Preocupat intens cu şlefuirea propriului piedestal, directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Raul Hellvig, probabil nu i se pare important că marii infractori ai României dispar rând pe rând din ţară.“Pas cu pas” instituţia condusă de Hellvig pierde, în medie, cam doi mari rechini prăduitori ai României la jumătate de an. Într-un fel, este de înţeles. Directorul SRI nu va pricepe niciodată ce înseamnă să te lupţi pentru dreptate, pentru adevăr judiciar probat, ce semnifică instrumentarea riguroasă, ce presupune bătălia teribilă din instanţă cu inculpaţii puternici şi potenţii României. Şi nu pricepe pentru simplul motiv că pur şi simplu nu înţelege cu ce se mănâncă toate acestea. Ca politician, când stai la sfaturi cu “sforarul” Viorel Hrebenciuc, când te aşezi pe bordură la o tacla cu Călin Mitică şi ţi-l pui la rever ireversibil pe Adrian Tărău, e ca-n Infernul lui Dante: “Voi cei ce intraţi, lăsaţi orice speranţă”

O fi în pereţii SRI atâta igrasie ca fiecare conducere să aibă nişte tinichele de coadă. Dar parcă nici Vîntu şi nici Ghiţă la un loc şi toate neleguirile pe care le-au făcut nu te fac să te gândeşti automat şi inevitabil la creierii unui tânăr şi curajos procuror făcuţi praf pe un caldarâm, în luptă cu mafia de partid şi de stat, viaţă oferită de un om ca sacrificiu suprem în cea mai mare traumă pe care a trăit-o magistratura românească vreodată. Vîntu şi Ghiţă pălesc teribil în faţa luptei crâncene şi complicate pentru dreptate a lui Cristian Panait cu sponsorul PSD, Adrian Tărău. Unul din primii mari fugari ai României. Viaţa bate filmul uneori.

“Eu nu cred în arestările de vineri seara”, a rostit Adrian Năstase în ziua de după arestarea lui Tărău. Avea acea privire şi acel rictus ce niciodată nu pot fi uitate. În puţin soare de Aprilie ce-i străbătea chipul, era totuşi pământiu. Fioros şi înfiorător, năuc şi turbat, înspăimântat şi înspăimântător, avea o scrutare de gheaţă. Trecea prin tine ca glonţul şi te spinteca. După ce-a vorbit, s-a lăsat linişte. A amuţit tot. Cel mai puternic om al României fusese răpus de acţiunea legală a unui procuror. După mai bine de un deceniu, un alt politician de frunte- oare al câtelea- în rol de preşedinte al României, pe numele lui Klaus Iohannis, spune fără să clipească despre o decizie definitivă a instanţei care-l vizează direct: “Acestă soluţie, după părerea mea, nu este bună, mă nemulţumeşte”. Când vine vorba despre ei, toţi reacţionează la fel. Când nu le face pe plac, Justiţia nu mai este bună deloc.

Politicienii României, în general, nu cred cu adevărat în anticorupţie. Şi nici mulţi şefi de instituţii. Anticorupţia e enervantă pentru ei, dar e bună doar ca instrument, când îi ia pe ceilalţi. Când îi ia pe ei sau pe prietenii lor, e wrong. Ca politician transpartinic trecut prin PNL, PC, PUR-SL, PNL, USL, de exemplu, Eduard Hellvig s-a lipit de-a lungul timpului de lideri în general: Horia Rusu, Dudu Ionescu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis. Până a ajuns acolo unde şi-a dorit mult: şef al SRI.

17 ani politician, cu profil politic neconturat, mărunt, fără calibru, Eduard Hellvig n-a lăsat nimic în urmă, nicio idee, nicio iniţiativă măreaţă, nicio străfulgerare, niciun vrej de anticorupţie. Ancorat în negocieri de culise, campanii, finanţări de partide, secretariate generale, la masă cu baroni, tânărul lup Eduard Hellvig a avut cu totul alte preocupări. Nu i-au trecut niciodată prin arteră globulele anticorupţiei şi, ca atare, nu le simte deloc. Aşadar, ce să-i ceri acum?

