Actualitate
Sesizare către ministrul Justiției cu privire la GRAVA afectare a imaginii DNA și a independenței justiției prin comportamentul procurorului-șef DNA, doamna Laura Codruța Kovesi
Domnule Tudorel Toader,
Ca ministru al Justiției, vă revine îndatorirea de a veghea atât la respectarea independenței justiției, cât și la buna conduită și justa conducere a instituțiilor din aria dumneavoastră de lucru, instituții care trebuie să garanteze prin activitatea lor vigoarea statului de drept.
Vă atrag atenția, în acest sens, asupra faptului că Procurorul-șef DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, afectează GRAV prin comportamentul său atât imaginea instituției pe care o conduce, cât și imaginea justiției românești în ansamblul său.
Cu privire la refuzul repetat și ostentativ de a răspunde la întrebarea foarte simplă – „Ați fost acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din (6 decembrie) 2009?”, doamna Kovesi se află într-o situație imposibilă. Și asta pentru că există doar două posibilități în ipoteza de lucru a unui răspuns pozitiv:
- Dacă admitem că ar fi participat la un „eveniment privat” (cum spune încă ambasadorul României în SUA, domnul George Maior), aceasta ar însemna că doamna Kovesi (Procuror General al României la acea vreme) s-ar fi aflat în timpul său liber acasă la un om politic.
Doar că, în anul 2014, referindu-se la fotografiile în carea omoloaga sa (la acel moment) de la DIICOT, doamna Alina Bica, apărea împreună cu omul politic Elena Udrea, doamna Kovesi spunea, textual:
„Niciodată nu mă văd cu politicieni, cel puţin în timpul liber. Uneori, datorită atribuţiilor de serviciu, trebuie să interacţionez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituţionale şi la activităţi instituţionale. În timpul liber nu mă văd cu politicieni şi nu mă întâlnesc cu ei. Consider că este o incompatibilitate cu statutul de magistrat şi având în vedere calitatea mea de procuror în Direcţia Naţională Anticorupţie cred că ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber.”
Ca atare, rezultă chiar din declarația fermă a doamnei Kovesi că prezența domniei sale „în timpul liber”, în cadrul unui „eveniment privat”, acasă la omul politic Gabriel Oprea ar fi un lucru foarte grav, „o incompatibilitate cu statutul de magistrat”. Astfel, în cadrele acestei ipoteze de lucru, se impune în mod evident solicitarea REVOCĂRII din funcție a doamnei Laura Codruța Kovesi.
- Dacă pică varianta „evenimentului privat”, a participării la întâlnirea cu politicieni „în timpul liber” al doamnei Procuror-șef DNA, atunci rămâne o singură variantă de lucru – cea a prezenței doamnei Kovesi acasă la omul politic Gabriel Oprea (în ziua alegerilor prezidențiale din 2009, tutul II) în cadrul oficial al activității de serviciu.
Însă:
Conform Legii nr. 303/2004 (privind statutul judecatorilor și procurorilor), articolul 9:
„(1) Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare SAU SĂ PARTICIPE LA ACTIVITĂŢI CU CARACTER POLITIC.
(2) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau MANIFESTAREA, ÎN ORICE MOD, A CONVINGERILOR LOR POLITICE.”
De asemenea, Articolul 4, alin. (1) al aceleiași legi ne spune așa: „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi (…) să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continua”.
Iar dacă facem apel la acest Cod deontologic (al judecătorilor şi procurorilor), găsim următoarele:
CAP. 2
Independenţa justiţiei
ART. 3
(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.
(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.
(3) Judecătorii şi procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.
ART. 4
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie influenţaţi de doctrine politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri.
(3) Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu caracter politic.
ART. 5
(1) Judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic.
Să le luăm pe rând:
Art. 3:
(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.
