofiteri superiori din „brigada lui Reliu”. Iata insa ca, desi fostul inspector general s-a retras dupa ce MAI a inaintat la Parchetul Militar dosarul „clanului comandorilor”, nu toti oamenii de incredere ai acestuia s-au tinut de cuvant cu privire la promisiunea unei „retrageri ordonate”. Asa ca, fara ca sa existe cea mai mica jena, desi se stie ca toata activitatea le este in continuare atent monitorizata, supravietuitorii lui Reliu continua sa bage la greu „zborului de instructie” si sa incaseze sume care, atunci cand vor fi dezvaluite, vor face ca actualele scandaluri pe aceasta tema sa para niste simplle povesti de adormit copiii. Si daca in „saga” de dezvaluri cu privire la ceea ce se intampla la nivelul IGAV am scos la iveala nenumarate amanunte incendiare, chiar nu credeam ca se va trece si la „next level”. Cel romantico-siropos sau sexual, depinde de mentalitatea fiecaruia, in care amantele sunt plimbate la inaltime, cu elicopterele grele, amorezii evadand astfel din unitate si bucurandu-se de cateva ore de libertate totala, departe de orice ochi curiosi.

6.000 de euro partida!

Pilotul, mereu acelasi al cam tuturor zborurilor trecute drept unele de instructie chiar nu are de ce sa se planga de aceste misiuni fierbinti, intrucat tot incaseaza sapte-opt milioane in plus pentru o astfel de deplasare. Plus ca, de ce nu, poate chiar mai poate trage si el cu ochiul. De asemenea, amorezii care au intrat acum in vizorul structurilor specializate nu pot fi incantati de aceste escapade, singura umbra de indoiala fiind ca nu cumva una dintre amantele care nu sunt si ele plimbate cu elicopterul sa nu faca gura prea mare. Insa revenind la cifre, mai ales pentru specialistii din domeniu, un astfel de zbor cu respectivul tip de elicopter greu costa undeva la 6-7.000 de euro! Asta in timp ce premierul Mihai Tudose, ministrul de Interne, Carmen Dan sau secretarul de stat Raed Arafat se dau de ceasul mortii sa gaseasca veniturile necesare pentru reparatia sau achizitionarea de elicoptere care sa poata fi folosite si la misiuni de interventie dificile, inclusiv pe timp de noapte. Iar iubaretii din IGAV, cu nume si prenume, dupa cum figureaza in anumite rapoarte informative, se dau „huta-huta” cu putinele elicoptere care mai au resursa de zbor sau nu au fost puse la sol in urma exploatarii lor defectuoase.

Menaj a trois

Situatia nu este insa una exploziva doar din cauza acestor „amanunte” financiare, dar si pentru ca din primele informatii reiese ca la mijloc ar fi vorba de fapt de un adevarat menaj a trois. Situatie care, mai mult, nu este una singulara, astfel de cazuri existand si in alte structuri din cadrul MAI. Unele dintre acestea fiind semnalate de catre chiar sotii care nu ar mai fi putut suporta umilintele si au decis sa informeze conducatorii structurilor centrale de toate aceste scandaluri sexuale. Asa ca este de asteptat ca si alte amanunte XXX sa iasa la iveala cat de curand, la putin timp dupa scandalurile „Puica” si „Loverboy”, unele pe care sistemul s-a chinuit atata sa aseze batista pe tambal…(Catalin Tache –national.ro).

 

Actualitate

Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială

Publicat

pe

De

Startup-ul de inteligență artificială Shield AI a anunțat astăzi planuri de extindere în domeniul hardware-ului militar, dezvăluind un nou concept de dronă de luptă, denumită X-BAT, pe care compania intenționează să o piloteze cu software-ul său de autonomie intern.

Aripioară fără pilot de dimensiuni importante

Aripioara fără pilot este o dronă de Grupa 5, terminologia Pentagonului pentru cele mai mari sisteme fără pilot, care poate decola și ateriza vertical. Imaginile publicate de Shield AI arată teste cu un motor cu reacție mare, alături de o dronă cu suprafețe elegante concepute pentru a reduce semnătura radar a sistemului.

Un concept inspirat, potrivit președintelui Shield AI

„Este o aeronavă cu adevărat inspirațională”, a declarat președintele și co-fondatorul Shield AI, Brandon Tseng, în timpul unui eveniment de prezentare în Washington, marți, pentru noua dronă, unde a fost expus un model static unui public format din reprezentanți ai industriei și ai guvernului. „Și când o veți vedea, cred că vă veți gândi probabil: ‘La naiba, chestia asta e super cool.'”