Mic sforar prin partide de dreapta sau centru dreapta, pe modelul şobolănos Hrebenciuc, în 2009, când borfaşul Vîntu, prietenul prezidenţiabilului Mircea Geoană, exclama devoalându-şi intenţiile “domnilor, întăriţi-vă statul!”, Eduard Hellvig era de cealaltă parte, lângă alt prezidenţiabil Crin Antonescu, apropiat al lui Rareş Mănescu şi al grupului de la Monaco, Geoană şi Antonescu propunându-l chiar pe Klaus Iohannis premier al României. În 2012, şi Hellvig suspenda şefi de stat întru întărirea statului iar când a ajuns ministru al Dezvoltării în cabinetul Victor Ponta, după Cristian Petrescu, proxyul Elenei Udrea, care preluase la rându-i ministeriatul de la simbolul corupţiei, Eduard Hellvig n-a găsit, bineînţeles, nicio fărâmă de corupţie în cel mai bănos minister al României. Când vine în Martie 2017 Eduard Hellvig, ca director al SRI, şi zice că el “întăreşte statul”, nu ştii dacă de fapt îl siluieşte sau dacă tolerează corupţia că n-o simte. Tot ca-n trecut.

Din 2015, de când a fost numit la şefia SRI, apelându-se inclusiv la sprijinul lui Sebastian Ghiţă, ajutor pe care Ghiţă a susţinut că ar fi refuzat să-l dea, primul eşec la şefia SRI pe care l-a înregistrat cu succes Eduard Hellvig s-a numit chiar Sebastian Ghiţă. Dacă la început se plângea prin proxy că n-are loc de marele Coldea, atunci când Ghiţă l-a aruncat în aer pe prim adjunctul SRI, Hellvig şi-a suflecat mânecile, şi-a frecat palmele, şi-a acţionat. Noroc cu nervii lui Ghiţă, că altfel Hellvig şi-acum decupa ca la grădinţă poze şi comunicate doar din dorinţa de a-l vedea lumea doar pe el, vorba unui cerber apropiat. Ironia sorţii a făcut însă ca Ghiţă să dispară în noaptea de 19 Decembrie 2016, după ce-a participat la K2, vila SRI, la întâlnirea de la revedere cu conducerea SRI, unde a participat nu numai generalul Coldea ci şi cu însuşi directorul SRI, Eduard Hellvig. Dacă Coldea era infestat şi anesteziat de atât Ghiţă, anticorpii anticorupţiei n-au funcţionat nici la Hellvig. Că nu-i are, evident. Nu a sesizat că Ghiţă era agitat, pe picior de fugă, că ameninţa voalat deşi şi Hellvig, directorul SRI, a vorbit cu el. Dacă pe vreun şef SRI de la acea întâlnire îl ducea puţin mintea şi sesiza legal autoritatea competentă, astăzi n-ar fi stat toată ţara să se uite cum Ghiţă sfidează statul întărit de Eduard Hellvig făcând plajă pe hoteluri de lux în Belgrad. Sunt momente când şi curcile probabil râd de SRI.

Şi asta nu e nimic. După ce Sebastian Ghiţă l-a detonat pe generalul Coldea, Eduard Hellvig a lăsat afacerile financiare ca-n tren, aruncâdu-l doar pe prim adjunct afară. Încălcările de lege, contractele, fondurile operative, plăţile, firmele, banii, la Hellvig sunt toate facultative. S-au înţeles “ca băieţii”, au băgat afacerea în sertar şi-au înghiţit cheia. E probabil atât de mizerabilă putrefacţia în SRI încât e mai bine să zicem proştilor, adică contribuabililor, cei care ne plătesc, că de fapt nu e nimic. Şi s-a închis.

Generalul Coldea predă Dumnezeu ştie ce tinerelor generaţii de la SRI, că aşa vrea el, şi Eduard Hellvig cică “doar aşa îl poate ţine pe Coldea sub atentă supraveghere şi monitorizare”. Wow! Că fostul prim adjunct care până la urmă l-a adus la putere şi-a condus SRI vreo 12 ani şi pe care Hellvig n-a putut singur să-l dea jos, de-a avut nevoie de Ghiţă, o fi chiar ultimul tăntălău de pe pâmânt.