În acord cu prevederile legii și chiar cu declarațiile anterioare ale doamnei Kovesi (redate mai sus), rezultă că un procuror nu mai respectă prevederile Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și încalcă principiul fundamental al independenței justiției în clipa în care înțelege să dea curs invitației unui om politic, mai ales în contextul celui mai important moment politic al anului (și determinant pentru următorii cinci ani) – ziua turului doi al alegerilor prezidențiale.
Menționez în mod repetat momentul zilei de 6 decembrie 2009, deoarece constituie o circumstanță agravantă majoră! În orice alt moment s-ar fi impus respingerea de către Procurorul General al României a invitației unui om politic. Cu atât mai mult însă în ziua turului II al alegerilor prezidențiale!
(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.
Un procuror nu își mai poate exrcita cu obiectivitate și imparțialitate funcția, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură, atâta vreme cât acceptă invitația unui om politic de a merge acasă la acesta. Cu atât mai mult cu cât respectivul politician era foarte influent (în doar câteva zile, Gabriel Oprea urma să devină ministru în cabinetul „Boc 2”). Cât despre funcția ocupată la acea vreme de doamna Laura Codruța Kovesi, cea de Procuror General al României, lucrurile capătă o gravitate maximă. Pentru că nu mai este vorba doar despre activitatea unui procuror, ci despre activitatea întregului Minister Public, despre grava afectare a imaginii și independenței acestuia.
Prezența, în ziua turului II al alegerilor prezidențiale, acasă la un politician care îl sprijinea în mod asumat și public pe unul dintre cei doi candidați la cea mai înaltă funcție în stat, e în mod evident o alegere conștientă de a CEDA influențelor de natură politică. În plus, dacă privim întregul context, observăm că, în același loc, se aflau DOAR oameni politici care își afirmaseră PUBLIC totala susținere față de candidatul Traian Băsescu, cât și Procurorul General al României, Directorul SRI și Directorul-adjunct SRI – toți trei numiți în funcții anterior de același Traian Băsescu. Astfel, e mai mult decât evidentă reuniunea cu caracter eminamente POLITIC, acasă la un om POLITIC, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din anul 2009!
Atâta vreme cât, din poziția de Procuror General al României, doamna Laura Codruța Kovesi a acceptat conștient să se supună influențelor de natură politică, se nasc cel puțin suspiciuni rezonabile (dacă nu chiar indicii temeinice) că doamna Kovesi, din actuala sa poziție (cea de Procuror-șef DNA), acționează tot în baza unor influențe de natură politică.
Este absolut de neconceput ca Procurorul General al României sau Procurorul-șef DNA să conducă aceste instituții atât de importante din postura unui om care se supune conștient și voluntar influențelor de natură politică! Acest fapt obligă orice ministru al Justiției onest și responsabil să-i solicite imediat doamnei Kovesi să răspundă clar, prin „da” sau „nu”, la întrebarea: „Ați fost acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2009?”. Dacă răspunsul este „nu” și se dovedește ulterior a fi un neadevăr, atunci doamna Kovesi va răspunde penal. Dacă răspunsul este „da”, atunci orice ministru al Justiției onest și responsabil va purcede imediat la solicitarea întemeiată de REVOCARE din funcție a doamnei Kovesi.
(3) Judecătorii şi procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.
Deși s-a adresat în repetate rânduri CSM pentru a-i fi apărată reputația profesională, doamna Laura Codruța Kovesi a ales să NU se adreseze CSM atunci când a fost invitată acasă la un om politic influent (Gabriel Oprea), în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din 2009. În loc să accepte în mod total descalificant acea invitație, doamna Kovesi putea alege să respecte LEGEA și ONOAREA proprie (precum și pe cea a Ministerului Public), adresându-se CSM pentru fapta politicianului Gabriel Oprea de a o fi invitat la domnia sa acasă, alături de alți politicieni și de primii doi oameni din Serviciul Român de Informații. Din păcate, doamna Kovesi a înțeles să nu respecte nici măcar prevederile Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor (pe care era și este obligată să îl respecte, conform Art. 4, alin. (1) al Legii 303/2004, privind statutul judecatorilor și procurorilor).