Parteneriate viitoare pentru producția X-BAT

Evenimentul de marți a prezentat un model la scară al dronei, mai degrabă decât un model complet de producție. În timp ce Shield este proiectantul sistemului, oficialii companiei au declarat că un partener va fi implicat pentru a ajuta la producerea efectivă a X-BAT, Armor Harris, șeful unității de afaceri aeriene a firmei, spunând reporterilor că „vom anunța parteneriatele noastre în următoarele săptămâni”.

Motor de Clasa F-16, dar opțiuni multiple

În mod similar, Harris a declarat că furnizorul de propulsie cu care compania colaborează va fi anunțat „în următoarele săptămâni”. Cu toate acestea, el a descris X-BAT ca funcționând cu un „motor de clasa F-16” care dispune de un postcombustor și o duză de vectorizare a tracțiunii, care a fost „dezvoltat inițial pentru un program de vectorizare a tracțiunii F-15 de la sfârșitul anilor 1990”. El a declarat ulterior reporterilor că „sunt disponibile multiple opțiuni de motor”.

Un sistem complet, ghidat de inteligența artificială Hivemind

X-BAT este prezentat ca un sistem „complet”, a spus Harris, cu pilotul computerizat „Hivemind” al firmei în centrul aeronavei pentru a se asigura că drona cu reacție poate opera în medii cu comunicații întrerupte. (În timp ce Shield AI oferă X-BAT cu Hivemind ca pilot, drona poate suporta și software autonom de la furnizori externi.)

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA intensifică producția de piese 3D, depășind restricțiile de proprietate intelectuală

Publicat

pe

De

Lipsa drepturilor de proprietate intelectuală asupra multor componente ale echipamentelor militare împiedică armata să le reproducă rapid și eficient prin imprimare 3D. Astfel, armata intenționează să producă singură mai multe piese.

Armata SUA întâmpină dificultăți în reproducerea și imprimarea 3D a pieselor necesare pentru arme și platforme, deoarece nu deține proprietatea intelectuală a acestora. Din acest motiv, armata ar putea începe să fabrice mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor, a declarat șeful interimar al Comandamentului de Materiale al Armatei, pentru Breaking Defense.

Lipsa proprietății intelectuale, o problemă costisitoare și timidă

Generalul-locotenent Christopher Mohan, comandantul adjunct și comandantul interimar al AMC, a declarat că industria nu ar trebui să fie surprinsă dacă armata va începe să producă mai multe piese prin imprimare 3D, fără a utiliza proprietatea intelectuală a furnizorilor. Scopul este de a repune în funcțiune tancurile, elicopterele și alte platforme mai rapid. El a recunoscut că acest lucru face industria „îngrijorată și obosită”, dar a adăugat că a fost transparent cu furnizorii cu privire la dificultățile armatei.

„Nu mai putem aștepta”

„Am fost foarte deschiși cu ei și i-am spus ieri unuia dintre partenerii noștri din industrie, nu fiți surprinși dacă veți vedea că facem lucruri pentru că nu putem aștepta. Nu putem aștepta”, a declarat Mohan într-un interviu acordat la conferința anuală AUSA de săptămâna trecută.

„Recunosc că proprietatea lor intelectuală este proprietatea lor intelectuală”, a spus Mohan despre furnizori. „Ne este rușine că nu am cumpărat-o de la început, ceea ce este o prostie, o misiune prostească.”

Exemplu concret: O valvă de anvelopă

Ca exemplu, Mohan a spus că, în urmă cu câteva luni, unul dintre vehiculele armatei nu funcționa din cauza unei probleme provenite de la o mică valvă din anvelopă, așa că a cerut furnizorului principal datele tehnice pentru a face inginerie inversă asupra valvei. Cu toate acestea, furnizorul nu deținea datele tehnice, deoarece aparțineau celui care a fabricat valva cu aproximativ două sau trei niveluri sub principal, așa că a durat și mai mult pentru a repara piesa.

„Nu putem trăi așa, nu-i așa? Așa că, din nou, am spus să nu fiți surprinși dacă începem să facem lucruri”, a spus Mohan, adăugând: „trebuie să existe un fel de model care să spună: ‘Hei, putem cumpăra drepturile doar pentru piesa pe care trebuie să o imprimăm. Nu trebuie să cumpărăm întregul sistem de vehicule sau orice altceva.”