Când a fost vorba să-l prindă pe inculpatul SRI Sebastian Ghiţă, Eduard Hellvig a început, normal, să mestece marota obsesiv compulsivă a SRI- n-avem pârghii legale, nu ne lasă decizia CCR. Directorul SRI poate să mestece textele CCR şi-n lung şi-n lat, continuu, neobosit, să le scuipe şi să le înghită din nou, cu toată propaganda şi trompetele ştiute din dotare, că textele sunt clare şi tot acelea rămân. CCR a interzis legal interferenţa SRI în instrumentarea penală, în operarea mandatelor de supraveghere tehnică, în filaje, ambientale şi interceptări, a eliminat excesele SRI în instrumentare, presiuni pe procurori, aterizări zilnice prin birouri, şedinţe prin DNA şi redări, însă CCR nu a interzis SRI să-şi facă datoria, adică jobul susţinut din fonduri publice. Mai precis CCR nu a interzis SRI să strângă informaţii- ocupaţia de bază a SRI- relevante, să le culeagă şi să le valorifice în sprijinul instrucţiei penale. Iar dacă SRI obţine aceste informaţii este obligatoriu prin lege să le ofere parchetelor. În plus, pe zona de siguranţă naţională SRI are autostrada deschisă nu numai în operarea de mandate, ci este şi organ de cercetare penală. Aşadar, Eduard Hellvig când dădea din umeri la Ghiţă, mestecând marota CCR, nu spunea tocmai adevărul. Mai mult, speţa Sebastian Ghiţă era şi a rămas una de siguranţă naţională- că nu cetăţenii României au infestat sistemul cu Ghiţă, ci chiar şefii serviciilor de informaţii. Ei sunt responsabili, ei să rezolve, ei să plătească. Că aşa este corect.

Dovada că neadevărul prin care Eduard Hellvig îşi ascundea eşecul n-a ţinut mult a fost chiar momentul prinderii lui Ghiţă. În 4 luni, într-o vineri, când s-a emis anunţul capturării lui Ghiţă, Eduard Hellvig s-a urcat fericit pe tavan şi a început să urle în toată România: Noi l-am prins. SRI, Răzvan Ionescu, noul prim adjunct SRI, în două ore toată propaganda SRI a umplut ecranele. Nu zău, serios? În ce bază legală SRI operează pe teritoriul altui stat? În ce bază legală cooperează într-o speţă penală? E Ghiţă de siguranţă naţională sau SRI şi-a făcut treaba pentru că Sebastian Ghiţă, în mod crâncen, i-a umilit? În ziua de 14 Aprilie 2017, nimeni din SRI n-a mai mestecat marota compulsivă a deciziei CCR. Vestea proastă pentru directorul SRI este că a fost degeaba: Ghiţă tot pe hotel la plajă se află şi acum.

Nefericirea lui Eduard Hellvig este că au mai trecut vreo 6 luni şi tot SRI a mai pierdut un mare şmecher. Pe rechinul imobiliar al grupului Monaco, transpartinic şi puternic contectat al României, pe numele lui Puiu Popoviciu. Al doilea răsunător eşec al mandatului lui Eduard Hellvig la şefia SRI. Cum în acest caz acuzarea- DNA şi judecătorii şi-au făcut datoria, se pune iar în discuţie cine trebuia să stea cu ochii pe Popoviciu. Dacă nici pe marii jefuitori ai României care umilesc statul, Eduard Hellvig nu stă că nu simte el anticorupţia, e o întrebare legitimă cu ce îşi ocupă de fapt timpul conducerea SRI că succese operative nu are până acum. Cert este că teribilul Puiu a zburat, liber ca pasărea cerului, şi dus a fost. Degeaba te lupţi să instrumentezi 3 ani, să judeci vreo 5, că din statul întărit al lui Eduard Hellvig poţi să pleci oricând. Legal, tot SRI trebuia să obţină informaţia şi s-o pună la dispoziţie parchetului. Dar, vorba unui magistrat: “Mai dă-i încolo, că dacă nu e unul de-al lor sună imediat. Când e unul de la ei care fuge nu mai sună nimeni”. Ca atare, poate să mestece din nou marote obsesiv compulsive directorul SRI cât o vrea şi pe toate canalele. În speţa Puiu Popoviciu informaţia trebuia să vină tot de la SRI. Şi n-a venit. Că n-au avut-o, că sunt slabi.