Mai departe…
Art. 4:
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie influenţaţi de doctrine politice.
Prin faptul de a se fi aflat acasă la un om politic important, susținător fățiș al lui Traian Băsescu (același Traian Băsescu care o numise și pe doamna Kovesi în funcția de Procuror General al României), în mod evident, doamna Kovesi a acceptat conștient și voluntar să intre în siajul doctrinei politice a omului politic Traian Băsescu.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri.
Din poziția de Procuror General al României, doamna Laura Codruța Kovesi, alegând să dea curs invitației omului politic Gabriel Oprea, a ales implicit și să afecteze grav imaginea proprie precum și imaginea Ministerului Public pe care îl conducea la acel moment. Avem toate motivele de suspiciune rezonabilă că Ministerul Public, sub conducerea doamnei Kovesi, a fost supus influențelor politice, având în vedere că doamna Kovesi însăși a acceptat voluntar și conștient să se supună unor astfel de influențe participând la o întâlnire eminamente politică, în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din anul 2009.
De asemenea, avem astfel chiar indicii temeinice că și activitatea DNA, sub conducerea doamnei Kovesi, s-a desfășurat în același siaj politic sau într-un siaj politic similar.
(3) Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu caracter politic.
În mod evident, simpla prezență a Procurorului General al României (doamna Laura Codruța Kovesi – numită de domnul Traian Băsescu), alături de Directorul SRI (domnul George Maior – numit de domnul Traian Băsescu), de Directorul-adjunct SRI (domnul Florian Coldea – numit de domnul Traian Băsescu), precum și de oameni politici influenți (Gabriel Oprea – care urma să devină ministrul în cabinetul „Boc 2” în doar câteva zile; Neculai Onțanu – primar la Sectorul 2), în ziua turului II al alegerilor prezidențiale (cel mai important moment politic al unui întreg cincinal), se poate în mod evident traduce printr-un sprijin acordat „unui candidat la o funcție publică cu caracter politic”.
Art. 5:
(1) Judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.
Dacă, așa cum am demonstrat mai sus, plecăm de la premisa că doamna Kovesi (în calitatea sa de Procuror General al României) nu se afla acasă la un om politic în timpul său liber, atunci rezultă că prezența sa acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din anul 2009 a fost un element al exercitării atribuțiilor de serviciu. Având însă în vedere caracterul eminamente politic al respectivei întruniri (caracter demonstrat mai sus), rezultă că doamna Laura Codruța Kovesi s-a exprimat și s-a manifestat de o manieră politică, situându-se adică în toală incompatibilitate cu statutul de magistrat și, mai ales, cu cel de Procuror General al României.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic.
Din două – una. Fie evenimentul a fost privat, iar atunci doamna Kovesi e obligată să demisioneze în baza propriilor declarații din anul 2014. Fie evenimentul nu a fost privat, ci a constat într-o întrunire în interes de serviciu, iar atunci ministrul Justiției, onest și responsabil, având înainte de toate datoria de a veghea la respectarea independenței justiției și la buna și corecta funcționare a instituțiilor din aria sa de activitate și competență administrativă, are ca unică opțiune – solicitarea REVOCĂRII din funcție a doamnei Laura Codruța Kovesi.
Măsura se impune cu necesitate și celeritate! Altminteri, ar rezulta că Ministerul Justiției ar accepta, conștient și voluntar, ca independența justiției, imaginea justiției în ansamblu său, precum și independența și imaginea Ministerului Public și a Direcției Naționale Anticorupție să fie GRAV și greu remediabil afectate!
Având în vedere toate cele de mai sus, domnule ministru al Justiției, stimate domnule Tudorel Toader, vă solicit să îi cereți imperativ doamnei Procuror-șef DNA să răspundă prin „da” sau „nu” la întrebarea foarte simplă: „Ați fost acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din (6 decembrie) 2009?”. Din respect pentru interesul public major al cetățenilor României, vă solicit să o abordați pe doamna Kovesi nu mai departe de ziua de azi (25.07.2017) sau de mâine (26.07.2017) și să ne informați public tot în cursul zilei de azi sau de mâine cu privire la răspunsul primit. Este suficientă, în fond, o scurtă convorbire telefonică între ministrul Justiției și procurorul-șef DNA!