Progrese în imprimarea 3D la scară largă

Deși lipsa deținere a proprietății intelectuale a furnizorilor rămâne o problemă pentru armată, Mohan a spus că armata a făcut progrese în utilizarea fabricației aditive la scară largă. Ca parte a unuia dintre „sprinturile” de imprimare 3D ale armatei, serviciul este pe cale să creeze 60 de piese în 60 de zile, deși Mohan nu a precizat pentru ce vor fi piesele. De obicei, ar dura săptămâni pentru a face o singură piesă.

În plus, serviciul a creat un depozit digital care are piese „simpliste” care sunt ușor de imprimat pentru soldații de pe câmpul de luptă, cum ar fi grile de ventilator, mânere de uși și multe altele.

„Este un magazin containerizat. [Soldații] au putut să treacă prin rețelele tactice până la capăt, să se conecteze la depozitul digital, să descarce piesa și să o imprime pe teren, așa că știm că funcționează”, a spus Mohan. „Nu este atât de ușor pe cât ne-am dorit, dar știm că avem capacitatea de a face asta.”

Economii substanțiale și piese mai rezistente

Secretarul armatei, Dan Driscoll, a făcut ecou sentimentelor lui Mohan, arătând unei mulțimi de la AUSA o aripioară pentru rezervorul de combustibil extern al unui Black Hawk pe care serviciul a creat-o fără proprietatea intelectuală a companiei.

„Acest lucru poate suna banal, dar simpla posibilitate de a ne face sau repara propriile piese poate economisi milioane de dolari și poate salva vieți”, a spus Driscoll în timpul discursului său de deschidere la AUSA săptămâna trecută.

„Sunt construite ieftin, așa că se strică des. Furnizorul percepe peste 14.000 de dolari pentru o înlocuire. Echipa noastră o poate face mai bine. Au scanat-o 3D, au făcut inginerie inversă, au imprimat prototipuri și au efectuat validarea structurală în doar 43 de zile”, a adăugat el, ținând piesa în mână.

El a spus că armata a reușit să fabrice piesa cu puțin peste 3.000 de dolari, adăugând că piesa fabricată de armată era „cu 300% mai puternică și cu 78% mai ieftină”.

Autorizarea soldaților de a repara pe câmpul de luptă

În plus, în septembrie, Driscoll a dat soldaților autoritatea de a repara ceea ce trebuie reparat pe câmpul de luptă, în cadrul anumitor linii directoare create de armată.

De exemplu, dacă există un risc mic de a repara ceva, soldații nu trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai înalt pentru a obține aprobarea, dar dacă există un risc „mediu” sau „mare”, soldații vor trebui să treacă printr-un proces de aprobare lung. Acest nou sistem este benefic, a spus Mohan, deoarece anterior exista o abordare „unică pentru toți” pentru a obține aprobarea de a repara ceva pe teren, astfel încât soldații nu puteau repara nimic, chiar dacă era „risc scăzut”.

„Sunt în armată de mult timp. Nu am văzut niciodată pe nimeni să aibă probleme pentru că a reparat ceva, nu-i așa? a spus Mohan. „Trebuie să schimbăm modul în care gândim.”

Citeste in continuare

Actualitate

Baza Aeriană din SUA devine poligon de antrenament pentru Qatar: Un semnal geopolitic puternic

Publicat

pe

De

Noua facilitate de antrenament pentru Forțele Aeriene Qatareze găzduită într-o bază aeriană americană nu aduce doar beneficii practice pentru Qatar, ci și transmite un mesaj important despre consolidarea legăturilor dintre cele două națiuni, au declarat experții pentru Breaking Defense.

Anunțul privind înființarea bazei de antrenament a fost făcut inițial pe 10 octombrie de secretarul american al Apărării Pete Hegseth, la doar câteva săptămâni după ce Israelul a țintit o întâlnire a oficialilor Hamas la Doha, în timpul unei ceremonii de semnare cu ministrul Apărării din Qatar, Saoud bin Abdulrahman Al Thani.

„Sunt mândru să anunț semnarea unei scrisori de acceptare pentru construirea unei facilități a Forțelor Aeriene Qatareze la Baza Aeriană Mountain Home din Idaho. Această locație va găzdui un contingent de F-15 și piloți qatarezi pentru a ne îmbunătăți antrenamentul combinat, a crește letalitatea și interoperabilitatea”, a declarat Hegseth.

Ulterior, Hegseth a subliniat că „Qatar nu va avea propria bază în Statele Unite și nici ceva asemănător. Noi controlăm baza existentă, așa cum facem cu toți partenerii noștri”, în urma criticilor din partea unor voci interne.