În plus, în general, pe mandatul lui Eduard Hellvig la SRI în parchete nu prea mai vine ceva relevant ca informaţie, substanţial pentru anchetele penale. Dacă SRI nu mai poate opera autorizaţiile de interceptare şi mandatele de supraveghere tehnică, când îl dai afară pe uşă şi nu mai poate intra nici pe geam, instituţia condusă de Eduard Hellvig nu mai ştie să facă nimic, e paralizată. Nu numai că nu mai are succese operaţionale, dar nu-şi mai face nici meseria de bază- aceea de a culege informaţie importantă. Deprofesionalizarea se observă de la o poştă, SRI devenind sfrijit, fără substanţă şi irelevant.

Ca sumar matematic, în doar 6 luni, SRI a pierdut doi şmecheri ai României, pe care nu-i va recupera uşor şi pe care foarte probabil, directorul Eduard Hellvig nici nu va încerca să-i aducă. Anticorupţia şi adevărurile judiciare nu prea sunt feng shuiul lui. Asta deşi până acum, SRI a recuperat toţi marii nelegiuiţi ai României. E adevărat, fără sprijinul lui Eduard Hellvig. Mulţi au fost grei şi s-au numit Omar Hayssam, Mohammad Munaf, Nicolae Popa, Mihai Necolaiciuc, Radu Nemeş, Nicuşor Constantinescu, Florian Walter, Said Baaklini, Mihail Boldea. Dacă îi mai pleacă unul de sub nas, directorul SRI îşi poate face bagajele şi poate zbura şi el, depunându-şi mai întâi demisia. Un stat şvaiţer, în care inculpaţii sunt chiar fraieri dacă nu dispar, în care te umilesc toţi infractorii, nu este un stat întărit, potrivit neadevărurilor clamate de un director al SRI în discursuri pompoase şi oficiale dar finalizate, la mişto, chiar în smiley face. Acesta este nivelul, foarte jos, cu asemenea specimene şi eşecuri defilează fiorosul stat român.

După ce a jucat ţonţoroiul pe cadavrele predecesorilor, bârfind bărbăteşte prin proxy, continuu şi pe la colţuri, directorul SRI s-a gândit să înceapă să-şi construiască soclul pe leşuri. A început să-şi aroge că el şi nu CCR a scos SRI din Justiţie, denunţând verbal toate protocoalele dar- cel mai important- uitând să declasifice şi documentele esenţiale şi, în plus, uitând din nou să nu-şi mai lase adjuncţii să sune prin DNA. Camaradul Marian Petrache din Ilfovul de suflet în care chiar Eduard Hellvig a candidat, “curentul şi motorul” din dosare este, într-adevăr, încă netrimis în instanţă. S-o fi împotmolit de atâtea telefoane SRI pe drum.

Apoi a mai spus directorul SRI că a scos SRI din ANAF. Un alt lucru bun pe care l-a făcut, dacă nu trăgea şi aici un adevăr spus doar pe jumătate pentru aburirea fraierilor. Detaşarea ofiţerilor SRI în ANAF nu avea bază legală, făcându-se doar în numele unei hotărâri CSAT ce nu avea valoare de lege, aşa cum multe acţiuni şi demersuri ale SRI s-au făcut la fel de nelegal.

Iar Eduard Hellvig a mai făcut ceva: un Ghid de Conduită Etică pe care SRI oricum îl avea creionat şi care oricum fusese călcat în picioare- dar de acum scrie la sfârşit că este obligatoriu pentru toţi angajaţii SRI. În relaţia Eduard Hellvig- Buşoi, PNL, Klaus Iohannis, instituţii media, analişti, proxy şi propagandişti- oare s-o aplica Ghidul? Sau Buşoi e chestiune de siguranţă naţională? Mai este însă o variantă: Eduard Hellvig din când în când nu mai este angajat SRI. Smiley face, fix ca-n discursul directorului SRI.

În rest, instituţia condusă de Hellvig a rămas la fel de necontrolată parlamentar, la fel de bugetofagă, pe aceleaşi legi laxe de aproape trei decenii care-i permite să joace pe tot terenul, în licitaţii există aceleaşi carteluri, iar Ghiţă, Siveco şi prietenii de peste hotare sunt decişi să câştige licitaţia puturoasă SII Analytics, chiar pe mandatul lui Eduard Hellvig. Aşadar, ce s-a schimbat în SRI ca mod de acţiune? Substanţial, fundamental, nimic. Sistemul de forţă al SRI, la fel de nereformat, a fost preluat de altă gaşcă, au fost schimbate câteva personaje, şi e folosit în continuare în slujba noului conducător, fixându-şi ţinte şi agende în mişcare. În slujba statului, acum nu face nimic. Mai grav, cu sprijinul şi neprofesionalismul SRI, România este înjosită de infractori.

“Niciodată în mandatul meu SRI nu va fi implicat politic”, se bătea în piept prin Februarie 2017, directorul SRI, Eduard Hellvig. Asta după ce şi Klaus Iohannis trasase în Ianuarie 2017 pentru SRI două linii roşii, vorbind de întărirea controlului parlamentar ce nu există în realitate nici acum: “Părerea mea e că nu este bine să fie lăsate serviciile secrete să se amestece în politică. Cealaltă a doua linie roşie trebuie să definească cât de mult şi cum se pot implica politicienii în treaba serviciilor secrete sau, în traducere liberă, cum e cu politizarea serviciilor secrete. După părerea mea, nici aceasta nu este bună”. În acele zile, chiar Eduard Hellvig, venit nu din spuma mării, ci chiar din sforăriile politice de partid, finanţări şi campanii, chiar dacă era la şefia SRI, prelua operativul SRI. Când clamezi nişte principii frumoase, ai grijă să nu le fi încălcat chiar tu deja.

Ulterior, tot din adâncă neimplicare politică, directorul SRI a dezvoltat o nouă problemă: Liviu Dragnea. Curios este că Eduard Hellvig l-a descoperit pe condamnatul Liviu Dragnea doar după ce a devenit şef al SRI şi după ce PNLul de suflet a pierdut în mod spectaculos şi succesiv toate rundele de alegeri de după prezidenţialele din 2014 din cauza alegerilor nefericite ale lui Klaus Iohannis şi intervenţiilor neimplicate politic ale lui Eduard Hellvig în partid. Graţie acestora, liberalii au schimbat nu mai puţin de 4 candidaţi la primăria generală a Capitalei, un record istoric. Când îşi taie venele pe lung de hegemonia PSD, toţi aceşti oameni ar trebui să-şi aducă aminte cine este de vină. Nu cumva chiar ei?

Din cauza alegerilor slabe ale celor doi, Liviu Dragnea, condamnat definitiv şi PSD au ajuns să joace ţonţoroiul pe toată România, cu majoritate de 60% în Parlament, preluând puterea Executivă, cu un PNL făcut şvaiţer ca întăritul stat român. Culmea este că atunci când anchetele jurnalistice pe Liviu Dragnea începeau, când se furau documente Tel Drum din DNA, în dreapta lui Liviu Dragnea, în parteneriat uselist şi mare iubire, prin 2012 şi 2013 era chiar Eduard Hellvig. Tot cel care este acum directorul SRI, Eduard Hellvig, îi preda la cheie în Decembrie 2012, şi ministerul Dezvoltării, tot lui Liviu Dragnea. Bineînţeles, în acea puşculiţă şi gaură neagră, nimeni n-a găsit vreo umbră de corupţie, că doar nu erau să se denunţe ei pe ei. Aşadar, când pe directorul SRI îl apucă prin 2017 străfulgerările pe subiectul Dragnea, ar fi bine să ştie că memoria recentă încă funcţionează. Se cam cunoaşte ce au făcut anii trecuţi cu toţii. Asta în caz că se crede că fraierii, adică plebea, contribuabilii, au uitat.

În plus, Klaus Iohannis în aproape trei ani de când se află la Palatul Cotroceni nici măcar nu şi-a conturat un proiect de ţară. Se pregăteşte de al doilea mandat pe bicicletă, având lângă el doar instituţiile de forţă, cu lideri slabi, slugarnici şi lipsiţi de substanţă ca şi el. Vorba aceea, “în momentul în care primim informările SRI, le citim şi ne considerăm informaţi”. Aici s-a închis. Ca-n Sarmalele Reci: „Nu uita că ţara te vrea prost”

În tot acest abur, slăbiciune, ipocrizie, adevăruri spuse pe jumătate, neprofesionalism, cuvinte mesectate degeaba, forme fără fond şi mult umflat în pene, directorul SRI, dependent de media, a început să-şi construiască soclul în presă, “pas cu pas”. „E genul care te ascultă, îţi spune doar ce vrei să auzi, pare că e de acord cu tine şi pe la spate…„, îl descrie un om din Justiţie ca fiind cam viclean, pe directorul SRI. Însă presupusa viclenie pare a fi cea mai mică problemă. Neadevărurile sunt cele mai mari. Şeful SRI nu a participat la bilanţul DNA- “ce act de vitejie, ce curaj, aşa trebuie, bravo lui”, au sărit aceiaşi analişti de casă. Eduard Hellvig, în realitate, nu fusese invitat deloc la bilanţul DNA, ca de altfel nimeni din SRI, era extrem de supărat că a fost sfidat, şi pe cale de consecinţă logică, dacă nu-l băgase nimeni în seamă, nici nu avea cum să participe. Dar SRI a întors factualul pe dos, şi-a transformat umilinţa în act de vitejie. “Că ţine la fraieri”, vorba unui magistrat.

La fel a făcut recent şi cu pensiile militare speciale. Ce act de vitejie, dom’le, Hellvig a făcut curăţenie, a dat afară echipa diavolească din SRI. Realitatea fusese iar inversată tot în laboratoarele de propagandă ale SRI. Diavolii nu plecau că-i mătrăşea viteazul director al SRI, Eduard Hellvig. Au plecat, în realitate, la cerere, că altfel nu puteau pentru că nu aveau toţi vârsta de pensionare. Şi au plecat pentru bănuţi. Aceiaşi bănuţi care-l încurcau la numire şi pe Eduard Hellvig. Va rămâne probabil în istoria SRI ca singurul director care şi-a început mandatul spunând nu lucruri importante, ci gândindu-se strict la bănişorii lui după care plângea că-s mai puţini la SRI decât la Bruxelles, unde te duci, încasezi şi nu faci mai nimic: “E o schimbare financiară. Astea sunt discuţiile pe care le am acasă, într-adevăr. Vă confirm acest lucru. Soţia nu este foarte încântată”.

Dependenţa de titluri, analize favorabile şi alte asemenea- reprezintă o boală des întâlnită la mulţi şefi de instituţii publice şi politicieni. Când începe să li se umfle capul, aşa se manifestă la toţi. Întorc evenimentele, mint, inventează, dau pe surse informaţii ce pot fi infirmate într-o clipă – pentru simplul motiv că sunt fake. Însă directoratul SRI întru slăvirea liderului suprem, „reformatorului”, a mai făcut ceva. Şi-a pus cerberii să-i verifice pe cei care scriu de SRI, dezvoltând adevărate conspiraţii paranoice şi mondiale, care l-ar face şi pe Alex Jones de la Infowars invidios. La ei, nu există oameni liberi, ci doar scenarită. Când dispar infractorii condamnaţi definitiv la carceră, devalizatori ai României şi bugetelor publice, umilind o ţară întreagă, să nu ne mai întrebăm cu ce-şi ocupă timpul profesioniştii SRI, plătiţi din bani publici. Cu nimicuri. Cum poţi să protejezi un stat când unica grijă şi singura preocupare este ce se scrie/zice despre tine în online şi la televizor?

E adevărat, nu toată lumea e atât de redusă mintal să spună în cor, aşa cum s-a întâmplat, că directorul SRI, Eduard Hellvig este “pumnul de fier în mănuşă de catifea”, că doar îi vezi acţiunile fără substanţă, forma fără fond, irelevanţa, eşecurile şi egoul grăsun şi în creştere. Cât despre “put your iron hand in a velvet glove”, profesioniştii SRI, specializaţi în plagiat, să facă bine să ştie că aşa au reuşit performanţa să-l copieze chiar şi pe Napoleon Bonaparte de acum două secole. Au luat sintagma de pe “goagăl”, vorba lui Vanghelie, şi i-au lipit-o de frunte lui Eduard Hellvig. Directorul SRI s-o fi simţit bine, mândru, umflat în pene că „dă bine” dar expresia e puţin cam furată. Dacă n-ar fi de râs, ar fi prea mult de scris, de gândit şi de analizat. Vai de mama lui de stat. (Sorina Matei)