Orice minut de amânare a clarificării nu face decât să afecteze GRAV imaginea Direcției Naționale Anticorupție, a Ministerului Public, a justiției românești în ansamblul ei, precum și a luptei anticorupție în genere.
Având încredere în profesionalismul dumneavoastră, precum și în ferma dumneavoastră hotărâre de a apăra independența și imaginea justiției din România, vă solicit public să reveniți în cursul zilei de azi sau de mâine cu un răspuns. Cetățenii români îl așteaptă…
Cu încredere,
Liviu Pleșoianu
Deputat PSD
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
Actualitate
Montaj uși Prahova și Ploiești: prețuri 2026 pentru alegerea unei oferte de calitate
În Ploiești, în 2026, montajul unei uși de interior costă de la 300 lei, iar o ușă de interior complet montată, cu toc reglabil și mâner standard, pornește de la 1.600 lei. O ușă se montează în câteva ore, iar garanția poate ajunge la 5 ani dacă lucrarea o face un montator autorizat de producător. Datele de mai jos aparțin Ferusa, firmă din Ploiești, montator autorizat PORTA Doors, cu peste 20 de ani de experiență în uși și ferestre.
Montajul înseamnă fixarea tocului în golul din perete, montarea foii de ușă și reglarea ei până se închide corect. Prețul final depinde de tipul ușii, de model și de dimensiuni, de aceea merită cerută o ofertă fermă înainte de comandă.
Cât costă ușile și montajul ușilor de interior și exterior în Ploiești? Prețuri pe tip de ușă
Tarifele de montaj pornesc de la valorile din tabel și se confirmă la măsurători. Pentru ușile de exterior nu există un tarif fix, iar prețul lucrării se stabilește în ofertă, după măsurători.
| Ce se montează | Tarif de pornire |
|---|---|
| Ușă de interior | 300 lei |
| Ușă glisantă | 400 lei |
| Ușă metalică de intrare în apartament | 500 lei |
Prețul unei uși de interior complet montate se compune din foaia de ușă, tocul reglabil, mânerul standard și montaj. Ușa împreună cu tocul pornește de la 1.198 lei, iar totalul, cu mâner și montaj, de la 1.600 lei.
Valorile „de la” se calculează pentru cel mai accesibil model și finisaj, în dimensiuni standard, cu tocul pentru un perete de 75-95 mm. Un perete mai gros sau dimensiunile atipice urcă prețul.
Transportul în Ploiești și în localitățile apropiate este gratuit la ușile cumpărate cu montaj.
Ce gamă de modele de uși Porta Doors există și ce tipuri de uși se montează?
Pentru interior, catalogul Ferusa cuprinde 51 de colecții, în finisaje sintetice, CPL, vopsite sau din furnir natural, cu miez ales după nivelul de izolare fonică dorit. Cele mai bogate în modele sunt PORTA VERTE HOME, PORTA CONCEPT, PORTA GLASS, PORTA VERTE PREMIUM și PORTA LINE.
Pe lângă ușile de interior, se montează uși glisante și pliabile, cu sistem ascuns în perete sau montat pe perete, uși metalice pentru intrarea în apartament și uși de exterior din oțel.
Golurile atipice și culorile din afara gamei standard se pot comanda cu un cost suplimentar și cu termene mai lungi. Detaliile se stabilesc la măsurători.
Cât durează lucrarea de montaj într-un apartament și cât se așteaptă până la programare?
Pentru o ușă, lucrarea ia câteva ore. Într-un apartament cu cinci uși, montajul se întinde pe una sau două zile, iar termenul exact se fixează la măsurători, după ce se văd condițiile din teren.