Beneficii practice pentru Qatar: Mai mult spațiu aerian și antrenament avansat

Scopul principal al facilității, care va găzdui avioane Qatari F-15 QA, este de a oferi un spațiu de antrenament pentru piloții și personalul tehnic qatarez în ceea ce privește misiunile, operațiunile și întreținerea. Rashid Al Mohnannadi, cercetător la Middle East Council on Global Affairs, a declarat pentru Breaking Defense că, pentru Doha, această bază „rezolvă o constrângere simplă, cum ar fi spațiul aerian limitat de acasă, accelerând în același timp competența piloților pe un avion de luptă american de top, pe care l-au achiziționat în număr mare”.

Construcția facilităților, împreună cu sprijinul operațional pentru avioanele Qatari F-15, au fost realizate prin intermediul vânzărilor militare externe (FMS), potrivit unui oficial american.

Oficialul a menționat că facilitatea „va oferi oportunități avansate de antrenament și va stimula pregătirea operațională combinată”.

„Stabilirea unei locații permanente pentru avioanele Qatari F-15 la Baza Aeriană Mountain Home oferă Qatarului flexibilitate strategică pentru a opera și a întreține aeronavele de luptă avansate. Facilitățile de antrenament vor promova parteneriate de apărare mai puternice și vor îmbunătăți capacitățile operaționale comune. Acest efort va crește letalitatea forțelor noastre de luptă și va îmbunătăți interoperabilitatea între națiunile aliate și partenere”, a adăugat oficialul.

În 2016, Departamentul de Stat al SUA a aprobat o vânzare militară externă de 72 de avioane de luptă F-15 către Qatar, evaluate la 21,1 miliarde de dolari. Cu toate acestea, acordul final semnat în 2017 a fost pentru 36 de avioane, în valoare de 12 miliarde de dolari. Forțele Aeriene Qatareze au primit primul lot de aeronave în 2021.

Beneficii geopolitice: Un mesaj de solidaritate într-un moment fragil

Dincolo de antrenamentul îmbunătățit pentru piloții qatarezi, analiștii au interpretat anunțul public al facilității ca pe un mesaj geopolitic mai larg, care vine într-un moment fragil în Orientul Mijlociu.

„Înființarea noii baze aeriene în SUA este o mișcare strategică care sporește influența Qatarului în Statele Unite, menținând în același timp tensiunile politice potențiale cu administrația americană și consolidând legăturile personale cu [președintele american Donald] Trump”, a declarat Ali Bakir, profesor la Universitatea din Qatar, pentru Breaking Defense.

Bakir a menționat în continuare că „această inițiativă va ajuta Doha să-și consolideze imaginea pozitivă în cadrul actualei administrații americane. În plus, se așteaptă să creeze locuri de muncă în SUA, să îmbunătățească infrastructura și să consolideze legăturile militare cu Departamentul Apărării.”

După ce Israelul a lovit ținte Hamas la Doha la începutul lunii septembrie, Trump l-a determinat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să-și ceară scuze personal liderilor qatarezi. Trump a semnat, de asemenea, un ordin executiv prin care se stipulează că orice atac armat asupra teritoriului Qatarului este considerat o amenințare la adresa păcii și securității Statelor Unite.

Kristian Alexander, cercetător la Rabdan Security and Defence Institute din Emiratele Arabe Unite, a declarat pentru Breaking Defense că noul anunț este un „mesaj de împărțire a poverii”, care „subliniază valoarea Qatarului pentru Washington într-un moment în care rolul său de mediere și legăturile sale de apărare sunt ambele în centrul atenției”.

El a adăugat că acest acord acționează ca un „gest puternic de reciprocitate, consolidând statutul Doha ca „aliat major non-NATO”, o desemnare pe care a primit-o în 2022, și asigurând alinierea sa pe termen lung cu interesele SUA.”

Al Mohannadi a adăugat că „astfel de facilități ar ajuta forțele aeriene să dezvolte mai multă autonomie operațională. Iar atunci când aliații, cum ar fi statele din Golf, au mai multă autonomie operațională, aceasta se transformă în împărțirea poverii și reducerea amprentei americane în Orientul Mijlociu, pentru ca aceștia să se concentreze asupra teatrului din Asia de Est.”

Privind spre viitor, Bakir a menționat că acest acord ar putea determina Qatarul să cumpere mai multe arme fabricate în SUA.

„Națiunile din Golf își sporesc de obicei influența prin achiziționarea a mai multor arme americane, investind masiv în economia americană și în eforturile de lobby sau oferind oportunități comerciale și de investiții ample pentru SUA în regiune”, a spus el.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusiv4 ore ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusiv9 ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv9 ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv9 ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv3 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv5 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie5 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv