Administratie
Omul providenţial a fost atunci generalul Averescu

Primele alegeri de după constituirea României Mari, desfăşurate după sisteme diferite în Vechiul Regat şi în provinciile unite, au însemnat victoria coaliţiei „Blocului Democratic”, reunind, practic, cele mai importante formaţiuni politice, decise să-i conteste lui Brătianu controlul puterii: Partidul Naţional Român (din Transilvania), Partidul Ţărănesc, Partidul Naţionalist-Democrat condus de N. Iorga, al cărui prestigiu politic era, după stăruitoarea sa luptă pentru Unire, la apogeu. Victoria „Blocului Democratic” şi eşecul liberalilor putea să apară ca un semn de ingratitudine faţă de Ion I. C. Brătianu, artizanul Marii Uniri, cum îl prezenta propaganda liberală. Ca şi Clemenceau, după primul război mondial, şi Churchill, după cel de al doilea, Brătianu constata cu amărăciune că electoratul îşi întorcea faţa de la el: prea proaspete erau, în amintirea tuturor, răspunderile PNL pentru eşecurile României în război, şi prea mult atotputernicia Brătianului se exercitase în ţară, pentru ca acum, în condiţiile noului „inaugural”, opinia politică să nu dorească „la vremuri noi, oameni noi”.
Alianţă eterogenă, Blocul Democratic nu putea face faţă fluxului de greve şi demonstraţii de stânga, care ameninţau stabilitatea socială şi politică a ţării. Omul providenţial a fost atunci generalul Averescu. Capitalul său de popularitate a fost un adevărat stăvilar de care s-au spulberat talazurile revoluţionare. Devenit prim-ministru în martie 1920, el a rezistat grevei generale din octombrie 1920, punându-i capăt prin mijloace dure (la 21 octombrie, a doua zi după declanşarea ei, au fost arestaţi liderii sindicali şi cei ai Partidului Socialist), iar la 17 iulie 1921 a fost adoptată legea pentru definitivarea reformei agrare în Vechiul Regat, începutul fiind făcut, în prezenţa generalului, la Gurbăneşti-Ilfov. într-o ţară cu o populaţie rurală atât de numeroasă ca România, agitaţia de stânga nu mai avea nici o şansă de îndată ce setea de pământ a ţăranului era — fie şi temporar — astâmpărată. Omul tranşeelor, părintele soldaţilor se dovedea, o dată pacea revenită, şi părintele ţăranilor. România datorează generalului Averescu un Mărăşti social şi politic, în 1920-1921, mai important decât Mărăştiul militar din 1917, în înţelesul că prin persoana sa generalul Averescu a blocat curentele de stânga şi extrema-stângă.
„Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”, a fost calculul lui Brătianu, care nu ar fi fost el, dacă nu ar fi fost decis să revină la putere, pentru a modela România Mare, privită de el ca o creaţie a ostenelilor sale. După o scurtă guvernare a lui Take Ionescu — acestei strălucite inteligenţe politice destinul ostil nu i-a îngăduit să fie prim-ministru, ceea ce îşi dorise o viaţă întreagă, decât o lună —, Brătianu şi liberalii au preluat cârma pentru patru ani.
Marea guvernare liberală (1922-1926) a fost încercarea sistematică a clasei burgheze de a-şi da puterea economică şi politică în noul stat românesc, născut din Marea Unire. Principiul de bază a fost „prin noi înşine”, adică făurirea economiei capitaliste prin puterile burgheziei naţionale concurate de capitalul străin. Artizanul modest, dar tenace al acestei politici a fost fratele primului-ministru, Vintilă Brătianu, a cărei discreţie a ascuns statura sa politică, nu mai puţin importantă decât a ilustrului său frate. Aşa cum a observat un analist contemporan, „Vintilă Brătianu a făcut pentru ţară mai mult decât toţi naţionaliştii la un loc. A fost aproape singurul om politic care a lucrat zi de zi şi în chip efectiv la propăşirea economiei naţionale”. Drama sa a fost că efortul lăudabil şi remarcabil pe care l-a întreprins nu s-a bucurat de sprijinul beneficiarilor, căci, aşa cum observă acelaşi analist, „Clasa burgheză, în loc să-l secondeze cu elan şi cu credinţa, a preferat sa rămână indiferentă. N-a avut nici instinctul, nici maturitatea să-şi dea seama că interesele sale îi dictau să-l susţină din răsputeri” (Sterie Diamandi). Cântecul de sirenă al capitalului străin a acoperit apelul lui Vintilă Brătianu de a edifica un capitalism naţional.
Politica de consolidare a statului român, astfel cum apărea după unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului, şi de asigurare a deţinerii pârghiilor economiei naţionale de către burghezie a făcut obiectul unei ample legislaţii înfăptuite de guvernul Brătianu. În fruntea ei s-a aflat noua constituţie, care o înlocuia pe cea din 1866.
* Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, Partea a IV-a – Istoria contemporană, Cap. 1 – România Felix?, p. 330-332, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997
Administratie
Revitalizarea Spitalului Modular de la Ploiești: Prioritate pentru Consiliul Județean Prahova
Administratie
Revitalizarea sportului prahovean – O prioritate pentru o administrație profesionistă!
Administratie
Vizită la centrele socio-educationale CONCORDIA
-
Exclusivacum 5 zile
Aroganta și ipocrizia în conducerea ANP: Întâlnire cu realitatea
-
Exclusivacum 15 ore
Controversa carierei a lui Dan Halchin: O analiză critică
-
Exclusivacum 3 zile
CALDE MULȚUMIRI CONDUCERII INTERIMARE A INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA SI AL SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE, SPECIAL DOMNILOR GINEL PREDA ȘI BĂLAN MARCEL !!!
-
Exclusivacum 2 zile
Era infractorilor a revenit: PSEUDO-JURNALISTUL SPAGAR SI SANTAJIST Cătălin Stavri: Controversele unui pseudo-jurnalist în fața justiției! (I)
-
Exclusivacum 5 zile
A apărut proiectul de OUG pentru recalcularea salariilor și pensiilor militare
-
Exclusivacum 20 de ore
Zona Văleni de Munte- raiul evaziunii fiscale si a disprețului față de lege
-
Exclusivacum 20 de ore
Managementul AMEPIP: Între provocări administrative și tensiuni sociale
-
Featuredacum 4 zile
Haos la Urziceni: Doi frați uciși într-un conflict violent