Așteptarea până la montajul efectiv depinde de model. Ușile marcate „În stoc” sunt deja fabricate, iar programarea se face de obicei în 1-2 săptămâni. Ușile făcute la comandă ajung în 6-8 săptămâni. Disponibilitatea se confirmă în ofertă.
Ce servicii includ echipele de montatori și ce se întâmplă cu ușa veche?
Echipa de montatori instalează ușa și tocul, iar în varianta ușii complet montate intră și mânerul standard și transportul. Lucrarea presupune tăiere, fixare și reglaj, cu atenție la pereți și la finisajele din jur.
Demontarea ușii vechi nu intră în tarifele de pornire și se stabilește separat. Pe durata lucrării, pardoseala și mobilierul din zonă se acoperă cu folie, iar molozul se strânge la finalul fiecărei zile. La predare, încăperea rămâne curată și poate fi folosită imediat.
Cum se iau măsurătorile și cum se alege ușa potrivită pentru perete?
Măsurătorile se fac la domiciliul clientului și sunt gratuite. Montatorii iau dimensiunile reale ale golului din zid, verifică spațiul și stabilesc împreună cu clientul modelul și bugetul. Tot atunci se vede ce ușă se potrivește golului și grosimii peretelui, iar tocul reglabil se alege pe grosimea reală a peretelui, nu pe una presupusă.
Pe baza datelor se întocmește oferta fermă, cu preț fix și cu montajul inclus, fără costuri adăugate pe parcurs.
Cum se cere o ofertă pentru montaj?
Primul pas poate fi un mesaj pe WhatsApp sau un telefon, cu câteva fotografii ale golului și dimensiuni aproximative. Pe baza lor se poate da un interval de preț orientativ, ca clientul să știe de la început la ce buget să se aștepte. Urmează măsurătoarea la fața locului, apoi oferta fermă. Cine preferă, poate trece direct pe la showroom.
Unde se face montajul: în Ploiești sau și în Prahova?
Echipa lucrează în Ploiești și în localitățile apropiate: Blejoi, Bucov, Băicoi, Boldești-Scăeni și Plopeni. Pentru restul județului Prahova sau pentru județele vecine, disponibilitatea se verifică de la caz la caz.
Ce garanție au ușile Porta și de ce contează cine face montajul?
Ușilede interior au garanție standard de 3 ani (36 de luni). Dacă montajul este făcut de un montator autorizat, cum este Ferusa, garanția se extinde la 5 ani, deci cei doi ani în plus depind de cine instalează ușa. Ușile de exterior au garanție standard de 2 ani, care poate ajunge până la 5 ani prin montaj autorizat. Ferusa figurează în rețeaua oficială PORTA Doors, la categoria montatori autorizați.
Concluzie: top 4 factori care influențează prețul montajului
Costul final al unei uși montate se poate estima din patru factori:
- Tipul ușii: interior, glisantă sau metalică de intrare, fiecare cu tarif de pornire propriu.
- Modelul și finisajul ales, adică colecția.
- Dimensiunile și grosimea peretelui: golurile atipice și pereții peste 75-95 mm cresc prețul.
- Demontarea ușii vechi, care se stabilește separat.
Termenul de livrare depinde: ușile din stoc se montează în 1-2 săptămâni, cele la comandă în 6-8. Măsurătorile gratuite lămuresc restul, iar oferta fermă vine cu preț fix.
Unde se pot vedea și alege ușile în Ploiești: showroom Ferusa
Ușile Porta pot fi văzute pe viu în showroomul din Strada Andrei Mureșanu 51, în mai multe finisaje, printre care furnir natural, stejar și alb lăcuit. Modelele se deschid, se compară și se aleg la fața locului, iar comanda și montajul rămân în grija echipei.
Ferusa
Adresă: Strada Andrei Mureșanu 51, 100379 Ploiești
Telefon: 0751 230 009
Web: ferusa-ploiesti.ro
Program: Luni-Vineri 08:00-17:00, Sâmbătă 10:00-14:00, Duminică închis
Actualizat: octombrie 2026
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum o ziCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




